X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Pneumonia la copii

de Irina Olteanu

Pneumonia la copii reprezinta o boala careia trebuie sa i se acorde atentia cuvenita, deoarece, netratata la timp sau corespunzator, poate fi fatala. Sa aflam impreuna care sunt simptomele pneumoniei la copii si cum poate fi tratata.

Ce este pneumonia la copii

Pneumonia este o infectie a unuia sau a ambilor plamani. Pentru a intelege exact ce presupune, trebuie sa ne familiarizam cu mecanismul de functionare a plamanilor. Cand inspiram, acumulam in plamani o cantitate de oxigen. Acesta calatoreste prin caile respiratorii si ajunge in final in sange prin alveole (sunt mici saci de aer acoperiti de mici vase de sange denumite capilare). In corpul uman sunt aproximativ 600 milioane, iar cand aerul bogat in oxigen ajunge la alveole, poate fi absorbit in sange si hematiile (globulele rosii) il pot transporta in tot corpul, acesta avand nevoie de oxigen pentru a functiona corespunzator si a ramane in viata. Dar, cand apare pneumonia, plamanii nu-si pot indeplini functia la fel de bine, deoarece infectia produce lichid si mucus care blocheaza alveolele, afectand traseul oxigenului in plamani si respectiv in sange. Respiratia devine dificila, mai ales daca sunt infectati ambii plamani. Printre cauzele cel mai des intalnite sunt bacteriile si virusurile sau chiar o raceala/gripa agravata, ce irita pulmonar creand un mediu propice dezvoltarii infectiei.

Simptomele pneumoniei la copii

Simptomele variaza in functie de varsta copilului si de cauza pneumoniei. Astfel, in cazul pneumoniei bacteriene, copilul se poate simti rau subit si prezinta febra mare, insotita de frisoane. Tipul viral de pneumonie are o evolutie mai lenta, iar vindecarea dureaza mai mult.

Copiii vor prezenta in general unul sau mai multe din urmatoarele: febra mare, respiratie rapida si/sau dificila (se poate observa o miscare anormala a coastelor in timpul respiratiei), tuse (uneori cu eliminare de mucus), wheezing (in special in infectiile virale), varsaturi, irascibilitate si oboseala severa, durere in piept, in special cand tuseste, scaderea apetitului, crampe sau durere abdominala. Majoritatea copiilor refuza sa manance si de aceeea este bine sa li se ofere o cantitate sporita de lichide pentru a preveni deshidratarea (mici portii de apa sau de lapte in cazul sugarilor). Retineti insa ca exista si cazuri in care febra nu este prezenta (pneumonii atipice), prin urmare este important consultul medicului la orice tuse a carei durata este mai lunga de 2 saptamani.

Doamna doctor Liliana Rusu, medic specialist pediatrie in cadrul Centrului Medical Nova Vita ne ofera urmatoarele informatii:

"Pneumonia reprezinta inflamatia tesutului pulmonar. Ea apare de obicei in continuarea unei infectii de cai respiratorii superioare. Ea se diferentiaza de raceala comuna prin prezenta unui grup de sindroame si anume:

1.sindromului infectios manifestat prin febra si alterarea starii generale (febra poate lipsi la prematur si nou nascut);
2.sindromul functional respirator manifestat prin tuse, dispnee ( respiratie dificila), polipnee ( frecventa respiratorie crescuta), batai ale aripilor nazale - mai frecvente la sugar si copil mic;
3.sindromul fizic pulmonar depistat la auscultatie difera in functie de tipul de pneumonie sau poate lipsi in pneumonia interstitial;
4.sindromul cardio-vascular in formele severe de pneumonie : tahicardie ( frecventa cardiac crescuta), extremitati reci, pulsuri periferice slabe, hipotensiune arteriala, oligurie (urinari diminuate cantitativ)."



Cum este diagnosticata pneumonia la copii

In primul rand, medicii vor verifica aparatul respirator, respectiv modul in care respira copilul prin auscultatie cu stetoscopul sau prin oximetrie (cantitatea de oxigen din hemoglobina). In cazul in care, in urma acestei examinari, medicul remarca raluri (sunete asemanatoare cu bolboroseli sau trosnituri) sau retractia spatiilor intercostale (denumirea stiintifica pentru aceasta fiind cea de tiraj intercostal), se poate impune efectuarea unei radiografii pulmonare sau se initiaza rapid tratamentul. In cadrul radiografiilor in care este prezenta pneumonia, consolidarea sau fluidul acumulat apar intr-o portiune incetosata, alba, neuniforma, adeseori aceasta ajuta medicul sa diferentieze daca este vorba de un virus sau de o bacterie (alaturi de testele de sange care pot indica prezenta unei infectii in organism). In plus, medicul poate solicita efectuarea de culturi bacteriene (in situatiile grave) si coloratie gram a sputei - mucusul eliminat in tuse) in incercarea de a exclude alte afectiuni asemanatoare cum sunt bronsita sau bronsiolita.

