Vrei ca al tău copil să doarmă în patul lui? 7 strategii eficiente de la mame

Vrei ca al tău copil să doarmă în patul lui? 7 strategii eficiente de la mame

Irina Olteanu - Redactor Senior

Momentul culcării poate deveni cu ușurință dintr-unul relaxant, unul tensionat și agitat din cauză că, orice ai încerca, copilul tău nu își dorește să doarmă în propriul pat. Îți venim în întâmpinare cu informații prețioase recomandate de specialiști pentru cele mai des întâlnite situații precum și cu soluții potențial salvatoare încercate de către alte mămici care au trecut prin această situație.

Patul copilului este un loc sigur în care cel mic se poate reenergiza și vine un moment în care trebuie să îl înveți să doarmă acolo. Jodi Mindell, doctor, director asociat al Centrului de Dormit din cadrul Spitalului pentru Copii din Philadelphia, este de părere că după pragul de vârstă de 6 luni, obiceiurile ce țin de somnul de zi și de cel de noapte devin tot mai dificil de modificat. Iar deoarece bebelușii dorm tot mai puțin și se trezesc mai des atunci când nu sunt în pătuțul lor (conform studiilor desfășurate în domeniu) nu trebuie să amâni prea mult momentul acesta. Poate fi realizată trecerea și în cazul în care bebelușul tău este deja mare, doar că va fi nevoie de ceva mai multă răbdare. 

1. Când copilul adoarme în brațele tale

De ce apreciază atât de mult acel loc: Polly Moore, director de cercetare a somnului din California susține următoarele: "copiii de vârstă mică înțeleg lumea înconjurătoare într-o manieră extrem de senzorială, motiv pentru care găsesc căldura și moliciunea brațelor tale a fi calmantă. De fapt, cercetările au demonstrat faptul că un bebeluș poate să distingă dacă este ținut în brațe de părinți sau de o altă persoană pentru că le cunosc mirosul." Aceasta este capcana în care cad cel mai adesea părinții, căci după masă copilul adoarme în brațe; cu timpul, în mod evident, când vei încerca să îl așezi în timpul somnului în altă parte nu va aprecia.

Strategie: încearcă să faci pătuțul să semene mai mult cu mami. Un motiv pentru care bebelușul se supără atunci când încerci să îl muți în pătuț are legătură cu schimbarea dramatică la nivel de temperatură; trece de la căldura corpului tău la un pat relativ rece. Nu este indicat însă să amplasezi o pătură, pernă sau alt obiect în pătuț cu bebelușul deoarece crește semnificativ riscul de sufocare. În cazul în care este mai mic de 3 luni îl poți înfășa, hrăni și așeza în pătuț. Înfășarea se poate dovedi de mare ajutor deoarece menține mai bine căldura și preia mirosul mamei. Pentru bebelușii mai mari poate funcționa un sac de dormit și rămâi câteva minute lângă pătuț cu mâna pe burtica sa pentru a-l liniști. Evită să îl ridici în brațe dacă nu este cazul pentru că îi vei produce confuzie.

2. Când copilul adoarme în sling

vrei ca al tau copil sa doarma in patul luiDe ce apreciază atât de mult acel loc: Jodi Mindell, doctor, director asociat al Centrului de Dormit din cadrul Spitalului pentru Copii din Philadelphia este de părere că un sling sau un port bebe dispun de un efect garantat de fericire; în primul rând este vorba despre contactul piept pe piept care are un efect calmant pentru copil. În plus, căldura și mirosul corpului tău, precum și balansul care apare odată cu mișcarea reprezintă rețeta perfectă pentru un somn liniștitor. Dacă copilul tău se confruntă cu reflux gastro-esofagian poziția verticală poate ajuta la un bebeluș mai fericit, mai puțin agitat. Gravitația ajută liniștirea acidului din stomac, iar poziția întinsă orizontală dispune de efectul exact opus.
Strategie: soluția pentru a dezvăța copilul de purtarea în port bebe sau sling va fi una destul de dificilă. Cel mai ușor este dacă începi cu ora culcării. Așază copilul în pătuț atunci când este treaz, dar ușor adormit. Apoi verifică-l cât de des dorești, eventual la interval de 5-10 minute. Scopul este ca el/ea să adoarmă singură. Odată ce culcarea de seară decurge bine așază copilul la somnul din timpul zilei atunci când este treaz și menține aceeași rutină (pentru a nu deveni irascibil sau epuizat). După ce va fi și siesta abordată cu succes, următorii pași se vor rezolva mult mai ușor.

