8 lucruri pe care orice mamă s-a săturat să le audă

8 lucruri pe care orice mamă s-a săturat să le audă

Bianca Onofrei

Viaţa de mamă presupune deseori să ai mai multe întrebări decât răspunsuri, iar asta nu trebuie să te sperie. Atunci când îţi doreşti să iei cele mai bune decizii pentru copilul tău, este normal să aduni informaţii, să analizezi diverse aspecte şi să te îndoieşti în legătură cu sfaturile pe care le primeşti. Atunci când aceste sfaturi vin chiar şi fără să le ceri, situaţia se complică şi mai mult.

În momentul în care o persoană îţi spune ceea ce consideră că este corect să faci, nu doar că te bulversează şi te face să te îndoieşti în legătură cu decizia ta iniţială, dar te face să te simţi mai puţin competentă pentru rolul de mamă. Foarte multe persoane care îşi dau cu părerea o fac crezând că deţin adevărul absolut, iar asta nu poate fi decât frustrant. Multe sfaturi aparent empatice pot fi moduri subtile de a critica.
Chiar şi în cazurile în care sfaturile nu sunt menite să critice, tot pot fi deranjante atunci când le auzi atât de des, de la diverse persoane mai mult sau mai puţin apropiate. Cea mai bună metodă de a reacţiona nu este să îţi justifici convingerile în faţa acestor persoane, ci să spui respectuos că nu ai solicitat alte opinii, că ştii ce hotărâre să iei şi că vei cere altă părere atunci când vei simţi nevoia.

Iată care sunt cele mai întâlnite lucruri pe care cu siguranţă multe mame s-au săturat să le audă:


Dormi atunci când doarme şi copilul
Teoretic, acesta este un sfat foarte bun, pentru că te ajută să te odihneşti atunci când şi cel mic doarme, iar în momentul în care se trezeşte, te poţi ocupa de el cu mai multă relaxare. În practică însă, viaţa de mamă presupune ca atunci când copilul doarme, să profite de acest timp „liber" pentru a se ocupa de celelalte lucruri pe care le are de făcut în casă. Este mult mai dificil să calci rufe, să speli vase, să faci curăţenie în casă sau să găteşti atunci când copilul este treaz şi are nevoie de atenţia ta. De asemenea, sunt mame care lucrează de acasă; prin urmare, acele ore de somn ale copilului sunt singurele momente în care mama se poate concentra complet la ceea ce are de făcut. Atunci când arăţi sau spui că eşti obosită, deseori primeşti replica „dar de ce nu dormi atunci când doarme şi copilul?", de parcă tu nu ai fi vrut să faci asta, nu ai alte responsabilităţi, iar atunci când copilul doarme, tu nu faci decât să-ţi aplici măşti de înfrumuseţare, să-ţi faci manichiura şi să te uiţi la filme.
femeie care doarme
Când te întorci la serviciu?
În cazul în care ai un plan în acest sens, poate această întrebare nu este deranjantă. Chiar dacă nu există o intenţie rea în spatele acestei întrebări, poate fi foarte frustrant să îi fie adresată unei femei care chiar întâmpină dificultăţi cu luarea acestei decizii. Din motive financiare sau administrative, unele femei nu pot sta acasă cu copilul până la vârsta de doi ani sau chiar şi după această perioadă, nu au cu cine să lase copilul, nu îşi permit o bonă sau pur şi simplu le este foarte greu să se despartă de copil, chiar şi pentru câteva ore. Din toate aceste motive, ar fi bine să nu pui presiune pe femeile aflate în această situaţie şi să le laşi pe ele să-ţi împărtăşească aceste informaţii, dacă simt nevoia.
femeie care lucreaza
Nu este bine să...
Indiferent care este continuarea acestei afirmaţii, fie că persoana este sau nu foarte bine informată, că a făcut cercetări ştiinţifice şi teste pe un eşantion reprezentativ, pentru o mamă este extrem de enervant să i se spună din senin că nu este bine să facă ceva ce deja face. Chiar şi atunci când este vorba despre prieteni apropiaţi şi familie, este destul de dificil să dai sfaturi, fără riscul de a deranja.

