X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Înfricoșător de amuzant: cum făceai rost de un soț în 1958

de Irina Olteanu

Din 1958 și până în prezent a trecut puțin mai mult de jumătate de secol. Concepțiile erau evident diferite de astăzi, în toate aspectele vieții. Însă, la fel ca și astăzi, existau și atunci femei care își doreau să aibă un soț. Mă îndoiesc însă că vreodată, în orice secol am trăi, ar putea fi aplicate multe dintre aceste sfaturi.

Ce veți citi în continuare poate părea îngrozitor de amuzant și cu toate acestea este cât se poate de real. Recunosc că, deși este vorba despre nu mai puțin de 129 de recomandări, nu am putut rezista tentației de a oferi o replică pentru fiecare în parte. Cu siguranță și voi veți simți nevoia să faceți același lucru.

1. Ia-ți un câine și plimbă-l. Nu funcționează cu pisici, șopârle sau alte viețuitoare. Câinele este must have.

2. Aranjează ca mașina să ți se strice în locuri strategice. Nu-ți recomandăm să tai cablul de frână. Încearcă să îți spargi un cauciuc și ai grijă să ai roata de rezervă pregătită.
3. Înscrie-te la cursuri serale sau apreciate de bărbați. Este vorba despre cursuri care au loc seara, ca să înțelegi clar. Caută ceva din domeniul auto. În acest fel te asiguri că-ți poți vulcaniza singură cauciucul de la punctul 2.
4. Înscrie-te într-un club de alpinism. Mai multă adrenalină=mai mulți bărbați. Nu-ți garantează nimeni însă integritatea lor corporală.
5. Caută în datele de la referendum locurile cu densitatea cea mai mare de populație masculină. Desigur, trebuie să te și muți acolo. Cu tot cu câine. Dacă știi alpinism, cu siguranță merge zona montană.
6. Citește necrologurile pentru a descoperi văduvi eligibili. Cel mai bine este să aștepți până la parastas. Așa obții și mai multe șanse de a cunoaște soțul mult visat.
7. Cumpără-ți echipament de golf și apucă-te de cursuri. Desigur, dacă nu știi deja. În felul acesta bifezi și bărbat și avere. Două obiective printr-o singură încercare.
8. Mergi în mai multe vacanțe scurte din locuri diferite decât într-una lungă într-un singur loc. Evident, cresc șansele de a întâlni un bărbat apt de a-ți fi soț. Ce contează că trăiește în Papua Noua Guinee?
9. Așază-te pe o bancă în parc și hrănește porumbeii. Interzisă hrănirea mierlelor sau a coțofenelor.
10. Mergi într-o călătorie cu bicicleta prin Europa. Dacă nu ai bicicletă, cumpără-ți. Iar dacă nu crezi că te ține fizicul, cursurile de ciclism sunt nu doar recomandate, ci și o șansă în plus de a întâlni bărbați bine. Am uitat să îți zicem că trebuie să îți dai demisia de la serviciu.
11. Fă rost de un job în domeniul medical, dentar sau în drept. Pregătește-te așadar pentru încă 5 spre 10 ani de învățat pe brânci. Dar totul este pentru un scop nobil.
12. Devino asistentă medicală sau stewardesă, au rate mari de căsătorie. Nu știe nimeni nimic de divorțuri.
13. Întreabă soții prietenelor tale despre bărbați eligibili de la locul lor de muncă. Cu atât mai bine dacă lucrează în medicină, stomatologie sau drept.
14. Fii drăguță cu toată lumea, pot avea un frate sau un fiu care să caute soție. Adică pe tine. Da, sfatul se aplică și cerșetorului care te-a înjurat sau colegului misogin care te ciupește de fund.
15. Fă rost de o slujbă în administrație în străinătate. Ar fi excelent dacă ar spune și la ce pile să apelezi.
16. Oferă-te voluntar. Nu contează pentru ce anume, cât timp din viață îți mănâncă. Orice cauză merită susținută.
17. Împrietenește-te cu bărbați urâți. Știi povestea cu prințesa și broscoiul? Uită de ea.
