Rețineți mesajul, tătici: mamele nu vor să facă sex după ce au născut

Rețineți mesajul, tătici: mamele nu vor să facă sex după ce au născut

Irina Olteanu - Redactor Senior

Un mesaj pe care toate mamele doresc să îl transmită tăticilor după ce au născut: nu vor să facă sex. Cel puțin nu în perioada imediat următoare nașterii. Nu este nimic greșit că gândesc astfel, sunt pur și simplu epuizate după naștere și după adaptarea la viața cu un bebeluș. Iată cum pot ajuta partenerii.

Anne Herreboudt, consilier postnatal din Londra, susține că din punct de vedere statistic 40% dintre primipare (femeile care devin pentru prima dată mame) nu au nicio relație sexuală cu soții lor până la 2 ani de la naștere. Iar dacă iei în considerare și ultimele stadii ale sarcinii, poate fi vorba despre o durată și mai lungă. Există o mulțime de motive pentru care proaspetele mame nu sunt interesate de sexul după naștere: eliberarea de prolactină în timpul alăptării conduce la scăderea libidoului, corpul său nu a revenit la forma inițială care o face să se simtă atrăgătoare și poate asocia sexul cu sarcina, iar ultimul lucru pe care și-l dorește acum este să rămână din nou însărcinată. În cazul în care a fost cusută prea strâmt i se poate părea dureroasă penetrarea. Vei afla în continuare și cele mai frecvente motive pentru care o proaspătă mamă nu vrea sex după naștere.

De ce nu vrea sex după naștere

- Se simte groaznic de obosită. Lipsa somnului este cel mai important motiv pentru care proaspetele mame nu sunt interesate de sex, scăzându-le libidoul; pe lângă bebeluș trebuie să aibă grijă de casă și eventual de alți copii, să lucreze sau să studieze. În urma unui studiu, jumătate dintre femei au declarat că puțin mai multă odihnă le-ar ajută să aibă un grad crescut de interes. Știința susține acest rezultat, conform unui studiu publicat în revista de Medicină Sexuală descoperindu-se că fiecare oră suplimentară de somn crește șansele ca mămica să își dorească sex cu 14%. Cum poate ajuta partenerul - ajut-o să se bucure de mai mult somn în orice fel poți, ieșind cu bebelușul afară la plimbare sau stând cu el între mese, permițându-i mămicii să se odihnească mai mult. Poți să ajuți și cu diverse îndatoriri casnice precum curățenie. Dacă nu aveți familie sau prieteni care să intervină constant, poți angaja o bonă sau o menajeră.

sex dupa nastere

- Are deja pe cineva care îi ocupă întreaga zi. Nu trebuie ca tăticii să privească acest aspect ca pe un afront, dar atunci când bebelușul este atașat de tine întreaga zi ultimul lucru pe care ți-l poți dori este să ai pe cineva atașat și pe timpul nopții; apare un fel de suprasarcină senzitivă (ca atunci când zece persoane vorbesc deodată cu tine). Spațiul personal devine o dorință intensă pentru mame, iar atunci când și altcineva le dorește corpul se pot simți folosite, invadate și chiar violate. În trecut mama avea parte de ajutor în creșterea copilului de la toată comunitatea, însă în prezent ajunge să se ocupe singură de toate responsabilitățile, motiv pentru care apare și depresia post natală. Dacă mama a avut o naștere traumatică este cu atât mai dificil să reia legătura cu partenerul său. Cum poate ajuta partenerul - găsește modalități de a lua copilul din brațele sale cât de des poți, joacă-te cu el sau ține-l în brațe cât timp ea gătește sau face un duș. Apelează la ajutorul familiei, al prietenilor sau la ajutor plătit. Oferindu-i un spațiu personal se va simți mai bine; poate să își dorească să meargă la cumpărături sau să vizioneze un film, iar tu trebuie să o susții

- Suferă de depresie postnatală - depresia postpartum poate afecta starea de dispoziție, energia și libidoul. Multe femei sunt afectate, prin urmare dacă proaspăta mămică se confruntă cu această problemă ar avea nevoie de ajutor profesional. 

