17 filme care te ajută să fii o mamă mai bună

17 filme care te ajută să fii o mamă mai bună

Irina Olteanu - Redactor Senior

Nu este deloc ușor să fii o mamă bună, îți trebuie o mulțime de calități și nenumărate lecții de viață. Îți venim în ajutor cu o serie de filme pe care ți le recomandăm pentru meseria de părinte, care te vor ajuta cu siguranță să fii o mamă mai bună, oferindu-ți exemple ce merită urmate sau prezentând aspecte de viață la care nu te-ai fi gândit.

1. A Quiet Place (Fără zgomot!)

Într-o lume post-apocaliptică plină de monștri care vânează ghidați de sunet, Evelyn Abbott, interpretată de Emily Blunt, crește doi copii și este pe punctul de a-l naște pe al treilea. Alături de soțul său Lee, cei doi își iubesc foarte mult copii și iau toate măsurile de prevedere pentru a-i proteja. Momentul de suspans este declanșat desigur de nașterea ei, care o determină să demonstreze de ce este în stare o mamă pentru a-și apăra copiii.

2. Freaky Friday (Vinerea trăsnită)

Dacă simți uneori nevoia de a te pune în locul fiicei tale, dar ți-ai dori ca și fiica ta să se pună în locul tău, este cazul să urmăriți împreună acest film artistic. Mama (Jamie Lee Curtis) și fiica (Lindsay Lohan) din film fac schimb de corpuri ca urmare a unei prăjituri magice cu răvaș și învață să se înțeleagă una pe alta dintr-o perspectivă complet nouă.

3. Arrival (Primul Contact)

Acest film SF nu seamănă cu nimic din ce ai vizionat și ajungi să îți pui niște întrebări existențiale. Louise Banck interpretată de Amy Adams este mama pe care o vedem crescându-și fiica pe nume Hannah cu bucurii și frustrări ca orice mamă, pentru ca apoi să se confrunte cu momentul în care o vede murind. Apoi, în calitate de lingvist, Louise ia contact cu o specie de extraterești și învață să comunice cu ei. Mesajul final al filmului va fi că dragostea de care numai o mamă este capabilă merită orice, indiferent ce încercări trebuie să răzbată.

4. Extremely Loud and Incredibly Close (Extrem de tare și incredibil de aproape)

Oskar Schemm, un băiat de 11 ani din New York, își iubește tatăl și a simțit că este singura persoană care l-a înțeles cu adevărat. Însă tatăl său își pierde viața în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie și băiatul a rămas doar alături de mama sa, Linda (Sandra Bullock), care nu reușește să îl înțeleagă deloc. Când pornește într-o vânătoare de comori, băiatul află că era însoțit de aproape de mama sa și se descoperă unul pe altul la final.

5. Erin Brockovich

Un film bazat pe o întâmplare reală, care urmărește viața lui Erin Brockovich, o mamă angajată la o firmă de avocatură, ce se luptă cu fiecare resursă pentru a demonstra răul provocat de o corporație energetică importantă, care a contaminat apa dintr-un orășel din California. Femeia reușește să construiască un caz impresionant pentru proces, convingând un număr de sute de persoane să depună mărturie. În calitate de mamă singură și trecută prin multe relații eșuate nu i-a fost deloc ușor.

6. Fences (Garduri)

Timp de mai mulți ani, Rose Maxson (Viola Davis) a trăit în umbra soțului său. Când află că Troy (Denzel Washington) a avut o aventură, lumea ei se prăbușește, pentru a afla apoi că iubita soțului său a murit la naștere și că bebelușul a supraviețuit și are nevoie de o mamă. Această favoare pe care i-o cere Troy pare crudă, însă Rose acceptă să îi poarte de grijă și să o iubească, chiar dacă îi amintește de trădarea sa. Femeia renunță însă la relația lor.

