Studiu: Obezitatea face victime în rândul copiilor!

Studiu: Obezitatea face victime în rândul copiilor!

Corina Naftanaila

Potrivit unui studiu derulat recent, un procentaj îngrijorător din populaţia României este afectat de obezitate. Statisticile arată că 50% dintre români sunt supraponderali, iar 25% suferă de obezitate, plasând România pe locul 3 în Europa la acest capitol.

Mai mult decât atât, 40% dintre copiii cu vârste cuprinse între 0-6 ani sunt obezi, ceea ce ridică un semnal de alarmă în rândul părinţilor. Medicii susţin că principalele cauze ale obezităţii infantile provin din modificările care au avut loc de-a lungul ultimului deceniu în stilul de viaţă al copiilor, dar şi în alimentaţia acestora.

Care sunt cauzele obezităţii infantile?

obezitatea infantila Obezitatea reprezintă o afecţiune medicală ce constă în acumularea excesului de grăsime în organism, dezvoltându-se progresiv şi ducând, în timp, la declanşarea bolilor cardiovasculare. O persoană atinge stadiul de obezitate atunci când greutatea sa depăşeşte cu cel puţin 20% greutatea iniţială.

În 2017, obezitatea face ravagii în rândul copiilor, iar medicii consideră că principala vină o poartă părinţii, deoarece aceştia nu ar acorda suficientă atenţie alimentaţiei, sau obiceiurilor zilnice ale copiilor, precum somnul. Specialiştii atrag atenţia părinţilor asupra saltelelor pentru pătuţuri, susţinând faptul că acestea sunt cele care pot provoca mult disconfort copiilor. Recomandarea lor este folosirea unor saltele pentru pătuţ precum cele de la ilBambino.ro, acestea fiind confecţionate din fibră de cocos.

Numeroase studii au arătat că obezitatea infantilă este cauzată de o multitudine de factori, precum: lipsa somnului şi a odihnei, alimentaţia nesănătoasă şi deficitară, stilul de viaţă haotic, lipsa activităţii fizice, influenţă nocivă a tehnologiei şi a dispozitivelor de ultimă oră, schimbarea bruscă a temperaturii, dar şi cauze ce ţin de genetică, cum ar fi vârsta şi sexul.

Cum putem împiedică apariţia obezităţii la copii?

Pentru a evita apariţia obezităţii la copii cu vârste de până la 6 ani, părinţii trebuie să prevină această problemă încă din primii ani de viaţă.

• Un program de somn odihnitor. În primii ani de viaţă, copiii au nevoie de foarte multă odihnă pentru a creşte sănătos. S-a demonstrat că somnul insuficient împiedică producţia normală de hormoni ce reglează apetitul, declanşând în schimb, o producţie ridicată de grelină, acel hormon asociat senzaţiei de foame. Cu alte cuvinte, un program haotic de somn duce la consumul ridicat de alimente bogate în calorii, pentru a compensa lipsa somnului şi a regla nivelul de energie. Se întâmplă adesea ca bebeluşii să nu doarmă cât trebuie, trezindu-se de multe ori în timpul nopţii, deoarece se confruntă cu: dureri cauzate de dezvoltarea danturii, spasme abdominale provocate de apariţia colicilor, dar şi cu lipsa de confort.

Cei mici au nevoie de condiţii optime de somn, astfel că părinţii trebuie să acorde o atenţie specială alegerii pătuţului şi saltelei de pătuţ. Pătuţul trebuie să fie fabricat dintr-un material care să nu prezinte un pericol pentru cel mic şi să fie suficient de înalt, pentru a-i oferi siguranţă şi protecţie. Totodată, este recomandat ca salteaua pătuţului să menţină un echilibru termic al copilului şi să aibă o textură rigidă, dar în acelaşi timp flexibilă, pentru a-i susţine în mod corect coloana. Cele mai bune saltele pentru copii sunt cele confecţionate din fibre naturale de cocos, înfăşurate în huse matlasate din bumbac, care au proprietăţi antialergice. Acestea sunt extrem de practice, comode, şi cel mai important, benefice pentru sănătatea copilului. De asemenea, un trend nou este acela de a-l lăsa pe cel mic să doarmă în cărucior. Aici, părinţii trebuie să se asigure că folosesc cărucioare confortabile pentru copii, astfel încât orele de odihnă să stimuleze un ritm de viaţă sănătos.

• O alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. Pe măsură ce copilul creşte, alimentaţia acestuia trebuie diversificată, astfel încât organismul să poată sustrage necesarul de proteine, minerale, săruri pentru a se putea dezvolta în mod natural. Dacă până în doi ani, cel mic este hrănit cu alimente bogate în calorii şi proteine, iar vitaminele şi lipidele lipsesc cu desăvârşire, creşterea în greutate va fi accelerată, iar în scurt timp copilul va prezenta semne de obezitate. De aceea, este recomandat ca în primii doi ani de viaţă, acesta să consume preponderent lipide, nu proteine. După ce depăşeşte pragul de doi ani, organismul suferă transformări, iar hrana trebuie să fie schimbată.