Va fi mai bine după 3, 6, 12 luni
A creşte un copil nu trebuie să fie o luptă continuă, cu consolarea că la un moment dat totul va fi mai simplu. Este important să primeşti ajutor şi îndrumare, atunci când ai nevoie, astfel încât să te poţi bucura de fiecare etapă a vieţii copilului tău. Atunci când totuşi te afli într-o situaţie mai delicată, multe femei reacţionează încurajându-te că la vârsta de 3, 6, 12 luni sau la 2, 4, 6 ani va fi mai bine. Această replică nu te ajută cu nimic să te relaxezi, ci nu face decât să accentueze faptul că în prezent ar fi foarte greu, că este o etapă critică şi că trebuie să o depăţeşti. În realitate, fiecare vârstă vine cu provocările sale, iar tu nu trebuie să iei lucrurile în tragic. Când vine vorba de ce spun ceilalţi, ar trebui să îţi aminteşti că nu toţi copiii sunt la fel, prin urmare nici toate sfaturile nu sunt de luat în calcul.

Când o să faci următorul copil?
Această întrebare este greşită din toate punctele de vedere. Dincolo de faptul că nu ajută cu nimic pe cel care întreabă, indiferent care este răspunsul, aducerea pe lume a unui copil este o decizie care ţine de intimitatea cuplului şi doar de voinţa celor doi. În al doilea rând, a face sau nu un copil nu este un lucru pe care îl programezi, iar în foarte multe cazuri, există şi probleme medicale care împiedică acest lucru. Atunci când ai deja un copil şi eşti foarte preocupată de creşterea lui şi de faptul că te adaptezi la toate situaţiile noi, ultimul lucru cu care vrei să te confrunţi este numărătoarea inversă a celor din jur, care au brusc o dorinţă ca ceilalţi să procreeze.
doi copii

Face aşa pentru că îl răsfeţi
Noţiunea de „răsfăţ" nu este una foarte exactă, fiecare înţelegând altceva. Unele persoane consideră că, dacă îţi pupi sau îţi îmbrăţişezi copilul de mai multe ori pe zi, înseamnă răsfăţ, pentru altele a cumpara diverse lucruri sau a-i face copilului plăcerile înseamnă a-l „învăţa prost". În realitate, tu stabileşti ce este prea mult sau prea puţin pentru copilul tău. Atunci când hotărăşti să-i faci o bucurie copilului, persoana din exterior nu ştie cum este copilul tău, care este relaţia voastră şi ce merită sau nu să faci pentru el. Prin urmare, ai grijă ca tu să analizezi ce este benefic pentru copil, iar metoda recompensei să fie una corect aplicată. Ceea ce constată cei din jur nu este relevant.

Mai lasă-l să plângă
A lăsa copilul să plângă este o metodă extrem de controversată, iar situaţia nu este doar în alb sau negru. Atunci când ne referim la plânsul unui copil, contează foarte mult şi felul în care plânge. Atunci când sunt doar nişte scâncete şi smiorcăieli izvorâte din nemulţumirea de moment a copilului, este normal ca părintele să nu reacţioneze exagerat, ci să se comporte natural sau să discute cu copilul, în funcţie de vârstă. Dacă este vorba de un plâns care ascunde o suferinţă de orice natură, această tehnică de a-l lăsa să plângă nu este benefică. Cei mai mulţi dau acest sfat ca şi cum este unul general valabil, indiferent de circumstanţe.
copil care plange

