Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

„Tusea fumătorului”- ce este, care sunt cauzele și cum o prevenim

Din rutina unui fumător face parte, alături de fixarea unor momente în care preferă în mod special să fumeze (spre exemplu, la o cafea) și tusea de dimineață. Aceasta poartă numele de „tusea fumătorului” și poate să ducă, în timp, la complicații care de care mai serioase. Descoperă din articolul de mai jos la ce ar trebui să te aștepți de la o astfel de tuse, dar și cum ar putea fi prevenită. În același timp, află și care sunt pașii pe care ar trebui să-i urmezi pentru a putea să renunți complet la fumat întrucât, așa cum vei vedea, un astfel de demers va avea beneficii extraordinare atât pentru sănătatea ta, cât și pentru cea a copilului tău și a celor din jur.

Ce reprezintă tusea fumătorului?

Acest tip de tuse intervine la persoanele care fumează, în condițiile în care organismul încearcă să scape de substanțele ce pătrund pe căile respiratorii și în plămâni odată cu fumul de țigară.

Tusea fumătorului este de obicei mai severă în primele ore ale dimineții (întrucât cilii- micile structuri, similare unor perișori, ce se află pe căile respiratorii își reiau activitatea, aceea de a elimina substanțele nocive de pe acestea și din plămâni după răgazul de pe timpul nopții) și se mai diminuează pe parcursul zilei. Ea poate fi uscată sau productivă (cu flegmă), astfel: în primele stadii când apare, este mai degrabă uscată, iar în stadiile mai avansate se va produce o flegmă ce va ajunge să fie eliminată.

Când există o cantitate mare de mucus ce se scurge pe gât, tusea poate deveni mai intensă, întrucât organismul va simți o nevoie mai mare de a se elibera de acesta.

Tusea fumătorului poate dura oricât, de la câteva zile la mai multe săptămâni sau poate fi pe timp nelimitat, depinde de cât de mult fumezi. De exemplu, în cazul în care fumezi ocazional 1-2 țigări pe zi, tusea ta va înceta în cel mult câteva zile. Dacă fumezi regulat, tusea ta se poate prelungi până când vei renunța la acest obicei. În același timp, dacă fumezi mult, pentru timp îndelungat, poți să fii în situația în care tusea să nu ți se oprească ușor nici după ce te vei lăsa.

Tusea care persistă și după ce ai abandonat fumatul este un semn că organismul începe să se vindece și poate fi explicată în felul următor: fumul de țigară încetinea mișcarea cililor care lucrau pentru ca substanțele dăunătoare să fie eliminate din plămâni. În schimb, după oprirea fumatului, cilii vor reveni la activitatea obișnuită, iar pe măsură ce aceștia își revin, iar mucusul este eliminat din plămâni, poți că continui să mai tușești pentru câteva săptămâni sau chiar pentru câteva luni. În general însă, tusea fumătorului ar trebui să se amelioreze considerabil cam într-un an după ce te-ai oprit din fumat, dar există posibilitatea să mai persiste pentru o anumită perioadă.

De ce apare tusea fumătorului?

Pentru a înțelege ce se întâmplă de fapt cu această tuse, ai în vedere aceste aspecte: fumul de țigară ce pătrunde în organism aduce substanțe chimice. Ele interferează cu activitatea cililor, care au rolul de a filtra toxinele de pe căile respiratorii. Studiile au arătat că formaldehida și alte substanțe din fumul de țigară sunt chimicale oxidante, care pun un stres major asupra epiteliului căilor respiratorii, având un impact negativ inclusiv asupra lungimii cililor și permițând unui număr mai mare de toxine să pătrundă în plămâni. Odată ce se întâmplă așa ceva, toxinele staționate în plămâni antrenează procese inflamatorii. Din cauza lor, organismul va reacționa prin apariția tusei fumătorului, în încercarea de a se elimina din substanțele străine aduse de fumul țigară.

Pe timpul nopții, cilii încep să se refacă pentru că nu mai sunt expuși fumului de țigară. Pe măsură ce acești se refac, devin tot mai activi în eliminarea mucusului, iar tusea ce va interveni dimineața poate fi foarte intensă.
Un alt detaliu asupra cărora atrag atenția medicii este acesta: prea mult fum de țigară poate duce la paralizarea cililor, chmicalele vor persista pe căile respiratori și pe plămâni, iar în timp acest fenomen va crește predispoziția spre probleme precum infecții ale tractului respirator, până la declanșarea bolii pulmonare obstructive cronice sau chiar a cancerului pulmonar.