18. Spune prietenelor tale că te interesează să te măriți. Nu ține secret. Ideal este un mesaj în grup pe wapp. Să fii sigură că au înțeles.
19. Participă la meciuri de fotbal. Fă abstracție de înjurăturile abjecte din jur și de semințele pe care le primești în cap.
20. Nu te angaja într-o companie condusă doar de femei. Doamne ferește! Un șef bărbat face bine la casa omului.
21. Angajază-te într-un magazin de pescuit. Ce momeală mai bună pentru un amator de capturi frumoase?!
22. Când mergi cu trenul, autobuzul sau avionul nu te așeza lângă o femeie. Decât jos lângă o femeie mai bine stai în picioare lângă un bărbat.
23. Participă la toate reuniunile de la liceu sau facultate. Poți da peste văduvi sau bărbați divorțați, desigur. Ce contează că ați fost colegi? Nu e ca și cum ar fi incest.
24. Nu te teme să te împrietenești cu fete frumoase, pot avea bărbați pe care nu-i plac. Te poți mulțumi și cu ce rămâne, nu e ca și cum ai avea pretenții.
25. Mergi în vizită în orașul tău natal, poți descoperi că vecinul nebunatic s-a transformat într-un burlac de nota 10. Ai totuși grijă ca rudele să nu vină cu poze din copilărie.
26. Nu conviețui cu o fată care este îngrozitor de tristă și te deprimă. Chiar dacă este frumoasă, îți va distruge toate speranțele de a te bucura de un destin de soție împlinită.
27. Fă rost de un job part-time într-un birou electoral. Merge și femeie de serviciu. Importanți sunt bărbații de acolo, restul sunt detalii.
28. Schimbă-ți apartamentul din când în când. O mișcare strategică care dă roade. Doza recomandată: minim de 2 ori pe an.
29. Când călătorești, poposește la hoteluri mici unde este ușor să întâlnește străini. Inclusiv violatori și criminali în serie.
30. Învață să pictezi. Așază-ți șevaletul lângă facultatea de inginerie. Cine știe ce student îți poate observa talentul artistic? Ce dacă stă în cămin și este mort de foame?! Bărbat să fie.
31. Împiedică-te când intri în camera în care este și el. El, adică un bărbat. Oricare. Împiedică-te mereu, ca să fii sigură.
32. Uită de discreție din când în când și sună-l. Cum pe cine? Pe străinul pe care l-ai cunoscut astă-vară la hotel. Sau pe vecinul din copilărie.
33. Poartă cu tine o geantă pentru pălării. În acest fel toți bărbații te vor vedea cu un aer mult mai misterios. Cam spre ciudat. Mai ales dacă tu nu porți pălării.
34. Pune-ți un bandaj. Oamenii întreabă mereu ce ai pățit. Bărbații, concentrează-te asupra lor. Ignoră femeile.
35. Fă mulți bani. O idee bună este să te angajezi la trezorerie, așa ești sigură că ai bifat obiectivul.
36. Învață mai multe povești amuzante și cum să le povestești cu haz. Ai grijă să nu repeți aceeași poveste. Te vei desconspira și nu vei părea decât o femeie patetică, dispusă de orice să se mărite.
37. Mergi către el și spune-i că ai nevoie de un sfat. Din nou te întrebi la cine se referă? La oricine, desigur, nu mai face și tu mofturi.
38. Încă funcționează lăsatul batistei să cadă. Ai grijă să nu faci asta lângă un bătrân tetraplegic. Și, desigur, să nu fie plină de muci.
39. Pune-l pe tatăl tău să cumpere niște bilete la teatru de care nu are nevoie. Pe lângă faptul că îți cumpără din banii lui, nici nu are nevoie de ele. Tatăl tău trebuie să fie un fel de Cupidon incognito martir. Asigură-te că știe și el asta.
40. Stai într-un colți și plângi încet. Sunt șanse mari să vină spre tine și să te întrebe ce ai pățit. Dacă nu ai idei, gândește-te la Titanic.
41. Nu-l lăsa să îți ghicească numele. Bărbaților nu le plac jocurile de ghicit. Prezintă-te clar și concis: Maricica Popescu, femeie în căutare de soț.