7. Lion (Saroo: Drumul spre acasă)

Saroo (Dev Patel), avea doar 5 ani când a fost îndepărtat accidental de casă și de familie. A fost adoptat de o familie de australieni și începe o nouă viață până când la o cină tradițională indiană își amintește de vechea sa familie. Pornește o căutare obsesivă a mamei sale, separându-se de mama sa adoptivă. Înțelege însă că ea a vrut să îl adopte pe el și pe fratele lui pentru că i-a iubit și i-a dorit, fiind la fel de iubitoare și generoasă ca orice altă mamă. Mesajul filmului se adresează în special mamelor adoptive, care pot fi la fel de minunate.

8. Room (Camera)

Camera este singurul loc pe care Jack l-a cunoscut. S-a născut în ea, a petrecut cinci ani din viață în ea și lumea sa este formată din el și mama sa (Brie Larson). Însă filmul este de fapt un thriller psihologic pentru că femeia fusese răpită și ținută cu forța în acea încăpere. În esență reiese mesajul cât de minunată este maternitatea, în pofida celor mai grele condiții.

9. Wonder (Minunea)

Auggie Pullman nu arată ca un copil obișnuit, născându-se cu diformități faciale și suportând multe intervenții chirurgicale, fără folos. Nu reușește să se adapteze nici în școală, însă mama sa îi rămâne mereu alături, călăuzindu-l cu învățăminte din inimă, care îl vor ajuta să lege multe prietenii și să demonstreze tuturor că nu este nimic rău să fii diferit. Căci dragostea învinge tot.

10. Pay It Forward (Dă mai departe!)

Dacă faci tot ce poți mai bine și te lași inspirat de cele mai bune părți ale copilului tău, inocența și dorința de a face lumea un loc mai bun, nu poți decât să îți dorești la rândul tău să fii un om mai bun. Este o poveste inspirațională în care mama, Arlene, o femeie care se confruntă cu dependența de alcool, este cea care învață de la fiul său și își îndreaptă viața.

11. Changeling (Schimbul)

Filmul acesta este unul în care Angelina Jolie are un rol excepțional, al unei mame care trăiește într-o perioadă în care poliția nu se implica în investigații. O situație paradoxală în care fiul unei femei este răpit și primește altul în loc, care nu era fiul său. Cumva tot ea este cea considerată nebună și se luptă să afle ce s-a întâmplat cu el. O poveste tristă și realmente coșmarul oricărei mame.

12. Juno

Aici se abordează două teme delicate - adopția și sarcina în adolescență. Există o mulțime de idei preconcepute care sunt demontate și merită discutate. De asemenea, exemplifică curajul de care este nevoie să dai un copil spre adopție, precum și iubirea unei femei pentru un copil pe care nu l-a purtat în pântec. Celebrează călătoria spre maternitate și merită văzut.

13. Stepmom (Mama vitregă)

În lume sunt o mulțime de mame vitrege care nu sunt suficient de înțelese și mereu sunt judecate aspru. Nu este doar despre a-ți găsi locul ca mamă vitregă, ci de a înțelege unde te afli cu familia. Rolurile principale sunt interpretate de Julia Roberts și Susan Sarandon și vor reuși cu siguranță să îți smulgă o lacrimă.

14. Bad Moms (Mame bune și nebune)

Deși are o mulțime de referințe sexuale și de blasfemii, reușește să arate că și mamele au nevoie din când în când de o pauză. Acesta este de fapt și mesajul filmului. Chiar și când simțim că facem totul greșit, este în regulă să învățăm pe parcurs. Mamele merită din când în când să mai dea frâu liber și să se relaxeze. Și continuă să rămână la fel de bune în calitate de mame.

15. Mermaids (Sirene)

O interpretare excepțională din partea unor actrițe extraordinare (Winona Ryder, Cher și Christina Ricci, despre o familie în care sunt două surori crescute de o singură mamă, cu tați diferiți. Acest trio simpatic se mută într-un oraș mic și chiar dacă mai au neințelegeri, continuă să rămână o familie unită. Este un amestec savuros de comedie și dramă din care ai de învățat multe.