Cauze ale pneumoniei la copii

Pneumonia poate fi cauzata de numerosi agenti infectiosi, inclusiv virusuri, bacterii si fungi. Cel mai des intalnite sunt:

- Streptococcus pneumoniae - cauza cel mai des intalnita la copii;
- Haemophilus influenzae tip b (Hib) - a doua cauza a pneumoniei bacteriene;
- Virusul sinctial respirator cea mai des intalnita cauza virala;
- La bebelusi afectati de HIV, Pneumocystis jiroveci (denumita anterior Pneumocystis carinii) este una din cele mai frecvente cauze, responsabila pentru decesul a 25% din copiii HIV-pozitivi.
- Alte cauze: bacteria Mycoplasma pneumoniae sau virusul gripal, chiar o infectie respiratorie superioara, o complicatie o unei afectiuni virale cum este pojarul sau varicela. Mai rar intalnita este pneumonia de aspiratie cand sunt inspirate in plamani cantitati mari de hrana, sucuri gastrice sau chiar voma din stomac si poate aparea in cazuri cand exista o imposibilitate de inghitire (cum este cazul in convulsii sau in accident vascular cerebral). In cazuri rare, se intalneste pneumonia congenitala, in care transmiterea are loc fie prin aspiratia lichidului amniotic infectat al mamei, prin sange sau direct in momentul nasterii si reprezinta o urgenta medicala. Dintre parazitii care pot conduce la pneumonie: Toxoplasma gondii, Strongyloides stercoralis, Ascaris lumbricoides si Plasmodium malariae insa acestia nu afecteaza direct plamanii. Se pare ca si refluxul gastro-esofagian este mentionat de literatura medicala intre cauze, dar si un corp strain ajuns in plamani.

Tipuri de pneumonie la copii

In functie de cauze, pneumonia la copii este clasificata astfel:
- pneumonia congenitala care apare la scurt timp dupa nastere
- in functie de numarul de lobi pulmonari afectati: pneumonie lobara si multilobara (mai multi lobi afectati)
- in functie de agentul patogen implicat: pneumonii virale si pneumonii microbiene sau pneumonie eozonofilica - cand sunt implicati paraziti (cea mai des utilizata clasificare)
- in functie de localizare: bronhopneumonie - aparitia unei zone de consolidare ce apare la nivelul unuia sau al mai multor lobi, pneumonie miliara - leziuni multiple, aflate in intregul parenchim pulmonar si pnumonie interstitiala - aparitia unor zone multiple sau condensate de inflamatie, care se extinde si la nivelul interstitiului (aceasta este mai dificil de identificat din cauza lipsei simptomelor standard, uneori fiind denumita si pneumonie atipica)
- dupa durata pe care o implica: pneumonie acuta si pneumonie cronica.

Pneumonia la copii - factori de risc

Prezinta un risc sporit in ce priveste aparitia pneumoniei copiii care au o varsta extrem de frageda (cei nascuti prematur), cei care sunt expusi fumului de tigara, cei care prezinta o afectiune cronica (de lunga durata) care afecteaza plamanii, cum este astmul insuficient controlat, bronsioextazia sau fibroza chistica, cei care urmeaza un tratament de lunga durata ce afecteaza sistemul imunitar, cei care au probleme cu hranirea cum este aspiratia involuntara a hranei (tusesc sau se ineaca cu hrana), cei care au alte probleme medicale de lunga durata.

Pneumonia la copii - tratament

Daca este cauzata de o bacterie, pneumonia va fi tratata cu ajutorul antibioticului (care va avea efect in decurs de 24-48 de ore). In cazul in care medicul considera ca acesta nu va fi pastrat in corp de copil (fie din cauza varsaturilor sau a diareei) sau ca este imposibil de administrat, tratamentul va fi aplicat intravenos prin perfuzie. Daca veti administra voi tratamentul antibiotic, este important sa nu-l intrerupeti inainte de durata recomandata (poate dura 7-10 zile). Retineti ca antibioticele nu functioneaza impotriva virusurilor, prin urmare in cazul acestora in afara de antipiretice/analgezice (cum sunt Panadol, Nurofen) nu se vor recomanda medicamente suplimentare (in unele cazuri, se poate prescrie antibiotic pentru a preveni suprainfectia). In schimb, intotdeauna este important de urmarit aspectul hidratarii prin administrarea de cantitati sporite de lichide care sa compenseze pierderile prin diaree, transpiratie, febra sau varsaturi. De asemenea, indiferent de locul unde este tratata, acasa sau in spital, este bine ca cel mic sa beneficieze de o lunga perioada de odihna, recuperarea completa putand surveni chiar dupa 2-3 saptamani.

Doamna doctor Liliana Rusu, medic specialist pediatrie in cadrul Centrului Medical Nova Vita ne precizeaza urmatoarele:

"Tratamentul in pneumonii consta in masuri igieno-dietetice (temperatura 18-22 grade Celsius si umiditate crescuta, regim alimentar fara restrictii, dar cu un aport suplimenar de lichide), tratament simptomatic: antiinflamator, antitermic si antiinfectios."

