Am 33 de ani și încă mai am nevoie de mama mea! Când am aflat că are cancer, am simțit că lumea se prăbușește

Femeia povestește cum mama ei, care își făcea controlul medical de rutină, a descoperit că are cancer la sân în stadiu avansat. „Când mama mi-a dat vestea, am încercat să nu mă prăbușesc, deși asta îmi venea să fac. Eram confuză, nu mai înțelegeam ce se întâmplă și nu îmi venea să cred ce aud. Niciodată nu își vine să crezi că poate fi vorba despre cineva aproapiat din viața ta. Dar uite că este.”

Mai departe, femeia ne explică de ce i-a fost atât de greu să audă această veste. „Nu am fost niciodată unul dintre acei adolescenți care își urau mama. Dimpotrivă, când am plecat pentru prima dată de acasă la facultate și știam că o să fiu departe de părinții mei, am plâns incontrolabil cu o seară înainte.

Sunt cea mai mică dintre frații mei, așa că mama mă lua cu ea peste tot pe unde mergea. La rândul meu, mi-a plăcut mereu să o am pe mama aproape și asta nu s-a schimbat nici la vârsta adultă” mai spune femeia.

„Am avut cea mai bună mamă pe care o puteam avea. Mereu am știut că pot să contez pe ea pentru orice. Atunci când treceam printr-o despărțire, plângeam pe umărul ei. Atunci când voiam să discut despre ceva dificil sau inconfortabil, mă simțeam mereu în siguranță să vorbesc cu ea.

Încă am nevoie de sprijinul și de vorbele ei. Atunci când trec printr-o situație neplăcută sau când mă simt tristă, ea este prima persoană cu care vreau să vorbesc. Deci, firesc, atunci când mi-a spus că are cancer, am rămas înmărmurită.”

Atunci când aflăm că cei dragi sunt în pericol, trecem, poate, prin cele mai puternice stări din viața noastră. Așa a fost și în cazul fiicei.

„Am fost foarte furioasă. Cum îndrăznește Universul să-i dea unei persoane așa de minunate ca mama, o boală atât de grea? Mi se părea că nu e deloc corect ce se întâmplă.

Da, am 33 de ani și am, la rândul meu, copii pe care îi iubesc foarte mult. Însă încă am nevoie de mama mea. Atât ca să mă ajute cu ce mai am nevoie cu copilul sau casa, dar mai ales pentru iubirea și căldura de care a dat întotdeauna dovadă. Sau de simțul său al umorului inconfundabil, care îmi pune întotdeauna un zâmbet pe buze. ”

Din fericire, mama femeii are un prognostic bun, iar tratamentul pare că funcționează. „Sunt foarte recunoscătoare pentru acest lucru, dar încă mi-e teamă” mai mărturisește femeia.