X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

7 semne că un copil se află într-un puseu de creștere

de Otlia Geavlete

Creșterea copiilor nu este uniformă. După doi ani, rata de creștere este de circa 6 cm pe an, iar o rată mult mai scăzută poate indica întârzieri în dezvoltare. Sunt însă și vârste în care apar așa-numitele puseuri de creștere, perioade în care copiii se dezvoltă brusc și constați că hainele le-au rămas mici și aproape te ajung în înălțime. Vârsta de 12 ani la fete și 13 ani la băieți dă startul acestor perioade de creștere impetuoasă. Câteva semne specifice îți arată că fiul sau fiica ta se află într-un puseu de creștere.

Creșterea copilului este un proces complex, care implică schimbări importante în structura osoasă și în ceea ce privește echilibrul hormonal și de substanțe nutritive. În anumite perioade, creșterea se accelerează, pe măsură ce intervin modificări legate de pubertate, asociate și cu o activitate mai mare a glandelor endocrine. Pubertatea este o perioadă de tranziție către vârstă adultă, când rata de creștere este mult mai crescută decât la alte vârste, reprezentând așa numitele puseuri de creștere. Totuși, copiii au perioade de creștere accelerată și anterior pubertății, în special în primul an de la naștere.

crestere copil

Ce este un puseu de creștere?

Puseul de creștere reprezintă o perioadă în care ritmul de creștere al copilului este mai alert și se produc schimbări subite și consistente în dezvoltarea fizică a acestuia. Primul an de viață reprezintă o perioadă în care corpul copilului se modifică spectaculos, putând înregistra o creștere de până la 25 de cm în înălțime și triplându-și greutatea față de momentul nașterii. După 1 an, rata de creștere se încetinește, fiind în medie de 6 cm pe an, până în perioada pubertății și adolescenței, când are loc un nou puseu radical de dezvoltare. În perioada dintre primul an de viață și preadolescență, creșterea mai lentă poate alterna cu „mini-puseuri" de creștere la majoritatea copiilor. Unele studii arată că există perioade ale anului (primăvara, în special), când creșterea este ceva mai accelerată ca în restul anului.

Când au loc puseurile de creștere

Primul an de viață duce la transformări evidente în ceea ce privește înălțimea și greutatea copilului, asociate și cu dezvoltarea motricității grosiere și fine, creșterea abilității de control muscular, dezvoltarea simțurilor și facultăților cognitive. Între un an și doi ani, copilul atinge 80-82 cm înălțime și o greutate de 11-13 kg, o rată de creștere similară înregistrându-se doar la pubertate. După trei ani, ritmul de creștere scade, iar copilul devine mai subțire, pierzând burtica din primii ani. Între copii apar diferențe de creștere în această perioada, fiecare copil având propriul său grafic de creștere; la această vârstă, unii copii pot prezenta nevoi individualizate de alimentație și întârzieri în ritmul de creștere.

De asemenea, anumiți copii au o rată mai mare de creștere decât a altora, în funcție de diferențele constituționale și de moștenirea familială. În perioada pubertății și în adolescență, rata de creștere se intensifica, apărând un al doilea puseu semnificativ, atât în ceea ce piveste greutatea, cât și înălțimea. Nici o altă specie de primate nu are o astfel de creștere post- puberală globală a scheletului, în special a oaselor lungi. Hormonii responsabili de maturizarea sexuală stimulează procesul de creștere. Puseul de creștere începe în jurul vârstei de 10-12 ani pentru fete, respectiv 12-13 ani pentru băieți, existând însă o mare variație în ceea ce privește aceste intervale de vârstă. Durata și intensitatea puseului sunt, de regulă, mai mari pentru băieți decât pentru fete, ceea ce conduce la diferențele de înălțime între sexe. La fetele care au o maturizare sexuală mai lentă, puseul de creștere poate fi absent sau mult diminuat. Puseul se termină în jurul vârstei de 18-19 ani la fete, respectiv 20-22 de ani la băieți.

