„Am ajuns la orfelinat, fiind abandonată de mamă. O așteptam să vină, dar ea avea altă familie", povestea dramatică a Oksanei

Copilăria marcată de dispariția mamei

Viața Oksanei s-a schimbat radical atunci când avea doar șase ani. Mama a plecat de acasă spunând că merge la muncă în Chișinău, însă nu s-a mai întors. De atunci a început o perioadă lungă de incertitudine, în care fetița a continuat să spere că într-o zi mama va reveni.

„Ea mi-a spus că pleacă la muncă la Chișinău, în oraș la capitală, să facă un ban, pentru că tata nu prea câștiga bani și doi copii de crescut aveau nevoie de multe lucruri. Respectiv ea a plecat la Chișinău și a venit peste o săptămână. În timpul acelei săptămâni noi eram doar cu tata. A venit sâmbăta și ne-a adus dulciuri. Țin minte bucuria aceea, pentru că noi eram doi copii care duceau lipsuri, iar când am văzut sacoșa plină cu ciocolată și bomboane a fost o emoție foarte mare.

Drama Stelei, o femeie agresată de fostul soț care își crește singură copiii. "Soțul m-a lăsat cu un copil bolnav și trăiește cu o prietenă de familie. Socrii mă alungă din casă”

După acel weekend ea a plecat iarăși în prima zi a săptămânii și nu a mai venit. Am așteptat o zi, două, o săptămână, apoi o lună. Tata a încercat să o caute, a sunat rudele, a întrebat dacă a văzut-o cineva, dar nu știa unde să meargă să o caute. La un moment dat a renunțat. Pentru mine, atunci, era greu de înțeles de ce mama nu vine.

Aveam șase ani când mama a dispărut. În octombrie am făcut șapte ani. Practic, la șapte ani mama a dispărut din viața mea. Noi ne gândeam că poate vine, poate s-a reținut la muncă. Dar timpul trecea și ea nu mai apărea.”

Viața grea din sat și lipsurile copilăriei

După dispariția mamei, viața copiilor a devenit tot mai grea. Tatăl consuma alcool, iar responsabilitățile gospodăriei au căzut pe umerii celor două fetițe.

„Îmi amintesc că iarna era frig în casă și tata era plecat prin sat. Eram doar cu bunica. Ne îmbrăcam în ce aveam și plecam cam la doi kilometri de casă, într-o pădurice, ca să adunăm lemne. Aduceam acasă tot ce găseam, ca să putem face focul.

Vecinii ne mai ajutau. Ne strigau la gard și ne aduceau câte o farfurie de supă fierbinte. Era o vecină care avea magazin și ne aducea produse care urmau să expire. Pentru noi era mare lucru, pentru că uneori nu aveam ce mânca.

Eram copii și ne descurcam cum puteam. Uneori găteam noi mâncare. Bunica ne spunea ce să facem: „Toarnă apă, pune făină, gustă, mai adaugă sare”. Noi făceam totul după indicațiile ei.”

„L-am prins pe soţ în pat cu alta, la noi în casă". Veronica, mamă a trei fetițe a aflat că soțul duce o viață paralelă, de mai bine de 2 ani

Anii petrecuți la orfelinat

În cele din urmă, tatăl nu a mai reușit să aibă grijă de copii, iar cele două surori au ajuns la orfelinat. Pentru Oksana, acea perioadă a fost una extrem de dificilă.

„Pe sora mea tata a dat-o la orfelinat în orașul Ungheni. Pe mine m-a dat mai târziu, ca să nu fim separate. Așa am ajuns și eu la orfelinat. Îl vedeam pe tata tot mai rar. Dacă îl vedeam, era fie băut, fie cu mahmureală.

La orfelinat plusul era că mereu era cineva care te supraveghea. Dacă cineva te supăra aveai la cine apela. Dar minusul era că mâncarea era foarte rea și foarte puțină. Uneori nici nu puteai să o mănânci.

Schimbam tema pentru acasă pentru o felie de pâine cu unt sau pentru un ciot de măr. Pentru alții era doar restul de la un măr, dar pentru noi era ca un măr întreg.”

Drama Marianei, o femeie care nu a avut parte de niciun moment de liniște în căsnicie din partea socrei sale. „Soacra îmi spunea când să mă culc cu soţul şi când nu"

Dorul constant de mamă

Chiar și în anii petrecuți în orfelinat, gândul Oksanei era mereu la mama ei. Fetița spera că într-o zi aceasta se va întoarce.

„Eu o așteptam non-stop, neîntrerupt. De la ziua în care a dispărut și până când a reapărut, eu am așteptat-o. La ziua mea de naștere dorința era să vină mama. La Anul Nou dorința mea era să vină mama. La Paște dorința mea era să vină mama.

În fiecare seară îmi imaginam că dimineața mă voi trezi și mama va sta pe patul meu și mă va aștepta să mă trezesc. Îmi imaginam că mă va cuprinde și îmi va spune: „Am venit.”

Când educatorii mă îmbrățișau, eu îmi imaginam că mama mă cuprinde. Pentru o clipă simțeam că dorul de mamă este acoperit.”

Reîntâlnirea după 12 ani

După mai bine de un deceniu, Oksana și sora ei au primit vestea că mama lor a fost găsită. Momentul reîntâlnirii a fost unul extrem de emoționant.

„Când sora mea a spus: „Au găsit-o pe mama”, eu am început să tremur. M-am încălțat în ce am găsit și am plecat imediat. Era frig, dar eu nu simțeam nimic. Voiam doar să o văd.

Am intrat în bucătărie și ea stătea la masă cu o cafea și o țigară în mână. Când ne-a văzut a spus: „Așa fete mari am eu”. Eu mă așteptam să spună „fetele mele”, să ne cuprindă și să plângă.

Când m-a cuprins prima dată, pentru mine a fost ca și cum m-aș fi născut a doua oară. Tremuram și plângeam și nu puteam să mă opresc.”

Drama Elenei, o femeie care a trăit un coșmar alături de fostul soț. „Gravidă fiind, soţul m-a bătut şi m-a legat de un copac în pădure ca să fiu mâncată de animale"

O relație care nu a mai fost la fel

Deși reîntâlnirea a fost emoționantă, relația dintre mamă și fiică nu a devenit niciodată așa cum și-a imaginat Oksana.

„Eu m-am așteptat să fie o relație de mamă și fiică, cu tandrețe și afecțiune. Dar nu a fost așa. La un moment dat mama mi-a spus: „Alege ori eu, ori Dumnezeul tău”.

Eu am plâns mult atunci. Am simțit că trebuie să aleg între două lucruri pe care le iubesc. În final am ales credința, pentru că Dumnezeu a fost mereu cu mine.

Relația noastră astăzi este neutră. Vorbim, dar nu este relația aceea profundă dintre mamă și fiică pe care mi-am dorit-o.”

Viața de astăzi: o familie pe care și-a dorit-o

În ciuda tuturor traumelor, Oksana spune că a reușit să construiască exact familia la care visa în copilărie.

„Familia mea este ceea ce mi-am dorit când eram copil. Am un soț bun, trei copii și o viață liniștită. Încerc să fac exact opusul a ceea ce am văzut în copilărie. Dacă tata promitea ceva și nu făcea, eu prefer să nu promit, dar să fac.

Copiii mei îmi spun uneori: „Ești cea mai bună mămică din lume”. Atunci înțeleg că fac ceea ce trebuie.”

Povestea Oksanei Isaac este una despre suferință, dar și despre puterea de a merge mai departe. Deși copilăria ei a fost marcată de abandon și lipsuri, femeia a reușit să își construiască o viață stabilă și să ofere propriilor copii exact ceea ce ei nu au avut: siguranță, dragoste și stabilitate.

În loc să rămână prizoniera trecutului, Oksana a ales să transforme durerea într-o lecție de viață și să își crească familia într-un mod diferit.