„Țipa, plângea și nu suporta să-i atingem părul”. De ce tunsul poate fi atât de greu pentru un copil cu autism

„Țipa, plângea și nu suporta să-i atingem părul”. De ce tunsul poate fi atât de greu pentru un copil cu autism
Mariana Voinea

Pentru majoritatea familiilor, vizita la frizerie reprezintă o activitate banală de câteva zeci de minute. Însă pentru un copil cu autism, această experiență se transformă adesea într-un mediu copleșitor, plin de zgomote puternice, atingeri greu de tolerat, fire de păr care irită pielea și mișcări pe care nu le poate controla sau anticipa. Din cauza acestei hipersensibilități, reacțiile pot fi intense, de la plâns și agitație, până la refuzul total de a permite cuiva să se apropie de el.

Sensibilitatea senzorială variază considerabil, ceea ce înseamnă că nu toți copiii cu autism întâmpină aceleași obstacole la tuns. Profilul senzorial este unic pentru fiecare persoană în parte.

Cu toate acestea, terapeuții explică faptul că modul în care persoanele diagnosticate cu autism procesează stimulii din mediul înconjurător este complet diferit. Din acest motiv, anumite texturi, zgomote sau atingeri care altora li se par inofensive devin pentru ei extrem de deranjante, copleșitoare sau de-a dreptul dureroase.

Tot ce trebuie sa stii despre autism

De ce simpla atingere a părului poate deveni greu de suportat

O explicație simplă vine din modul în care acești copii simt lumea din jur. National Autistic Society explică faptul că sistemul lor nervos primește prea multă informație deodată. Zgomotele, mirosurile și atingerile sunt mult mai puternice pentru ei, iar asta îi obosește și îi sperie foarte repede.

Zona capului este cea mai sensibilă. Când este tuns, copilul simte foarfeca aproape de piele, pieptenele, mâinile frizerului și firele de păr care îl înțeapă pe gât. Experții în terapie de la NHS spun că, pentru un copil sensibil, toate aceste atingeri pot fi de-a dreptul dureroase.

La toate acestea se adaugă și zgomotul din salon. Sunetul foarfecei sau vibrația mașinii de tuns sunt greu de suportat. Dacă mai punem la socoteală muzica din fundal, oamenii care vorbesc în jur, luminile mari și oglinzile, frizeria devine un loc mult prea aglomerat și obositor pentru ei.

Autism infantil: ce este și din ce cauze apare?

Frizerul care a înțeles că un copil nu trebuie obligat să stea nemișcat pe scaun

Un caz celebru în Marea Britanie este cel al frizerului James Williams, cunoscut ca „Jim the Trim”. El a schimbat complet abordarea după ce a înțeles că regulile clasice dintr-un salon, unde clientul trebuie să stea nemișcat pe scaun nu se potrivesc tuturor copiilor.

Frizerul a început să îi tundă pe cei mici acolo unde se simțeau ei în siguranță, chiar și direct pe podea. De exemplu, pentru a-l tunde pe un băiețel numit Mason, bărbatul s-a întins pe jos lângă el și i-a aranjat părul în timp ce copilul se juca pe telefon. În loc să forțeze copilul să urmeze regulile salonului, adultul s-a adaptat la nevoile lui.

o persoana taie parul unui copil in tricou alb

Mai mult, el a organizat sesiuni speciale pentru copiii cu autism, unde programările durează mai mult, iar atmosfera este foarte liniștită. Cei mici nu mai sunt grăbiți și au timp să exploreze spațiul, să se obișnuiască cu frizerul și să nu se simtă constrânși. O astfel de metodă nu șterge sensibilitățile senzoriale, dar reduce la minimum frica și stresul.

Pentru unii oameni autiști, părul poate deveni parte din identitate

Pe lângă disconfortul senzorial, există și alte motive importante pentru care o persoană din spectru poate refuza să se tundă. De exemplu, un tânăr adult autist explică faptul că, în cazul lui, părul lung a reprezentat încă din copilărie o parte esențială din propria identitate.

„Sunt un adult autist și vreau să explic de ce. Eu, personal, nu îmi tund niciodată părul. Am fost mereu un copil diferit, din toate punctele de vedere. Când aveam trei-patru ani, eram fascinat de fetele cu părul lung. Eram fascinat de frumusețea părului lung”, povestește acesta în clip.

Tânărul spune că, în timp, părul a ajuns să fie legat de felul în care se vede pe sine și de propria rutină. „În legătură cu autismul, părul a devenit o parte din identitatea mea. Dacă mi l-aș tăia sau dacă m-aș trezi mâine dimineață fără el, pur și simplu nu m-aș mai recunoaște în oglindă. A devenit parte din rutina mea, a devenit parte din cine sunt eu ca om.”

El vorbește și despre nevoia de confort și predictibilitate pe care o poate avea o persoană autistă: „Copiii și adulții autiști tind să se îmbrace la fel, să poarte aceleași haine, să aibă același stil vestimentar pentru o perioadă lungă de timp, din cauza confortului, din cauza nevoii de predictibilitate sau pur și simplu pentru că moda poate fi o hiperfixație pentru ei.”

@universul_alexandrin Ca răspuns pentru @erick_eduard4 #parlung #neurodivergentromania #autismromania #stilvestimentar #parlungsifrumos ♬ sunet original - Universul Alexandrin

 

Copilul meu a fost diagnosticat cu autism la 5 ani. Mi-a fost extrem de greu să accept, dar am înțeles, în cele din urmă, că trebuie să-l iubesc așa cum este

Ce pot face părinții pentru ca experiența să fie mai ușor de tolerat

Primul pas este observarea atentă a celui mic pentru a înțelege ce anume îi provoacă disconfort. Sursa de stres poate fi zgomotul aparatului, firele care cad pe piele, pelerina strânsă la gât, mirosurile noi sau pur și simplu un spațiu străin. Odată identificat factorul principal, părintele poate căuta soluții specifice pentru a diminua exact acea problemă.

Terapeuții ocupaționali recomandă strategii clare: folosirea unei oglinzi pentru ca cel mic să vadă ce se întâmplă, avertizarea lui înainte de fiecare atingere, căștile antifonice pentru zgomot și alegerea unui frizer răbdător. De mare ajutor este și acomodarea treptată, în etape: o primă vizită doar pentru a vedea salonul, apoi pentru a atinge ustensilele și abia ulterior pentru tunsul propriu-zis.

Cel mai important este ca plânsul sau refuzul copilului să fie privite ca semne ale unui disconfort real, nu ca o încăpățânare care trebuie oprită cu forța. Când stimulii devin dureroși, soluția nu este constrângerea. Pentru multe familii, respectarea ritmului natural, adaptarea spațiului și multă răbdare pot transforma o experiență traumatizantă într-o activitate complet suportabilă.

Secretul succesului stă în renunțarea la tiparele clasice și în acceptarea faptului că fiecare copil are propriul ritm de adaptare. Schimbarea abordării și transformarea tunsului dintr-o obligație rigidă într-un proces flexibil, bazat pe respect și calm, reprezintă cea mai sigură cale către un rezultat pozitiv.

Atunci când mediul devine primitor, iar presiunea timpului dispare, o activitate care părea imposibilă se poate transforma, treptat, într-o rutină firească și complet lipsită de stres pentru întreaga familie.

Surse foto: magnific.com, magnific.com

Surse articol: bbc.com, autismparentingmagazine.com, theautismcafe.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe