Din grija pentru copilul tau

10 lucruri pe care sa nu le spui despre sotul tau

Indiferent ce sentimente sau ganduri te-ar putea face sa vrei sa impartasesti prietenilor sau strainilor anumite lucruri personale despre sotul tau, este bine sa te gandesti de doua ori inainte de a deschide gura. Nu conteaza nici macar daca sotul tau este sa nu este de fata, nici conjunctura in care te afli, nici cat de bine se potrivea o anumita poveste despre el in discutia respectiva, anumite lucruri nu trebuie spuse despre sotul sau partenerul tau de viata.

Iesi cu prietenele sa petreceti cateva ore impreuna si sa beti cate un pahar de vin si iti dai seama la un moment dat ca le-ai dezvaluit mai multe informatii decat era necesar. Sa le povestesti prietenelor tale despre cum te saruta un iubit din facultate este normal (cata vreme nu ii folosesti numele complet si esti prietena cu el pe Facebook, astfel incat prietenele tale sa il caute si sa ii spuna, tot la un pahar de vin, ca desi esti maritata si ai 3 copii inca te mai gandesti la el), insa atunci cand incepi sa dezvalui informatii personale si, uneori, stanjenitoare despre sotul tau nu este deloc frumos. Nu uita ca unele lucruri sunt intime si este bine sa ramana nespuse in public, chiar daca publicul este alcatuit din prieteni apropiati. Qbebe iti dezvaluie care sunt cele 10 lucruri ce nu trebuie impartasite despre sotul tau, deoarece ti-ar putea afecta relatia de cuplu.

1. Nu spune nimanui care sunt temerile lui

"Femeile nu sunt prea rezervate in a-si declara temerile," spune dr. Audrey Sherman. Insa, aminteste-ti ca sotul tau nu este femeie si ca temerile pe care vrei sa le divulgi nu sunt ale tale. Daca vei spune tuturor ca sotul tau se teme de tunete sau caini mari il vei face sa se simta sau sa para slab in ochii celor din jur. Cel mai important lucru pe care trebuie sa il retii este ca sotul tau a avut incredere in tine cand ti-a impartasit temerile sale: sa le spui altora inseamna ca el nu poate avea incredere in tine. Acesta este primul pas pe care el il face catre a-si pierde increderea in tine." spune dr. Sue Johnson, autorul cartii "Dragostea: Noua stiinta revolutionara a relatiilor romantice". Prin urmare, inainte de a impartasi altora informatii despre temerile sotului tau, gandeste-te cum se va simti el - ai putea evita sa il ranesti.

2. Nu da detalii despre viata voastra sexuala - cu exceptia recenziilor excelente

Povestile picante despre ceea ce se intampla intre asternuturi fac deliciul intalnirilor intre femei. Totusi, trebuie sa stii ca anumite informatii sunt in afara limitelor acceptabilitatii: marimea, modul in care arata sau functioneaza penisul sotului tau. Cel putin aceasta este parerea dr. Elizabeth Lombardo, PhD, autorul cartii "Fii fericita: reteta suprema pentru fericire". "Femeile au tendinta de a fi foarte sensibile in ceea ce priveste modul in care arata, prin urmare ar trebui sa iti imaginezi cum te-ai simti daca sotul tau le-ar spune prietenilor sai ca tu porti chiloti tetra in fiecare zi sau ca ai imbatranit vizibil in ultimii ani. Te-ai simti tradata, nu-i asa? Prin urmare, daca vrei sa le povestesti prietenelor ceva despre viata voastra sexuala fa acest lucru intr-o maniera pozitiva si concisa.", subliniaza dr. Lombardo.

3. Nu povesti familiei lui despre obiceiurile lui enervante

Sa iti faci de ras sotul, chiar si expunand obiceiuri nu foarte ridicole cum ar fi faptul ca isi lasa ciorapii purtati in pantofi, poate crea tensiuni intre tine si familia lui. "Defectele sotului tau pot fi privite ca o reflexie negativa a imaginii lor. In plus, este firesc ca rudele lui sa fie protectoare in ceea ce il priveste", explica dr. Lombardo. Simti nevoia sa te plangi in legatura cu obiceiurile lui neplacute? Poti sa o faci in fata prietenelor tale; daca te vei plange intr-o maniera usor amuzanta, sotul tau nu poate pretinde ca ii inseli increderea si intimitatea. Ai grija numai sa nu dezvalui prietenelor probleme serioase despre care nu ai discutat cu sotul tau.

4. Nivelul financiar nesatisfacator sau lipsa de succes in cariera

Atunci cand le povestesti prietenilor vostri ca sotul tau a fost iarasi trecut cu vederea cand s-au facut promovari in firma lui, ii faci mai mult rau decat bine. "Cultura noastra ne invata ca barbatii trebuie sa fie capabili si sa detina controlul tot timpul." spune dr. Johnson. Chiar daca noi stim ca acest lucru este practic imposibil pentru oricine, trebuie sa stii ca atunci cand povestesti cunoscutilor asemenea intamplari nu faci decat sa il emasculezi. Exista, totusi, o exceptie. Atunci cand sotul tau iti cere ajutorul si este dispus sa il ceara si altora in cautarea unui job nou. In acest caz poti raspandi vorba, dar intr-o maniera pozitiva, ceva de genul: "nu e vorba ca nu-i merge bine la serviciu, doar ca sotul meu cauta noi oportunitati".

5. Lipsa lui de indemanare

Poate ca este adevarat ca sotul tau nu stie sa completeze uleiul la masina ori ca strica mai rau orice s-ar apuca sa repare prin casa, insa prietenii vostri nu trebuie sa stie aceste lucruri. "Barbatii echivaleaza virilitatea cu abilitatea de a repara lucruri, iar aceasta perceptie este legata de rolurile traditionale in societate: barbatii trebuie sa asigure hrana si adapost pentru familiile lor.", spune dr. Lombardo. Chiar daca ideea este invechita si majoritatea barbatilor nu se gandesc la ea, este foarte usor sa le zdruncini increderea in ei insisi numai facand referire la abilitatea lor de a repara lucruri. Vrei sa le spui prietenilor istoria scaunului cu 3 picioare? Vorbeste intai cu sotul tau si asigura-te ca nu este impotriva si abia apoi poti spune povestea in public. Desi, cel mai bine si amuzant ar fi sa il lasi chiar pe el sa o spuna.

6. Un defect major despre care nu i-ai vorbit inca

Indiferent daca sotul tau intampina dificultati in a se implica in cresterea copiilor sau este atat de incapatanat incat nu face niciodata compromisuri si aceasta ii dauneaza pe termen lung, ar trebui sa vorbesti mai intai cu sotul tau despre aceste defecte ale sale, nu cu prietenii vostri. In cazul in care sotul tau va afla ca ai vorbit cu prietenii despre probleme serioase fara ca el sa stie, ar putea deteriora irevocabil relatia voastra. Potrivit parerii dr. Johnson, nevoia irezistibila de a impartasi prietenilor defectele partenerului de viata are legatura cu relatia voastra defecta, nu neaparat cu defectele in sine. Cu alte cuvinte, daca simti nevoia de a impartasi asemenea detalii prietenilor, ar trebui sa te gandesti sa apelezi la un consilier marital care va poate imvata sa comunicati eficient intr-o maniera tandra, astfel incat sa reusiti sa va reconectati.

7. Modul in care isi barfeste familia sau prietenii

"Daca vei reproduce cunoscutilor toate afirmatiile rautacioase ori negative pe care sotul tau le face cu privire la rude sau prieteni, ii vei face pe ceilalti sa nu mai vrea sa petreaca timp in compania sotului tau sau chiar sa il evite." spune dr. Sherman; In acest fel, vorbele tale ii fac pe cunoscutii lui sa isi schimbe parerea despre sotul tau. In cazul in care impartasesti celorlalti remarcile negative pe care sotul tau le face in ceea ce te priveste, iti vei face prietenii si familia sa doreasca sa se implice in relatia voastra si sa va dea lectii sau sfaturi despre cum puteti repara problemele dintre voi doi. In cazul in care observi ca sotul tau face constant afirmatii rautacioase despre o anumita persoana discuta cu el acest lucru.

8. Orientarea lui politica sau religioasa

Chiar daca tu nu ai nicio problema cu dezbaterile incinse cu prietenii tai, in cazul in care sotul tau nu isi exprima convingerile religioase ori politice in public, nu ar trebui sa o faci tu in locul sau. Este posibil ca sotul tau sa aiba motive personale sau profesionale pentru a pastra numai pentru el asemenea ganduri. Lectia cea mai importanta pe care trebuie sa o inveti aici este comunicarea in cuplu: "Atunci cand cunosti aceste informatii despre partenerul tau de viata iti poate face mai usoara comunicarea anumitor informatii fara a dezvalui totul si fara a lasa loc de interpretari," spune dr. Sherman. In cazul in care trebuie sa mentionezi in vreun fel orientarea sa politica ori religioasa, fa-o cat mai vag cu putinta. De exemplu, daca sunteti invitati la un botez la care, din cauza credintei sale religioase, sotului tau nu i-ar fi foarte confortabil sa participe, poti spune doar atat: "Sotul meu nu este ortodox si nu stiu daca va dori sa participe" si nu mai adauga alte detalii, sugereaza dr. Johnson.

