Abandonată de mamă în chiuveta spitalului din Ploiești, Aurelia își caută mama naturală și familia biologică

Abandonată într-o chiuvetă rece din Spitalul Județean Ploiești și adoptată chiar de infirmiera care a găsit-o, o fetiță, ajunsă acum la maturitate, își caută mama biologică. Aurelia este unul din milioanele de copii părăsiți zilnic de către părinții lor în maternități, la colț de bloc, în condiții inumane, insalubre, incredibile. Copii așezați într-o sacoșă și părăsiți lângă groapa de gunoi, bebeluși înfășurați în câteva pături și lăsați într-o scară de bloc, acestea sunt doar câteva din realitățile cu care România se confruntă zi de zi.

În România, statisticile arătau că peste 40.000 de copii erau abandonați la începutul anului 2022, iar cifrele cresc de la an la an. Sărăcia, educația precară, vârsta fragedă a mamei, lipsurile, rușinea, toate sunt motive pe care părinții care își abandonează copiii le invocă… Aurelia ar vrea să știe exact de ce a părăsit-o mama ei, cine este această femeie și ce soartă ar fi avut lângă ea.

La 34 de ani, Aurelia, rămasă singură pe lume după ce părinții ei adoptivi au decedat, își caută mama
Părăsită de mamă în primele luni de viață, acum Aurelia a rămas singură pe lume după ce părinții ei adoptivi au decedat. Femeia cere ajutor pe grupul Copiii niciodată uitați ai României, pe un site de socializare, unde speră să găsească orice indiciu care ar putea să o reunească cu mama ei naturală.

La vârsta de 3 luni, Aurelia a fost abandonată într-o chiuvetă la Spitalul Județean Ploiești, adoptată de o infirmieră cu suflet mare care ulterior i-a devenit mamă și sprijin în viață. Acum, tânăra motivează căutarea disperată a mamei sale prin faptul că a rămas singură pe lume și își dorește foarte mult să își cunoască frații și părinții care i-au dat viață.

„Nu trece o zi fără sa ma gândesc la mama mea”. Apelul tânărului Ștefan, adoptat în Noua Zeelandă de mic copil, care își cauta familia biologică

„Când m-a adus pe lume se pare că avea o vârstă destul de fragedă, era minoră”

Aurelia își începe povestea de viață susținând că în anul 1991 povestea destinului său crud a fost relatată în ziarul Prahova Liberă, ediție pe care din păcate nu o mai deține, deși mama adoptivă o păstra cu sfințenie.

„La vârsta de numai trei luni se pare că am fost găsită în Spitalul Județean Ploiești, dar nu oriunde, ci lăsată pe o chiuvetă într-un cabinet de infirmiere. Infirmiera care m-a găsit ulterior, m-a și adoptat. Numele meu la naștere a fost Aurelia și sunt născută la data de 14 martie 1990. Știu despre mama mea biologică că se numea Manea Nela, născută prin anul 1972 și găsită apoi de autorități în Plopeni Prahova. Când m-a adus pe lume se pare că avea o vârstă destul de fragedă, era minoră, aproape 18 ani iar numele ei Nela tind să cred că este derivat de la Ionela, Petronela…”, mărturisește tânăra.

Când și mai ales CUM îi spui copilului tău ca este adoptat?

„Este atât de greu să fii singur în această lume, mai ales acum când nici părinții adoptivi nu mai sunt printre noi”

Aurelia motivează singurătatea ca fiind motorul de căutare al femeii care i-a dat viață. Aceasta destăinuie că a aflat de-a lungul vieții că mama biologică a venit acasă la familia adoptivă a aureliei să o vadă și de atunci nu s-a mai întors niciodată. Femeia știe sigur că mai are frățiori pe care și-ar dori să îi cunoască și nu poate să nu-și pună întrebarea „Oare cum a fost posibil ca ea să știe unde locuiam după adopție?”

„Eu am crescut singură și dintotdeauna mi-am dorit să mai am frați. Este atât de greu să fii singur în această lume, mai ales acum că nici părinții adoptivi nu mai sunt printre noi. Singurătatea este tare grea. Cred că nu ar exista bucurie mai mare pentru mine dacă aș reuși cumva cu ajutorul vostru, al tuturor, să îmi găsesc și eu familia biologică”, a scris Aurelia pe un site de socializare.

Fără a-ți cunoaște mama și familia de origine, identitatea ta ca om nu este niciodată întregită. Nu poți motiva sub nicio formă decizia mamei de a te abandona, indiferent în ce condiții și în ce context a avut loc decizia grea pe care a luat-o. Numai întâlnind-o față în față îți poți răspunde anumitor întrebări care te frământă, o poți înțelege mai bine și îți poți explica foarte multe lucruri care până la acel moment au fost o reală enigmă. Mult succes, Aurelia să îți strângi mămica în brațe!