10 motive care explică de ce copilul tău nu vrea să doarmă singur

Faptul de a dormi singur este primul pas spre independență al copilului tău. Înseamnă că și-a depășit fricile, a căpătat un echilibru intern și începe să-și gestioneze emoțiile. Acest lucru se va reflecta și în alte arii ale vieții sale, făcându-l să devină mai puternic și mai încrezător în forțele proprii. Dar nu toți copiii se desprind ușor de părinți și învață să doarmă singuri. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat de timpuriu, iar copilul are deja 6-7 ani și doarme în aceeași cameră cu părinții, atunci calea sa spre un somn independent s-ar putea să fie mai dificilă.

Iată care sunt cele 10 motive care explică de ce copilul tău nu vrea să doarmă singur.

1. Imaginația copilului face ca fricile să prindă viață

Pe măsură ce crește, imaginația copilului devine tot mai puternică. Influențele din jur, poveștile auzite, imaginile din timpul zilei, de la televizor sau de pe telefon, prind viață în întunericul camerei. În cazul în care copilul are un fond anxios, aceste imagini sunt exacerbate și îl iau cu asalt. Fricile primare ale copilului, de a fi răpit de lângă părinți, de a întâlni monștri, sunt mult amplificate de sentimentele de separare, mai ales dacă o lungă perioadă copilul a dormit în aceeași cameră cu părinții. Este important să introduci ritualuri care să-l pregătească de somn, precum o baie călduță, o poveste liniștitoare sau o muzică blândă. Nu este necesar să doarmă de la început singur, ci poți sta lângă el în primele seri, până adoarme. Dar este necesar să pregătești deja terenul, să-l lași să știe că trebuie să se obișnuiască să doarmă singur. Apoi, permite copilului să stea cu tine până devine somnoros, dar lasă-l să meargă singur la culcare și să încerce să-și folosească propriile strategii pentru a face tranziția spre un somn independent. De asemenea, încearcă să supraveghezi lucrurile cu care copilul vine în contact, fie la televizor, fie pe internet, pentru că acestea pot fi puternic anxiogene. Înainte cu una-două de culcare este necesar să elimini sursele de stimuli, pentru a lăsa timp organismului să se relaxeze și să intre în starea premergătoare somnului.

2. Apare anxietatea de separare

Dacă decizi să formezi obiceiul de a dormi singur la copil încă de mic, după primele șase luni, poate să apară anxietatea de separare. În acest caz, copilul plânge și refuză să adoarmă, reclamând prezența mamei. Pentru că între copil și mamă este o legătură foarte strânsă, bebelușul poate resimți separarea de mamă ca pe o adevărată ruptură. Este o etapă firească, iar mama trebuie să conștientizeze acest lucru și să nu cedeze temerii că i-ar putea face rău copilului. Pentru a facilita desprinderea, mama trebuie să evite o interacțiune amplă cu copilul înainte de culcare, prin vorbit, cântecele sau alăptare suplimentară. Atâta timp cât copilul nu pare bolnav, mama îl poate mângâia ușor pe spate, vorbindu-i încet, dar rezistând tentației de a-l lua în brațe sau de a-l aduce să doarmă cu ea. După o perioadă, această etapă va fi depășită și se va forma o deprindere la copil de a dormi singur. Anxietatea de separare poate reveni și la vârste mai mari, atunci când se modifică anumite lucruri în familie, precum apariția unui nou bebeluș sau întoarcerea mamei la muncă. Atunci copilul pare regreseze către un comportament de dependență de mamă, chiar dacă îl depășise și părea că parcursese o anumită etapă de dezvoltare, devenind mai independent. Mama trebuie să-l reasigure de iubirea ei, să-i demonstreze că este disponibilă de câte ori are nevoie de ea și să-l ajute să-l ajute să-și depășească teama că ar putea să o piardă.

3. Copilul nu se simte bine

Atunci când copilul este bolnav, este firesc să simtă nevoia de a fi mai aproape de părinți, iar aceștia, la rândul lor, au tendința de a-l aduce lângă ei. Mai ales atunci când apar simptome ca febră, vărsături, este recomandat să fie supravegheat, dar și în stările de agitație psihomotorie determinată de anumite boli. Totuși, după ce copilul se reface, este necesar să se revină la rutinele și deprinderile obișnuite.