Ce manifestări pot însoți tusea fumătorului?

Alături de tusea propriu-zisă, această formă de tuse poate să fie acompaniată și de:

  • Senzația de disconfort în zona pieptului
  • Scurtarea respirației
  • Iritații în gât
  • Respirație șuierătoare
    Astfel de simptome nu trebuie ignorate, întrucât tusea fumătorului nu se distinge deloc ușor față de alte tipuri de tuse, generate de diferite afecțiuni. De aceea, este recomandabil ca fumătorii să meargă periodic la controale medicale.

La ce complicații poate să conducă tusea fumătorului?

Complicațiile ce vor surveni depind de mai mulți factori, precum frecvența fumatului, cantitatea de țigări fumate, severitatea tusei, starea de sănătate în ansamblul ei. Printre cele mai cunoscute se numără:

  • Creșterea riscului de infecții virale sau bacteriene de pe tractul respirator
  • Afectarea mucoasei gâtului (din cauza iritațiilor)
  • Schimbări în voce (precum este răgușeala de exemplu)
  • Persistența tusei pe termen foarte lung

În unele cazuri, dacă s-a ajuns la o bronșită cronică din cauza tusei fumătorului, va crește și riscul de apariție a unei afecțiuni mult mai serioase: emfizemul pulmonar. Aceasta face parte dintre bolile pulmonare obstructive cronice, afectând pereții alveolelor pulmonare (săculeții care se află la capătul ramificațiilor bronhiilor). Simptomul după care poate fi recunoscută este dificultatea însemnată ce apare la respirație, iar dacă nu este tratată corespunzător poate genera complicații pentru inimă (insuficiență cardiacă).

Când te adresezi neapărat medicului?

Orice tuse cronică trebuie analizată cu atenție și vei merge la un medic pneumolog dacă:

  • Tusea devine tot mai severă, astfel încât interferează cu activitățile din viața de zi cu zi și cu somnul
  • Ai febră
  • Sesizezi în flegma eliminată urme de sânge sau aceasta are o nuanță de galben-verzui
  • Ai durere persistentă în zona coastelor, în gât sau în piept
  • Ai început să pierzi în greutate
  • Te confrunți cu o stare de oboseală persistentă

Cum poate fi prevenită tusea fumătorului?

Cea mai bună soluție pentru a nu avea de suferit de pe urma tusei fumătorului este să renunți la fumat. Chiar dacă nu va fi simplu să reușești în acest demers, următoarele sfaturi te vor ajuta să-ți atingi scopul:

  • Ia în calcul o terapie menită să înlocuiască nicotina- Întrucât renunțarea la nicotină poate să creeze reacții nedorite (cum ar fi dureri de cap, fluctuații ale dispoziției, diminuarea energiei etc.), poți să apelezi la produse care să îi poată ține locul (gumă, plasturi, dropsuri)
  • Apelează la sprijinul celor din jur- Anunță-i pe cei dragi că intenționezi să te lași de fumat și cere-le ajutorul pentru a putea să stai cât mai departe de țigări (spre exemplu, mizează pe încurajări, pe timpul suplimentar petrecut alături de cei apropiați, astfel încât să ți se distragă atenția de la țigări etc.). Dacă simți că nu este suficient, poți să te alături și unor grupuri speciale de ajutor pentru cei care vor să renunțe complet la fumat
  • Evită alcoolul și alte elemente care te atrag către țigări- Spre exemplu, dacă știi că fumai mai ales alături de cafeaua de dimineață, vei renunța să o mai consumi. În schimb, poți să recurgi la ceaiuri cu cafeină
  • Fă-ți curățenie acasă- Odată ce te vei apuca să faci acest demers, vei constata că de fapt mirosul de țigară a persistat și că este mai plăcut fără el. Spală tot ce poți, aerisește bine, spală-ți hainele și, desigur, aruncă toate pachetele de țigări
  • Antrenează-te în cât mai multe activități fizice- Mișcarea te va mai distrage de la pofta de a fuma și va fi un câștig enorm pentru sănătatea și starea ta de bine
  • Nu-ți refuza mici răsfățuri în cadrul alimentației- Specialiștii vin cu următorul sfat: nu va fi deloc o soluție bună să mizezi pe o dietă restrictivă în paralel cu efortul de a te lăsa de fumat, întrucât se va pune mult prea multă presiune asupra ta și vei simți că nu vei mai face față. Nu ar fi de mirare să ai iar chef de o țigară, ceea ce ar putea strica toate eforturile tale de până atunci!
  • Recompensează-te cu câte ceva- Pune pe hârtie cât cheltuiai pe țigări și vezi cum ai putea valorifica banii economisiți. De exemplu, de la a-ți achiziționa haine pe care le doreai de mult sau să investești într-o vacanță cu familia, toate acestea te vor motiva să mergi mai departe pe calea renunțării la fumat

