Ce valoare au tichetele de creșă
Valoare tichetelor de cresa a fost majorata cu 10 lei, potrivit Ordinului comun al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Muncii nr. 1.779/580/2020, care a fost publicat în această săptămână în Monitorul Oficial. Măsura urmează să se aplice pentru tichetele acordate începând cu luna aprilie. Astfel, pentru semestrul I al anului 2021, din luna aprilie, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă, este de 480 lei.
Tichetele de creșă se acordă salariaților care nu beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, conform documentului oficial. Aceste tichete se pot cumula cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție, ajutorul financiar acordat părinților care se intorc la lucru înainte de terminarea concediului maternal.
Acte sunt necesare pentru a primi tichetele
Potrivit avocatnet.ro, tichetele de creșă se pot acorda pentru fiecare copil, iar cererea va fi însoțită de următoarele elemente:
- actul doveditor eliberat de creșă sau, după caz, unitatea educațională la care este înscris copilul;
- declarație pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creșă;
- declarație pe propria răspundere că celălalt părinte nu beneficiază de concediul și indemnizația care se acordă pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
- livretul de familie eliberat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 495/1997 privind conținutul, eliberarea și actualizarea livretului de familie, cu modificările ulterioare. În situația în care nu a fost eliberat livretul de familie, cererea va fi însoțită de copia certificatului de naștere al copilului sau a extrasului de naștere. În cazul în care s-a prezentat extrasul de naștere, beneficiarul tichetelor de creșă are obligația că în termen de 30 de zile de la eliberarea certificatului de naștere să depună copia acestuia la angajator;
- alte documente solicitate de angajator, după caz.
Citește și: 525 de lei pentru fiecare copil care nu a prins loc la creșă! Cum pot beneficia părinții de această sumă
Surse: avocatnet.ro, zf.ro, alba24.ro
Sursă foto principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com