„Mami, sunt urâtă!” De ce tot mai multe fete ajung să fie nemulțumite de felul în care arată încă din preadolescență și cum gestionăm noi situația
Preadolescența este o etapă grea atât pentru copii, cât și pentru părinți. Oglinda și cântarul nu mai sunt prietenele adolescentelor, iar expresiile precum „Mami, sunt urâtă!” rămân mult timp în mintea părintelui. Pentru fiecare mamă, fiica ei este cea mai frumoasă. Să încerci să convingi o adolescentă nemulțumită de propria imagine că este frumoasă este un fel de „misiune imposibilă”. Ai putea încerca să îi ridici stima de sine. Îți sugerăm noi câteva „trucuri” care sperăm să vi se potrivească!
Nemulțumirea preadolescentei poate porni de la o fotografie, de la o remarcă făcută la școală, de la comparația cu prietenele sau de la ceea ce vede zilnic pe rețelele sociale. Ce trebuie să facă mama și cum să reacționeze? Să aflăm ce spun specialiștii!
Nu îi spune doar „ești frumoasă”. Află ce este în sufletul ei
Când fiica ta spune că este urâtă, este firesc să vrei să o contrazici pentru că tu o vezi ca fiind cea mai frumoasă. Un compliment nu o va ajuta și dacă îi spui simplu „ești frumoasă” va suna pentru ea ca și cum nu ai înțeles problema. O formulare mai utilă poate fi: „Îmi pare rău că te simți așa. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat?”.
Copiii și bullying-ul: 15 întrebări puse copilului ale căror răspunsuri îți dezvăluie adevărul
Răspunsul vine fără ezitare. Până la urmă o să îți spună că cineva a râs de nasul ei, nu i-a plăcut cum arată într-o fotografie sau o colegă i-a spus ceva despre greutate. Alteori nici ea nu va ști exact de unde a pornit nemulțumirea. Important este să nu începi imediat să îi analizezi corpul sau să îi demonstrezi că „este specială”.
Dacă există remarci răutăcioase sau tachinare repetată, problema nu trebuie redusă la lipsa ei de încredere în sine. Dacă situația se petrece la școală și devine bullying, chiar trebuie să intervii.
Rețelele sociale sunt primul motiv pentru o stimă de sine redusă
Copiii și adolescenții văd zilnic imagini atent alese, editate sau prezentate din unghiurile cele mai avantajoase. Și cu atâtea filtre disponibile, normal că fetele nu mai fac diferența dintre realitate și imagine modificată. Spune-i că ceea ce apare pe ecran nu este întotdeauna o reprezentare fidelă a realității.

Nu îi confisca telefonul și nu atribui toate problemele fiicei tale rețelelor sociale. Vezi ce conturi urmărește, poate acelea o determină să se compare constant cu alte persoane.
Comparația nu dispare însă odată cu telefonul. Ea există și la școală, între prietene, în vestiar, la cumpărături sau atunci când fetele încep să vorbească despre haine, machiaj și corp. Preadolescența este perioada în care apartenența la grup începe să conteze foarte mult.
Și felul în care vorbești despre corpul tău contează
Fetele nu aud doar ceea ce le spunem lor. Aud și cum vorbim despre noi. Dacă tu ca mamă te uiți în oglindă și critici zilnic burta, ridurile sau kilogramele, sau adulții din familie comentează permanent cine s-a îngrășat și cine a slăbit, copilul învață că aspectul fizic trebuie evaluat continuu.
Nu mai face comentarii despre corpul tău sau a altor persoane. Nu uita de puterea exemplului! Nu trebuie să pretindem că iubim fiecare detaliu al felului în care arătăm, dar putem renunța la insulte adresate nouă însene, mai ales în fața copiilor.
La fel de important este să atenționăm rudele sau cunoscuții care fac observații despre greutatea, înălțimea sau corpul copilului. „Nu comentăm corpul ei” este o limită suficient de clară. Nu este nevoie să așteptăm ca fata să se apere singură.
Ce trebuie să faci, legal, dacă cel mic spune că este victima bullying-ului la școală/grădiniță
Când nemulțumirea nu mai este doar o fază
O zi în care adolescenta spune că urăște cum a ieșit într-o fotografie nu înseamnă automat că există o problemă gravă. Fii atentă dacă nemulțumirea legată de aspect revine mereu și începe să îi afecteze școala, somnul, mesele, prieteniile sau dorința de a ieși din casă.
Restricționarea alimentelor, episoadele de mâncat necontrolat, provocarea vărsăturilor sau exercițiile fizice excesive sunt semnale pentru care este recomandată evaluarea de către un medic sau un specialist în sănătatea mintală.

Nici afirmația „sunt urâtă” nu înseamnă automat o tulburare. Dar, dacă suferința copilului devine persistentă, familia joacă un rol important, dar este nevoie și de opinia unui specialist. Rolul nostru este să observăm și să cerem ajutor atunci când situația depășește ceea ce putem gestiona acasă.
Semne că ai un copil care este bullied la școală, chiar dacă nu iți spune
Am o fată de 14 ani și tare aș vrea să găsesc formula magică la „sunt urâtă”
Sunt mama unei fetițe (pentru că eu așa o văd încă) de 14 ani. Dacă aș avea un bănuț de câte ori mi-a zis „sunt urâtă”, „sunt grasă”, „am coșuri”, „nu-mi plac sprâncenele” (asta e mai nou), „am picioarele prea groase”, „am buzele prea subțiri”, aș fi bogată acum.
Din experiența mea, perioada începe de pe la 9-10 ani și continuă. Și fetele de vârsta ei au același comportament. Coșurile trebuie acoperite imediat cu o steluță, cu o cremă sau cu fond de ten. Genele nu sunt suficient de lungi, unghiile nu au forma potrivită, sprâncenele ar trebui să arate altfel, coapsele sau burtica devin motive de analiză.
Și apare comparația cu celelalte fete: cum se îmbracă, ce poartă, ce este în tendințe și cum ar trebui să arate pentru a nu se simți diferită. Nu am găsit o soluție magică și nici nu cred că există. Și am încercat în toate felurile, posibile. Nici nu vrea să facem poze împreună uneori...
Body shaming-ul este mai rău ca bullying-ul, sau merg mână în mână pot să spun. I-am spus că este frumoasă de sute de ori. „Da, dar Medeea este mai frumoasă”. I-am spus că fiecare este frumos în felul său. „Da, dar Andreea zici că are o singură sprânceană. Toată lumea râde de ea”. La orice spun, are o replică. Tot ce pot face este să rămân aproape și să îi repet că nu trebuie să arate ca altcineva pentru a avea valoare.
Nu putem controla răutățile celorlalți, dar deținem controlul asupra felului în care vorbim cu ele acasă. Poate că nu le vom convinge într-o seară să își iubească toate trăsăturile, dar putem transforma familie și căminul într-un loc de refugiu, în care nu trebuie să demonstreze că sunt suficient de frumoase pentru a merita iubire.
Surse foto: pexels.com, magnific.com, magnific.com
Surse articol: northwell.edu, bondseed.com, carinocounselingcollective.com