3. Copilul adoarme în balansoar sau în scaunul de mașină

De ce apreciază atât de mult acelo loc: ambele variante implică mișcare, care dispune de un efect calmant, subliniază Jodi Mindell, doctor, director asociat al Centrului de Dormit din cadrul Spitalului pentru Copii din Philadelphia. Iar mișcarea este adeseori similară cu cea din mediul intrauterin de pe perioada sarcinii.
Strategii: începe prin a elimina mișcarea. Pune copilul în cărucior sau în balansoar, dar nu îl legăna. Așază-l în scaunul de mașină dar nu porni mașina. Atunci când copilul se obișnuiește cu această nouă rutină așază-l în pătuț când se freacă la ochi/prezintă semne de oboseală, dar nu este epuizat. Fiecare pas va dura probabil 3-4 zile, prin urmare necesită răbdare. Trebuie să rămâi perseverentă și să urmezi această procedură doar când te simți pregătită. Dacă continui să schimbi rutina vei cauza confuzie și va dura mai mult să obișnuiești copilul să doarmă singur. În situația în care siesta din timpul zilei este plină de lacrimi, spune-i că nu trebuie să mai doarmă pentru că probabil nu este obosit; când prezintă din nou semnele cunoscute de oboseală reia pașii menționați.

De reținut

O rutină în momentul culcării joacă un rol crucial. Încearcă să stabilești una din momentul în care bebelușul ajunge acasă și sunt șanse să doarmă mai bine ulterior. Ține cont de următoarele sfaturi pentru a avea succes:
- Limitează distracțiile. Bebelușii au nevoie să se liniștească înainte de culcare, la fel ca și adulții. Prin urmare creează o atmosferă liniștită - stinge luminile, elimină zgomotele puternice din mediu cu aproximativ 30 minute înainte de ora culcării.
- Creează un plan de activități. Fie că este vorba despre cititul unei cărți sau o baie caldă, respectă-le în fiecare noapte. Dacă masa face parte din ele, trece-o prima pe listă. Bebelușii nu se bazează pe masă pentru a adormi. Așază copilul în pat când observi că este moleșit, dar încă treaz.
- Încearcă zgomotul alb. Un dispozitiv banal se poate dovedi liniștitor și te scutește de legănat sau șoptit.
- Respectă orele de culcare. Așază copilul în pat la aceeași oră și în același loc în fiecare noapte. Dacă intervine o vacanță sau o problemă de sănătate nu te îngrijora, însă încearcă să revii la rutina cunoscută cât mai repede cu putință.

vrei ca al tau copil sa doarma in patul lui

Strategii de la mămici

1. Alina Valentina: Ritualul. Băiță, pus în pătuț, puțină joacă, apoi mângâieri și cântecele în șoaptă până la adormire.
2. Andrei Ludmila Malii:  Am folosit ceva simplu: O jucărie ce dormea cu el, cititul unei povești și o lumină slabă în cameră pe noapte.

3. Dobrin Mihaela: Fetița mea de când s-a nascut dormea în patul ei. A avut o perioadă în care a dormit cu noi, dar acum am lipit patul ei de al nostru și doarme fără nici o problemă.

4. Livia David: Niciodată nu l-am culcat cu mine în pat. De când a venit pe lume doarme în pătuțul lui...
5. Iuliana Macaluso: De mici au dormit în pătuț, ambii băieți, după ce papă țiți îl puneam în pătuț și dormea, noaptea s-a mai întâmplat să îl iau lângă mine (la ambii același lucru) când am renunțat la alăptat (le dădeam sticluța cu lapte și nani). Când a mai crescut îi dădeam sticluța cu lapte în mânuță și ieșeam din cameră, îl lua somnul imediat, intram, luam sticla și gata somn de voie. În plus, aveam o veioza mică specială care făcea o lumină albastră foarte odihnitoare. Acum sunt mari, dorm în camera lor singuri fără probleme. Cel mic are 2 ani și 8 luni și cel mare în aprilie face 7 anișori!
6. Arion Cecilia: Abia acum la 4 ani doarme singur. De când s-a născut a dormit tot cu mine în pat. Nu a dat roade nici o strategie.
7. Raluca Cibian: De când s-a născut a dormit în pătuțul ei. Are aproape 1 anișor. Nu am folosit ceva anume. Probabil când va crește îi voi explica că trebuie să aibă camera și lucrurile ei.

