5 adevăruri întunecate despre viaţa de părinte pe care nu vreau să le recunosc

Cu toţii avem secrete, ascunse, întunecate, nespuse, adânci, ruşinoase, amuzante sau delicate. Şi pentru că sunt secrete, le ţinem ferecate bine. Ca părinţi, secretele devin şi mai ascunse, pentru că niciodată nu vom recunoaşte că le avem, darămite să le mai şi aruncăm spre dezvăluire pe fiecare în parte. De ce nu? Pentru că cea mai mare teamă a unui părinte, după cea care priveşte bunăstarea copilului său, este cea cum că va fi judecat de ceilalţi părinţi. 

Eu am să trec peste această teamă. Să judec şi să fiu judecată de ceilalţi părinţi, de oamenii din jurul meu, este parte din viaţa de adult, şi, mai ales, parte din viaţa de părinte. Aşa că, să ne depăşim temerile, aşa cum îi învăţăm pe copiii noştri să o facă, şi să spunem secretelor pe nume. Viaţa de părinte este minunată, dar uneori dragostea neţărmuită nu şterge oboseala sau teancul de rufe necălcate. Prin urmare, iată secretele mele de mămică pe care le-am ascuns, mi-e frică să le dezvălui, dar o dată descoperite mi le voi asuma, le voi îmbrăţişa şi voi fi mai fericită ştiind că nu mai sunt secrete şi că, poate există printre voi, părinţi care le împărtăşesc.  

Uneori, visez la perioada când nu eram mamă şi mi-aş dori să mă întorc acolo

 Nu foarte des, dar se întâmplă să îmi doresc să nu mai fiu mamă. Nu pentru că nu îmi iubesc copilul, sau pentru că nu sunt capabilă să gestionez responsabilitatea lui. Cum să explic ... este ca şi cum din momentul în care devii părinte nu mai trăieşti pentru tine, inima ta, tu, eul tău pleacă din propriul tău trup şi se plimbă încarnate în propriul tău copil. Responsabilitatea lui este atât de mare, de copleşitoare uneori, încât simţi nevoia de o pauză câteodată. Aici intervine acea însuşire a omului care nu se va schimba vreodată: egocentrismul, pe care, noi părinţii, îl ascundem adânc, ca pe un mare secret, însă ştim că el tot mai există. Şi da, uneori, fără să realizez, mă trezesc că visez cu ochii deschişi la perioada când eram liberă de această responsabilitate. Şi atât. Pentru că dacă ar veni peştisorul de aur să mă întrebe dacă vreau să mă întorc acolo, l-aş arunca în apa cea mai adâncă. Nu m-aş întoarce acolo, dar uneori îmi doresc asta. Ufff, complexitatea imposibilă a minţii şi sufletului uman este de neexplicat. 

Uneori, vreau şi eu să fiu băgată în seamă 

 Tot din egoism se naşte un alt secret. De când Anya este la grădiniţă, eu nu prea mai am nume. Sunt "mama Anyei" şi atât. Şi mai mult, propria mea mamă mă sună şi nu mă mai întreabă ce fac eu ... mă întreabă de Anya. Şi mai mult, pe oriunde mergem, pentru că Anya este un copil foarte sociabil, eu exist doar ca să o ţin de mână. De multe ori vorbeşte ea pentru mine, şi, culmea, răspunde corect întrebărilor, aşa că uneori nici nu mai este nevoie să completez eu cu ceva. Dacă mergem să cumpărăm ceva, întotdeauna casierul vorbeşte cu ea, la pediatru la fel. Iar momentele cu soţul meu sunt active numai după ce Anya doarme. Aşa că iată ... încă un secret: uneori, aş vrea să fiu şi eu băgată în seamă. Ştiu ca Anya este super-dulce, şi amuzantă, şi copil, dar şi eu pot sa fiu, nu-i aşa? ☺

Uneori, aş vrea să fug ţipând şi lovind ... cât mai departe

 Aici vorbesc despre acele moment groaznice din viaţa de mamă, când simţi că nu mai poţi. Când te urci sfârşită de la serviciu în maşina, după o zi grea, te introduci ca un melc încrucişat cu o broască ţestoasă în trafic, iei copilul de la grădiniţă, după ce cauţi loc de parcare precum musca în jurul becului, ca să nu zic altceva, şi ajungi acasă, unde te aşteaptă rufe de spălat şi de călcat, vase murdare în chiuvetă, cartofi de curaţat şi ... te mai loveşte şi plânsul incontrolabil al copilului, care tocmai atunci a decis să facă o criză de personalitate să îţi arate el cine este şeful şi să mai şi strige către coloana de vecini, din baie: "Eşti cea mai rea mamă din lume!". Sunt un adult responsabil, aşa că, în astfel de momente, când aş ieşi pe uşă urlând şi m-aş urca într-un avion care să mă ducă undeva prin Bali, sau ... nu, Noua Zeelandă, că e mai departe, prefer să mă închid în dormitor şi să plâng două minute. Ca să nu am reacţii exagerate şi să mă ducă fiică-mea la nebuni, nu avionul în Bali. 

