Un băiețel de 3 ani din Tecuci a murit în spital din cauza unei amigdalite. ”Eu tot ziceam că nu e ok”. Părinții acuză medicii

Un băiețel de 3 ani din Tecuci a murit în spital din cauza unei amigdalite. ”Eu tot ziceam că nu e ok”. Părinții acuză medicii

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Cea mai cumplită experiență prin care poate trece un părinte este să își piardă copilul. Prin așa ceva trece și o familie din Tecuci, în condițiile în care un băiețel de 3 ani și jumătate și-a pierdut viața la mai puțin de 24 de ore de când fusese diagnosticat cu faringo-amigdalită. În momentul de față se derulează o anchetă, iar familia îndurerată încearcă să afle cine este responsabil de moartea micuțului. 

Săptămâna trecută, familia Bejan și-a dus fiul la Spitalul Municipal din Tecuci

Săptămâna trecută, luni seară, Matei Bejan (în vârstă de 3 ani și jumătate) a făcut febră. Îngrijorați, părinții l-au dus la Spitalul Municipal din Tecuci a doua zi dimineață. Acolo, băiețelul a fost diagnosticat cu faringo-amigdalită, dar cadrele medicale le-au transmis părinților să nu se îngrijoreze, întrucât nu este ceva ieșit din comun ca un copil să aibă roșu în gât

Matei-Bejan-baietelul-care-a-murit-din-cauza-unei-amigdalite

Sursă poză: facebook.com/dyana.iosub

Din informațiile oferite de „Știrile Kanal D”, mama lui Matei Bejan, copilul care a murit în final din cauza amigdalitei, a vorbit despre starea acestuia din ziua în care s-a adresat pentru prima dată medicilor de la Spitalul Municipal din Tecuci: „L-a consultat cu stetoscopul. S-a uitat în gâtul lui și a zis că are un gât roșu și iritat. Nu inflamat sau cu puroi, infecție, nu.” Mama a ținut să menționeze, așa cum reiese din sursa citată, ce i s-a mai spus la spital: „Mi-a zis: „nu stați internată?” Dacă nu e cazul, nu. Dar nu mi-a zis nicio secundă că ar trebui să stau că poate să fie mai rău acasă sau că trebuie să facă investigații. Mi-a zis așa: merg să-ți scriu o rețetă...”

Starea copilului s-a agravat acasă și a fost adus înapoi la spital 

Matei-Bejan-baietelul-care-a-murit-din-cauza-amigdalitei-alaturi-de-mama-saInițial, în primele ore după ce a ajuns acasă, Matei Bejan nu s-a simțit rău. Treptat starea i s-a deteriorat, iar părinții au hotărât să-l ducă iar la Spitalul Municipal din Tecuci. Potrivit „Adevărul”, mama lui Matei, Diana Bejan, a dezvăluit că acesta nu mai reacționa la stimuli: „A început să verse pe nas, pe gură. Atunci l-am luat repede să-l dezbrac. Nu reacţiona în niciun fel. M-am speriat foarte tare”.  La spital copilul a fost internat și i s-a administrat un tratament, dar starea lui continua să se agraveze. Conform informațiilor furnizate în cadrul știrilor Kanal D, Diana Bejan a dat detalii despre cum se simțea atunci fiul ei: „Nu putea să vorbească, avea privirea pierdută. Nimeni nu m-a ascultat. Mi l-au inundat cu perfuzii. Antibiotic în venă, paracetamol în venă. Dar Matei era tot cu ochii închiși, pe urmă tresărea deodată.” Pentru sursa citată anterior, mama lui Matei a dezvăluit că a auzit cadrele medicale când vorbeau despre faptul că starea copilului era gravă și că era nevoie să fie transferat la Galați: „Când a văzut că nici oxigenul nu-l mai ajută a zis că: „ăsta e de trimis la Galați”. Abia atunci, la 4 dimineața. De la 11 noaptea nu m-a crezut nimeni că el nu e ok.” Familia Bejan a așteptat să vină un echipaj SMURD pentru ca băiețelul să fie transferat la Galați.

Copilul în vârstă de 3 ani a decedat 

Matei nu a apucat să ajungă la Galați, a decedat la Spitalul Municipal din Tecuci, în urma unui stop cardio-respirator. Familia Bejan a precizat că vinovații pentru moartea copilului trebuie să plătească și au anunțat că vor depune plângeri la Colegiul Medicilor și la Parchet. Poliția a deschis o anchetă în acest caz și se așteaptă raportul medico-legal.

