Mama este aceea care te crește! „Cum mi-am ajutat copiii adoptați să-și accepte identitatea”

Identitatea copilului adoptat este foarte greu de descoperit de către micuțul individ care, odată ce află că mama și tata nu sunt de fapt părinții lui naturali, poate avea în suflet un sentiment de goliciune și cu siguranță multe întrebări fără răspuns. A aduce liniște și pace sufletească copilului adoptat, învățându-l să-și îmbrățișeze propria identitate nu este un lucru simplu pe care părinții îl pot face, dar nici imposibil.

În primul rând, părinții nu ar trebui să permită vecinilor, prietenilor, persoanelor foarte curioase în general, chiar și celor din familie, să pună foarte multe întrebări celor mici sau de față cu cei mici. Doar părinții adoptivi au capacitatea de a alege ce să răspundă, cui să răspundă și până la ce limită se pot extinde aceste întrebări indiscrete. O mamă care a luat decizia de a adopta copilași la rândul ei, învață părinții puși în situații asemănătoare să facă față provocărilor, astfel încât sentimentele copiilor să nu fie în niciun fel lezate.

Marcy Bursac mărturisește că, îndată ce procesul de adopție s-a finalizat și copiii au învățat să își scrie numele de familie al noilor părinți și au intrat la școală, a fost necesar să spună celorlalți părinți din comunitate că micuții sunt adoptați, fără a intra în prea multe detalii. Unele familii au continuat să le fie prieteni și au evitat conversațiile ciudate și fără rost.

Cum umpli golul din viața copilului adoptat?

Mama copiilor adoptivi își amintește că, în momentul în care băiatul a intrat la grădiniță, a fost nevoit să ducă la școală o fotografie din perioada în care era bebeluș. Dar membrii familiei nu aveau o astfel de fotografie și mama chiar a avut un sentiment de frustrare privind această cerință ca fiind absurdă. Marcy credea că singurul scop al acestei cerințe ar fi fost să îl facă pe fiul ei să se simtă diferit de ceilalți copii.

„Soțul meu m-a ajutat să îmi dau seama că educatoarea de fapt nu voia să îl lase pe fiul nostru pe dinafară, ci plănuia o activitate amuzantă referitoare la tematica familie, fără să realizeze că unii dintre copii sunt adoptați și nu toate familiile pot participa în mod egal. Așa că am trimis la grădiniță o fotografie a copilului nostru imediat după adopție”, mărturisește mama.

Un an mai târziu, ambii copilași erau la școala generală, aveau prieteni comuni și foarte apropiați care nu-și puteau înfrâna curiozitatea de a le pune întrebăr. Prietenii lor considerau că ambii copii semănau atât de mult cu tăticul lor adoptiv, care întâmplător era și profesorul de artă al școlii.

Copiii sănătoși devin greu adoptabili în acte. Cum se ocupă angajații de la Protecția Copilului de adopții

Provocările educaționale

În timpul pandemiei, timp în care copiii au învățat din confortul propriului cămin, băiatul, aflat în clasa a V-a a luat o decizie care a impresiona-o pe Marcy până la lacrimi, aceea de a scrie un eseu despre adopție și despre familiile adoptive. Această decizie a fost luată în condițiile în care profesoara îi ceruse să aleagă orice subiect.

Numai că în momentul în care copilul a început să caute informații în mediul online, acesta și-a dat seama că toate acele informații nu erau scrise pentru a fi pe înțelesul copiilor. Profesoara i-a sugerat să schimbe subiectul, dar el a insistat asupra păstrării acestuia și a continuat cercetările. Într-un final, i-a mărturisit profesoarei că eseul l-a ajutat să își înțeleagă adevărata identitate și să-și îmbrățișeze trecutul.

„În aceeași perioadă mi-am rugat copiii adoptivi să fie invitații mei la podcastul pe care îl înregistrăm periodic, cu promisiunea că le voi da întrebările în avans, iar ei ar fi decis dacă ar urma să participe sau nu. Copiii au acceptat și interviul a fost înregistrat din dormitorul propriului cămim, conținând întrebări despre adopție și despre cum se simțeau fiind adoptați.

În urma conversației, ambii s-au dovedit a fi foarte curajoși, amintindu-și despre prima dată când ne-am întâlnit, dar și anumite secvențe din căminele unde și-au petrecut primii ani de viață”, susține mama.

Procesul de adopție al unei fetițe de 5 ani s-a desfășurat într-o sală de judecată plină cu prințese Disney

Conștientizarea identității copilului adoptat

Părinții au devenit din ce în ce mai conștienți de faptul că mii de alți copii adoptați sau care așteptau să fie adoptați trec prin aceleași sentimente ca și cei care făceau deja parte din familia lor. De aceea, singurul scop al mamei a fost să ajute pe alții să înțeleagă conceptul de adopție. Astfel a luat naștere cartea „Faci parte dintr-o familie sudată”, scrisă chiar de mamă.

Dăm puțin timpul înainte, copiii intră la gimnaziu și începe și pubertatea. Totodată, încep întâlnirile cu mai mulți colegi, cu prieteni noi care, atunci când aud că sunt adoptați, reacționează într-un mod surprinzător și le spun că acest lucru nu este posibil.

„Conversațiile de familie la cină se învârt în jurul a cum vor arăta când vor ajunge la maturitate, cât de înalți vor crește, pentru că atunci când familiile biologice și-au luat rămas bun de la copilași, le-au lăsat și un album foto din puținul timp pe care au apucat să îl petreacă cu ei.

Copiii au posibilitatea de a răsfoi ori de câte ori doresc acele albume și astfel își vor da seama de felul în care vor arăta atunci când vor crește mari”, susține Marcy.

Nu este ușor să fii în pielea unui copil adoptat, dar nici în situația părintelui care trebuie să facă față unei avalanșe de emoții atunci când micuțul pentru care a luptat și căruia i-a purtat atât de mult de grijă, crește și dorește să-și cunoască adevăratele rădăcini. Cu multe empatie și înțelegere orice obstacol poate fi depășit!