Semne care îți spun că al tău copil are nevoie de un consult oftalmologic

Semne care îți spun că al tău copil are nevoie de un consult oftalmologic

Irina Olteanu - Redactor Senior

Un consult oftalmologic se impune întotdeauna în cazul în care copilul tău nu poate citi bine la distanță sau la apropiere. Există însă și o mulțime de semne subtile, dificil de observat mai ales la copiii de vârstă mică care pot indica probleme cu vederea. Iată când ar trebui ca al tău copil să beneficieze de evaluarea vederii din partea unui specialist.

Informații despre vederea la copii

O vedere bună și sănătatea ochilor constituie cheie în învățarea și dezvoltarea unui copil; aproximativ 80% din ceea ce învață un copil se obține vizual, cercetările indicând că un procent de 70% dintre cele 2 milioane de copii de vârstă școlară întâmpină dificultăți în citire ca urmare a unei afecțiuni vizuale (oculară motorie, perceptuală sau tulburări ale vederii binoculare).

Vederea continuă să se dezvolte până la vârsta de 8-9 ani, prin urmare un control oftalmologic se impune la anumite intervale de timp pentru a putea identifica eventualele probleme și a interveni corespunzător. Academia Americană a Pediatrilor recomandă ca ochii copiilor să fie evaluați de către medicul pediatru la naștere, apoi la vârsta de 6 luni, la 3-4 ani, la 5 ani și în fiecare an următor. Există însă o diferență semnificativă între testarea de rutină care poate fi realizată de medicul pediatru sau de familie și examinarea complexă realizată de un optometrist sau de un oftalmolog. În plus față de examinările de rutină ale vederii, este important pentru părinți să urmărească orice alte semne care anunță probleme cu vederea și care se pot dezvolta în intervalul dintre aceste examinări.

consult oftalmologic

Conform unui sondaj recent realizat la nivelul SUA, jumătate dintre părinți au omis examinările oftalmologice de rutină. De fapt, unul din 10 părinți nu au mers niciodată cu copilul la un medic oftalmolog. Examenele anuale oftalmologice sunt cruciale și pot ajuta la identificarea timpurie a problemelor de sănătate. Marcela Frazier, profesor asociat de Oftalmologie în cadrul Universității din Alabama, Departamentul de Oftalmologie, subliniază faptul că destul de des se întâmplă ca problemele cu vederea să nu fie observate decât la începerea școlii (conform statisticilor, 1 din 4 copii începe școala cu probleme nedepistate ale vederii care au un impact asupra învățării). Copiii cresc și se adaptează în mod natural la mediu, prin urmare atunci când încep școala și încep să scrie și să citească părinții și profesorii observă anumite dificultăți. Specialistul subliniază că și o schimbare minoră la nivelul vederii poate conduce la oboseală la nivelul ochilor și poate afecta performanța copilului în școală.
Astfel, în cazul în care rămân netratate, anumite afecțiuni pot conduce la un eșec academic sau în dezvoltare, ceea ce poate conduce chiar la pierderea cu vederea ulterior în viață.

Semne care îți spun că al tău copil are nevoie de un consult oftalmologic

1. Simptome fizice. Unele probleme le poți observa doar privind ochii copilului tău. Astfel, următoarele semne sunt evidente și necesită un consult din partea unui medic oftalmolog: ochi care nu sunt aliniați/simetrici (încrucișați, îndreptați spre exterior), ochi care se zbat, pupilă încețoșată (la bebeluși), ochi bulbucați, pleoape căzute, lăcrimare, înroșire, inflamație cronică, frecarea constantă a ochilor sau închiderea/acoperirea unui ochi, clipit excesiv, încruntare (încercare subconștientă de a micșora pupila, restricționând cantitatea de lumină pe care o primește și clarificând o imagine neclară), apropierea unei cărți/dispozitiv electronic (telefon, tabletă) de față pentru a citi, senzație de oboseală după ce citește, citirea aceleiași propoziții de mai multe ori, dezinteres în citit, pierderea rândului atunci când citește, dureri de cap (dacă se forțează un timp îndelungat să se concentreze asupra lucrurilor pe care le privește), greață sau amețeală, neîndemânare excesivă, percepție alterată a profunzimii, coordonarea mână-ochi redusă, înclinarea capului într-o parte, visat frecvent cu ochii deschiși, folosirea unui deget pentru a marca în timpul citirii, performanțe școlare sub potențial.
2. Modificări ale comportamentului. În cazul în care copilul tău face anumite lucruri în mod diferit decât obișnuia, poate fi un semn că se confruntă cu probleme ale vederii. De exemplu, obișnuia să stea departe de televizor, iar acum stă extrem de aproape. Obișnuia să prindă bine mingea când vă jucați, iar acum nu mai poate. Sau poate întâmpină dificultăți în copierea de la tablă la școală, iar înainte nu avea probleme. În funcție de vârsta copilului, acesta poate să îți spună dacă întâmpină probleme cu vederea. Toate semnele menționate pot fi indicii că al tău copil are nevoie de ochelari de vedere. Din acest motiv este indicat un consult oftalmologic pentru depistarea problemelor și examinarea în amănunt.
3. O posibilă întârziere în dezvoltare. În cazul în care consideri că al tău copil nu se dezvoltă în ritmul care ar trebui, discută cu medicul pediatru. Este posibil să îți recomande un examen oftalmologic pentru a exclude problemele cu vederea. Dacă simți că al tău copil are dificultăți în a recunoaște culorile, a învăța literele sau numerele, discută cu medicul.
4. Traume oculare. În situația în care copilul suferă o leziune traumatică care implică ochiul, este adeseori necesar un consult oftalmologic de urgență, în funcție de gravitate.

