Din grija pentru copilul tau

Înecul la copii, o tragedie care poate fi evitată?

Odată cu venirea vacanței și cu creșterea temperaturilor, tentația de a ne ajuta micuții să se răcorească în apă va crește. Pentru a nu-i expune însă pericolului de înec, este foarte util să știm cât mai multe detalii despre cum am putea preveni o eventuală tragedie. Din articolul de mai jos vom afla asemenea informații, care sunt foarte prețioase pentru orice părinte responsabil.

Ce trebuie să știm despre înecul la copii

Conform specialiștilor, înecul este principala cauză responsabilă pentru decesul bebelușilor și copiilor. De exemplu, bebelușii se pot îneca inclusiv în cădițe, ligheane sau găleți. În ceea ce privește copiii cu vârsta între 1 și 4 ani, aceștia se îneacă mai ales în piscine.
Copiii mai mari de 4 ani se pot îneca în special în lacuri, râuri, dar și în mare sau ocean, acest aspect fiind foarte variabil.
De asemenea, trebuie să știm că înecul se poate petrece inclusiv în apă mică, fie că este vorba despre o baie sau de apa unei piscine sau unei întinderi mai mari de apă. De pildă, studiile din domeniu au arătat că un copil se poate îneca chiar dacă este vorba despre 2-3 cm de apă.

Care sunt semnele menite să ne indice faptul că al nostru copil este în pericol să se înece

Când copilul se află în pericol iminent de înec, poți observa următoarele semne:
• Capul se află în apă, iar apa ajunge la nivelul gurii
• Capul este poziționat pe spate, cu gura deschisă
• Privirea este fixă, copilul nu mai poate să reacționeze
• Ochii pot fi mai mult închiși
• Părul ajunge în ochi și în gură
• Copilul nu își mai mișcă picioarele
• Copilul respiră foarte greu și gâfâie
• Copilul încearcă să se deplaseze prin apă într-o anumită direcție, dar nu reușește
• Copilul încearcă să se poziționeze pe spate
• Prin unele gesturi ale copilului, poți avea senzația că încearcă să „urce" o „scară"

Salvamar ce salveaza o fetita la piscina

Exemple recente de copii decedați prin înec

Ieri s-a aflat că un copil din județul Constanța a fost găsit înecat pe plaja „Modern" din orașul Constanța. Acesta avea 7 ani, era din comuna Dobromir și venise la plajă cu sora mai mare și cu alte rude.
Trupul său a fost adus la mal de către valuri, cineva a sunat la 112, iar un echipaj de urgență a încercat peste o oră să-l resusciteze.
Un alt caz tragic de înec în rândul copiilor provine din Marea Britanie.
Ziarele de aici au publicat știrea conform cea mai mică dintre copiii fostului campion olimpic la schi alpin, Bode Miller, a decedat după ce s-a înecat într-o piscină.
Micuța Emeline Grier Miller, în vârstă de 19 luni, a intrat sâmbătă în piscina unui vecin, la o petrecere și s-a înecat. Deși s-a sunat de îndată la un echipaj de urgență, fetița nu a mai putut fi salvată și a decedat la spital.
Într-o postare pe Instagram, Bode și mama fetiței, Morgan, și-au exprimat durerea profundă prin care trec.
Cuplul, care mai are un copil, Morgan fiind în prezent însărcinată și cu cel de-al treilea, a cerut discreție maximă.
Până în prezent nu au fost făcute publice posibilele cauze ale acestui eveniment.

Demersuri pe care le putem face pentru a preveni înecul la copii

Ca să reușim cât mai mult să putem preveni tragedii precum acelea menționate mai sus, este necesar să facem următoarele demersuri:
Cum poate fi prevenit înecul unui copil în baie:
• Niciodată nu ne vom lăsa nesupravegheat copilul. De exemplu, dacă trebuie să facem urgent o treabă, nu este bine să ne lăsăm copilul singur, cu ușa deschisă sau să rugăm un frate mai mare să-l supravegheze. Cel mai indicat este să-l scoatem din apă, să-l înfășurăm într-un prosop și să-l luăm cu noi.
• Trebuie să avem grijă să nu lăsăm sub nicio formă orice cadă, cădiță, găleată sau alt recipient mare umplut cu apă dacă avem un copil mic.
• Niciodată nu ne vom lăsa bebelușul să stea nesupravegheat în apă, chiar dacă are un scăunel special pentru acest scop sau dacă are un colac sau pernuțe gonflabile. De exemplu, scaunul se poate răsuci, iar colacul sau pernuțele se pot sparge când nici nu ne așteptăm
• Ușile de la baie trebuie ținute închise permanent- Acest demers se impune pentru că un copil curios poate oricând să dorească să-și umple cada și să survină vreo tragedie.