Cum s-a întâmplat de s-a lovit copilul?
Atunci când copilul a căzut şi are o tăietură, un cucui etc, multe persoane întreabă ce s-a întâmplat de a „reuşit" copilul să se lovească. De cele mai multe ori, în tonul vocii celui care întreabă se poate deduce indignarea şi faptul că te judecă pentru că nu ai avut mai mare grijă de copil. Chiar dacă nu este obligatoriu să gândească asta, întrebarea în sine nu îşi are rostul. Normal că cel mic nu a căzut pentru că părintelui nu i-a păsat, l-a văzut că este în pericol şi a continuat să citească ziarul. S-a întâmplat pentru că este suficient să existe un moment de neatenţie, pentru ca cel mic să se rănească, pentru că, oricât de atent ai fi ca părinte, nu poţi să anticipezi toate mişcările copilului. Şi da, orice părinte se simte vinovat atunci când copilul păţeşte ceva, nu este nevoie să mai fie întrebat cum de s-a întâmplat.

Cea mai bună cale pentru ca tu să nu te laşi influenţată de ceea ce spun ceilalţi, este să răspunzi în aşa fel încât a doua oară să nu mai primeşti acele replici, dar şi să lucrezi la felul în care îi laşi pe ei să te influenţeze. Vorbele celor din jur au puterea pe care tu le permiţi să o aibă.

 

Articolul urmator
Cinci lucruri pe care aș fi vrut să le discut cu mama mea înainte să moară...
Cinci lucruri pe care aș fi vrut să le discut cu mama mea înainte să moară...

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 lucruri pe care orice mamă de preșcolar ar trebui să le știe
    5 lucruri pe care orice mamă de preșcolar ar trebui să le știe

    O mamă de peste hotare, care este și consilier parental, dezvăluie care sunt cele mai importante 5 lucruri pe care ar trebui să le știe toți părinții care au copii preșcolari.

    Viața cu suzetă: argumente pro și contra pe care orice părinte trebuie să le audă
    Viața cu suzetă: argumente pro și contra pe care orice părinte trebuie să le audă

    Aveți în minte imaginea cu un bebeluș care plânge și se calmează imediat ce primește suzeta, nu-i așa? Ei bine, acest obiect-minune îl ajută pe cel mic să se...

    M-am săturat să încerc să fiu mama perfectă
    M-am săturat să încerc să fiu mama perfectă

    Cu toții ne dorim să fim părinți perfecți. La un moment dat, responsabilitățile ne copleșesc și ne dorim pur și simplu puțină liniște și libertate.

    Lucruri pe care orice copil cu sindromul Asperger ar vrea să le știi despre el și boala lui
    Lucruri pe care orice copil cu sindromul Asperger ar vrea să le știi despre el și boala lui

    Sindromul Asperger este inclus printre tulburările de spectru autist, iar persoanele care se confruntă cu un asemenea sindrom nu au, în general, dificultăți în privința...

    20 de lucruri pe care orice femeie ar trebui să le știe înainte de cezariană
    20 de lucruri pe care orice femeie ar trebui să le știe înainte de cezariană

    Operația de cezariană este una complexă, iar recuperarea nu e ușoară și poate dura mult timp. Uite 20 de lucruri pe care trebuie să știi urmează să naști prin cezariană.

    5 lucruri de care o fiică are nevoie de la mama ei
    5 lucruri de care o fiică are nevoie de la mama ei

    Relația mamă-fiică este unică, iar preocuparea ta este să faci tot ce ține de tine să îți vezi fetița fericită, liniștită, dornică să descopere lumea din jur, să...

    6 greșeli minore pe care orice mamă le face la început
    6 greșeli minore pe care orice mamă le face la început

    Nici un părinte nu e perfect, așa că nu te aștepta să îți iasă totul bine, mai ales când ești la început. Uite 6 greșeli minore, total normale, pe care le fac...

    5 lucruri pe care le-am învățat după ce am devenit văduvă și mamă singură la 40 de ani
    5 lucruri pe care le-am învățat după ce am devenit văduvă și mamă singură la 40 de ani

    Ce învață o femeie după ce devine văduvă și mamă singură la 40 de ani? Cel puțin 5 lucruri care merită împărtășite.

    © 2024 Qbebe