4. Amenințările părinților pot amplifica teama de a dormi singur

Folosești personaje fantastice și înfricoșătoare pentru a-ți domoli copilul? Ia-ți adio de la gândul că va dormi singur. Vrăjitoarea cea rea, hoțul de copii, monstrul de la ușă sau arhaicul Bau-bau sunt inamicii somnului liniștit. Poate că unii copii sunt mai puțin creduli ca altădată, dar o amprentă de teamă rămâne în mintea celor mici, determinând o stare de agitație care crește când copilul rămâne singur în cameră. În astfel de cazuri, chiar dacă nu strigă după tine sau acceptă să stea singur în pat, adesea copilul nu poate dormi sau calitatea somnului său nu este foarte bună. Elimină amenințările și încercă, în schimb, o motivare pozitivă a copilului, prin recompensarea comportamentelor bune și ignorarea celor nepotrivite.

5. Copilul aduce în cameră lucrurile pe care le vede pe ecran

Tulburările de somn la copil s-au amplificat, de când accesul la televizor și la internet a devenit atât de liber, cu unii părinți folosind aceste mijloace pentru a nu fi întrerupți de copii din propriile treburi. Majoritatea conținuturilor cu care copilul vine în contact sunt menite să-l mențină în acțiune, să-l stimuleze, să-i capteze atenția. Monștrii, luptele, pericolele fac parte din viața de zi cu zi a copilului, iar mintea sa este modelată de ceea ce vede pe ecrane. În timpul zilei copilul nu conștientizează sentimentul de neliniște pe care i-l produc lucrurile văzute. Dar, înainte de culcare, temerile devin acute, împiedicându-l să adoarmă, mai ales dacă este singur. Ceea ce trebuie să faci este să limitezi accesul copilului la ecran, nemaivorbind de eliminarea obiceiului tău de a-i da tableta sau telefonul pentru a nu te mai sâcâi sau întrerupe. Ușor de zis, greu de făcut. Dar, dacă vrei să-ți înveți copilul să doarmă singur, trebuie să-l dezveți mai întâi de unele obișnuințe care îi sunt dăunătoare.

6. Copiii cu un atașament nesigur vor fi mai dependenți de părinți

În cazul în care copilul nu a dezvoltat un atașament sigur în prima copilărie, va avea dificultăți în a deveni autonom și a se desprinde de părinți. În plus, nivelul său de anxietate va fi mai ridicat. Unii dintre copiii cu atașamente nesigure au tendința de a se agăța de părinte și se tem mereu că vor fi abandonați. Pentru aceștia, somnul în altă cameră poate deveni un adevărat chin, chiar dacă nu mărturisesc acest lucru. Posibilitatea de a fi separați complet de părinte, teama irațională că nu-l vor regăsi a doua zi, sentimentul că obiectele din jur sunt ostile și că nu poți avea încredere în nimic domină psihicul copilului. Toate acestea sunt izvorâte din nevoia primară nesatisfăcută a copilului de a avea o persoană pe care să se bazeze, de a căpăta curaj să exploreze lumea, știind că cineva este mereu disponibil pentru el. Ceea ce poate face părintele este să conștientizeze aceste lucruri și să aducă reparații și compensații, încercând să crească sentimentele de siguranță și confort ale copilului. Este necesar ca cei mici să fie reasigurați de prezența permanentă a părintelui, să știe că pot apela la el în caz de necesitate, să fie convinși că îl vor regăsi de fiecare dată, atunci când se trezesc, să învețe că lumea din jur este stabilă și de încredere. Numai după ce această bază de siguranță va fi refăcută, părintele se poate aștepta să crească independența copilului și să rezolve anumite probleme, precum teama acestuia de a rămâne singur.