Pneumonia la copii - prevenire

- principala metoda de prevenire este reprezentata de igiena, prin urmare este utila spalarea constanta a mainilor, in special inainte de masa si dupa folosirea toaletei. Modul de transmitere implica fie tusea sau stranutul care sunt inhalate/inspirate de copil sau sangele (in cazul celei congenitale), asadar este importanta folosirea batistelor de unica folosinta in cazul copiilor bolnavi (cand tusesc sau stranuta) si, mai ales, evitarea colectivitatii.
- apoi, exista posibilitatea imunizarii prin vaccinuri, cum sunt cel antigripal (in special in cazul copiilor cu astm sau probleme pulmonare), cel pneumococic, cel pentru pertussis sau cel impotriva Haemophilus influenzae tip b (Act Hib).
- alaptatul este de asemenea util in prevenirea aparitiei deoarece stimuleaza sistemul imunitar, reprezentand cea mai sanatoasa metoda de protectie impotriva multor boli.
- fumatul creste de 3,5 ori riscul de pneumonie, cu evolutii din cele mai grave si, de altfel, copilul nu trebuie niciodata expus fumului de tigara.
- asigurati-va ca cel mic are o alimentatie echilibrata, plina de vitamine si minerale (ajuta sistemul imunitar) si prezinta o greutate sanatoasa (copiii subponderali sau supraponderali prezinta un risc crescut).
- nu neglijati tratamentul unor afectiuni cronice ale copilului, in special cele pulmonare.
- mentineti casa calda si bine aerisita.

Doamna doctor Liliana Rusu, medic specialist pediatrie in cadrul Centrului Medical Nova Vita ne mentioneaza:

"Masuri de profilaxie:

Regim de viata sanatos, consum zilnic de fructe si legume proaspete pentru aportul de vitamine si minerale

Evitarea contactului cu persoane bolnave, evitarea intemperiilor

Evitarea aglomeratiilor (sugari, copii mici in supermarketuri)

Imunoprofilaxia (vaccinarea)

Prezentarea la medic la primele semne de boala sau in caz de evolutie nefavorabila sub tratament

Tratamentul corect al infectiilor de cai respiratorii superioare."

Pneumonia la copii - complicatii

In lume apar anual peste 150 de milioane de cazuri, la copii cu varsta mai mica de 5 ani, aceasta boala reprezentand principala cauza de mortalitate infantila din lume (1,1 milioane de copii sub varsta de cinci ani anual, majoritatea suferind deja de SIDA, malaria si tuberculoza). Complicatiile pneumoniei depind in general de cauza, dar pot fi extrem de grave, incluzand septicemie, abces pulmonar si cerebral, meningita si chiar deces.
Multumim doamnei doctor Liliana Rusu pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.

Surse:
www.kidshealth.org.nz; www.rch.org.au; http://kidshealth.org;www.webmd.com; www.abc.net.au; www.who.int; www.drgreene.com; www.sfatulmedicului.ro; http://ro.wikipedia.org

 

 

 

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Oreionul: simptome si tratament Oreionul: simptome si tratament
Pojarul sau rujeola: simptome si tratament Pojarul sau rujeola: simptome si tratament
Ghidul vaccinurilor pentru 2-7 ani Ghidul vaccinurilor pentru 2-7 ani
Trucuri practice pentru o zi cand copilul tau este bolnav Trucuri practice pentru o zi cand copilul tau este bolnav

Articole Lifestyle

O femeie a suferit un accident vascular cerebral în timpul sexului și ți se poate întâmpla și ție. Ce trebuie să știi O femeie a suferit un accident vascular cerebral în timpul sexului și ți se poate întâmpla și ție. Ce trebuie să știi
Dragostea la prima vedere este, de fapt, desfrâu, spun studiile Dragostea la prima vedere este, de fapt, desfrâu, spun studiile
Ultima SuperLună din an coincide cu Echinocțiul de primăvară. Ce înseamnă asta pentru zodii Ultima SuperLună din an coincide cu Echinocțiul de primăvară. Ce înseamnă asta pentru zodii
A făcut o infecție severă a creierului din cauza unui bețișor de urechi A făcut o infecție severă a creierului din cauza unui bețișor de urechi

Alte articole care te-ar putea interesa


Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Au început înscrierile la Ora de Parenting, seminar gratuit pentru părinți responsabiliParentingul nu este greu, dar nu este nici ușor, nu este la îndemână, dar nici complicat, este arta de a fi părinte, cel mai potrivit părinte pentru copilul tău. Nu trebuie să respecți reguli, nici să te supui...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

O proteina puternica din sangele gravidelor ar putea sa fie leacul pentru Alzheimer

O proteina puternica din sangele gravidelor ar putea sa fie leacul pentru Alzheimer

Sarcina determina o multime de schimbari
MAI MULT

Insarcinata cu endometrioza: tot ce trebuie sa stii

Insarcinata cu endometrioza: tot ce trebuie sa stii

Endometrioza este o afectiune cu un impact semnificativ asupra calitatii vietii,
MAI MULT

15 motive sa mergi urgent la medic in timpul sarcinii

15 motive sa mergi urgent la medic in timpul sarcinii

Sarcina este o perioada delicata, in care fiecare viitoare mamica isi doreste sa
MAI MULT

Bebee

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net