Ce putem face pentru a preveni pericolul de la înec de la piscină
• Accesul la piscina din grădina casei trebuie cât mai mult restricționat pentru copil. De pildă, vei pune garduri înalte împrejurul acesteia și portițe care să nu-i permită acestuia să ajungă la piscină.
• Poți să instalezi o alarmă specială pentru piscină
• Toate jucăriile vor fi scoase din apă și vor fi îndepărtate din apropierea piscinei după ce copilul a terminat să se joace, evitând astfel ca el să se întoarcă după ele și să cadă în apă sau să intre în mod intenționat în piscină
• Orice „recuzită" destinată plutirii și înotului (colace, saltele, mingii, pernuțe, veste, tuburi etc.) nu va înlocui nicicând supravegherea unui adult responsabil. În plus, trebuie să te asiguri permanent că acestea sunt în perfectă stare de funcționare, iar dacă nu se întâmplă așa le vei înlocui de îndată cu unele noi.
• Dacă se poate, scoate apa din piscină după ce v-ați distrat
• Îndepărtează orice obiecte menite să-l ajute pe copil să escaladeze gardul de protecție pentru a ajunge la piscină- Spre exemplu, o scară, lăzile sau orice alte asemenea obiecte trebuie depozitate în locuri speciale și nu lăsate la îndemâna copiilor
• Când îți lași copilul sub supravegherea unui alt adult, asigură-te că acesta știe regulile de protecție la piscină, că este suficient de atent și că poate să „stăpânească" bine copilul

Citește și: Pericolul neștiut din piscine: povestea teribilă a unei mame, pe care toți trebuie să o citim

Copil aflat pe malul unei apeMăsuri esențiale pentru a preveni înecul survenit pe întinderi mai mari de apă
• Fiți voi înșivă modele pentru copiii voștri- De exemplu, nu ignora în mod intenționat orice avertizări legate de pericolul de înec și nu te avânta în apă. De asemenea, când intri în apă, concentrează-te numai pe ce faci acolo, fără a avea și alte „îndeletniciri" (cum ar fi vorbitul la telefon, mâncatul etc.)
• Fii mereu pe lângă copilul tău când sunteți în apropierea unei ape- Specialiștii spun că, pentru a fi siguri că al nostru copil este în deplină siguranță, el nu ar trebui să se afle mai departe de noi decât este lungimea unui braț
• Ai grijă să aveți o „recuzită" pentru înot și pentru joaca în apă care să fie în perfectă stare de funcționare
• Nu-ți lăsa nicio clipă copilul în apă- Când ai ceva de făcut, spune-i că faceți o „pauză" și ia-l cu tine
• Arată-i copilului în mod clar care este distanța, față de mal, la care este în siguranță

În ce va consta primul ajutor în caz de înec

Ca să putem să-i acordăm primul ajutor, așa cum ar trebui, unei persoane ce s-a înecat, va trebuie să urmăm pașii de mai jos:
Vom scoate persoana respectivă din apă și va trebui să o examinăm atent, să vedem dacă nu cumva are simptome de hipotermie
Printre cele mai importante dintre acestea se numără: pielea rece, palidă sau de culoare albastră, rigiditate musculară, respirație dificilă, somolență, inconștiență. Apoi vei înveli corpul victimei cu o pătură/un prosop mai gros.
Poți evita ca victima să ajungă la hipotermie dacă îi vei scoate cât mai repede hainele ude și o vei înveli bine.

Fii foarte atentă la cum va fi scoasă persoana respectivă din apă
Pentru a nu i leza coloana, nu va trebui ca aceasta sau gâtul să fie răsucite sau îndoite. Victima va fi așezată în poziție orizontală, cu gâtul și cu spatele nemișcate. Te vei asigura de acest lucru lipind spatele victimei de un suport precum o targă sau o bucată de lemn/de tablă. În prealabil însă, vei fixa gâtul cu un prosop rulat sau cu un alt obiect asemănător.