Tatăl lui Matei, a declarat, potrivit „Știrilor Kanal D”, următoarele: „Noi dorim să aflăm adevărul nu doar pentru noi, că nu ne mai aduce nimeni copilul înapoi – dar și pentru alte persoane care ajung cu copilul la Tecuci. Să li se acorde atenție mult mai mare. Nu cum a făcut doamna doctor, că între 12 și 4 să nu vină să-l vadă. E neglijență, neglijenţă totală.”

parintii baietelului din tecuci in interviu

Sursă poză: facebook.com/dyana.iosub

Care este punctul de vedere al spitalului din Tecuci

În urma decesului copilului de 3 ani din cauza amigdalitei, directorul medical al Spitalului Municipal din Tecuci, Liliana Neculiseanu, a venit cu explicații legate de ceea ce s-a întâmplat în cazul familiei Bejan. Din datele furnizate de „observatornews.ro”, aceasta a făcut următoarele precizări: „De obicei, tot ce se prezintă cu ambulanța la spital se internează, nu putem nici să stăm foarte mult, dacă mama refuză se semnează o declarație și se pleacă acasă. Copilul a fost perfuzat, i s-a administrat antibioticul necesar şi s-a întâmplat, după o vărsătură, să intre într-un stop cardio-respirator.”

Surse: adevarul.ro, observatornews.ro, stirilekanald.ro, spynews.ro

Sursă poză principală: captura video ObservatorNews.ro

Surse foto: istockphoto.com, facebook.com

Articolul urmator
Fetița cu cea mai rară boală din lume! Medicii nu i-au putut da un diagnostic
Fetița cu cea mai rară boală din lume! Medicii nu i-au putut da un diagnostic

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Caz dramatic la spitalul din Focșani: un copil de 4 ani a murit pe masa de operație. Părinții blamează medicii
    Caz dramatic la spitalul din Focșani: un copil de 4 ani a murit pe masa de operație. Părinții blamează medicii

    Doi părinți din Vrancea trăiesc un adevărat coșmar. Băiețelul lor de doar 4 ani s-a stins din viață în timpul unei operații de hernie inghinală, la Spitalul Judeţean de...

    Caz rar în lume! Un băiețel de 2 ani din Nevada a murit din cauza unei infecții care „i-a mâncat creierul”
    Caz rar în lume! Un băiețel de 2 ani din Nevada a murit din cauza unei infecții care „i-a mâncat creierul”

    Un băiețel de 2 ani din Nevada, SUA, a murit în această săptămână din cauza unei infecții provocate de Naegleria fowleri, numită „amiba care mănâncă...

    Scrisoarea publică a unei mame din Cluj, pentru salvatorul fiicei sale: „Muțumesc pentru omenia cu care...”
    Scrisoarea publică a unei mame din Cluj, pentru salvatorul fiicei sale: „Muțumesc pentru omenia cu care...”

    O mămică din Cluj a fost nevoită să apeleze la ajutorul unui necunoscut pentru a-și duce fiica bolnavă la spital, după ce ambulanța pe care o chemase a întârziat.

    Un băiețel de doi ani a murit în condiții suspecte la spitalul din Timișoara. „Medicii de la urgențe nu i-au făcut analize"
    Un băiețel de doi ani a murit în condiții suspecte la spitalul din Timișoara. „Medicii de la urgențe nu i-au făcut analize"

    La câteva ore după ce familia a sunat la 112 pentru că băiețelul lor în vârstă de doi ani a făcut febră, acesta a decedat în condiții suspecte la spital....

    Un copil a murit din cauza unei pastile de Paracetamol. Mama lui este acuzată de omor. Ce spun autoritățile din Brazilia
    Un copil a murit din cauza unei pastile de Paracetamol. Mama lui este acuzată de omor. Ce spun autoritățile din Brazilia

    Un băiețel în vârstă de 4 ani, rezident în Residencial Cachoeirinha I, din Botucatu, Brazilia, a murit sâmbătă seara după ce mama lui i-a administrat o pastilă...

    Trei copii din Iași au ajuns la spital cu convulsii din cauza unei sobe defecte!
    Trei copii din Iași au ajuns la spital cu convulsii din cauza unei sobe defecte!

    Trei copii din Iași au ajuns la spital, împreună cu mama lor, după ce soba din casa lor s-a defectat și a început să emane fum necorespunzător.

    Au trecut șapte ani de când doi bebeluși au murit la Maternitatea Cuza Vodă din Iași din cauza infecțiilor nosocomiale și ancheta încă nu este încheiată
    Au trecut șapte ani de când doi bebeluși au murit la Maternitatea Cuza Vodă din Iași din cauza infecțiilor nosocomiale și ancheta încă nu este încheiată

    Șapte ani și familiile bebelușilor care au pierit din cauza unor infecții nosocomiale la Maternitatea Cuza Vodă din Iași nu au primit niciun răspuns! Dosarul este încă pe...

    Copilul meu a murit subit la 2 ani, iar medicii nu îmi dau nicio explicație!
    Copilul meu a murit subit la 2 ani, iar medicii nu îmi dau nicio explicație!

    O mămică din Marea Britanie a trăit, de curând, cea mai cruntă experiență pe care o poate trăi un părinte. Copilul său în vârstă de 2 ani, a murit subit, iar...

    © 2024 Qbebe