Din grija pentru copilul tau

Testăm și recomandăm: Picături nazale cu xylitol prietenoase cu copiii

Cea mai mare dorință a noastră, a mămicilor, este să ne vedem copiii sănătoși, veseli, gata să descopere pas cu pas lumea din jur și să învețe lucruri noi. Una dintre modalitățile cele mai la îndemână pentru a-i sprijini din acest punct de vedere este să le asigurăm un somn de calitate. La acesta contribuie mai mult decât ne-am imaginat o respirație ușoară. Din articolul de mai jos vei descoperi un produs inovativ, menit să asigure o mucoasă nazală sănătoasă, care poate fi administrat ori de câte ori este nevoie și care îi va dărui copilului starea de bine de care are atât de multă nevoie pentru o dezvoltare optimă.

Una dintre cele mai frecvente probleme cu care m-am confruntat de când puiul meu a venit pe lume a fost năsucul său, mai mereu înfundat. Am ajuns la pediatru, unde am fost asigurată că trebuie să stau liniștită, că nu are nici alergii, nici infecții sinusale, ci este pur și simplu vorba de o mucoasă nazală mai sensibilă la aerul uscat și la schimbările de vreme. De asemenea, medicul mi-a explicat că, pe măsură ce va crește, problema se va ameliora și se va remedia până la urmă.

Ca să-l ajut să se simtă mai bine pe băiețelul meu, am început să pun în aplicare câteva trucuri de la specialiști, cum ar fi: foloseam în fiecare zi un umidificator în camera sa (în special în zilele în care aerul era mai cald și mai uscat din cauza caloriferelor), îl culcam cu căpușorul puțin mai sus pentru a nu-l mai incomoda nasul înfundat sau îi administram picături nazale cu apă de mare. Cu toate acestea, soluțiile mele nu funcționau întotdeauna, iar el avea în continuare dificultăți în respirație, trezindu-se des pe timpul nopții.

Având în vedere situația, am început să mă documentez mai mult despre remedii utile pentru mucoasa uscată a nasului la copii și am aflat de beneficiile consistente pe care le poate avea xylitolul. Prima dată am aflat că această substanță este un alcool de zahăr, cu o structură cristalină, care se găsește în mod natural în multe fructe, legume și este produs și în corpul uman. Ceea ce îl face unic este însă următoarea caracteristică: atrage apa la suprafața pielii, oferindu-i hidratare și calmând-o. În plus, este capabil să acționeze într-un mod deosebit față de bacterii. Pe de o parte, xylitolul nu fermentează, bacteriile nu îl pot utiliza în procesele metabolice și nu vor putea să producă acizi dăunători. Pe de altă parte, poate bloca bacteriile să adere la țesuturi.

Mi-am dat practic seama cât de mult i-ar folosi un produs cu xylitol și micuțului meu.  Baietel vesel, stand pe pat

Așa că am descoperit picăturile nazale Kid's Xlear care, alături de xylitol, conțin și alte ingrediente potrivite pentru a restabili sănătatea mucoasei nazale:
• Apă purificată
• Sare- Hidratează și îmbunătățește fluxul mucusului
• Extractul din semințe de grapefruit - Are rolul unui conservant natural, fiind obținut din semințe de grapefruit nemodificate genetic
Am fost încântată din prima clipă de faptul că nu este un medicament, ci un produs natural, care va curăța nasul și va împiedica aderarea agenților patogeni, ferindu-l pe fiul meu de îmbolnăviri. 

Mai întâi am curățat pasajele nazale cu o pompiță și după aceea i-am pus în fiecare nară picături, seara, înainte de culcare. Pe parcursul nopții l-am urmărit și deja am sesizat primele semne de îmbunătățire: respira mult mai bine și nu s-a mai trezit până spre dimineață.
Am continuat să-i dau picăturile și în ziua următoare, de două ori. S-a simțit din ce în ce mai bine, a fost mai vioi și a dormit mult mai bine și în timpul somnului de după-amiază.