 semne puseu crestere

Care sunt semnele puseului de creștere

1. Copilul pare mereu flămând

Din cauza nevoilor alimentare asociate cu creșterea, copilul va experimenta frecvent senzația de foame, înainte și în timpul puseului de creștere, pe o perioada de circa 2-3 ani. În această perioadă, este necesar să te asiguri că va consuma hrană sănătoasă și nutritivă, mai degrabă decât dulciuri, snacksuri și produse de fast-food

2. Copilul da semne de instalare a perioadei puberale. Puseul de creștere este asociat cu alte modificări, fizice și psihice, care indică faptul că a devenit puber: modificări ale vocii, dezvoltarea organelor de reproducere, semne legate de perioada pre-menstruală la fete, modificări ale activității glandelor endocrine, transformări de natură emoțională. Conform unui studiu din 2015 publicat în Journal of Clinical Research în Pediatric Endocrinology, cea mai mare viteză de creștere coincide cu pubertatea.

3. Hainele, în special pantalonii, îi rămân mici. Mamele cunosc, desigur, acea senzație că odrasla a crescut peste noapte. Hormonii de creștere și cei sexuali determină, într-adevăr, o accelerare remarcabilă a procesului de creștere în perioada puberală, mai ales la nivelul oaselor lungi. Picioarele cresc, de aceea, mai rapid decât torsul, așa că este necesară o schimbare mai frecventă și adaptată a garderobei copilului.

4. Copilul doarme mai mult ca de obicei. Creșterea este corelată cu perioadele de somn, întrucât hormonul de creștere este secretat mai ales în timpul nopții. Unii specialiști recomandă perioade de somn de 9- 11 ore, pentru copiii aflați în preajma unui puseu de creștere.

5. Copiii pot să pară mai neîndemânatici și mai împiedicați decât de obicei, atât din cauza modificărilor corporale, care nu se mai potrivesc cu imaginea mentală a copilului despre sine, cât și din cauza unor schimbări în starea de echilibru a corpului, legate de perioada de creștere.

6. Copilul începe să câștige și în greutate. Este necesar, în această perioada, să fiți mai atenți la modificările corporale și dietare ale copilului, pentru a preveni eventuale dezechilibre, provocate și de unele tulburări endocrine.

7. Pot să apară așa numitele „dureri de creștere", la nivelul picioarelor, în special în jurul genunchilor și ligamentelor. Este posibil, totuși, ca astfel de dureri să fie asociate unor activități fizice mai intense, neexistând o dovadă științifică pentru supoziția că ar fi legate de creștere. Câteodată, astfel de dureri pot trezi copilul în timpul nopții, fiind recomandată utilizarea de comprese calde, masaj sau stretching moderat, câteodată și administrarea de antiinflamatoare. Trebuie acordată o atenție deosebită plângerilor copilului, pentru că unele dureri, puse de părinți pe seama creșterii, pot ascunde o problema medicală mai gravă, mai ales dacă sunt persistente, însoțite de umflarea sau înroșirea anumitor zone, febră sau mâncărimi.

frati crestere

Ce pot face părinții în perioada puseului de creștere

Poți face câteva lucruri pentru a asigura creșterea și dezvoltarea normală a copilului tău:

Asigură-i un timp suficient de odihnă. Așa cum menționam, un copil aflat în perioada de creștere intensă, are nevoie de 9- 11 ore de somn pe noapte pentru o bună dezvoltare. Ai grijă ca perioada de odihnă să fie suficientă și împiedică unele excese, ca, de exemplu, statul treaz până târziu, după miezul nopții. Unii părinți tind să considere că odraslele au devenit prea comode și dorm exagerat de mult, dar, în realitate, copiii chiar au nevoie de somn în această perioadă

Ia măsuri ca să se hrănească adecvat . Este necesar să te asiguri că dieta copilului conține, în timpul puseelor de creștere, alimente cu un bogat conținut nutritiv, cu vitamine esențiale și minerale, pentru a stimula întregul potențial de creștere al acestuia.

