Nu vreau ca diagnosticul de epilepsie al fiului meu să-i definească viața

„Mi-am tot spus că nu are nimic, deși am început să văd anumite schimbări la el. Câteodată își mișca ochii ciudat, altă dată părea că nu mai poate scoate nici un cuvânt, preț de câteva secunde…dar touși, nu-mi venea să cred.

Mi-am dat seama că e ceva în neregulă cu el atunci când profesoara lui m-a sunat și mi-a spus că îl doare foarte tare capul și a vomitat”, povestește mama băiatului (sursa Parents.com).

Luke nu a fost diagnosticat cu epilepsie imediat. Prima tomografie pe care a făcut-o nu a dus niciunde, însă simptomele sale continuau.

Timp de 3 luni, familia nu a găsit nici un răspuns. Luke continua să se oprească dintr-o dată în mijlocul unei conversații și să nu mai răspundă. Apoi își revenea. 

„Nu voiam să-i arătăm că suntem speriați, dar eram, pentru că nu știam ce e în neregulă cu el”, își amintește mama luni.

Femeia a apelat la internet pentru a găsi răspunsurile pe care le căuta și le-a găsit, pentru că și-a dat seama că fiul ei are crize de epilepsie, numite crize de absență (sau petit mal), care se manifestă exact așa cum sună - pentru moment, copilul își pierde atenția și reactivitatea, privind în gol, fără nici o mișcare corporală.

„Faptul că am primit o explicație pentru stările lui Luke a îmbunătățit puțin situația, pentru că acum știam ce să facem în caz că va avea crize și mai puternice.

Și a avut, două. Prima a fost cu noi acasă și a doua a fost la școală. Acestea se numesc crize „grand mal”, pentru că sunt mult mai puternice decât crizele petit mal. În ambele dăți Luke a avut nevoie de spitalizare”.

Din fericire, băiatul are o familie care îl iubește enorm și care are grijă de el cu orice preț. Părinții lui sunt foarte atenți la el și îi monitorizează fiecare simptom. De aseemenea, sunt pregătiți și știu ce să facă, în caz că cel mic se va confrunta cu alte crize, deși posibilitatea aceasta e mai scăzută, deoarece în prezent, ia tratament.

„Chiar dacă suntem mereu în alertă, avem grijă să-i dăm și libertatea de a fi copil și de a se bucura de viață, dincolo de diagnosticul său”, încheie.