42. Dacă te afli la un resort de vacanță, spune-i recepționerului să te sune. În cazul în care ești atât de jalnică încât nu te sună nimeni. Cine știe cât de interesantă ai putea părea vecinului de șezlong?
43. Cumpără o decapotabilă, bărbații adoră să meargă cu ele. După ce ai bifat punctul cu făcutul banilor.
44. Învață să pregătești prăjituri cu mere. Adu la birou și oferă burlacilor eligibili. Colegele pot să-și pună pofta în cui.
45. Râzi la glumele lui. Da, vei părea în scurt timp o isterică labilă psihic. Dar ce mai contează? Vei fi măritată.
46. Dacă ai un potențial soț printre cunoștințe, ocupă-te de el și adu-l pe drumul cel bun. Cine știe, se poate dovedi un diamant neșlefuit?! Atenție la procedurile de șlefuit pe care le folosești.
47. Lasă-ți din întâmplare poșeta să cadă, revărsându-se tot ce conține. Da, inclusiv tampoanele.
48. Bărbaților le place să creadă că se pricep cel mai bine la parfumuri. Cere-i sfatul cu privire la care ți se potrivește. Reține, te adresezi oricărui bărbat. Nu funcționează și invers.
49. Cumpără-ți ochelari de vedere atractivi, bărbații sunt în continuare atrași de femeile care par inteligente. Dacă ochelarii tăi sunt ca sticla de sifon, optează pentru lentile de contact.
50. Exersează băutul cu prietenele tale. Bagă niște beții zdravene ca să fii sigură că atunci când va sosi clipa tu vei rămâne pe baricade. Cum care clipă? Când el va cădea sub masă.
51. Dacă te vopsești, optează pentru o nuanță și rămâi consecventă. Nu care cumva să te răzgândești. Bărbații se confruntă cu mari probleme în discernerea nuanțelor.
52. Poartă tocuri cui tot timpul, sunt mai sexy. Ce contează că lucrezi pe un șantier?
53. Cu excepția situației în care el este mai scund ca tine. Atunci pune-i lui pantofii cu toc.
54. Spune-i că este atrăgător. Chiar dacă nu este. Chiar dacă este cel mai urât bărbat în viață.
55. Ai grijă de sănătatea ta. Bărbaților nu le plac femeile bolnave. Fă-ți un abonament de sănătate, ca să fii sigură.
56. Dacă arăți bine în pulover, poartă unul la fiecare a treia întâlnire. Și în timpul verii, la 45 de grade.
57. Îmbracă-te diferit de colegele de birou. Hainele fistichii și croiurile asimetrice captivează orice bărbat.
58. Alege-te cu o arsură solară. Dacă este iarnă, mergi la solar ca să faci rost de una.
59. Ai grijă la cum vorbești. Doar nu-ți închipuiai că este normal să vorbești mai porcos decât el?!
60. Apelează la o dietă dacă ai nevoie. Dacă nu, continuă să rămâi slabă, și slăbănoagele se pot mărita.
61. Când ești cu el, comandă friptura în sânge. Vei părea o adevărată sălbatică, dacă înțelegi aluzia.
62. Nu îi povesti despre alergiile tale. Ai reținut punctul de mai sus: nu îi plac femeile bolnave.
63. Europencele își folosesc ochii în beneficiul lor. Exersează în fața oglinzii. Este vorba despre acele priviri galeșe, de căprioară în călduri.
64. Cumpără-ți o oglindă mare și analizează-te înainte de a vorbi cu el. Dacă nu ai loc la tine în casă, apelează la o prietenă.
65. Schimbă nuanța dresurilor tale și ai grijă să ai dunga de la ei dreaptă. Cu siguranță nu te vei mărita dacă ai dunga strâmbă.
66. Obține acel look fresh apelând la scrub. Sfat valabil doar pentru femeile care știu ce este ăla scrub.
67. Dacă ți-a cumpărat mărgele sau alte accesorii, poartă-le. Ignoră faptul că arată ca niște talăngi. Trebuie să îi arăți că apreciezi.
68. Folosește scrumiera. Nu-ți stinge țigările în cana de cafea. Nu este elegant, iar doamnele neelegante rămân...nemăritate.
69. Antrenează-te cu privire la prezentări, învață să le faci cu grație. Așa te vei putea prezenta corespunzător tuturor bărbaților necunoscuți care îți ies în cale.

