Părul copilului în primii săi ani de viață - detalii pe care ar trebui să le știi
Medicii pediatri vin cu următoarea precizare: tiparul de creștere a părului fiecărui copil este diferit. De exemplu, unii copii au încă părul foarte rar în jurul vârstei de 3 ani, în timp ce alții îl au tot mai des după vârsta de 2 ani. Totodată, se pot observa diferențe mari în ceea ce privește textura și consistența părului, în condițiile în care, la unii copii, părul rămas dintr-o anumită perioadă de creștere se asociază cu părul rezultat în urma unui proces de creștere mai accelerată de la un moment dat.Una dintre cele mai comune probleme care intervin pe măsură ce părul copilului crește este ușurința cu care se poate încâlci. Acest fenomen se accentuează în condițiile în care firele sunt încă fragile, iar copilul, tot mai dornic de explorare, se va mișca din ce în ce mai mult.
Pentru a evita, pe cât posibil, ca micuțul tău să sufere de disconfortul provocat de părul încâlcit, apelează la produse de styling perfecte pentru copii. Acestea sunt indicate atât pentru cei mai mici, cât și pentru cei mai măricei (de 6-7 ani), fiind excelente pentru părul creț sau ondulat.
De pildă, Baby Girl Curls Curling & Twisting Custard de la Aunt Jackie’s hidratează intens, definind totodată buclele sau onduleurile. Graței formulei anti-încrețire, coafura va rezista mai bine, iar părul se va menține moale și flexibil, fără să fie încărcat.
Produsul va fi foarte simplu de utilizat. Astfel, nu va trebui decât să îl aplici pe părul curat, puțin umed. În cazul în care este vorba despre păr des, se va aplica o cantitate mai generoasă, de la rădăcini spre vârfuri. În schimb, dacă este vorba despre păr uscat sau rar, se va utiliza o cantitate mică de produs.
Iar dacă îți dorești o coafare mai la îndemână a părului creț al copilului, asigurându-te totodată că părul va fi foarte bine hrănit, folosește Cantu- custard de coafare păr creț.
Produsul este o cremă de styling, care conține unt de Shea pur, ulei de cocos și miere, fiind lipsită de ingrediente precum uleiuri minerale, sulfați, parabeni, siliconi, ftalați, gluten, parafină, propilenă.
Crema va fi aplicată pe părul ud sau umed, pe secțiuni mici, având grijă să netezești fiecare secțiune de la rădăcini spre vârfuri cu ajutorul degetelor sau a unei perii.
Rutina de îngrijire a părului copilului cu ajutorul unor produse speciale
Ca să te asiguri că părul delicat al copilului tău va crește sănătos, orientează-te, încă de când acesta este tot mai mult în mișcare, inclusiv spre produse hidratante.
Cum vei pieptăna părul copilului
Dacă părul celui mic e ondulat sau creț, descâlcește-i părul cu ajutorul degetelor sau cu un pieptene cu dinții rari. Începe de la capetele firelor de păr spre rădăcină și nu te limita doar la zona rădăcinii, întrucât așa vei risca să accentuezi încâlcirea și să duci la apariția unor noduri dureroase. În același timp, piaptănă-i doar părul ud, după ce ai aplicat balsam pe el. Așa îl protejezi de durerea resimțită la descâlcirea părului uscat și îi protejezi părul de rupere.
Orientează-te către spray-uri sau loțiuni care facilitează pieptănarea părului
Acest demers de îngrijire este potrivit în special dacă ai un copil cu bucle lejere, cu păr ușor ondulat și fir mai gros. Pentru confortul său deplin, utilizează un spray special, așa cum este și Bourn Beautiful Naturals - Spray pentru descâlcirea părului Knot-Free. Acesta este un spray cu textură lejeră, infuzat cu ulei de cocos, care păstrează buclele elastice, moi și hidratate pentru a le face oricând ușor de pieptănat.Spray-ul se va aplica pe părul uscat și se va recurge la un pieptene cu dinții rari sau la degete.
Un alt produs, potrivit în special pentru părul cu bucle strânse sau care este uscat este Cantu - Spray pentru pieptănarea părului natural.
Acesta este binevenit pentru copilul tău întrucât:
• Nu conține ingrediente dure care afectează părul natural (precum uleiuri minerale, sulfați, parabeni, siliconi, ftalați, gluten, parafină, propilenă), ci unt de Shea pur
• Are grijă de părul creț și foarte creț, făcându-l alunecos și ușurând astfel demersul descâlcirii
• Produsul este ambalat într-o sticlă cu pulverizator, ceea ce îl face foarte ușor de aplicat- Tot ce vei avea de făcut va fi să împarți părul în mai multe secțiuni, să pulverizezi spray-ul pe părul umed și să-l piepteni ca de obicei.
Folosește un șampon blând
Chiar dacă ți se pare că părul copilului tău este foarte subțire, nu te grăbi să îl speli pe cap cu șampoane speciale pentru conferirea de volum. Acestea nu fac altceva decât să usuce părul, predispunându-l și mai mult la încâlcire. În locul lor, specialiștii recomandă un șampon blând, care să fie delicat cu pielea scalpului și să hrănească părul.
De exemplu, șampoanele fără sulfați create după formula „fără lacrimi" sunt numai bune pentru copii.
Cantu-Șampon nutritiv pentru copii, fără lacrimi se remarcă prin prezența untului de Shea, uleiului de cocos și mierii, neavând ingrediente dure (uleiuri minerale, parabeni, ftalați, gluten, parafină). Rolul său este de a curăța și stimula creșterea sănătoasă a părului, hidratând onduleurile și buclele delicate ale copiilor.
Dacă este vorba despre păr lung, pe timpul nopții se va recurge la coada de cal
Mai ales părul ondulat sau cu bucle va fi păstrat mai ușor în forma care
să-l facă ușor de pieptănat și de aranjat dacă vei face o coadă de cal,
pe care să o prinzi însă chiar în vârful capului. Aceasta trebuie să fie cât mai lejeră, împiedicând buclele să se încurce între ele și să se formeze noduri.
În plus, pentru a fi sigură că buclele sau onduleurile copilului tău se vor păstra în cea mai bună formă, recurge și la următorul produs.
Efectele pozitive ale acestei pieptănături vor fi mai evidente dacă se va utiliza și un spray special, potrivit atât pentru aplicarea pe părul umed, cât și pe părul uscat. Cantu – Kids Curl Refresher este destinat reîmprospătării buclelor sau onduleurilor, indiferent de lungimea părului copilului.
Pulverizează-l pe părul umed sau uscat (după ce în prealabil l-ai divizat pe secțiuni), astfel încât să se restabilească nivelul optim de hidratare, să se redea strălucirea și să se evite firele electrizate.
Nu în ultimul rând, nu uita că, alături de alegerea de produse de styling de calitate, părul copilului are nevoie și de o altă rutină de îngrijire: să fie tuns regulat, chiar dacă este vorba doar despre zona vârfurilor. Acest lucru se va impune în special când observi că părul se încâlcește foarte ușor și că îți este foarte greu să-l aranjezi.