8 activități de art terapie pentru eliberarea stresului la copii

8 activități de art terapie pentru eliberarea stresului la copii
Andreea Guica - Redactor

Așa cum indică și numele, art terapia îmbină psihoterapia cu activitățile artistice. Benefică pentru copii, dar și pentru adulți, art terapia este o formă de explorare a sinelui, care ne ajută să ne exprimăm gândurile și emoțiile prin forme, culori și lucrul cu mâinile.

Atunci când ne aflăm blocați într-o stare care ne produce suferință, emisfera dreaptă a creierului preia controlul și ne este greu să ieșim de acolo.

În schimb, când începem să ne folosim mâinile ca să creăm ceva, începem să ne folosim emisfera stângă a creierului și începem să ieșim din starea respectivă. 

În același timp, ne transformăm emoția, care e internă, în ceva extern, tangibil”, spune Krista Reinhardt-Ruprecht, psihoterapeut, conform Weareteachers.com.

Iată 8 activități de art terapie numai bune de exersat împreună cu copilul tău. 

1. Mandale

Mandalele sunt diagrame circulare, pe care le poți desena și colora sub mai multe forme. Desenarea mandalelor ajută la reglarea emoțiilor și a sistemului nervos. 

În plus, îi ajută pe copii să-și crească capacitatea de concentrare. După ce a desenat mandalele, pune-l să le coloreze sau să le picteze. Apoi de ce nu, poți să le pui la „expoziție”. 

fetita care coloreaza mandala

2. Picturi cu emoții

Poate știi că una dintre tehnicile prin care poți să ajuți un copil să-și deblocheze sau să-și exprime o emoție este prin desen sau pictură. 

Poți să-l îndrumi să deseneze ce simte în acel moment, sau pur și simplu lasă-l pe el să se manifeste așa cum simte. 

La final, vorbește cu el și pune-i întrebări, spre exemplu: Cum te simți acum? Dar înainte să desenezi, te simțeai la fel, sau diferit?

Sau „Uau, ți-ai desenat furia! Ce vrei să faci acum cu ea?”

pictura soare

3. Folosirea elementelor din natură

Flori, frunze colorate, spice de grâu, conuri de brad, tot ce puteți găsi în timpul unei plimbări prin parc sau pe o potecă de munte, poate fi o resursă pe care să o folosiți în lucrările de mai târziu.

4. Transformarea unui obiect vechi, în unul nou 

Jucării sau rechizite vechi, desene mâzgâlite, cutii goale - toate acestea se pot transforma în ceva inedit, făcut de mâinile voastre. Lăsați-vă mintea să zburde și să fie creativă!

5. Crearea unei povești, cu imagini 

Înarmează-te cu câteva reviste pentru copii și cu o foarfecă, apoi roagă-l pe cel mic să-și aleagă imaginile preferate și apoi să le decupeze. 

Lasă-l să le lipească așa cum dorește, iar în același timp, roagă-l să creeze o poveste.

Promitem că vă veți distra amândoi pe cinste!

6. Experimentarea cu diferite materiale

Alege mai multe materiale cu texturi diferite, așează-le pe jos și începeți să creați. Ce anume? Orice vă vine în minte, nu vă gândiți prea mult.

Luați și o foarfecă și un lipici și vedeți ce vă iese la final!

lucru manual

7. Măști

Știi că celor mici le place să se costumeze, nu-i așa?

Cumpără câteva măști simple, pe care cel mic să le poată picta după bunul plac; sau și mai bine, oferă-i materialele necesare (carton, foarfecă, lipici, culori) și realizați împreună ceva unic.

8. Sculptură de familie 

Copiii adoră plastilina și pot folosi pentru a crea o mulțime de lucruri. O variantă interesantă este să-i propui să-și sculpteze membrii familiei. 

La final, puteți discuta despre fiecare membru al familie în parte și de ce a ales o anumită culoare pentru fiecare, de exemplu. Lasă conversația să curgă!

Surse foto: www.pexels.com  www.istockphoto.com 

Surse articol: https://www.weareteachers.com/art-therapy-activities/ 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe