7 semne că trebuie să te duci cu copilul la dentist

7 semne că trebuie să te duci cu copilul la dentist

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Încă de când copilului tău îi apar primii dinți, trebuie să știi că este foarte important să sesizezi orice modificări menite să identifice faptul că este ceva în neregulă. Din articolul de mai jos vei afla care sunt cele mai frecvente probleme de sănătate dentară ale copilului, care ar trebui să te trimită cât de curând la un specialist. Nu neglija însă vizitele regulate (de 2 ori pe an) la medicul stomatolog, astfel încât să nu ajungi să vezi cum copilul va avea de suferit din cauza lor.

Cele mai comune probleme dentare

Durerea dentară
Aceasta este primul semn că există o problemă care trebuie neapărat rezolvată. Cu cât copilul va fi dus la medicul dentist mai rapid, cu atât vor crește șansele ca acesta să primească un tratament menit să înlăture durerea.
Pentru a evita, pe cât posibil, ca micuțul tău să ajungă să se plângă de dureri de dinți, este necesar să-l înveți să respecte regulile ce țin de igiena dentară și să-l duci la controale periodice la stomatolog.
De asemenea, nu te apuca să-i dai copilului medicamente pentru calmarea durerii fără a consulta în prealabil un specialist.

Copil cu durere de masea, ce sta in pat

Apariția unor pete pe dinți
Fie că este vorba despre unele albe, fie că este vorba despre unele maro, gândește-te că este un semnal de alarmă, cu privire la sănătatea dinților, ce nu trebuie să fie sub nicio formă ignorat.
În privința petelor albicioase, ele pot fi provocate de:
• Acumularea de placă bacteriană- De exemplu, dacă igiena orală a copilului nu este corectă, există posibilitatea să apară pe dinți pete

• Purtarea unui aparat dentar- În special după înlăturarea acestuia se pot observa pete albe, în cazul în care nu a existat o igienă corectă sau unii dinți s-au demineralizat (din cauza incapacității de a îndepărta din placa bacteriană depusă în spațiile dintre componentele aparatului dentar)

• Hipoplazia existentă la nivelul smalțului dentar- Presupune ca pe dinți să existe mai puțin smalț decât ar fi normal. Medicii dentiști spun că în special copiii care suferă de boala celiacă se pot confrunta cu această problemă dentară, în condițiile în care corpul lor nu va absorbi așa cum trebuie mineralele ce compun smalțul

• O dietă în care predomină alimentele acide sau refluxul gastroesofagian- De exemplu, s-a observat că, la copiii care consumă multe citrice sau sucuri există pete albicioase pe dinți pentru că smalțul a început să se erodeze. În plus, dacă există și reflux gastoesofagian, excesul de acizi din stomac poate să dăuneze și el smalțului

Petele maronii de pe dinții copilului ar putea fi determinate de:
• Existența cariilor
• Unele traume severe
• Ingerarea unei cantități prea mari de fluorid- Acesta poate să ducă la decolorarea și pătarea dinților
• Acumularea, pe dinți, a unor bacterii cromogene- Se va întâmpla așa când copilul ia anumite medicamente (precum unele anti-acnee) sau când consumă multe alimente bogate în fier. Petele maro sau negre se prezintă, de obicei, sub forma unor linii ce sunt paralele cu marginile gingiilor. Nu sunt ușor de îndepărtat, fiind foarte aderente.

Citește și: Probleme in dentitia copilului:ghid pe varste

Dinții sensibili
Când copilul se plânge că îl dor dinții după ce a consumat un aliment prea cald sau prea rece, poate fi un semn că se confruntă cu sensiblitate dentară. Ea poate fi determinată de numeroși factori, precum:
• Prezența unor carii
• Dinți crăpați/sparți (Întrucât aceștia vor duce la o expunere mai mare a nervului la exterior, acesta va fi mult mai sensibil când vine în contact cu ceva rece sau cald)
• Unele deteriorări la nivelul smalțului dentar
• Un aparat dentar care nu este cel mai potrivit pentru copil
• Problemele sinusale
• Prezența unor alergii
Numai medicul stomatolog îți va recomanda cel mai adecvat tratament, iar dacă va constata că probleme dinților sensibili nu ține doar de sănătatea orală, te poate trimite și la un alt medic.

Baietel pe care il dor dintii de la o inghetata

Copilul a suferit un traumatism la nivelul dinților
Dacă se întâmplă așa, mergi cât mai repede la un dentist, astfel încât să nu fie vorba despre leziuni permanente ale dinților care nu sunt de lapte. În plus, trebuie să te asiguri că nu există traume nici la nivelul gingiilor.

Citește și: Top 3 sfaturi pentru urgențe stomatologice la copii

Gingiile iritate
Fac și ele parte dintre cele mai comune probleme care te vor trimite cu copilul la stomatolog. Când sunt iritate, gingiile devine roșii, inflamate și pot sângera, în special în timpul periajului dentar. Este foarte important să te adresezi cât mai repede unui specialist, întrucât poate fi vorba despre prezența unei gingivite. Aceasta este o afecțiune mai serioasă, care poate sensibiliza excesiv gingiile și poate afecta ulterior și rădăcina dinților.

Ți se pare că dinții permanenți erup greu
În situația în care aceștia nu reușesc să iasă, deși dinții de lapte au căzut, ia în calcul faptul că poate există o problemă mai serioasă. Inclusiv dentistul poate decide să te trimită la un medic ortodont, care să-i facă micuțului niște investigații suplimentare, menite să-l ajute să dea un diagnostic precis.
Trebuie să știi că fiecare copil este diferit și că, în general, pierderea dinților de lapte se face în intervalul cuprins între 6 și 12 ani.
În același timp, dacă observi că dinții permanenți par slăbiți sau par că au suferit un traumatism, consultă imediat un stomatolog.

Crezi că ar fi nevoie de un aparat dentar
Dacă semnalezi la copilul tău următoarele manifestări, este foarte posibil să aibă nevoie de așa ceva. Iată la ce ar trebui să te uiți:
• Dacă are dificultăți când mușcă sau mestecă
• Dacă își suge adesea degetul
• Dacă respiră adesea pe gură
• Dacă dinții nu sunt prea înghesuiți sau par că nu sunt la locul lor
• Un copil ce ar avea nevoie de aparat dentar își mușcă adesea limba sau obrajii (partea lor interioară)
• Există o disproporție evidentă între mărimea dinților și maxilarelor

Cum să previi apariția problemelor dentare la copil

Primul demers pe care trebuie să-l faci în acest scop este să ai mare grijă la igiena sa dentară. Printre măsurile pe care ar trebui să le pui în practică se numără:
• Obișnuiește-l să petreacă suficient timp când se spală pe dinți- Pentru o curățare optimă a dinților și gingiilor, ar trebui să se stea cam 2 minute la un periaj. Dacă micuțul se plictisește, pune-i o melodie care să-l ajute să aibă răbdare

• Învață-l să-și spele toți dinții, nu numai pe cei din față

• Un copil are nevoie să știe că este necesar să se spele de 2 ori pe zi și că ar trebui măcar să se clătească (dacă nu are la dispoziție pastă de dinți) după ce a servit ceva dulce

• Asigură-te că periuța de dinți are perii suficient de moi, astfel încât să nu le dăuneze gingiilor

• Schimbă periuța de dinți la fiecare 3 luni

• Pe măsură ce crește, învață-ți copilul să utilizeze ața dentară- Aceasta va asigura o curățare optimă a spațiilor dintre dinți și ar trebui efectuată zilnic

• Ai grijă la dieta copilului- Pentru o sănătate optimă a dinților, se recomandă să se evite cât mai mult alimentele prea dulci sau prea acide. Ideale sunt fructele și legumele, care sunt pline de mineralele atât de importante în dezvoltarea dinților sănătoși

Mersul regulat la medicul stomatolog este și el esențial pentru sănătate. Este indicat să faceți o vizită la dentist de îndată ce copilului îi apar primii dinți. Medicul va examina starea lor, dar și a gingiilor și, dacă sesizează ceva în neregulă, te poate îndemna spre diferite investigații. Este foarte important să afli de timpuriu dacă există probleme dentare ale copilului, pentru a evita să se ajungă la unele mult mai serioase pe viitor.
Nu uita că va trebui să mergeți la dentist de 2 ori pe an, chiar dacă nu există vreun disconfort sau vreo modificare îngrijorătoare. Numai așa se vor putea identifica eventuale probleme și se vor lua cele mai bune măsuri pentru copil, pentru ca acesta să nu ajungă să aibă dureri sau alte dificultăți, ce l-ar putea afecta inclusiv pe parcursul vieții de adult.

