Diagnosticul meu de ADHD mă ajută să fiu o mamă bună pentru copilul meu, recent diagnosticat cu aceeași boală

Molly, o femeie de peste hotare a știut dintotdeauna că își pierde atenția și concentrarea destul de repede, însă nu știa că aceste comportamente sunt, de fapt, simptome ale ADHD-ului, și nu trăsături de caracter.

ADHD (tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție) reprezintă o tulburare de neurodezvoltare și implică dificultatea de a menține atenția, hiperactivitatea și comportamentul impulsiv. 

Molly a fost diagnosticată cu tulburarea de mai sus mai târziu decât mulți oameni, mai exact după vârsta de 30 de ani. 

„Din momentul în care am primit diagnosticul și am înțeles ce înseamnă, mi-am schimbat în totalitate părerea despre mine. Întotdeauna am avut impresia că am o mulțime de defecte, că nu mă pot comporta așa cum trebuie și că nu mă pot controla.

Atunci când eram mai mică, toată lumea din jurul meu îmi spunea să nu mai întrerup orele sau discuțiile altora și în general, să fiu mai cuminte. 

Am început să mă simt din ce în ce mai rușinată de comportamentul meu, apoi de mine, ca persoană. Credeam că nu sunt o persoană prea grozavă, din moment ce toată lumea îmi făcea observație”, povestește Molly.

Pentru că femeia a fost diagnosticată cu ADHD atât de târziu, a crescut cu ideea că simptomele sale sunt trăsături de personalitate, ceea ce a dus la o stimă de sine scăzută, la depresie și chiar la probleme cu alcoolul.

„Multe persoane cu ADHD au dificultăți în a-și menține relațiile de prietenie, de la școală, sau de la muncă. Asta s-a întâmplat și în cazul meu, deși pot să zic că „am ieșit la liman” și că sunt mult mai bine, mai ales de când am aflat diagnosticul”, mai mărturisește mămica.

Recent, fiica lui Molly a fost la rândul său, diagnosticată cu ADHD, pentru că avea anumite comportamente extrem de asemănătoare cu cele ale mamei sale, din copilărie.

„Acum că înțeleg mai multe despre mine și despre această tulburare, vreau să o ajut pe fiica mea să navigheze în siguranță printre simptome sau comportamente pe care nu le înțelege, sau care îi îngreunează viața.

Îmi doresc ca ea să aibă parte de tot ceea ce nu am avut eu, de empatie, sprijin, dar și de puterea exemplului. 

De pildă, când încerc să corectez sau să îmbunătățesc la mine un anumit comportament, mereu îi arăt și ei cum am făcut asta. Încerc să discut cu ea și să o învăț cum să își gestioneze singură emoțiile și comportamentele cât mai bine. Încerc să o ajut să devină o femeie echilibrată și sigură pe sine”.

În prezent, Molly și fetița sa se ajută una pe cealaltă să fie mai organizate, mai atente și mai puțin impulsive. Se pare că diagnosticul fetiței le-a ajutat pe cele două să se apropie la un alt nivel și de ce nu, să învețe una de la cealaltă.