Citește șiCum să-ți obișnuiești copilul să doarmă singur 

Mulțumim mămicilor pentru ajutorul acordat în realizarea articolului. 

Surse: www.parents.com; www.parenting.com; www.momjunction.com

Articolul urmator
Cea mai eficientă metodă dacă vrei un somn de calitate pentru copilul tău. Un studiu dezvăluie ce trebuie să faci
Cea mai eficientă metodă dacă vrei un somn de calitate pentru copilul tău. Un studiu dezvăluie ce trebuie să faci

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ultima lui dorință a fost să se căsătorească cu mama copiilor săi și asta a făcut, pe patul de moarte...
    Ultima lui dorință a fost să se căsătorească cu mama copiilor săi și asta a făcut, pe patul de moarte...

    Când medicii i-au spus că mai are câteva zile de trăit, Noah, un bărbat din California, a știut că mai are de făcut un singur lucru în această viață: să se...

    Cum să crești un copil bilingv? Ce strategii îți vor fi de folos?
    Cum să crești un copil bilingv? Ce strategii îți vor fi de folos?

    Copiii care ajung la maturitate cunoscând două limbi din fragedă pruncie au avantaje sociale, educaționale și în carieră. Pentru a atinge aceste performanțe este nevoie de...

    Pe patul de moarte tatăl meu m-a rugat să am grijă de copiii lui din flori despre care nu știam nimic
    Pe patul de moarte tatăl meu m-a rugat să am grijă de copiii lui din flori despre care nu știam nimic

    Relația tată-fiică este adesea cu totul specială, de aceea nu sunt puține cazurile în care fetele pur și simplu își adoră tații. În ciuda unei relații...

    Sunt șocată! Fetița mea a dat peste soțul meu și amanta lui în patul nostru conjugal
    Sunt șocată! Fetița mea a dat peste soțul meu și amanta lui în patul nostru conjugal

    Viața bate filmul! Fraza asta nu reprezenta nimic pentru mine până luna trecută. Eram o femeie fericită, cu un copil sănătos, un soț iubitor, cu o rată la bancă pentru un...

    6 strategii simple pentru a crește copii buni. Folosește-le chiar de azi!
    6 strategii simple pentru a crește copii buni. Folosește-le chiar de azi!

    Încă din primele clipe în care copilul tău devine tot mai receptiv la lumea din jur, te vei strădui permanent să-l familiarizezi cu cele mai diverse abilități. Alături de...

    Filmarea virală a zilei: ce a descoperit o mamă sub patul fiului ei
    Filmarea virală a zilei: ce a descoperit o mamă sub patul fiului ei

    O mamă a avut parte de șocul vieții sale în momentul în care a descoperit ce se ascundea sub patul fiului ei adolescent. Femeia a fost atât de surprinsă...

    Mi-am jurat că eu nu o să-mi las copiii să doarmă în pat cu mine. Cât am putut să mă înșel!
    Mi-am jurat că eu nu o să-mi las copiii să doarmă în pat cu mine. Cât am putut să mă înșel!

    Înainte să devin mamă aveam în cap o lista foarte clară de lucruri pe care nu le-aș face niciodată că părinte: nu îmi voi lăsa copiii să se joace pe tabletă, nu...

    Vrei un copil fericit? 10 metode susținute de știință de care trebuie să ții cont
    Vrei un copil fericit? 10 metode susținute de știință de care trebuie să ții cont

    Ne străduim să le oferim copiilor noștri tot ce credem noi că au nevoie pentru a fi fericiți. Pierdem din vedere faptul că micuții noștri nu au nevoie de lucruri materiale pentru a...

    © 2024 Qbebe