Introdu un program echilibrat, care să cuprindă mișcare, exerciții fizice, activități în aer liber, care fac plăcere copilului și care previn apariția unor neajunsuri, precum tendințele de îngrășare la unii adolescenți. Educația fizică este importantă în această perioada, pentru că susține o dezvoltare armonioasă, corelată și cu o bună imagine de sine.

Vorbește cu copilul tău despre creștere, despre modificările și transformările care au loc. Trebuie să-ți încurajezi copilul în această perioada, când vulnerabilitatea emoțională este și ea crescută. Evită să faci comparații între frați sau cu alți copii, în ceea ce privește dezvoltarea și liniștește-ți copilul atunci când se teme că va rămâne în urmă altora, explicându-i despre diferențele individuale în procesul de creștere. Copiii au multe întrebări legate de creștere, de la căderea dinților, până la anumite aspecte mai delicate, precum creșterea sânilor la fete și dezvoltarea trăsăturilor sexuale. Încearcă să răspunzi curiozităților lor, să pui întotdeauna accent pe aspectele pozitive. Acest lucru îi va face să accepte mai ușor unele schimbări. Încurajează copilul să participe la activități care stimulează creșterea, ca cele sportive, dar și la unele care nu se concentrează pe dimensiunile corpului, ci pe valorificarea talentelor, de care copilul poate fi mândru.

Ia măsuri din timp, dacă observi că există o problemă de creștere

Trebuie să conștientizezi că nu toți copiii au aceeași rată de creștere, astfel încât, dacă observi ușoare întârzieri, nu trebuie să consideri că este, neapărat o problema de sănătate. Unii copii rămân scunzi, pentru că și părinții sunt mai mici de statură. Dacă, totuși, te îngrijorezi, vorbește cu un doctor, care poate examina copilul, poate verifica aspecte legate de istoricul familial și, dacă este nevoie, poate recomanda unele teste. Este posibil ca unii copii să sufere de anumite afecțiuni, care modifică vizibil ritmul de creștere (nanism, tulburări endocrinologice, anumite sindroame). În acest caz, este absolut necesar să te adresezi medicului, dar și să iei în considerare problemele emoționale și sociale pe care copiii cu tulburări de creștere le pot întâmpina. Creșterea respectului față de sine și valorizarea copilului din toate punctele de vedere sunt aspecte la fel de importante ca și cele de îngrijire a sănătății și asigurare a unei dezvoltări corporale armonioase.

Surse: www.nutritionnews.abbott; https://kidshealth.org; https://carta.anthropogeny.org
www.babycenter.com

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Cum sa scapi de pampersi Cum sa scapi de pampersi
Cum sa treci de la patul de nou-nascut la cel de om mare Cum sa treci de la patul de nou-nascut la cel de om mare
Afla cum sa il inveti pe copilul tau se se imbrace singur! Afla cum sa il inveti pe copilul tau se se imbrace singur!
5 idei de cadouri pentru ziua copilului tau 5 idei de cadouri pentru ziua copilului tau

Articole Lifestyle

4 zodii își găsesc marea dragoste în noaptea de Revelion. Rămân împreună toată viața 4 zodii își găsesc marea dragoste în noaptea de Revelion. Rămân împreună toată viața
O femeie a murit după ce și-a curățat sinusurile după metoda asta. Mare grijă! O femeie a murit după ce și-a curățat sinusurile după metoda asta. Mare grijă!
Neurinom Morton: cauze, simptome și tratament Neurinom Morton: cauze, simptome și tratament
Părul lung nu mai este la modă! Care este coafura HOT a iernii! Părul lung nu mai este la modă! Care este coafura HOT a iernii!

Alte articole care te-ar putea interesa


Editorial Qbebe
scris de Otilia Geavlete
Când mult înseamnă prea mult? Cum afectează un Crăciun abundent dezvoltarea copiluluiAți trăit, vreodată, de Crăciun o astfel de scenă: jucării împrăștiate peste tot, ambalaje sfâșiate, camera plină de pachete, încât nu mai ai loc să arunci un ac și, în timpul acesta,...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Bebee

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net