consult oftalmologic

De cele mai multe ori copiii nu stăpânesc conceptul de vedere slăbită și pot să nu fie capabili să îți spună când nu pot citi la tablă, însă efectele se observă în calitate redusă a notelor de la școală. Pentru că cel mai bun instinct îl are părintele, fiind capabil să observe și modificările minore în rutina unui copil, examinările oftalmologice devin și mai importante atunci când: există deja un părinte sau un membru al familiei care se confruntă cu o problemă majoră de vedere (strabism sau ambliopie) sau are o problemă la nivelul ochilor depistată deja de către un medic pediatru. Nu în ultimul rând, sunt și situații în care simptomele menționate nu sunt vizibile, de aceea este de mare ajutor controlul oftalmologic regulat. 

Surse: https://blog.cincinnatichildrens.org; www.medicinenet.com; www.consumeraffairs.com

Articolul urmator
Și copiii cu autism au nevoie de prieteni! Cum îți poți ajuta micuțul să lege noi prietenii
Și copiii cu autism au nevoie de prieteni! Cum îți poți ajuta micuțul să lege noi prietenii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    8 semne care îți arată că ai un copil stresat
    8 semne care îți arată că ai un copil stresat

    Probabil te gândești că un copil nu are motive să fie stresat. Adevărul este, însă, că cei mici sunt și ei expuși stresului, care deseori poate lua forma anxietății....

    Care sunt primele 3 semne că un copil are nevoie de logoped
    Care sunt primele 3 semne că un copil are nevoie de logoped

    În ultimul timp, tot mai mulţi copii manifesta tulburări de atenţie şi de învăţare din cauza expunerii lor la ecrane (televizoare, telefoane, tablete etc.) de la...

    Semne pe care nu le poți trece cu vederea și care îți spun că sunteți suflete pereche
    Semne pe care nu le poți trece cu vederea și care îți spun că sunteți suflete pereche

    Te afli în relația potrivită? Ai șanse să îmbătrânești alături de jumătatea ta? Cum știi că ți-ai găsit sufletul pereche? Ține cont de aceste semne și dacă...

    9 lucruri care îți înrăutățesc relația cu al tău copil
    9 lucruri care îți înrăutățesc relația cu al tău copil

    Printre preocupările majore pe care le ai, ca părinte, se regăsește și aceasta: să nu ajungi să-ți strici relația cu copilul tău. De aceea, te preocupi permanent să găsești...

    Astrele îți spun care este următorul loc pe care trebuie să îl vizitezi în funcție de zodia ta
    Astrele îți spun care este următorul loc pe care trebuie să îl vizitezi în funcție de zodia ta

    Există atât de multe locuri frumoase pe această Planetă, încât e păcat să nu încerci să vizitezi cât mai multe! Te-ai gândit care va fi următoarea...

    7 semne că și tu îți „mănânci” emoțiile. Iată cum te îngrași fără să știi
    7 semne că și tu îți „mănânci” emoțiile. Iată cum te îngrași fără să știi

    Dacă ți s-a întâmplat și ție să observi că în ultimul timp ai acumulat kilograme în plus și nu găsești o explicație pentru acest lucru, gândește-te...

    5 zodii care îți spun adevărul verde în față
    5 zodii care îți spun adevărul verde în față

    Din dorința de a nu-i răni pe cei din jur, cu atât mai mult cu cât este vorba despre persoane dragi, vei avea momente în care vei prefera să te abții să spui...

    Cum îți dai seama că ai pierdut o sarcină? 4 semne pe care nu trebuie să le ignori
    Cum îți dai seama că ai pierdut o sarcină? 4 semne pe care nu trebuie să le ignori

    Poate crezi că e ușor să îți dai seama că ai pierdut o sarcină, însă nu este tot timpul așa. Uite la ce semne trebuie să fii atentă.

    © 2024 Qbebe