16. The blind side (Povestea unui campion)

Interpretarea rolului lui Leigh Anne Tuohy i-a adus Sandrei Bullock un Oscar, care joacă rolul de mama adoptivă a unui jucător de fotbal american, Michael Oher. Este inspirat de o poveste reală și te va emoționa cu siguranță când vei descoperi că există încă lucruri bune rămase în această lume.

17. Tully

Este un amestec de comedie și dramă despre maternitate. Charlize Theron o joacă pe Marlo, mamă de trei copii, care aflată în imposibilitate de a-și îngriji nou-născutul angajează o bonă pe nume Tully, cu care dezvoltă o legătură specială. Aceasta lucrează doar noaptea și se creează între ele o legătură puternică. Deznodământul însă te va surprinde când vei afla cine este cu adevărat bona.

 

Surse: https://aleteia.org; www.instyle.com; www.momentsaday.com; www.wonderwall.com

Articolul urmator
Mama a murit și am devenit părinte pentru fratele meu de 6 ani. Nu a fost cea mai bună decizie…
Mama a murit și am devenit părinte pentru fratele meu de 6 ani. Nu a fost cea mai bună decizie…

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 abilități emoționale pe care trebuie să le ai ca să fii o mamă bună
    5 abilități emoționale pe care trebuie să le ai ca să fii o mamă bună

    Încă din primele clipe în care îți iei micuțul în brațe, te gândești la ce ar trebui să faci pentru a-i oferi tot ce este mai bun. În aceste...

    12 trucuri care te vor ajuta să fii o mamă singură de succes
    12 trucuri care te vor ajuta să fii o mamă singură de succes

    Viața de mamă te pune în fața unor provocări la care nici nu te-ai fi gândit vreodată. Când ești mamă singură, nu este exclus să consideri că anumite provocări...

    Vrei să fii o mamă bună? Permite-ți să plângi, să simți și uneori să nu mai poți
    Vrei să fii o mamă bună? Permite-ți să plângi, să simți și uneori să nu mai poți

    Am plecat cu emoții la spital pentru a o naște pe Mara. Eram entuziasmată și abia așteptam să o văd, să o cunosc, să îi ascult respirația pe pieptul meu. În clipa...

    "Mami, o să fii tristă când nu o să mai fiu cu tine?" Ajută o mamă să salveze viața fetiței ei de 5 ani
    "Mami, o să fii tristă când nu o să mai fiu cu tine?" Ajută o mamă să salveze viața fetiței ei de 5 ani

    Este îngrozitor de imaginat să ai un copil bolnav de cancer, darămite chiar să treci printr-o astfel de realitate cruntă. Imaginați-vă numai că un copil de câțiva...

    Tehnicile de yoga care m-au ajutat să fiu o mamă mai bună
    Tehnicile de yoga care m-au ajutat să fiu o mamă mai bună

    Una dintre cele mai mari provocări pe care le ai de înfruntat odată ce devii mamă este să reușești să-ți păstrezi calmul în momentele de criză. Fie că este vorba...

    Mama mea știa să îmi facă doar ouă fierte și tot a fost cea mai bună mamă din lume
    Mama mea știa să îmi facă doar ouă fierte și tot a fost cea mai bună mamă din lume

    Ieri am ieșit în parc cu Amalia după ce am luat-o de la școală. Este suficient de mare acum să pot să stau liniștită pe o bancă în timp ce ea socializează cu colegii...

    Privindu-mi mama fiind o bunică mai bună decât a fost ca părinte este sfâșietor de frumos
    Privindu-mi mama fiind o bunică mai bună decât a fost ca părinte este sfâșietor de frumos

    Povestea mea începe cu momentul când mama mea a vrut să mă avorteze și eu am supraviețuit. Apoi, afectată puternic psihic de miracolul supraviețuirii mele, mama mea m-a...

    Asta înseamnă să fii alături de o mamă care a pierdut o sarcină
    Asta înseamnă să fii alături de o mamă care a pierdut o sarcină

    Pierderea unei sarcini este, de departe, una dintre cele mai dificile experiențe pe care o poate trăi o femeie. Trecerea de la aflarea veștii că urmează să devii mamă la cea că ai...

    © 2024 Qbebe