Nu, nu-ți poți crește copiii așa cum te-au crescut părinții tăi! Haideți să ne trezim la realitatea crudă: acea lume nu mai există!

Oare cum am supraviețuit noi, copiii din generația cu cheia la gât, fără interfon, fără telefon, fără tabletă, Xbox, doar cu cretă, coardă și o bicicletă?

Cum am reușit noi, cei generația copiilor care s-au descurcat singuri de dimineață și până seara încă din primii ani ai școlii, să ne facem mari fără a distruge nimic, fără a păți nimic?

Vă spun eu cum... Orice perioadă din istorie a avut propriile sale pericole, dar parcă nu ca acum.

Copiii care sunt lăsați să meargă singuri la școală, în parcuri, cei care se mai joacă șotron și nu stau pe telefon, sunt niște rarități. Au trecut câțiva ani buni de când nu am mai gustat din plăcerile copilăriei, dar cu siguranță nu am uitat. Vremuri frumoase în care te bucurai la o gumă cu gust de fructe, la un suc făcut din prafuri și amestecat cu apă de la robinet, la o păpușică primită sub bradul de Crăciun, câteva carioci și multe portocale sunt demult apuse.

Aș putea spune că atunci, copiii erau mai liberi, mai neînfricați, dar și pericolele erau mai mici. Diferența dintre generații este din ce în ce mai vizibilă de la un an la altul, de la un deceniu la altul.

Pericolele pe care le avea de înfruntat generația cu cheia la gât

În orice perioadă de timp din această istorie au existat pericole mai mari sau mai mici. Iar în anii 1990-2000 în care am copilărit, părinții trebuie să fi fost foarte fericiți.

Desigur, greutățile erau mari și atunci, așa cum sunt și acum, dar copiii erau mai responsabili, cred că acesta este cuvântul potrivit. Pe străzi nu circulau atâtea mașini, nu era traficul acesta infernal care să-ți provoace panică numai la gândul că micuțul tău s-ar putea grăbi în drum spre școală și ar putea fi lovit de o mașină. De abuzuri, prădători sexuali, bullying... nici că putea fi vorba sau erau, dar nu la tot pasul.

Încă din clasa întâi, a doua, copilul era trimis să cumpere pâine, lapte, cele necesare, atât cât putea el să care. Iar de restul care îi rămânea își lua…caramele.

Copiii din generația cu cheia la gât își petreceau timpul în spațiul din spatele blocului sau din fața curții, se jucau cu alți copii (pentru că nu erau atât de multe locuri de joacă și spații verzi ca acum).

Era suficientă o bucățică de asfalt pe care să poată desena cu creta un șotron sau băieții să poată juca mingea. Nici nu aveau altă preocupare mai interesantă, așa cum au acum: Tiktok, Facebook, site-urile de socializare, jocurile de tip Roblox, Fortnite.

Îmi amintesc că verișoara mea, cu câțiva ani mai mare decât mine doar. De la clasa întâi mergea singură la școală, când se întorcea mânca ce găsea în frigider, hrana preparată cu o seară înainte de mama ei și era responsabilă pentru propria siguranță întreaga zi. Își făcea temele, apoi ieșea cu copiii în spatele blocului și seara târziu, când aproape se înnopta, mama ei se întorcea acasă, fără teamă că peste zi s-ar fi putut întâmpla ceva.

Și atunci nu existau telefoane mobile prin care să poți trimite părintelui poze sau prin care adultul să poată monitoriza locația în care te afli. Era vorba doar de încredere și de telefoanele fixe, care desigur că nu erau accesibile chiar în orice locuință.

În tot acest timp, când copiii rămâneau singuri, aveau anumite responsabilități ce țineau doar de bunăstarea lor. Își făceau temele, mâncau și se jucau, iar dacă le rămânea timp, aveau în vedere să spele o farfurie, să ducă gunoiul și să cumpere pâine și lapte pentru a doua zi.

Mai auzeai din când în când de câte un incident în care copilul a tăiat perdeaua pentru a face rochii păpușilor, a uitat ușa descuiată, dar nici vorbă de atâtea agresiuni, pericole online, furturi, tâlhării, bătăi între adolescenți.

Am fost o generație liberă, responsabilă și eu zic că ne-am descurcat onorabil. Îmi amintesc că existau și atunci pericole fiindcă nu existau interfoane la blocuri, iar diferiți indivizi așteptau seara târziu copiii să vină de la școală doar pentru a-i șicana.

Diferența dintre generații nu ne mai lasă pe noi, cei cu care am crescut cu cheia la gât, să ne creștem copiii în același mod

Statisticile privind timpul petrecut de copii pe telefoane, tablete sau alte dispozitive sunt îngrijorătoare.

Copiii își fac de la cele mai fragede vârste conturi pe site-uri de socializare și devin victime ale bullying-ului în școli, ținte clare ale prădătorilor online. 

Generația actuală de copii se maturizează mult mai repede, telefonul este folosit chiar înainte să facă primii pași și sunt expuși unei palete mult mai largi de pericole decât în trecut.