cum faceai rost de un sot in 1958
70. Nu fii prea mironosiță. Cum ziceam, merge și un bărbat urât, și sărac. Bărbat să fie.
71. Susține-ți standardele morale. Doar până la verighetă. După, nu mai interesează pe nimeni.
72. Nu te plânge. Cu excepția situației în care stai într-un colț. Vezi mai sus.
73. Arată-i că poți fi o partidă ieftină, dar nu exagera. Nu vorbeam de standardele tale morale ridicate, ci de consumația aferentă unei potențiale întâlniri. Scoate-l în parc, la alergare.
74. Nu îi lăsa pe părinții tăi să îl trateze ca pe un potențial soț. Ar putea să îl trateze ca pe un văr.
75. Cere-le părinților să se facă nevăzuți când vă distrați. Drept recunoștință pentru biletele de la teatru de mai sus.
76. Ieșiți la întâlnire cu un cuplu fericit, căsătorit. Sigur va fi atât de îmbiat de acest miraj, încât va cădea și el în plasă.
77. Spune-le prietenilor lui numai lucruri frumoase despre el. Prietenelor tale poți să le păstrezi lucrurile urâte.
78. Trimite mamei sale o felicitare. Chiar dacă nu este ziua ei, gestul contează.
79. Cere-i mamei lui rețete. Uită ce știi și ascultă sfaturile soacrei dacă vrei să îți meargă bine.
80. Discută afaceri cu tatăl lui și subliniază că impozitele sunt prea mari. Chiar dacă nici măcar nu vorbeați despre impozite.
81. Cumpără copiilor surorii lui câte un cadou ocazional. Sigur nu își va da seama că încerci să îl atragi în mreje.
82. La prima întâlnire spune-i că nu te gândești la măritiș. Suntem convinși că te va crede.
83. Nu vorbi despre câți copii îți dorești. Lasă-l pe el să vorbească, iar tu prefă-te că asculți.
84. Dacă este pescar, învață să cureți și să gătești pește. Asta în cazul în care nu ai lucrat deja în magazinul de pescuit.
85. Nu îi împărtăși de la început totul despre tine. Mai ține câte ceva deoparte. De exemplu, că suferi de schizofrenie în formă gravă sau că ești pe moarte.
86. Când ieșiți la plimbare, nu insista să vă opriți la fiecare magazin. Nu ai vrea să creadă că ești cumva ca restul femeilor. Tu chiar vrei să te măriți!
87. Nu îi spune cât de mult costă hainele tale. Rezervă-i acest șoc după nuntă.
88. Învață să coși și să tricotezi și poartă ceva făcut de tine. Da, vei arăta ca mamaie, dar îi vei demonstra că ești capabilă să îi furnizezi haine de iarnă la nevoie.
89. Nu bârfi despre el. Poți trece cu vederea acest punct. Ai grijă numai să nu audă.
90. Nu îl lăsa să știe că este singurul bărbat din viața ta, chiar dacă trebuie să stai acasă 1-2 seri. Folosește-ți imaginația și inventează scuze și pretexte dintre cele mai ciudate ca să nu îl vezi două seri la rând. Mda.
91. Nu insista când își dorește să stabiliți o întâlnire. Dacă l-ai adus aici, n-are sens să îți dai arama pe față. Încă.
92. La începutul relației găsiți un cântec preferat de amândoi pe care să îl priviți drept al vostru. Încearcă să nu optezi pentru rock zbuciumat.