Uneori, somnul este mai important decât sexul

 Voi fi sinceră până la capăt: de cele mai multe ori, somnul este mai important decât sexul. Nu ştiu de ce, dar când devii părinte începi să te închini unei zeitaţi care guvernează somnul, o combinaţie între Hypnos şi Morfeu, care aduce odihnă adâncă cu capul înfipt în pernă ca un pietroi şi vise în care te duci la sală, slăbeşti mâncând, ai puterea de a te clona şi faci sex în fiecare seară. Măcar aşa. Dragă zeule, îţi mulţumesc că exişti. Poate faci un pact şi cu zeul sexului, sau al cafelei, ca să meşterească o poţiune ce transformă nevoia de somn în dorinţe sexuale. Sau, şi mai bine, discută cu zeul tehnologiei să inventeze nişte ochelari care să ne ofere partide de sex reuşite în timp ce dormim. Ce minunat ar fi!

Uneori, las copilul să se uite la desene ca să trag un pui de somn

Sunt vinovată şi îmi asum această vinovăţie. Îmi doresc şi fac asta în fiecare zi: să mă joc cu copilul meu, să îi ofer atenţie. Însă, copiii sunt adevaraţi vampiri de energie, şi bruma de energie pe care o mai ai seara, după o zi luuuungă cât coada de la cupoane pentru pensionari, este păpată cu hăpăituri de cel mic în cel mult o oră. Şi atunci cedez, undeva pe la ora 19.30, şi deşi ştiu că psihologii, trainerii, mentorii, speakerii de parenting ar da ochii peste cap auzind asta, tot o spun: "Anya, nu ai vrea să te uiţi jumătate de oră la desene?". Dar sunt părinte responsabil, şi, din fericire am un copil ascultător. Aşa că pun telefonul lângă copil, cu instrucţiuni clare, ca atunci când va suna alarma lui, peste jumătate de oră, să închidă televizorul. Iar eu mă arunc în canapea şi îmi dau un restart absolut necesar. Adică adorm, ba nu, mai degrabă, intru într-o comă instantanee explicabilă şi mult dorită. Când sună alarma, sunt ca nouă, pregătită pentru cină, mofturi, băiţă şi lunga negociere către somn cu copilul.  

Acum urmează concluzia, care, da, va fi aceeaşi: nici aceste secrete pe care am decis să le dezvălui, ascunse bine, nu pot umbri cu întunecimea lor dragostea pentru şi de la copilul meu. Ele sunt parte din viaţa mea de părinte, de mamă, şi le tratez ca pe orice temere: uneori le ascund bine şi dosnic, alteori le confrunt cu isterie şi curaj, iar alteori uit pur şi simplu că există. Oricum ar fi ele, oriunde ar fi şi orice mi-ar face, sunt ale mele, fac parte din mine, şi nu mă fac o mamă mai puţin responsabilă sau mai puţin capabilă. Voi aveţi secrete?

Cu drag, 

Gabriela Paladi

Redactor Şef Qbebe

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    7 adevăruri despre carne pe care nutriționiștii vor să le știi înainte să înceapă sărbătorile
    7 adevăruri despre carne pe care nutriționiștii vor să le știi înainte să înceapă sărbătorile

    Carnea este unul dintre cele mai versatile alimente și de aceea este prezentă adesea în meniul de fiecare zi. Cu atât mai mult de sărbători, când vrei să le oferi...

    Viața de părinte: lucruri pe care le-am încercat pentru prima dată datorită copilului meu
    Viața de părinte: lucruri pe care le-am încercat pentru prima dată datorită copilului meu

    Am încercat pentru prima dată datorită copilului meu tot felul de activități legate de igiena și îngrijirea sa. Totodată, am încercat și lucruri pe care alți...

    10 ilustrații haioase, dar adevărate, despre ce înseamnă, de fapt, viața de părinte
    10 ilustrații haioase, dar adevărate, despre ce înseamnă, de fapt, viața de părinte

    Viața de părinte vine la pachet cu părți bune, mai puțin bune, rele, mai puțin rele și tot așa. O artistă din Rusia, Maria Gorbunova, reușește să surprindă cele mai amuzante,...

    Cum sunt copiii nascuti in luna august? 8 adevaruri descoperite de studii
    Cum sunt copiii nascuti in luna august? 8 adevaruri descoperite de studii

    Daca urmeaza sa nasti sau ai nascut in luna august, probabil ca te intrebi cum sunt copiii nascuti in luna august. Iata ce spun studiile despre acestia.

    Azi vreau să scriu despre bucuria și binecuvântarea de a fi mamă
    Azi vreau să scriu despre bucuria și binecuvântarea de a fi mamă

    Călătoria aceasta de părinte e atâââât de anevoioasă uneori! Încă de când ne ținem pentru prima dată puiul în brațe și până...

    Cum devine viața de părinte mai ușoară
    Cum devine viața de părinte mai ușoară

    Sosirea unui nou-născut în familia ta e fără îndoială o binecuvântare și cel mai frumos eveniment din viața unui părinte. Totul se mișcă și vibrează în...

    Ce BAC! Ce licență! Ce dizertație! Cel mai dificil examen din viață este cel de părinte
    Ce BAC! Ce licență! Ce dizertație! Cel mai dificil examen din viață este cel de părinte

    Cine spune că e greu să dai BAC-ul sau examenele din facultate, nu știe de spune! Poftim? Licența e mai grea? Examenul oral de la admitere la Master sau disertația? Să fie oare...

    Provocări din viața de părinte: ce faci când bebelușul are dermatită atopică?
    Provocări din viața de părinte: ce faci când bebelușul are dermatită atopică?

    Poveștile încep cu „a fost odată ca niciodată", însă povestea ta, ca părinte, a început cu diagnosticul: dermatită atopică. "Zmeul" căruia...

    © 2021 Qbebe