Din grija pentru copilul tau

Deserturi delicioase pentru copii recomandate de medicul nutritionist

Iubirea nu poate fi decat dulce - in niciun caz sarata, acra sau amara! Insa o alimentatie echilibrata nu trebuie sa fie dulce, ba dimpotriva: sa acopere toata  paleta de gusturi. Asta nu inseamna ca un copil trebuie lipsit de deserturi, ci doar sa avem grija sa-i oferim deserturi sanatoase. Aveti mai jos o lista cu deserturi recomandate chiar de catre medicul nutritionist Mihaela Bilic, autoarea cartii „Sanatatea are gust”.

REGULILE PRIVIND DESERTURILE PENTRU COPII:

Medicul nutritionist Mihaela Bilic le recomanda mamelor sa aiba cateva notiuni de baza de nutritie. Desi cele mai multe dintre ele se documenteaza online, medicul le sfatuieste sa fie atente deoarece pe Internet sunt multe informatii scoase din context. Cel mai bine este sa intre in biblioteci si sa citeasca diverse carti de specialitate.

  

„Daca nu educam adultii, nu avem nicio sansa sa avem copii sanatosi.” (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist)

 

 

Primul lucru pe care trebuie sa-l stie parintii este ca gustul se educa! „Noi nu ne nastem stiind ce este dulcele, ci suntem invatati in mod pagubos ca astea sunt produse de care noi avem nevoie. Culmea este ca ne si plac. Nici n-avem cum altfel. Ne nastem cu aceasta predispozitie pentru dulce”, explica medicul nutritionist Mihaela Bilic. 
Daca tu ca mama, nu ai responsabilitatea sa i-l educi corect cand este mic, dupa aceea va fi mult mai greu - au crescut buruieni si este mai greu sa i le smulgi. Nimic nu polueaza gustul lui de la natura si e pacat sa nu profiti de acel teren pe care creste orice samanta buna.” (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist)

Regula nr. 1: Zahar deloc sau cat de putin!

   Copilul nu este nici mai destept, nici nu se dezvolta mai bine fizic, nici nu este mai iubit daca primeste zahar. Din contra, zaharul amorteste creierul si creste riscul de obezitate pentru ca din momentul nasterii si pana la pubertate celule adipoase se multiplica. Fara adaos de zahar aria noastra de desert se rastrange, dar nu intr-un mod fara gust, ci intr-unul sanatos”. (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist)  

Truc de la nutritionist: Multe fructe, nefiind acide, pot fi folosite ca si agenti de indulcire: para, banana, caisa, piersica, mango. Ele pot fi pasate in orice: iaurt, lapte. Dau un altfel de gust dulce care este puternic. In schimb, mandarina, chiar daca este dulce, avand aciditate, o parte din dulceata este acoperita.

Regula nr. 2: Deserturile trebuie facute in casa!

   Nu poti avea incredere in niciun produs din comert! De exemplu, un iaurt cu fructe are trei lingurite de zahar adaugate – lucru care este gratuit. Daca iei un iaurt si pui bucatele de fructe este suficient de dulce. Unui copil, in momentul in care ii dai un iaurt cu fructe din comert, valoarea lui calorica este aproape egala cu a inghetatei. Atunci mai bine ii dai inghetata, pentru ca asa o percepe ca fiind inghetata. Greseala este ca multe mamici pun pe acelasi nivel iaurtul simplu cu cel cu fructe si nu-i asa. Iaurtul cu fructe este un desert gen prajitura. Trei lingurite de zahar intr-un borcanel de 125 de mg este enorm!” (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist) 

Regula nr. 3: Desertul ca prajitura sau adaos de zahar trebuie oferit ocazional

    De ce? „Pentru ca desertul nu face parte dintr-o nutritie echilibrata. Nu este nevoie de el. Este un bonus. Si pentru adulti este aceeasi regula! Desertul este un rasfat si nu trebuie sa fie prezent in fiecare zi.” (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist)

Regula nr. 4: Exceptia care confirma regula: ciocolata! Este ok, dar cu masura.

   „Ciocolata are foarte multe lucruri sanatoase datorita antioxidantilor prezenti in boabele de cacao. Are si ea zahar, dar daca mananca copilul trei cubulete, cantitatea de zahar este prea mica in comparatie cu beneficiile pe care le aduce pudra de cacao. Si atunci ciocolata poate fi un desert sanatos daca ramanem in zona corecta de cantitate : maxim 25 de grame.” (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist)  

DESERTURI RECOMANDATE DE NUTRITIONIST: 
1. Fructe                   

• pot fi oferite zilnic, incepand cu diversificarea alimentatiei (6 luni)

   „Fructele sunt desertul perfect! Dar si aici trebuie sa fim atente, sa le oferim cu masura!” (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist)
 

DESERTURI RECOMANDATE DE NUTRITIONIST:
2. Deserturi pe baza de lapte: orez/gris/paste cu lapte

• pot fi oferite dupa varsta de 1 an

Atentie insa, pregatim aceste deserturi fara sa adaugam zahar sau foarte putin! „Zaharul trebuie inlocuit cu alte arome: vanilie, scortisoara”, spune medicul nutritionist Mihaela Bilic.

