Ce înseamnă cu adevărat un copil „dificil” și de ce eticheta îi poate afecta dezvoltarea
Există copii care plâng mai mult, care pun multe întrebări, care se opun regulilor, care par mereu în mișcare sau care reacționează intens la frustrări. De multe ori, aceștia ajung să fie descriși printr-un singur cuvânt: „dificili”. Deși termenul este folosit frecvent de părinți, bunici, educatori sau chiar de persoane apropiate familiei, specialiștii atrag atenția că această etichetă poate avea efecte serioase asupra modului în care copilul ajunge să se perceapă pe sine.
În realitate, niciun copil nu se trezește dimineața cu intenția de a le face viața grea părinților. În spatele comportamentelor care îi provoacă pe adulți se pot ascunde nevoi emoționale neîmplinite, un temperament mai sensibil, dificultăți de autoreglare sau pur și simplu o etapă normală de dezvoltare. Specialiștii spun că, înainte să etichetăm un copil, este important să înțelegem ce încearcă el să comunice prin comportamentul său.
A numi un copil „dificil”, „obraznic”, „imposibil” sau „problemă” poate părea un detaliu neimportant. Totuși, cuvintele repetate de adulți devin adesea convingeri pe care copiii le poartă ani întregi. De aceea, tot mai mulți psihologi și experți în parenting încurajează părinții să privească dincolo de comportament și să încerce să înțeleagă cauza acestuia.
Copiii nu sunt dificili. Îi aducem noi într-o lume dificilă
Un copil „dificil” nu este neapărat un copil cu probleme
În multe situații, ceea ce adulții numesc „copil dificil” reprezintă, de fapt, un copil cu un temperament diferit. Unii copii sunt mai energici, mai sensibili la zgomote, mai impulsivi sau au nevoie de mai mult timp pentru a se adapta la schimbări. Aceste caracteristici nu sunt defecte și nu indică automat existența unei probleme.
Psihologul Monica Bolocan explică faptul că temperamentul joacă un rol important încă din primele luni de viață. Ea arată că unii copii sunt mai sensibili, plâng mai mult, se adaptează mai greu la schimbări și reacționează mai intens la frustrări, fără ca acest lucru să însemne că sunt copii răi sau needucați.
„Copiii vin pe lume echipați cu moduri diferite de a se raporta la ceilalți și la experiențele pe care le trăiesc”, explică Monica Bolocan, subliniind că anumite trăsături ale temperamentului sunt influențate în mare parte de moștenirea genetică.
Ce încearcă să comunice un copil prin comportamentul său
Atunci când un copil țipă, refuză să coopereze, se înfurie repede sau pare permanent nemulțumit, adulții tind să se concentreze asupra comportamentului vizibil. Specialiștii recomandă însă să privim dincolo de reacție și să ne întrebăm ce nevoie încearcă să exprime copilul.
De multe ori, comportamentele considerate dificile sunt semnale ale unor emoții pe care copilul nu știe încă să le exprime în cuvinte. Poate fi vorba despre anxietate, nesiguranță, oboseală, frustrare, nevoie de atenție sau nevoie de conectare cu părinții.
Urania Cremene atrage atenția asupra acestui aspect și spune că, uneori, comportamentul copilului reflectă ceea ce se întâmplă în mediul său: „Uneori, copilul doar exprimă ceea ce se întâmplă în familie: tensiune, lipsă de conectare, presiune, frică sau nevoi emoționale neauzite.”
Crizele de furie la 2 ani. Momentul în care mulți părinți simt că pierd controlul
De ce etichetele pot deveni periculoase
Atunci când un copil aude în mod repetat că este „dificil”, „problematic” sau „imposibil”, există riscul să înceapă să creadă acest lucru despre sine. Copiii își construiesc imaginea de sine în mare parte prin ceea ce aud de la adulții importanți din viața lor.
O etichetă repetată ani la rând poate deveni o identitate. În loc să înțeleagă că are un comportament care trebuie corectat, copilul poate ajunge să creadă că el este problema. Diferența este uriașă și poate influența stima de sine, relațiile sociale și încrederea în propriile forțe.
Urania Cremene avertizează asupra efectelor etichetării: „Fiecare etichetă, comparație sau critică îl poate face să se îndoiască de propriile forțe. Iar fiecare gest de încurajare îl ajută să capete încredere în el.”
Cum reacțiile adulților pot amplifica problemele
În unele familii se creează un cerc vicios. Copilul reacționează intens, părintele se enervează, apar criticile și etichetele, iar copilul devine și mai frustrat. În timp, comportamentele care puteau fi gestionate ajung să se accentueze.
Psihologii explică faptul că reacțiile adulților influențează puternic comportamentul copiilor. Un copil care se simte constant criticat sau respins poate deveni mai agresiv, mai retras sau mai dificil de gestionat decât era inițial.
Monica Bolocan explică acest mecanism: „În multe situații, temperamentul dificil al copilului atrage după sine reacția neadecvată a mamei, care accentuează comportamentele copilului. Se creează astfel un cerc vicios.”
Ce au nevoie cu adevărat copiii considerați „dificili”
Majoritatea copiilor etichetați astfel nu au nevoie de mai multe pedepse, ci de mai multă înțelegere, structură și sprijin emoțional. Asta nu înseamnă lipsa limitelor. Din contră, copiii au nevoie de reguli clare, însă acestea trebuie oferite cu fermitate și respect.
Un copil care se luptă cu emoțiile sale are nevoie să fie ghidat, nu rușinat. Are nevoie să învețe cum să își gestioneze furia, dezamăgirea sau frustrarea și să simtă că este acceptat chiar și atunci când greșește.
Urania Cremene subliniază importanța relației dintre părinte și copil: „Nu există corecție fără conectare.” Expertul în parenting explică faptul că schimbarea comportamentului începe atunci când copilul se simte văzut, ascultat și înțeles de adulții din jurul său.
În loc de etichete, copiii au nevoie să fie văzuți cu adevărat
În spatele fiecărui copil considerat „dificil” există o poveste, un temperament, o emoție sau o nevoie care merită înțeleasă. De multe ori, comportamentul care îi deranjează pe adulți este doar vârful aisbergului.
Copiii nu au nevoie să li se spună cine sunt prin prisma celor mai dificile momente ale lor. Au nevoie de adulți care să îi ajute să înțeleagă ce simt, să își dezvolte autocontrolul și să își descopere punctele forte.
Urania Cremene explică foarte clar acest lucru: „Dacă un copil își hrănește zonele lui de abilitate, primește foarte multă energie, se hrănește motivația internă, pentru că acolo se simte competent și stima lui de sine crește.”
Poate că cel mai important lucru pe care trebuie să îl reținem este că niciun copil nu poate fi redus la o etichetă. În spatele cuvântului „dificil” se pot ascunde sensibilitate, nevoi emoționale, frustrări, temeri sau pur și simplu un temperament diferit.
Atunci când alegem să privim copilul cu curiozitate și empatie, în loc să îl definim prin comportamentele sale, îi oferim șansa de a se dezvolta armonios și de a construi o imagine sănătoasă despre sine. Uneori, cea mai mare schimbare nu apare atunci când încercăm să schimbăm copilul, ci atunci când schimbăm felul în care îl privim.
Surse foto: magnific.com, magnific.com, magnific.com
Surse articol: psiholog-pentru-copii.ro, romania.europalibera.org, paginadepsihologie.ro
Urmareste-ne pe Google News
