Orele potrivite pentru activitatile unui copil

Orele potrivite pentru activitatile unui copil

Alexandra Negreanu

Pentru un copil, un program regulat, cu ore bine stabilite pentru relizarea unor activitati de recreere, joaca sau invatare este un punct important in dezvoltarea sa, ca viitor adult. Daca micutul sau micuta ta stie ce are de facut si cand, va invata sa se organizeze independent si astfel vei avea un copil ordonat, inteligent si fericit.

Orele potrivite pentru odihna

0-12 luni
Numarul de ore de odihna de care un copil are nevie variaza in functie de factorii individuali si de anumite conditii, inclusiv de varsta copilului. Nou-nascutii dorm de obicei aproximativ 15-18 ore pe zi, dar numai in perioade scurte de doua-patru ore. Copii prematuri pot dormi mai mult: de la 1 luna la 4 luni-14 - 15 ore pe zi, iar de la 4 la 12 luni- 14 - 15 ore pe zi. Desi, este ideal ca un bebelus sa se odihneasca insumat 15 ore pe zi, majoritatea copiilor de pana la 11 luni dorm doar aproximativ 12 ore. Stabilirea unor obiceiuri sanatoase de somn este un obiectiv principal in aceasta perioada, pe masura ce copilul este acum mult mai sociabil.

Bebelusii au de obicei trei sesiuni de somn pe zi ajungand la doua la aproximativ 6 luni, moment in care sunt fizic capabil sa doarma noaptea neintrerupt. Stabilirea unui program regulat de somn pe parcursul zilei este scopul tau in aceasta perioada, mai ales ca acum ritmurile sale biologice sunt mai mature.
07:00 Ora de trezire
07:30 Masa de dimineata- nu lasa bebelusul sa adoarma in timp ce ia masa. Nu uita ca in dieta copilului acum se afla alimente solide, care trebuie dijerate.
09:00Prima sesiune de somn, care dureaza , la aceasta varsta o ora sau doua.
14:00 A doua sesiune de somn care poate dura, la fel o ora sau doua, in functie de metabolismul sau. Daca se odihneste bine dimineata si in cursul noptii, poate dormi doar aproximativ o ora.
17:00 Ultima sesiune de somn pe parcursul zilei. Unii bebelusi dorm mai mult dupa-amiaza si seara refuza sa se bage in pat mai devreme. Nu este obligatoriu sa adoarma la ora 10 daca nu are inca program de cresa sau gradinita.

1-2 ani
Pe masura ce copilul trece de varsta de 18-21 de luni va renunta probabil la puiul de somn de dimineata si va dormi doar o data pe zi. Copiii mici au nevoie de un pui de somn pe zi, care poate varia de o ora la trei ore si jumatate. Ei merg de obicei la culcare intre orele 19:00 si 21:00 si se trezesc intre 6 si 8 dimineata
3-6 ani
L a 3 ani copiii merg la culcare tot intre 19:00 si 21 si se trezesc in jur de 6- 8 dimineata, la fel cum au facut cand erau bebelusi. La 3 ani, cei mai multi copii dorm dupa amiaza, in timp ce la 5 ani refuza sa mai faca acest lucru. Insa, treptat seiunile de somn pe parcursul zilei sunt mai scurte.

Orele potrivite pentru activitati de dezvoltare a aptitudinilor (de invatare)

Nastere-18 luni : 8:00-09:00 dimineata, 12:00-14:00,16:00-18:00 dupa-amiaza si seara inainte de culcare, dar nu mai tarziu de ora 22:00( atunci are loc doar ritualul de culcare).

Aproape toate celulele nervoase sunt prezente la nastere, dar majoritatea nu sunt conectate in retele. Procesul de conectare (formarea de sinapse) este rapida, in cursul acestui an. Zonele cu cea mai mare crestere sunt senzorio-motorii, contextul vizual si mai tarziu cea a lobilor frontali. Joaca reflecta dezvoltarea zonelor creierului. Aceasta este ceea ce Piaget numeste "joc practic."
Vederea, sunetul, atingerea, gustul, mirosul: acestea sunt modurile prin care copii invata despre lume. Acesta este motivul pentru care cele mai bune jucarii pentru sugari sunt, de obicei frumos colorate si zgomotoase.

18 luni-3 ani: 9:00-10:00,16:00-18:00 dupa-amiaza si seara inainte de culcare, dar nu mai tarziu de ora 22:00( atunci are loc doar ritualul de culcare)

Creierul copilului este de doua ori mai activ decat creierul unui adult. Structuri ale creierului care sunt sensibile sunt cele lingvistice si social-emotionale deoarece sunt in dezvoltare, intr-un ritm rapid.
Actiunea poarta numele de joc pentru copii mici. La aceasta varsta sunt fascinati de jucariile in stare de functionare: tricicleta, bile mari, masinute mai mari pe care se va urca cu siguranta, caluti etc. De asemnea, elemente de exterior ca o groapa de nisip sau inotul la piscina sunt alegeri bune pentru dezvoltarea abilitatilor motorii. Jucariile mici, cartile ilustrative, jocurile de manuire satisfac curiozitatea copiilor mici "despre cum merg lucrurile", consolideaza coordonarea ochi-mana, intelegerea si orientarea spatiala, cauza si efectul.