- Îi este teamă de un contact sexual dureros. Din nefericire, unele nașteri nu decurg conform planului, iar femeile pot rămâne cu dureri fizice sau leziuni ale părților delicate din corp. Pot trece mai mult săptămâni sau luni cu această teamă, putându-se transforma într-o problemă psihologică (atunci când se decide să facă din nou sex poate fi extrem de încordată și va fi o experiență dureroasă). Cum poate ajuta partenerul - dacă mămică a avut parte de o naștere ce a necesitat intervenții, discută cu moașa sau medicul cu privire la momentul potrivit și susține-o. Asigură-te că folosești mult lubrifiant dacă este nervoasă sau încordată și vorbește cu ea.

- Poate suferi de dispareunie (durere în timpul actului sexual). Poate părea surprinzător că o naștere vaginală are acest efect advers. Conform unui studiu, atât primiparele, cât și multiparele care au avut perineul intact după naștere vaginală au prezentat dispareunie în proporție de 26.2% comparativ cu procentul celor care au avut o naștere cezariană, respectiv de 40.7%. Cum poate ajuta partenerul - răbdarea este și de această dată cheia reușitei. Căutați ajutor specializat dacă este cazul. Însă când este vorba de durere dacă îți forțezi partenera vei cauza o respingere și mai mare

- Alăptează - după nașterea bebelușului hormonii funcționează pentru a se asigura că laptele hrănește copilul și previne apariția unei alte sarcini. Însă acești hormoni nu ajută libidoul, motiv pentru care poate apărea uscăciunea vaginală (cauzează disconfort și durere la contact sexual). Libidoul va reveni la normal când va începe din nou să ovuleze și să aibă menstruație. Cum poate ajuta partenerul - asigurați-vă că folosiți mult lubrifiant deoarece sexul poate fi iritant sau dureros. Arată-i că îți pasă și fii atent la nevoile ei; femeile se excită mai greu decât bărbații (aproximativ 20 de minute).

sex dupa nastere

- Are respectul de sine scăzut - poate să fie conștientă că a acumulat în greutate și că i s-a modificat constituția. Și-ar dori să se simtă sexy sau frumoasă. Când este stresată de aspectul fizic, se simte rușinată și îngrijorată cu privire la ce gândești despre corpul său. Cum poate ajuta partenerul - arată-i constant dragostea și reamintește-i cât de frumoasă este. Spune-i ce iubești la partea din corp pe care ea o detestă și nu uita că se poate simți deprimată, izolată și însingurată, motiv pentru care o va ajuta să se reconecteze cu lumea

- Sexul durează prea puțin. Atunci când partida se finalizează imediat se va simți folosită și nevoile sale vor părea mai puțin importante. Va simți că vrei ceva de la corpul ei fără a-i oferi nimic la schimb. Cum poate ajuta partenerul - gândește-te cât de mult o ții în brațe, o săruți, o mângâi pe păr sau îi masezi picioarele. Concentrează-te asupra ei și nu asupra ta

- Urmează terapie cu pilule contraceptive - acestea reduc libidoul, chiar dacă nu există un bebeluș. Cum poate ajuta partenerul - evită să ajungeți la o altă sarcină prea curând și, dacă nu mai doriți copii, poți realiza o vasectomie. Îți vei scuti partenera de administrarea zilnică a medicației care implică o mulțime de riscuri și efecte adveerse

- Își dorește prezența ta - femeile sunt dornice să realizeze o conexiune înainte de sex, în vreme ce bărbații vor sex pentru a se simți conectați. Toate mamele își doresc afecțiune și timp de calitate cu partenerii lor; acesta dispare ca urmare a responsabilităților noi. Cum poate ajuta partenerul - oferă-i atenția ta deplină, chiar și pentru 10 minute după muncă sau când bebelușul doarme. Întreab-o cum se simte, cum a fost ziua ei, ce griji are, orice demonstrează că te interesează binele ei. În acest fel clădești sentimente de încredere și siguranță.

Citește și: Cum să-ți îmbunătățești viața sexuală după naștere, cu aceste trei exerciții simple 

De reținut

Partenerii trebuie să realizeze faptul că proaspetele mame nu își doresc să facă sex. Cel puțin nu la fel ca înainte de sarcină și naștere. Nu pot decât să aștepte până când ele sunt pregătite. Acest lucru se va întâmpla, dar poate dura o săptămână sau o lună. În final va veni și ziua aceea. Cu cât există mai puțină presiune asupra ei cu atât sunt șansele să își dorească să-și reia activitatea sexuală când se va simți confortabil. Dacă vei insista de cele mai multe ori se obține efectul contrar. Ce puteți face între timp? Oferiți-le mamelor un masaj la spate sau la picioare, mângâiați-le și alintați-le. Mergeți la cumpărături pentru ele sau spălați vasele. Supravegheați bebelușul câteva ore cât timp ea se odihnește. Aceste modalități constituie întotdeauna afrodisiace perfecte.