cum faceai rost de un sot in 1958
93. Află informații despre fetele cu care nu s-a însurat și nu repeta greșelile lor. Deci, pe scurt, stalker-ește toate fostele prietene. În dragoste și în război totul este permis.
94. Nu discuta despre foștii iubiți. De preferat să fii cât mai castă și ingenuă posibil.
95. Dacă ești văduvă sau divorțată, nu discuta în mod constant despre fostul soț. Nu se specifică nimic de fostul iubit.
96. Fii flexibilă. Dacă decide să sară peste seara de dans și să meargă cu banca pe lac, acceptă, chiar dacă porți cea mai frumoasă rochie. Puțin nămol face bine la ten.
97. Ascunde-ți cheia de la frăția din facultate, dacă ai una. Nu este valabil și pentru cheia de la casă.
98. Transformă un lup într-un soț presupunând că are onoare. Bine spus, presupunând.
99. Rezistă tentației să întreții relații intime înainte de căsătoriei. Dacă este cel mai urât bărbat, nu-ți va fi greu.
100. Învață unde trebuie să trasezi o limită, dar fă-o cu grație. Nu uita, ești o doamnă. Sau cel puțin așa pare.
101. Rămâi inocentă, dar nu ignorantă. Informează-te despre tot ce mișcă, dar nu-l lăsa să afle. Ți-l poate sufla alta mai discretă.
102. Asigură-te că ai o casă confortabilă, cu scrumiere mari și fotolii relaxante. Nu-ți lipsea de pe listă decât un drum la magazinul de mobilier. Ești ca și măritată.
103. Învață să joci poker. Există tutoriale online. Dar nu ne este prea clar la ce-ți va folosi. Oare la cacealma?
104. Dacă este bogat, spune-i că îți plac banii lui, onestitatea îl va intriga. Sigur nu a mai auzit de la nimeni asta...
105. Nu îl lăsa să creadă că viața ta profesională este mai importantă decât căsătoria. Un serviciu mai găsești, un bărbat mai greu.
106. Cumpără-i un cadou amuzant sau potrivit pentru o ocazie din când în când. Dar nu prea scump. Dacă are deja mulți bani, ce nevoie să mai aibă de cadourile tale?
107. Desenează-i o ilustrată amuzantă care înseamnă ceva pentru amândoi. Ai înțeles acum de ce îți trebuie cursurile de pictură?
108. Nu spune povestioare porcoase. Nu lui. Sau nu încă. Nu uita, ești o femeie nemăritată.
109. Încetează să te comporți ca fata mamei, nu-l lăsa să afle că va avea probleme cu soacra, chiar dacă știi că așa va fi. Se numește inducere în eroare, nu minciună.
110. Arată-i că rata de deces a bărbaților burlaci este dublă comparativ cu a celor însurați. Nu strică o prezentare în Powerpoint. Total contraindicat bancul cu văduvele care trăiesc mai mult ca bărbații.
111. Înscrie-te la o facultate de prestigiu. Dacă nu ți-au fost suficiente toate cursurile de mai sus.
112. Obține o licență de vânător. Ia în considerare că va trebui să împuști ceva iepuri și fazani până vei împușca și un soț.
113. Dacă mama ta este grasă, spune-i că îți moștenești tatăl. Dacă și el este gras spune-i că ești adoptată. Aici începe să se vadă disperarea.
114. Îmbarcă-te pe un vas de război. Ar fi interesant de văzut dacă te și primesc.
115. Închiriază un panou publicitar și afișează poza și numărul tău de telefon pe ea. Disperarea atinge cote tot mai mari.
116. Scrie-ți cu vopsea numele și numărul de telefon pe acoperiș, cu mesajul: da-ți-mi un apel, piloți. Cuvintele sunt de prisos.
117. Pornește o campanie în care să se afle cât de căutată ești. Important este să nu se afle de unde a pornit.
118. Plimbă-te pe o plajă de fițe la amiază. Cine nu are plajă să-și cumpere.
119. Mergi cu autobuzul de la aeroport înainte și înapoi. Ceva-ceva tot o să apară. Masculin să fie.
120. Mituiește un operator de la roata din parcul de distracții ca să te blocheze în vârful roții mari. Sigur se va găsi un spirit aventuros care o va escalada pentru tine. Vezi să nu.
121. Stai pe o stradă aglomerată cu un lasou în mână. Nici nu vor crede că ai scăpat de la spitalul de nebuni.
122. Poartă cu tine un aparat foto și cere bărbaților necunoscuți și atractivi să îți facă o poză. Dacă ești urâtă, te chinui degeaba.
123. Cere-i mamei tale să ia în gazdă bărbați. Nici nu te poate refuza.
124. Fabrică și vinde peruci, bărbații cu chelie sunt material de însurătoare. Vezi să nu fie prea bătrâni. Ai putea rămâne văduvă mai repede decât ți-ai dori.
125. Caută un coproprietar de barcă. Ar fi indicat să îți investești și ultimele agoniseli într-o barcă. Situația este deja sumbră.
126. Dacă vezi pe stradă un bărbat cu o pană de cauciuc, oferă-te să ajuți. Înțelegi acum la ce folosesc cursurile auto de mai sus?
127. Ține mereu în portbagaj un lanț de tractare. Nu se știe ce epavă ai putea tracta acasă.
128. Anunță la birou că ai o cutie plină cu butoni și că vei sări în ajutorul burlacilor. Cu butoni - adică nasturi - slăbiți sau lipsă, desigur. Restul nu sunt de interes.
129. Nu te mărita cu el dacă are prea mulți butoni lipsă. Suna mai bine în engleză. Așa că ce cauți, aia vei găsi.