Copilul tău se confruntă adesea cu probleme dentare?

Surse:
www.healthline.com, www.dentalsleepstlouis.com, www.kidshealth.org, www.livestrong.com, www.mydentalvisioncare.com, www.pediatricsafety.net

Articolul urmator
Vizitele la dentist cu un copil cu autism. Ce trebuie să știi?
Vizitele la dentist cu un copil cu autism. Ce trebuie să știi?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bebelușul tău are o criză puternică de plâns? Când trebuie să te duci la medic
    Bebelușul tău are o criză puternică de plâns? Când trebuie să te duci la medic

    Atunci când sugarul are o criză puternică de plâns, ce te-ar determina să mergi cu el la medic? Te lași influențată de propria ta panică, de sfaturile celor din jurul...

    7 semne că trebuie să îți disciplinezi copilul, dacă nu vrei să îl scapi de sub control
    7 semne că trebuie să îți disciplinezi copilul, dacă nu vrei să îl scapi de sub control

    Nevoia copilului de a fi tot mai independent, pe măsură ce crește, te pune permanent în fața unor noi comportamente. Pentru a le putea gestiona cât mai eficient, astfel...

    5 sandvișuri de dietă pentru fiecare zi a săptămânii când te duci la muncă
    5 sandvișuri de dietă pentru fiecare zi a săptămânii când te duci la muncă

    Pentru a reuși să slăbești sănătos, fără a-ți priva organismul de nutrienți esențiali, este recomandat să ai o alimentație variată, cu alimente care să nu conțină multe...

    5 semne că ești un părinte narcisist și cum afectezi copilul fără să știi
    5 semne că ești un părinte narcisist și cum afectezi copilul fără să știi

    O persoană care este narcisistă se distinge prin următoarele trăsături de personalitate: se simte deasupra tuturor, crede că este cea mai importantă, are nevoie să fie mereu...

    Psihologia online-ului: ce semne de punctuaţie nu trebuie să pui în mesaje
    Psihologia online-ului: ce semne de punctuaţie nu trebuie să pui în mesaje

    Punctul de la sfârşitul mesajelor este neprietenos şi impersonal, au descoperit cercetătorii. Este corect, conform normelor gramaticale dar greşit, conform normelor psihologice.

    Sunt dentist. Iată cele trei lucruri pe care nu îl las niciodată pe fiul meu să le facă ca să aibă dinți sănătoși
    Sunt dentist. Iată cele trei lucruri pe care nu îl las niciodată pe fiul meu să le facă ca să aibă dinți sănătoși

    Un medic stomatolog a dezvăluit care sunt cele trei lucruri pe care nu îl lasă niciodată pe fiul său să le facă pentru a avea dinți sănătoși. Medicul a explicat inclusiv de...

    Cum îți dai seama că ai pierdut o sarcină? 4 semne pe care nu trebuie să le ignori
    Cum îți dai seama că ai pierdut o sarcină? 4 semne pe care nu trebuie să le ignori

    Poate crezi că e ușor să îți dai seama că ai pierdut o sarcină, însă nu este tot timpul așa. Uite la ce semne trebuie să fii atentă.

    Semne și simptome care trebuie să îți dea de bănuit că micuțul tău are probleme cu ficatul
    Semne și simptome care trebuie să îți dea de bănuit că micuțul tău are probleme cu ficatul

    Stările de oboseală, refuzul mâncării, durerile în partea dreaptă persistente, amețeli, vărsături, senzația de plinătate, sunt doar câteva dintre simptomele care...

    © 2024 Qbebe