De acord, și noi ne uitam la TV la desene animate, eu chiar stăteam cu orele la Powerpuff Girls, Laboratorul lui Dexter, Curaj câinele cel fricos. Acum aceste titluri abia dacă mai există sau sunt reinterpretate astfel încât să fie pe placul noii generații.

Și știți ce este cu adevărat trist? Faptul că mulți părinții aleg și preferă să își lase copiii la telefon, acasă, sub supravegherea lor, tocmai pentru a-i proteja de pericolele din exterior.

Ați observat că parcurile sunt aproape goale, iar cei câțiva copii care se mai întâlnesc, stau tot pe telefoane? Și dacă ai vrea să-ți lași copilul în parc, supravegheat, nu prea ar avea cu cine să se joace.

Așa că, băieți și fetițe de toate vârstele își lipesc năsucul de telefon, învață încă de la vârsta de 2-3 ani să caute singuri videoclipuri doar intrând pe YouTube din sugestiile de vizionare, să-și descarce jocuri, să-și umple timpul cu ceva....

Iar părinții sunt mulțumiți că îi știu în siguranță și nu în jungla de asfalt unde se poate întâmpla orice și chiar se poate întâmpla orice. De la răpiri, agresiuni, până la violență, furt - copiii noștri devin ținta directă a persoanelor rău intenționate.

Colegii râdeau de tine dacă veneai cu părinții la școală. Acum, copiii doar se dau jos din mașină și intră pe poarta școlii

Lumea pentru care ne-au pregătit părinții noștri pe noi, cei din generația cu cheia la gât, este una idilică acum, utopică, aș putea spune.

M-aș bucura să nu fiu nevoită să-mi învăț copiii despre pericolele care îi pândesc în online, despre faptul că orice utilizator din cadrul unui joc care pretinde că este un copil de aceeași vârstă cu ei poate fi o persoană cu intenții ascunse.

M-aș bucura să-mi pot lăsa copiii să meargă singuri la școală și la grădiniță, fără să mă tem de haitele de câini maidanezi, de bolizii care circulă cu viteze mult prea mari, de răutatea oamenilor.

Nu am crezut că voi crește și voi deveni un părinte protector, în condiția în care eu nu am fost un copil libertin (ca să mai exprim corect), ci am avut o mamă casnică și un tată care muncea de dimineață și până seara.

Dar nici vorbă de dus și de adus de la școală. Era "rușine" după o anumită vârstă… În liceu ieșeam cu prietenele la un suc fără a mă teme să-mi las sticla sau paharul nesupravegheat, "lux" pe care copii de ani nu îl mai au.

Copiii se refugiază în telefoane, rupți de realitatea crudă în care trăim

Pericolele din mediul online sunt poate cele mai delicate și greu de gestionat... Copiii sunt în siguranță în casă? Este doar o iluzie! Pericole mari îi pândesc în spatele ecranului…

Nu m-am gândit că micuții mei își vor face prieteni din toate colțurile țării prin intermediul jocurilor online și că eu voi fi de acord să socializeze în acest fel. Noi, părinții acestei generații, aproape că nu avem liniște. În timp ce îi știm în siguranță în case, pericole mai mari pândesc în spatele ecranului telefonului.

Mesaje indecente primite în inbox-ul mesageriei de pe diferite jocuri, sugestii de videoclipuri în care se prezintă actul intim în cel mai mic detaliu, jocuri periculoase și provocări lansate de persoane răuvoitoare.

Acestea cred că sunt cele mai delicate subiecte de atins. Se lansează în online provocări prin care copiii sunt îndemnați să săvârșească acte necugetate care ar putea duce la adevărate tragedii. Fenomenul Blue whale, Momo sunt doar câteva "trend-uri" prin care copiii sunt îndemnați să-și ia viața, să lase gazele pornite și lista poate continua, din păcate.

Generația cu cheia la gât a crescut simplu, curat, frumos, cu televizoare vechi și jucării nu atât de inteligente. Dar au fost fericiți!

La 13 ani încă vindeam pietre și bețe, folosind diferite feluri de frunze ca monedă de schimb. Acum, fetele de 13 ani rămân însărcinate.

Deci pentru ce pericole să-mi pregătesc copiii acum?

Ce sfaturi să le dau?

Cum să îmi fac curaj să îi las singuri?

Din păcate, nu pot crește copiii așa cum au crescut părinții mei. Îmi place să cred că se bucură de copilăria lor cu toate provocările vremurilor și că mai sunt și alți părinți care gândesc la fel ca mine; sper că nu sunt singura care are aceste frici pe care încerc să mi le justific și să le țin în frâu.

Din fericire, încă mai văd copii care merg singuri la școală, se întorc singuri, își ajută mamele la cumpărături la magazinele din colțul blocului, dar ce-i drept, sunt tot mai puțini. 

Schimbarea este normală și trebuie să o îmbrățișăm și să o acceptăm așa cum vine. Generații diferite, pericole diferite, provocări mai mari, informații mai multe (și nu întotdeauna mai bune), temeri justificate ale părinților și dependența de ecran a copiilor toate fac parte din realitatea crudă în care trăim…