7. Controlul impulsurilor nu este dezvoltat suficient la copil

Cortexul prefrontal, regiunea din creier responsabilă cu controlul impulsurilor, se maturizează abia la vârsta adultă. Până atunci, copilul nu va reuși să-și stăpânească perfect emoțiile, mai ales cele primare, precum frica sau furia. Reacțiile copilului vor fi modulate de regiuni mai arhaice din creier, precum amigdala și hipotalamusul, astfel că nevoile primare vor prevala în fața oricărui argument rațional. De aceea, copilul mic va avea întotdeauna nevoie să-i știe pe părinți aproape, pentru a se simți în siguranță. Să-i explici că nu are de ce să se teamă nu va funcționa, după cum nu-i poți cere să ignore gândurile care-l înspăimântă, pentru că te adresezi unor regiuni cerebrale insuficient dezvoltate. Capacitatea de a se autoliniști a copilului vine odată cu experiența, nu în mod rațional. Văzând în mai multe rânduri că nu se întâmplă nimic rău, în ciuda spaimei sale, copilul deprinde, încetul cu încetul, capacitatea de a se relaxa și de a se adapta la somnul fără părinți. Ca să-l poți ajuta să se desprindă de tine, nu încerca să-i aduci argumente raționale, ci creează-i experiențe pozitive, care să-i întărească încrederea în sine, să-i demonstreze, în mod repetat, că nimic rău nu se întâmplă. Apreciază toate lucrurile pe care copilul reușește să le facă singur, învață-l să exploreze spațiul și să se descurce și în absența ta. Independența din timpul zilei va începe să-și facă efectul și atunci când copilul se pregătește de culcare, întărindu-i capacitatea de a se baza pe sine pentru reconfortare și calmare, în loc să depindă mereu de părinți.

8. Certurile în familie pot fi un motiv al tulburărilor de somn

O atmosferă stresantă, relațiile tensionate dintre părinți pot să împiedice relaxarea copilului și să-l facă să se teamă să doarmă singur. Acestea îi determină o stare de agitație, pe fondul căreia pot lua naștere gânduri îngrijorătoare și fantasme care împiedică mintea copilului să se calmeze. Sentimentul că s-ar putea întâmpla ceva rău între părinți, că ei s-ar putea despărți sau l-ar părăsi sunt motive care alungă somnul copilului și îl determină să caute intens prezența părinților. Chiar dacă a dormit singur până la un moment dat, stresul poate destabiliza copilul, ducând la apariția unor comportamente de somn disfuncționale, care pot deveni obiceiuri, dacă nu sunt corect abordate de părinți. Aceștia trebuie să-i explice copilului că în familie există uneori discuții și probleme, dar asta nu înseamnă că părinții nu-l iubesc în continuare, că sunt mereu prezenți pentru el și că nu are de ce să se teamă.

9. Grijile legate de școală sau de eșec tulbură somnul copiilor

La copiii cu un grad mare de anxietate, la care părinții impun standarde prea înalte, somnul poate fi tulburat de grija că nu vor reuși să facă față unor sarcini școlare, că nu se vor ridica la înălțimea așteptărilor, că vor eșua în anumite activități. Insomniile sau coșmarurile pot să apară pe acest fond, însoțite de o stare de frică. În astfel de cazuri, copilul poate manifesta reticență să mai doarmă singur, poate simți nevoia să stea cât mai aproape de părinți, ca expresie a temerii că aceștia l-ar respinge. Este necesar că părintele să creeze o atmosferă mai relaxantă, să-l încurajeze și să îi accentueze reușitele, să-l ajute să vorbească despre temerile sale.

10. Când copilul se află într-un loc nou

Dacă v-ați mutat recent, un copil încă mic are nevoie de o perioadă de adaptare, în care s-ar putea să refuze să doarmă singur. Același lucru se poate întâmpla și atunci când vă aflați într-un loc străin, în vizită sau în vacanță. Părinții trebuie să-l ajute pe copil să exploreze spațiul și să-i garanteze că este în siguranță. De asemenea, îl pot asista în crearea unui loc sigur, în care să se simtă confortabil și protejat.

Surse: https://childrensmd.org; https://ogradywellbeing.com; https://www.webmd.com