Momentul în care am realizat că nu sunt DOAR mamă. Sunt o persoană

Viața e grea cu șapte copii, nu vă mint. Ai nevoie de un munte de energie ca să hrănești, îmbraci, speli și să îngrijești atâtea persoane. Nu e de mirare că am început să am tot mai multe episoade de burn-out, în care mă simt pur și simplu epuizată din toate punctele de vedere. Treaba nu se termină niciodată pentru mine, tot timpul sunt ocupată, fug dintr-o parte în alte și mai trebuie să și muncesc! Sigur că soțul meu mă ajută și îmi este alături, dar o bună parte din zi el este la serviciu. Stau și mă gândesc uneori oare mamele singure cum reușesc să se descurce cu tot, daca eu cu ajutor lângă mine simt că o iau razna?

Seara ajung în pat stoarsă de puteri. Uneori sunt atât de obosită că nici nu reușesc să adorm, dacă are sens ceea ce spun. Am nopți în care îmi este rău fizic, sunt speriată și un milion de gânduri își fac veacul prin mintea mea și mă țin trează. Dimineața efectiv mă scurg din pat, pentru că mereu cineva are nevoie să fie hrănit, schimbat de scutec sau spălat pe dinți. Mai este o surpriză pentru cineva faptul că sunt nefericită?

Sunt mamă și sunt nefericită!

Da, oricât de dur ar suna și oricât de greu mi-a fost să îmi recunosc mie acest lucru, sunt nefericită. Când mi-am dat seama de acest lucru? Într-o după-amiaza, când după săptămâni întregi în care nu am știut altceva decât muncă-muncă-muncă, am clacat și m-am întrebat „Cine sunt EU? Ce îmi doresc EU?”.

Citește și: Unde să te „ascunzi” de copiii tăi când simți că nu mai poți

Par niste întrebări atât de banale, știu, dar credeți-mă că în creierul unei mame, astfel de gânduri rareori au timp să se manifeste. În acea după-amiază, în timp ce mai ridicam o nu-știu-câta șosetă de pe jos și mai bagăm o jucărie rătăcită în coș, mi-am dat seama că nu sunt doar o mamă. Sunt o persoană, o ființă umană, o femeie care are propriile sale pasiuni, visuri, dorințe și nevoi! Nevoi pe care atâția ani le-am pus pe locul doi, neglijandu-mă pe mine mai întâi ca om, și apoi ca femeie.

Momentul în care am realizat că nu sunt DOAR mamă. Sunt o persoană!

Acela a fost momentul în care am realizat cât de nefericită am fost în ultima vreme și cât de mult copiii, soțul, familia și prietenii mei au nevoie de mine fericită, sănătoasă, nu deprimată și frustrată. Fericirea mea înseamnă și fericirea familiei mele, așa că am început să fiu mai atentă la nevoile mele. Ce îmi doresc să fac și nu am reușit să găsesc timp până acum? Să scriu? Să fac sport? Să mă răsfăț cu un prânz în oraș? O mică pauză de la toate îndatoririle de mămică? Așa că treptat am început să găsesc câte puțin timp și pentru mine. Cate o zi pe săptămână mi-am dat voie să fac fix ce voiam, chiar daca asta însemna doua oare petrecute în cada plina cu spumă, citind o carte sau câteva minute de sport. Am acceptat, în sfârșit, ideea de a cere ajutorul celor din jur atunci când simt că nu mai fac față!

Citește și: Cele mai frumoase citate pentru mame singure

Încet, încet am început să îmi recapăt identitatea. Nu mai sunt doar mamă, ci o persoană cu propriile dorințe și nevoi. Am început să le spun copiilor mei „Mami este și ea om și are nevoie să stea la masă și să mănânce. Ia-ți singur furculița din sertar”, iar ei înțelegeau perfect aceste lucruri.

Am început, încet-încet, să îi fac pe copiii mei să mă ajute la treburile casnice. Nu vă gândiți că îi puneam să spele pe jos, să șteargă geamurile sau să facă cine știe ce complicăciuni. Treabă înseamnă și faptul că își împăturesc singuri hainele, își duc farfuria în chiuvetă după ce termină de mâncat sau că nu își mai lasă jucăriile împrăștiate prin casă. Uite așa copiii mei au devenit mult mai responsabili, săritori și independenți! Și cel mai important, EU am devenit o PERSOANĂ fericită și, implicit, o mamă, o sotie, o prietenă și o fiică mai bună.

Articol tradus și adaptat de pe thriveglobal.com.