Truc de la nutritionist: Pruna uscata poate fi pusa in orezul cu lapte si lasata sa se umfle si este ceva delicios. Apoi o poti strivi.     
  

Apoi povesteste cum i-a preparat mamei sale un orez cu lapte delicios fara niciun pic de zahar. L-a mancat fara sa-si dea seama ca nu este indulcit. De ce? Explicatia o ofera chiar nutritionistul: „Orezul este foarte dulce, este amidon (un alt timp de glucid), iar laptele are lactoza, adica zaharul din lapte. Daca-i pui putina vanilie sau un pliculet de zahar vanilat, vanilia compenseaza gustul de dulce. Problema este ca nu avem curajul sa-l facem fara zahar pentru ca asa este reteta. Daca l-ar face altcineva si nu ne-ar spune ca n-a pus zahar, l-am manca si ne-ar placea foarte mult. Dar noi, de buna voie, nu-l facem fara zahar. Cateodata punem si patru  linguri la un litru de lapte, ceea ce este enorm!”, mai spune Mihaela Bilic.  

Truc de la nutritionist: La orez mai mult decat la gris putem reduce cantitatea de zahar.

DESERTURI RECOMANDATE DE NUTRITIONIST: 
3. Milk-shake (home made)

• poate fi oferit dupa varsta de 1 an

   Un pahar de 500 ml de lapte il amestecam cu o banana pasata, cu capsuni sau orice alt fruct prefera copilul. Pentru a obtine acea spuma specifica e nevoie de un blender.  

DESERTURI RECOMANDATE DE NUTRITIONIST:
4. Iaurt cu fructe (home made)

• poate fi oferit dupa varsta de 1 an

   Cel mai bine este ca mamicile sa cumpere iaurt natural sau sa-l faca in casa, iar apoi sa adauge in el fructe proaspete. Bineinteles, fructele fiind destul de dulci, nu mai este nevoie de zahar extra.  

DESERTURI RECOMANDATE DE NUTRITIONIST: 
5. Compot si fructe coapte (home made)


• pot fi oferite dupa varsta de 1 an

  

Medicul nutritionist ne recomanda sa-i oferim copilului compot facut in casa, insa un compot in care doar fierbem fructele si nu adaugam zahar. Pentru a avea un gust deosebit, putem pune tot felul de arome, de scortisoara si atat. Este suficient de dulce.

 

Merelele coapte cu scortisoara si cu stafide sunt delicioase si iubite de majoritatea copiilor. 

Truc de la nutritionist: Si gutuile pot fi coapte!


„Sunt deserturi pe care le stim de la bunici, dar pe care acum nu le mai face nimeni. Atunci mamele, neavand atatea optiuni in supermarketuri, trebuiau sa faca acasa ceva dulce” (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist)  

  

DESERTURI RECOMANDATE DE NUTRITIONIST: 
6. Paste cu branza de vaci cu stafide

• pot fi oferite dupa varsta de 1 an

   Truc de la nutritionist: Ar fi mai bine sa nu punem pastele la cuptor pentru ca se usuca. “Fierbeti pastele si apoi le puneti intr-o tigaie cu unt, cu un galbenus de ou si branzica dulce de vaci. Le amestecati doua, trei minute pe foc mic pana se face un sos si pastele-s gata.” (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist)  

DESERTURI RECOMANDATE DE NUTRITIONIST:

7. Sarlota (home made)

• poate fi oferit dupa varsta de 1 an

   Sarlota este un desert delicios, dar pentru copil medicul nutritionist recomanda s-o facem in casa, nu sa-i oferim clasicele sarlote la plic cumparate din magazin.  „Faceti o crema de vanilie sau cacao in care dizolvati gelatina pentru a-i da consistenta - are zero calorii si nu este periculoasa pentru sanatatea copilului” (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist)  

DESERTURI RECOMANDATE DE NUTRITIONIST:
8. Lapte de pasare – lapte cu galbenus de ou si putin zahar


• poate fi oferit dupa varsta de 1 an

   Un desert delicios dar care nu prea mai este popular printre mamici. Se pune laptele dulce la fiert, cu putin zahar. Albusurile se bat spuma si apoi se adauga cu ajutorul unei lingurite in laptele de pe foc, ca niste galusti. Dupa ce au fiert cateva minute, se adauga si galbenusurile, amestecand continuu. Nu uitati ca laptele de pasare se gateste la foc mic.  