9. Relatia tensionata a sotului tau cu un membru al familiei

Barbatii pot fi foarte lenti atunci cand vine vorba despre abordarea lucrurilor care ii deranjeaza, mai ales atunci cand are legatura cu relatia cu rudele sale. "Acest lucru este legat de mecanismul de adaptare la astfel de situatii care le este insuflat barbatilor inca din copilarie." spune dr. Lombardo. Desi pe tine te deranjeaza ca el nu face nimic in legatura cu relatia tensionata pe care o are cu o ruda, faptul ca povestesti acest lucru prietenilor atunci cand sotul tau nu este prezent nu rezolva nimic. "Deoarece este vorba despre rudele lui, sotul tau are dreptul sa aleaga daca vrea sau nu sa discute despre relatia tensionata cu acestea." spune dr. Lombardo. Poate ca nu intelegi mecanismul gandirii sale, insa incearca sa respecti acest lucru. "Este foarte important pentru o relatie bine sudata, plina de dragoste, sa ii arati empatie sotului tau," spune dr. Johnson.

10. Vremurile grele din trecutul sau

Femeile nu au nicio problema in a-si impartasi necazurile si a analiza trecutul, iar "cultura noastra le permite aceasta vulnerabilitate" spune dr. Johnson. Insa "barbatilor nu prea le place sa rememoreze trecutul" spune dr. Lombardo. Prin urmare, este incorect sa impartasesti altora dificultatile de care s-a lovit sotul tau in trecut, fara a avea permisiunea sa. In cazul in care esti mandra de el pentru ca a reusit sa depaseasca anumite greutati sau crezi ca un prieten ar putea invata ceva din istoria de viata a sotului tau, incurajeaza-ti partenerul sa povesteasca el prin ce a trecut, subliniind lucrurile bune care se desprind din acele vremuri grele sau orice altceva crede el ca este important. "Este mai bine sa faci asa decat sa te superi ca se inchide in el" adauga dr. Lombardo. Aminteste-i tu de momentele grele pe care le-a trait si cat de bine i-ar fi fost daca ar fi avut pe cineva care sa il ghideze. Sotul tau ar putea deveni putin mai deschis la ideea de a povesti prin ce a trecut daca ar constientiza ca astfel ajuta pe cineva de care ii pasa.
Tu ce parere ai? Ce alte informatii nu ar trebui sa mai divulgi despre sotul tau?

Pentru barbati: Cele mai sexy lucruri pe care sa le spui sotiei in pat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 lucruri pe care sa le spui copilului zi de zi
    5 lucruri pe care sa le spui copilului zi de zi

    Parintii sunt responsabili pentru a-i invata pe copiii lor lectiile importante ale vietii. Mintea unui copil este asemeni lutului umed: indiferent ce micutul aude ori vede va lasa o amprenta...

    7 lucruri pe care să nu i le spui niciodată copilului tău
    7 lucruri pe care să nu i le spui niciodată copilului tău

    Nimeni nu îţi garantează că fiecare frază pe care i-o vei spune copilului tău va fi cea mai înţeleaptă şi educativă. Chiar dacă eşti mamă, înainte de asta eşti...

    Pentru barbati: Cele mai sexy lucruri pe care sa le spui sotiei in pat
    Pentru barbati: Cele mai sexy lucruri pe care sa le spui sotiei in pat

    Femeile sunt niste fiinte verbale in esenta si pentru barbati nu este tocmai usor sa descopere ce le place. Femeile citesc romane erotice, vizioneaza telenovele si iubesc barbatii cu accente...

    58 lucruri pozitive pe care să i le spui copilului
    58 lucruri pozitive pe care să i le spui copilului

    Există o mulțime de lucruri pozitive pe care poți să i le spui copilului, unele zilnic, iar altele ori de câte ori ai ocazia. Aceste vorbe îl vor ajuta nu doar să se simtă...

    5 expresii pe care să nu le spui copilului tău
    5 expresii pe care să nu le spui copilului tău

    Poate că nu mai foloseşti expresii "învechite" pe care le-ai auzit la rândul tău când erai copil: "Lasă că vezi tu când vine tatăl tău",...

    7 lucruri pe care să nu le spui unei femei care încearcă să rămână însărcinată
    7 lucruri pe care să nu le spui unei femei care încearcă să rămână însărcinată

    Obținerea unei sarcini nu reprezintă un lucru atât de ușor pe cât poți crede. Deoarece există unele situații în care trebuie să dai dovadă de puțină...

    6 vorbe si expresii pe care sa nu le spui copilului tau
    6 vorbe si expresii pe care sa nu le spui copilului tau

    Nu e parinte care sa nu constientizeze faptul ca la un moment dat, pe fondul stresului si al nervilor, a spus lucruri nu tocmai potrivite pentru urechile copilului sau, mai ales daca acele...

    © 2019 Qbebe