3-6 ani : 08:00-11:30; 16:00-17:00

 Aceasta este perioada cea mai rapida in cresterea vitezei de procesare, memoria, rezolvarea de probleme. Imaginatia si interactiunea joaca roluri importante in timpul anilor prescolari.
Invatarea se face prin joc, asadar alege cu atentie jocurile, materialele si ustensilele cu care copilul tau interactionaeaza: aparatele si ustensilele de bucatarie, truse de scule, truse medicale, masinute si vehicule, papusi pentru copii, precum si oameni si animale de jucarie.
Materialele de arta (argila, creioane colorate, vopsele, materiale de colaj) sunt creative pentru copiii din aceasta grupa de varsta. Si nu uita coarda, tricicletele mai mari sau trotineta.

 

Orele potrivite pentru activitatile recreative

 

Joaca reprezinta o activitate esentiala pentru dezvoltarea sanatoasa a copiilor. De aceea nu ar trebui sa existe restrictie la joaca pentru fiul sau fiica ta, insa trebuie sa se joace organizat si tu ca parinte ai rolul de a verifica natura jocului copilului tau. Toate activitatile la varsta prescolara ar trebuie sa se faca prin joc.

Cel mai important rol pe care jocul in poate avea este de a ajuta copiii sa fie activi, sa faca alegeri si actioneze practic in a-si dezvolta maiestria. Copiii ar trebui sa aiba contact cu o varietate larga de continut (arta, muzica, limba, stiinta, matematica, relatii sociale), deoarece fiecare este important pentru dezvoltarea unui creier complex si integrat. Joaca care dezvolta deprinderi senzorio-motorii, cognitive si experiente social-emotionale ofera un cadru ideal pentru dezvoltarea creierului.

Organizeaza cu micutul sau micuta ta tau un program distractiv si relaxat in fiecare zi, chiar daca trebuie sa mearga la gradinita sau sa invete o poezie. Activitatile desfasurate de copii pot stimula si influenta modelul de conexiuni intre celulele nervoase. Acest proces influenteaza dezvoltarea aptitudinilor motorii fine si brute, dezvoltarea vocabularului, socializarea, constiinta personala, bunastarea emotionala, creativitatea, rezolvarea de probleme si capacitatea de invatare. Orele cele mai potrivite pentru activitatile cu un copil sunt atunci cand el le petrece in familia sa unita si fericita.

 

Articolul urmator
10 activități potrivite pentru copiii care nu pot dormi fără mami sau tati
10 activități potrivite pentru copiii care nu pot dormi fără mami sau tati

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Activitățile casnice îmbunătățesc funcția cognitivă a copiilor
    Activitățile casnice îmbunătățesc funcția cognitivă a copiilor

    Încă din primii ani de viață ai copilului tău, te străduiești să găsești mereu soluții pentru a-i stimula dezvoltarea cognitivă. Astfel, alături de diferite jocuri,...

    Studiu: copiii cu tați implicați în activitățile lor au performanțe academice mai mari
    Studiu: copiii cu tați implicați în activitățile lor au performanțe academice mai mari

    Câteva minute de joacă și hârjoneală între tată și copii în fiecare zi le aduc mari beneficii micuților. Notele obținute la școală vor fi mai mari, iar...

    Ion Creangă ar fi mândru de acest învățător! Faceți cunoștință cu dascălul care transformă orele în basme de neuitat
    Ion Creangă ar fi mândru de acest învățător! Faceți cunoștință cu dascălul care transformă orele în basme de neuitat

    Un învățător din județul Galați își ține orele de română și de matematică într-o atmosferă de basm. Elevii lui sunt privilegiați să aibă un...

    Cele mai potrivite perechi din zodiac
    Cele mai potrivite perechi din zodiac

    Semnul zodiacal sub care te-ai născut își pune amprenta asupra tuturor aspectelor vieții, de aceea nici relațiile romantice nu fac excepție. Astfel, pentru ca acestea să fie...

    Shadow în România - se înseamnă să fii "umbra" unui copil cu nevoi speciale
    Shadow în România - se înseamnă să fii "umbra" unui copil cu nevoi speciale

    Conceptul de „Shadow” din străinătate capătă o însemnătate tot mai mare și în România. Copiii cu nevoi speciale pot fi însoțiți în...

    Sunt mama unui copil care a supraviețuit cancerului. Cancerul fiicei mele mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții
    Sunt mama unui copil care a supraviețuit cancerului. Cancerul fiicei mele mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții

    Emily s-a luptat aprig cu cancerul și într-un final, l-a învins, iar aceasta este o parte din povestea ei, pe care mama ei ne-o împărtășește. Copilăria lui Emily nu a...

    Vânzarea unui copil în România nu reprezintă o infracțiune, consideră magistrații
    Vânzarea unui copil în România nu reprezintă o infracțiune, consideră magistrații

    „Vânzarea unui copil nu constituie în România infracțiune”, a hotărât Curtea de Apel Cluj, după ce o femeie care și-a vândut propriul copil a...

    Cel mai vizionat clip din istoria tenisului: Ce i-a cerut Emma Răducanu unui copil de mingi
    Cel mai vizionat clip din istoria tenisului: Ce i-a cerut Emma Răducanu unui copil de mingi

    Un clip cu Emma Răducanu a devenit cel mai vizionat din istoria Australian Open! A fost urmărit de peste 47 de milioane de oameni până acum, pe YouTube. Iată de ce!

    © 2024 Qbebe