Pentru a fi și mai motivat/ă să te lași definitiv de fumat, ai în vedere și beneficiile extraordinare pe care eliminarea fumatului le poate avea asupra ta și a celor dragi. Iată ce spun experții din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății despre ele:

Renunțarea la fumat duce la beneficii pe termen scurt și pe termen lung, pentru toți fumătorii, astfel:

  • În primele 20 de minute de la renunțarea la fumat, ritmul cardiac se va îmbunătăți, iar tensiunea arterială se va regla mai bine
  • După 12 ore, cantitatea de monoxid de carbon din sânge va ajunge la normal
  • Într-un interval cuprins între 2 și 12 ore, plămânii își vor îmbunătăți funcționarea și circulația sângelui se îmbunătățește
  • Înt-un interval cuprins între 1 și 9 luni, tusea se va diminua și nu va mai fi vorba despre scurtarea respirației
  • Într-un an, riscul de a dezvolta o maladie cardiacă se va reduce la jumătate, prin comparație cu persoanele care fumează
  • După 5 ani, riscul de a te confrunta cu un accident vascular cerebral se reduce semnificativ
  • După 10 ani, riscul de a dezvolta cancer pulmonar se va reduce la jumătate față de acela al unui fumător, dar va scădea și riscul de a te confrunta cu alte tipuri de cancer (cum ar fi cel al gurii, gâtului, esofagului, vezicii urinare, de pancreas etc.)
  • După 15 ani, riscul de a dezvolta o boală cardiacă pe viitor este același cu acela pe care îl are o persoană nefumătoare

În același timp, Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția și asupra acestui lucru: renunțarea totală la fumat va duce la reducerea semnificativă a riscului ca un copil să se confrunte cu probleme de sănătate ce au legătură și cu fumatul de mâna a doua, cum ar fi astmul sau infecțiile de la nivelul urechii.

Nu în ultimul rând, stoparea fumatului aduce și următoarele beneficii:

  • Diminuarea dificultății de a concepe
  • Diminuarea riscului de pierdere a sarcinii
  • Scăderea riscului de naștere prematură sau a unui bebeluș cu o greutate mai mică decât ar fi normal

Mizează pe dropsuri ce calmează iritația
Acestea sunt numai bune pentru a preveni sau ameliora tusea fumătorului întrucât acționează direct asupra mucoaselor gâtului, diminuând iritația și contribuind la refacerea acestora.
O alegere oricând inspirată din acest punct de vedere este și Isla Mint. Comprimatele de supt se remarcă în special datorită prezenței unui ingredient-minune: mușchiul islandez (Centraria islandica), care conține acizi grași vegetali (acid lichenic și stearic), cu activitate antiinflamatorie. În plus, polizaharidele din extractul de mușchi islandez formează o peliculă protectoare pe mucoasele din laringe și din cavitatea bucală, care le va stimula regenerarea mai rapidă, atât de importantă în cazul în care acestea au fost/sunt afectate de fumul de țigară.

Asemenea efecte sunt cele care vor genera scăderea nivelului de iritație și de inflamație de la nivelul căilor respiratorii, creându-se condițiile prielnice pentru diminuarea din ce în ce mai mare a tuse fumătorului.