În cazul în care victima nu respiră, i se va aplica manevra de resuscitare
Pentru a verifica dacă victima nu respiră va trebui să îți apropii urechea de gura și nasul acesteia. Vei urmări și mișcările pieptului.
În ceea ce privește pulsul, și acesta va trebui monitorizat timp de 10 secunde.
Înaintea începerii manevrei de resuscitare, vei așeza victima pe spate și îi vei sufla de 5 ori gură la gură.
După aceea vei parcurge următoarele etape:

• Îți vei așeza podul palmei în mijlocul sternului, la nivelul liniei mameloanelor sau poți să aplici compresiile cardiace cu o mână peste cealaltă. Dacă este vorba despre un bebeluș, se vor așeza 2 degete pe osul sternului.
• Vei începe să comprimi sternul- În cazul unui adult sau copil se va apăsa aproximativ 5 cm (nu trebuie să presezi coastele), iar în cazul unui bebeluș se va apăsa mai puțin (cam 4 cm). Nu trebuie să se apese direct pe capătul osului sternului.
• Este recomandabil să se efectueze 30 compresii cardiace la un ritm de 100 pe minut sau mai des, alternând cu 2 insuflări la 5-6 secunde. Mai întâi vor fi deschise căile respiratorii, înclinând capul pe spate și ridicând bărbia, apoi se va prinde nasul victimei între degete.
• Vei trage aer în piept, acoperind gura victimei cu a ta pentru a crea un mediu etanș. Vei inspira de 2 ori, urmărind cum se ridică  pieptul victimei.
Nu uita să verifici în mod constant dacă victima începe să respire. Este indicat să efectuezi maneva de resuscitare până când ambulanța sosește sau până când sesizezi că victima își revine.

Voi știați până acum detalii legate de pericol de înec la copii?

Citește și: Primul ajutor în caz de înec

Surse:
www.dailymail.co.uk, www.evz.ro, www.healthychildren.org, www.kidshealth.org

Febra la copii. Ce înseamnă și cum poate fi combătută

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tragedie cumplită! 8 bebeluși uciși de incendiul dintr-o maternitate
    Tragedie cumplită! 8 bebeluși uciși de incendiul dintr-o maternitate

    8 bebeluși au murit într-un incendiu petrecut la o maternitate din estul Algeriei.

    VIDEO | Tragedie la creșă! Un bebeluș a murit, după ce educatoarea s-a așezat pe el
    VIDEO | Tragedie la creșă! Un bebeluș a murit, după ce educatoarea s-a așezat pe el

    În cursul acestei săptămâni, un bebeluș din Taiwan a murit după ce o educatoare s-a așezat intenționat peste el.

    Tragedie în Rusia: o adolescentă de 15 ani moare electrocutată în cadă
    Tragedie în Rusia: o adolescentă de 15 ani moare electrocutată în cadă

    Irina Rybnikova, o adolescență de 15 ani din Bratsk, Rusia , și-a găsit sfârșitul în propria cadă, iar motivul care a dus la această tragedie este de neimaginat.

    Ce tragedie! Un băiețel a murit de meningită, după ce medicii i-au spus că se preface
    Ce tragedie! Un băiețel a murit de meningită, după ce medicii i-au spus că se preface

    Un copilaș de 6 ani a murit la scurt timp după ce medicii i-au spus mamei, care suspecta copilul de meningită, faptul că acesta este sănătos și tot ceea ce face este să se prefacă....

    O nouă tragedie șochează lumea! Un copil a murit, după ce a fost împins în fața trenului
    O nouă tragedie șochează lumea! Un copil a murit, după ce a fost împins în fața trenului

    Un copil de 8 ani din Germania a murit după ce el și mama sa au fost împinși în fața trenului.

    Tragedie de mamă: copilul meu nu mai vrea să facă poze cu mine
    Tragedie de mamă: copilul meu nu mai vrea să facă poze cu mine

    Vine un moment în viața oricărei mame cred când copilul său nu mai vrea sub nicio formă să apară în poze. Dar nu în orice poze, ci în pozele tale....

    Lidl retrage un produs pentru copii care poate fi periculos pentru sănătatea consumatorilor
    Lidl retrage un produs pentru copii care poate fi periculos pentru sănătatea consumatorilor

    Lidl România retrage de pe piață un lot întreg de fulgi de nucă cocos Belbake. Produsul conține dioxid de sufl nedeclarat pe etichetă, care poate fi periculos pentru...

    © 2019 Qbebe