Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Viața mea de la extaz la agonie. Să vă iubiți copiii și să îi ghidați în viață să nu ajungă cum am ajuns și eu

Beea Șugar - Contributor

Pfff ... nici nu știu cu ce să încep! Sunt atât de multe de povestit încât nu cred ca ar fi suficiente 3 zile si 3 nopți. Sunt născută în orașul Baia Mare...unde am copilărit ceva timp până la vârsta de 11 ani. Unde pot să spun că am avut o copilărie minunată, eram înconjurată de prieteni, de toți ce dragi mie...

Locuiam într-un apartament destul de mare cu bunicii mei, mama și frații ei. Dacă o să întrebați de tata - "nu aveam tată nu îl cunoșteam" - asta am sa va povestesc altă dată. Pot spune că eram avuți, nu bogați, că sună urât! Aveam tot ce ne doream, mama nu muncea că nu o lăsau bunicii mei. Ei trăiau cu gândirea aia a lor învechită că "mama nu are nevoie de muncă cât ei trăiesc", că o țin ei cu tot ce trebuie și pe ea și pe mine. 

A fost frumos cât au trăit, dar după ce au murit bătrânii s-a schimbat totul radical

Zici ca a căzut pe noi cel mai mare necaz posibil din lume ...și chiar a căzut!! Am trăit într-o sărăcie lucie încât nu ne permiteam de o pâine, mâncam orez fiert și ăla primit de la vecini. Vedeți voi mama nu s-a gândit o secundă că eu voi crește și că voi avea nevoie de multe, ca oricare alt copil. Bunicii nu i-au lăsat nici măcar un bănuț după ce au murit, nu au lăsat-o nici să își refacă viața, să se căsătorească, să avem pe cineva care să tragă cu noi! Au ținut-o doar pentru ei.

Ce să vezi !!! Apartamentul în care stăteam nu era al nostru, era luat în chirie de bunicii mei, iar noi știam că este al nostru. Când am aflat că trebuie să părăsim locuința ne-a căzut cerul în cap!!! A trebuit sa plecăm! Eu aveam vârsta de 12 ani, aproape 13 ani. Noroc ca era pe timp de primăvară. Mai erau vreo 2 săptămâni și era ziua mea 6 mai, (ăsta da cadou)!! Am plecat cu mami la Reșița unde era sora ei cea mai mare. Ea ne-a primit în casă și la ea am locuit ceva vreme, într-un cartier dezastru, mizerabil și plin de copii și oameni săraci.

selfie beea sugar

Dar mie atunci îmi plăcea că vedeam plin de copii pe afară și de oameni și aici a început mai apoi povestea mea, cu care nu mă pot mândri și nu pot fi un exemplu. Sărăcia m-a împins și faptul că mama nu stătea de vorbă cu mine despre menstruație sau despre sex. Eram neștiutoare în ale sexului. Povestea mea se încheie aici pentru moment. Vă las sa fiți curioși, am să vă spun totul în următorul articol! Să vă iubiți copiii și să îi ghidați în viață să nu ajungă cum am ajuns și eu din păcate.

Citește și:

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (14)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2022 Qbebe