„Aceste deserturi sunt variante nu doar mai sanatoase, ci si savuroase intr-un fel mai autentic, mai natural.”

DESERTURI RECOMANDATE DE NUTRITIONIST:
9. Orice fel de placinta cu branza, cu mere, cu dovleac


• pot fi oferite dupa varsta de 1 an

  

Truc de la nutritionist: Ideea este ca placinta sa aiba mai multa umplutura decat aluat, si sa fie facuta din foaie subtire, cum este strudelul austriac.

Mamele trebuie sa aiba grija ca aluatul sa nu fie foi cumparate din comert care sunt unse cu foarte mult ulei, ci un aluat fraged care nu are atat de multa margarina si grasime, care nu creste mult si este sfaramicios. Pentru ca nu numai zaharul dauneaza, ci si prajiturile care sunt pe baza de grasimi, de margarina.


 

RECOMANDARE PENTRU MAMICI:

Presiunea celor din jur in privinta introducerii desertului in alimentia copilului este foarte mare.

   „Este un fel de complot, incepand de la familie pana la intreaga societate care spune ca nu iubesti copilul daca ii refuzi dulcele, ca el pofteste... – vreau sa clarific ca pentru copilul mic nu exista aceasta notiune. Aceasta idee este doar in mintea noastra de adulti. Ei sunt multi si tu esti singura. Dar daca ai incredere ca ceea ce faci este bine, trebuie sa ramai ferm pe pozitie pentru ca oricum copilul va ajunge in comunitate, la gradinita oricum va gusta ciocolata. Nu va pierde acest desert din viata lui.”  (dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist)

Medicul nutritionist Mihaela Bilic admite ca lupta impotriva dulciurilor nesanatoase este un razboi cu morile de vant, dar le recomanda mamicilor ca macar acasa sa fie locul unde copiii sa primeasca o alimentatie echilibrata. „Trebuie sa fii tare si sa spui: la mine in casa nu se consuma dulciuri. Punct. Asa sunt regulile la noi. Nu se fac prajituri in casa decat o data pe luna. La noi acasa nu se mananca zahar”, mai spune ea.

De asemenea, medicul nutritionist ii sfatuieste pe parinti sa se puna de acord in privinta dulciurilor, ce au voie si ce nu, in ce cantitate, inainte ca micutul sa poata specula aceasta slabiciune. Altfel isi va primi dulcele de la parintele permisiv, subminandu-i autoritatea celuilalt. „E propriul tau copil. De ce vrei sa manance zahar?!”, incheie retoric medicul nutritionist.     

 

Ce sucuri naturale sunt recomandate pentru copii?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Micul dejun: detalii de la medicul nutriționist pe care nu le știai
    Micul dejun: detalii de la medicul nutriționist pe care nu le știai

    Micul dejun joacă un rol mai important în cadrul meselor zilnice decât îți imaginai. Atunci când este echilibrat și sănătos, te ajută să îți...

    7 idei de deserturi pentru o petrecere de copii
    7 idei de deserturi pentru o petrecere de copii

    Pentru petrecerile copiilor noștri ne dorim cele mai gustoase și mai atractive deserturi. Puteți să alegeți oricare dintre propunerile de mai jos, adecvate în special pentru...

    Medicul Mihai Craiu avertizează: această complicație a virozei și gripei îi împiedică pe copii să mai meargă
    Medicul Mihai Craiu avertizează: această complicație a virozei și gripei îi împiedică pe copii să mai meargă

    Dacă acuză dureri de picioare și nu poate să meargă, copilul suferă de o boală despre care mulți părinți nu știu!

    Meniul de Crăciun: 5 rețete delicioase pentru copii
    Meniul de Crăciun: 5 rețete delicioase pentru copii

    De Crăciun vrem să avem masa bogată și să ne bucurăm de cele mai bune preparate culinare, care să completeze magia acestei Sărbători. Masa de Sărbători în familie nu ar fi...

    Deserturi cu cireșe: idei pentru copii din trei  ingrediente
    Deserturi cu cireșe: idei pentru copii din trei ingrediente

    Sezonul cireșelor a început deja, așa că este păcat să nu profităm de ele pregătind pentru copiii noștri niște deserturi delicioase și rapide. În plus, toate acestea se...

    5 rețete indiene delicioase pentru copii
    5 rețete indiene delicioase pentru copii

    Mâncarea indiană este îndrăgită în întreaga lume și este apreciată grație aromelor sale deosebite. Când vrem să le oferim și celor mici niște preparate...

    Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția: infecțiile cu Escherichia coli fac ravagii printre copii și pot fi letale
    Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția: infecțiile cu Escherichia coli fac ravagii printre copii și pot fi letale

    Specialiștii sunt din ce în ce mai îngrijorați de creșterea numărului de infecții cu bacteria Escherichia coli, mai ales în rândul copiilor. Printre acești...

    © 2019 Qbebe