De acum înainte, alimentaţia celui mic trebuie să fie bogată în proteine şi glucide şi săracă în lipide. Din nefericire, realitatea ne înfăţişează o situaţie complet inversată: copiii mici consumă alimente bogate în proteine, iar cei mari mănâncă prea gras şi prea dulce. Aici intervine lipsa de responsabilitate a părinţilor, care le cumpără deseori preparate fast-food, sucuri acidulate, dulciuri şi chipsuri, fără a se gândi la consecinţe. Mai mult decât atât, unii părinţi sunt excesiv de protectori, oferindu-le copiilor cantităţi enorme de mâncare, crezând că astfel ei vor creşte repede şi vor fi sănătoşi. Nimic mai greşit! Din contra, acest tip de comportament parental duce rapid la creşterea în greutate a copilului şi, în final, la obezitate.

• Un program zilnic de activităţi fizice. În ziua de azi, majoritatea părinţilor sunt extrem de ocupaţi şi nu petrec suficient timp alături de copii, pe care îi lasă ore în şir în faţa televizorului, a laptopului, sau cu tableta în mână. Studiile arată că tehnologia are o influenţă nefastă asupra copiilor, favorizând alimentaţia compulsivă. În plus, repetate zilnic, aceste preocupări se transformă în obiceiuri nocive şi duc la instalarea sedentarismului. Stilul de viaţă sedentar, în combinaţie cu alimentaţia nesănătoasă, influenţează acumularea de kilograme în plus şi instalarea obezităţii infantile. Soluţia este ca părinţii să-şi facă timp zilnic şi să iasă cu cei mici în parc, unde aceştia pot face mişcare, sau să-i înscrie la programe sportive.

Obezitatea infantilă reprezintă o afecţiune care nu implică doar modificări la nivelul organismului, prin creşterea excesivă în greutate, ci atrage după sine şi implicaţii de natură psihologică.

Impactul pe care această boală îl are asupra copiilor afectaţi este extrem de puternic, ducând la reducerea încrederii în sine, la timiditate şi nesociabilitate, la scăderea stimei de sine şi în final, la incapacitatea de a se integra în societate.

Articolul urmator
Studiu: perioada prenatală ar putea prezice ADHD-ul la copii
Studiu: perioada prenatală ar putea prezice ADHD-ul la copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un studiu recent arată statistici îngrijorătoare: una din patru femei sunt victime ale violenței domestice
    Un studiu recent arată statistici îngrijorătoare: una din patru femei sunt victime ale violenței domestice

    Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Drepturilor Omului (10 decembrie), centrul FILIA a publicat datele ultimului raport de monitorizare a acțiunilor de violență împotriva...

    Atenție la „Moneda rusească”! Un joc periculos face victime printre copiii din România
    Atenție la „Moneda rusească”! Un joc periculos face victime printre copiii din România

    O nouă provocare lansată pe platforma TikTok face victime printre copiii din România. Este vorba despre „Moneda rusească”, un joc pe care copiii îl practică la...

    Jocul Balena Albastră face iar victime printre copii. O fetiță din Botoșani a fost găsită fără viață în casă
    Jocul Balena Albastră face iar victime printre copii. O fetiță din Botoșani a fost găsită fără viață în casă

    Tragedie în localitatea Coţuşca din judeţul Botoşani. O adolescentă de 14 ani a fost găsită spânzurată în anexa casei sale. Potrivit autorităților aceasta se juca...

    Atenție, părinți! A crescut numărul tentativelor de suicid în rândul copiilor
    Atenție, părinți! A crescut numărul tentativelor de suicid în rândul copiilor

    Unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri din țara noastră a explicat, într-o intervenție pentru un post de televiziune, de ce în ultima perioadă ne confruntăm cu un...

    Medicul Tudor Ciuhodaru avertizează: "Ambrozia poate face (din nou!) noi victime"
    Medicul Tudor Ciuhodaru avertizează: "Ambrozia poate face (din nou!) noi victime"

    Alergia la ambrozie e printre cele mai comune forme de alergii. De regulă apare la finalul verii și durează până în octombrie, iar cel mai întâlnit simptom este...

    Val de depresii și atacuri de panică în rândul copiilor. Ce spun specialiștii
    Val de depresii și atacuri de panică în rândul copiilor. Ce spun specialiștii

    Pandemia și-a lăsat amprenta asupra sănătății mintale a multora dintre noi. Copiii au fost, de departe, printre cei mai afectați de schimbările care s-au produs brusc și rapid...

    Autismul virtual: un diagnostic din ce în ce mai comun în rândul copiilor
    Autismul virtual: un diagnostic din ce în ce mai comun în rândul copiilor

    Toată lumea a auzit de autism, tulburarea de dezvoltare care afectează cel puțin 30.000 de copii români (deși neoficial, numărul e mult mai mare). Totuși, despre autismul virtual...

    Dr. Mihai Craiu „Nu avem campanie de vaccinare împotriva rotavirusului, cauza nr.1 de deces în rândul copiilor sub 1 an”
    Dr. Mihai Craiu „Nu avem campanie de vaccinare împotriva rotavirusului, cauza nr.1 de deces în rândul copiilor sub 1 an”

    Medicul pediatru Mihai Craiu trage un semnal de alarmă asupra cazurilor de infecție cu rotavirus! În România nu există campanie națională de vaccinare împotriva...

    © 2024 Qbebe