Surse: www.independent.co.uk; https://mom.me; www.bellybelly.com.au

Articolul urmator
Sunt o mamă surogat care a născut gemeni și am rămas cu ei. Părinții lor nu au mai venit după ei
Sunt o mamă surogat care a născut gemeni și am rămas cu ei. Părinții lor nu au mai venit după ei

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi-am arătat burta pe net după ce am născut gemeni și oamenii spun că nu vor să mai facă vreodată copii
    Mi-am arătat burta pe net după ce am născut gemeni și oamenii spun că nu vor să mai facă vreodată copii

    Să aduci pe lume un copil este o realizare extraordinară. Să aduci pe lume gemeni, frumoși și sănătoși este cu atât mai grozav. O mamă din SUA, mândră de realizarea ei,...

    Mesajul lui Kate Middleton pentru mamele din întreaga lume: „Nicio mamă nu este imună la depresie și anxietate în această perioadă”
    Mesajul lui Kate Middleton pentru mamele din întreaga lume: „Nicio mamă nu este imună la depresie și anxietate în această perioadă”

    Prințesa de Wales, Kate Middleton, a transmis un mesaj de încurajare proaspetelor mămici care se luptă cu despresia și/ sau anexietatea după naștere.

    Ce elevi vor putea să facă școală online, chiar și după ridicarea stării de alertă
    Ce elevi vor putea să facă școală online, chiar și după ridicarea stării de alertă

    Anumite categorii de elevi vor putea învăța în sistem hibrid și după încetarea stării de alertă, conform informării de la Ministerul Educației.

    Mesajul elevei care a născut între probele de la BAC: „Să nu renunțe la școală orice ar fi. Copilul, chiar dacă vine, nu te oprește din nimic!”
    Mesajul elevei care a născut între probele de la BAC: „Să nu renunțe la școală orice ar fi. Copilul, chiar dacă vine, nu te oprește din nimic!”

    O elevă în vârstă de 19 ani care a născut între probele de la BAC transmite un sfat important tuturor mamelor minore: „Să nu renunțe orice ar fi la școală,...

    „Dragi părinți, lăsați copiii să mai facă și greșeli”, mesajul unei profesoare de liceu pentru părinții din toată lumea
    „Dragi părinți, lăsați copiii să mai facă și greșeli”, mesajul unei profesoare de liceu pentru părinții din toată lumea

    O profesoară de liceu de peste hotare transmite un mesaj clar și răspicat tuturor părinților - să-și lase copiii să facă greșeli. De ce? Citește articolul.

    ”Mamele trebuie să ne învețe cum se tratează depresia. Ele știu să-și țină copilul în brațe”. Mesajul puternic al unui psihoterapeut
    ”Mamele trebuie să ne învețe cum se tratează depresia. Ele știu să-și țină copilul în brațe”. Mesajul puternic al unui psihoterapeut

    Înainte să vină pandemia de Covid-19, omenirea de confrunta deja cu o pandemie nevăzută, cea a depresiei. Organizația Mondială a Sănătății subliniază că 2020 a avut un...

    Mamele minore care merg la școală vor primi bani de la stat. „Încercăm să le ajutăm să-şi ia viaţa în piept"
    Mamele minore care merg la școală vor primi bani de la stat. „Încercăm să le ajutăm să-şi ia viaţa în piept"

    Mamele minore care își continuă studiile vor primi o bursă lunară de 700 de lei. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse speră să desurajeze astfel abandonul...

    10 sfaturi utile pentru viitorii tătici care vor să fie de ajutor în momentul nașterii
    10 sfaturi utile pentru viitorii tătici care vor să fie de ajutor în momentul nașterii

    Momentul nașterii este unul cel puțin emoționant, atât pentru viitoarea mămică, dar mai ales pentru mândrul tătic căruia îi revine sarcina de a fi alături de...

    © 2024 Qbebe