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Top 7 greseli pe care le fac barbatii in pat si solutii pentru acestea Top 7 greseli pe care le fac barbatii in pat si solutii pentru acestea
Top 7 lucruri pe care sa nu i le spui sotului tau Top 7 lucruri pe care sa nu i le spui sotului tau
7 comportamente de cuplu care afecteaza dezvoltarea copilului 7 comportamente de cuplu care afecteaza dezvoltarea copilului
Detalii pe care barbatii nu le observa niciodata la femei Detalii pe care barbatii nu le observa niciodata la femei

Articole Lifestyle

Comorile zodiacului: sunt cel mai de preț lucru din viața unui om Comorile zodiacului: sunt cel mai de preț lucru din viața unui om
Mercur intră în Berbec. Două zodii intră într-o perioadă întunecată, alte trei își cunosc sufletul pereche Mercur intră în Berbec. Două zodii intră într-o perioadă întunecată, alte trei își cunosc sufletul pereche
Dana Rogoz suferă de o boală incurabilă. Ce măsuri a luat vedeta Dana Rogoz suferă de o boală incurabilă. Ce măsuri a luat vedeta
Nu se mai poartă șuvițele blonde. Uite cu ce au fost înlocuite Nu se mai poartă șuvițele blonde. Uite cu ce au fost înlocuite

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Oamenii rămân blocați în copilărie, exact la vârsta la care nu au fost iubiți suficientSunt un adult care își cunoaște calitățile, dar și defectele. Prin urmare, sunt conștientă că am tendința de a fi mai puerilă decât o arată vârsta. Nu am acordat până acum prea mare atenție...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Vocea mamei, cel mai important lucru pe care il aude bebelusul in uter

Vocea mamei, cel mai important lucru pe care il aude bebelusul in uter

Multe femei gravide cunosc faptul ca muzica ajuta la buna dezvoltare a
MAI MULT

Infectia in sarcina creste riscul de autism la copii

Infectia in sarcina creste riscul de autism la copii

Cand apare infectia in sarcina creste riscul de autism la copii, conform unui
MAI MULT

Hernia ombilicala in sarcina

Hernia ombilicala in sarcina

Hernia ombilicala in sarcina se prezinta ca o umflatura nedureroasa in buric sau
MAI MULT

Bebee

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net