Antrenează-le papilele gustative
Părinții care își obișnuiesc copiii încă de mici cu gustul unor alimente proaspete, cu diferitele arome și texturi ale acestora, reușesc să îi convingă mai ușor pe cei mici să accepte mai multe alimente sănătoase în dieta lor zilnică. Adeseori, succesul în a-l convinge pe cel mic să consume rondele de legume proaspete constă mai degrabă în prezentare decât în gustul alimentelor.
Te poți inspira căutând niște imagini cu diverse legume sau fructe așezate cât mai apetisant pe platou sau aranjate astfel încât să formeze animăluțe ori fețe zâmbitoare. Pentru copii, totul se poate transforma într-o joacă, iar dacă prezinți o masă sănătoasă într-o formă atractivă sau amuzantă, vei avea surpriza să vezi că vor fi mai receptivi în a consuma alimentele pe care le oferi.
Elimină definitiv sucurile carbogazoase
Sucurile acidulate sau cele din cutii sunt preferatele copiilor, mai ales când vin ambalate atractiv, în cutii decorate cu personaje din desene animate, cu paie din plastic, croite fix pe gustul lor. Poate fi destul de dificil să dezobișnuiești un copil să bea la fiecare masă sucuri, mai ales dacă până acum nu a avut nicio interdicție în acest sens.
Soluția poate fi să le oferi sucuri naturale preparate chiar de tine, acasă. Astfel, poți ține sub control și cantitatea de suc pe care cel mic o bea, precum și conținutul băuturii. Cu ajutorul unui storcător de fructe profesional, prepararea sucului se va transforma într-o joacă și îți va fi destul de ușor să îl convingi pe cel mic să te ajute să faceți o băutură delicioasă și sănătoasă. În plus, poți testa zilnic rețete noi, cu combinații de fructe și legume care să îi asigure copilului tău un aport corect de vitamine și minerale. Astfel de modele găsești aici.
Nu îi impune interdicții fără a-l consulta
Un copil căruia îi interzici cu desăvârșire să mănânce ceva anume va fi întotdeauna curios să guste din alimentele aflate pe lista neagră. În momentul în care nu se va mai afla sub supravegherea strictă a părinților, poți avea certitudinea că va fi printre primele lucruri pe care le va face. În plus, un copil care crește cu reguli alimentare foarte stricte și-ar putea crea obiceiuri nesănătoase la maturitate, când va încerca să compenseze pentru toate interdicțiile care i-au fost impuse în copilărie. În schimb, este important ca cel mic să înțeleagă mai degrabă de ce nu este bine să consume unele alimente și cu ce le poate înlocui. Iar dacă îi faci pofta o dată pe lună și îi permiți să își ia un meniu de la fast-food sau să mănânce dulciuri, vei observa că nu le va mai cere de fiecare dată când plecați împreună la cumpărături.
Include-l în programul de gătit din bucătărie
Copiii își imită părinții în tot ceea ce fac, iar când vine vorba de alimentație poți profita de acest lucru în două direcții. În primul rând, va trebui să respecți tu regulile pe care i le stabilești copilului și să mănânci la fel de sănătos pe cât îți dorești de la el. În al doilea rând, poate fi de mare ajutor includerea celui mic în procesul de preparare a alimentelor. Căutați împreună rețete de mâncăruri apetisante sau prăjituri, apoi roagă-l să te ajute cu prepararea. Faptul că ai încredere să îi dai niște sarcini în bucătărie îl va responsabiliza și îl va face curios să guste dintr-un preparat la care a muncit și el.
Crearea obiceiurilor alimentare se face încă de la vârste fragede, așa că dacă îl înveți încă de mic să respecte unele reguli privind alimentația sănătoasă îți va fi mult mai ușor să îl ghidezi spre un stil de viață corect. Reține și că un copil învățat să mănânce multe dulciuri și produse fast-food poate fi dezobișnuit de aceste obiceiuri, dar pentru asta va trebui să dai dovadă de mult tact și răbdare.
Sursa foto: Shutterstock/Copyright: gpointstudio