Bebelus care incearca sa-si puna picaturi in nasNu m-am gândit până acum că niște picături nazale bazate pe ingrediente naturale sunt atât de eficiente și că pot duce la dispariția completă a disconfortului nazal. Piticul meu este fericit până și când mă vede că iau recipientul picăturilor Kid's Xlear ca să i le dau. De când a mai crescut, a început chiar să ia el însuși recipientul în mână pentru a încerca să-și pună picături.

Stau însă fără griji, întrucât știu că picăturile noastre sunt într-un recipient prietenos cu copiii, care generează vapori când este strâns sau poate să elibereze soluția sub formă de picături.

Având în vedere că băiețelul meu este mai energic și mai binedispus pe timpul zilei pentru că se odihnește așa cum trebuie noaptea, nu pot decât să sfătuiesc toate mămicile să-l încerce pentru copiii lor. Urmându-mi sfatul vor face o alegere inspirată, întrucât picăturile Kid's Xlear nu elimină doar congestia nazală, ci nu le permite microorganismelor dăunătoare și poluanților să adere la mucoasa nazală, scăzând astfel riscul de îmbolnăvire sau de apariție a unei alergii.

 

Logo XLEAR

 

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Testăm și recomandăm: cu Mustela de piele uscată scăpăm
    Testăm și recomandăm: cu Mustela de piele uscată scăpăm

    Una dintre cele mai solicitante probleme ale mămicilor este pielea uscată a bebelușilor și copiilor mici, care necesită hidratare corectă și sănătoasă. Azi vă propunem gama de...

    Testăm și recomandăm: cu Mustela pielea sensibilă o tratăm
    Testăm și recomandăm: cu Mustela pielea sensibilă o tratăm

    O piele sensibilă a bebelușului duce la nopți nedormite și la neliniștea permanentă a mamei. Aceasta trebuie să fie mereu extrem de atentă la hăinuțele pe care bebe le poartă, la...

    Testăm și recomandăm, cu pijamaua Stelatopia de dermatită scăpăm
    Testăm și recomandăm, cu pijamaua Stelatopia de dermatită scăpăm

    Când am deschis pachetul Mustela, nici nu știam că există așa ceva: pijama cu efect de calmare. Totuși, cercetările din ziua de azi ne demonstrează că aproape nimic nu este...

    Testăm și recomandăm: Engino Inventor, sau ce faci când ai un copil cu înclinații spre inginerie
    Testăm și recomandăm: Engino Inventor, sau ce faci când ai un copil cu înclinații spre inginerie

    Ce ar putea să iasă din doi ingineri IT? Încă un inginer, zic eu. Adică, era de așteptat ca băiatul nostru să devină, pe măsură ce crește, o fire matematică,...

    Testăm și recomandăm: cu uleiul de baie Mustela să ne spălăm
    Testăm și recomandăm: cu uleiul de baie Mustela să ne spălăm

    Pielea celor mici este întotdeauna un subiect de maxim interes pentru mamele cu adevărat responsabile, și, cel puțin în cazul meu, de cele mai multe ori nu m-am uitat la...

    Testăm și recomandăm: în sarcină și după, cu Mustela vergeturile le tratăm
    Testăm și recomandăm: în sarcină și după, cu Mustela vergeturile le tratăm

    Când vorbim despre vergeturi, una dintre cele mai neplăcute schimbări pe care le aduce sarcina asupra corpului nostru, nu avem un manual care să spună exact cum le prevenim sau cum...

    Testăm și recomandăm: produse de curățenie pentru gravide și mămici cu pitici
    Testăm și recomandăm: produse de curățenie pentru gravide și mămici cu pitici

    Nu știu alte mămici cum sunt, dar știu cum sunt eu: curățenia în casă trebuie să fie exemplară. Și cum primăvara a venit cu forțe luminoase și înflorate, primul meu...

    © 2019 Qbebe