Alte beneficii pe care ți le aduc comprimatele de supt Isla Mint, sunt și următoarele:

  • Nu conțin zahăr
  • Nu au contraindicații și efecte secundare dovedite
  • Nu interacționează cu alte medicamente pe care le-ai putea lua
  • Sunt perfect sigure pentru administrarea îndelungată
  • Au o aromă agreabilă de mentă, ce îți vor asigura o plăcută senzație de răcorire și îți vor împrospăta respirația

Vei reuși să mai scapi de chinuitoarea tuse a fumătorului și dacă vei lua următoarele măsuri:

  • Pe cât posibil, vei evita factori iritanți ce îți pot accentua tusea- Spre exemplu, prezența mucegaiului, a aerului prea uscat, praful, diferite produse pentru curățenie ce conțin iritanți etc. toate acestea îți pot alimenta iritația și îți vor agrava tusea
  • Hidratează-te cât mai bine- În acest fel, mucoasele de pe căile respiratori vor fi mai puțin susceptibile iritației și „atacurilor” de tuse
  • Încearcă să faci multă mișcare- Activitățile fizice te vor ajuta să elimini mai ușor flegma ce însoțește adesea tusea fumătorului
  • Dormi cu capul mai ridicat decât restul corpului- Va fi o soluție pentru ca mucusul să nu se mai adune atât de mult la nivelul gâtului
  • Consumă cât mai puțină cafea și cât mai puțin alcool- Oricare dintre acestea te pot deshidrata și vor determina iritația, care, la rândul ei, va favoriza tusea

Surse: healthline.com, mayoclinic.org, webmd.com, who.int

 

Tusea nu îi mai dă pace celui mic chiar și noaptea?

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tulburari de somn la copii. Ce trebuie sa stie parintii despre cosmaruri si fobiile de noapte! Care sunt cauzele si remediile
    Tulburari de somn la copii. Ce trebuie sa stie parintii despre cosmaruri si fobiile de noapte! Care sunt cauzele si remediile

    Sa ai un somn usor, ca parinte, poate fi o adevarata provocare, mai ales cand cel mic sufera de tulburari ale somnului. Aproximativ jumatate dintre copii au probleme din cauza viselor urate...

    Este necesar și eficient să dezinfectăm cumpărăturile ca să prevenim coronavirusul?
    Este necesar și eficient să dezinfectăm cumpărăturile ca să prevenim coronavirusul?

    În contextul prezent al pandemiei declanșate de COVID-19 toată lumea își dorește să își ia măsuri maxime de precauție pentru a preveni contractarea virusului. La...

    Studiile dovedesc că ciocolata este mai bună ca siropul în a trata tusea
    Studiile dovedesc că ciocolata este mai bună ca siropul în a trata tusea

    Dacă te numeri printre iubitorii de ciocolată, iată că cercetătorii vin cu vești fabuloase pentru tine. Se pare că aceasta este la fel de eficientă în calmarea acceselor de...

    Simptomele coronavirusului din China: febra și tusea nu sunt singurele semne
    Simptomele coronavirusului din China: febra și tusea nu sunt singurele semne

    Printre marile provocări prezente la nivel internațional în momentul de față se numără și răspândirea cazurilor de infecție cu coronavirus. Parcurge cu atenție...

    Copilul are dificultăți de concentrare? Iată care ar putea fi cauzele
    Copilul are dificultăți de concentrare? Iată care ar putea fi cauzele

    Ai observat la copilul tău dificultatea de a urmări firul unei povestiri sau faptul că a uitat imediat ce i-ai explicat cu câteva minute înainte? Educatoarea sau profesorii...

    Picioare umflate? Care pot fi cauzele și cum le tratezi corect
    Picioare umflate? Care pot fi cauzele și cum le tratezi corect

    Picioarele umflate pot să reprezinte un motiv de îngrijorare pentru multe persoane, mai ales dacă nu cunoști cauza exactă. De cele mai multe ori cauza ține de alimentație, dar...

    Cauzele spirituale ale bolilor. Pentru cine crede sau accepta…
    Cauzele spirituale ale bolilor. Pentru cine crede sau accepta…

    Cauzele spirituale ale bolilor. Cati dintre noi vor sau pot accepta faptul ca o boala este rezultatul unei gandiri care nu ne este benefica sau a unui set de emotii negative care ne slabesc...

    © 2019 Qbebe