„Am renunțat la 4 din cei 7 copii pentru că nu le pot oferi viața pe care mi-aș dori-o”. Mărturisirea cutremurătoare a unei mame singure

„Am renunțat la 4 din cei 7 copii pentru că nu le pot oferi viața pe care mi-aș dori-o”. Mărturisirea cutremurătoare a unei mame singure

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Una dintre cele mai mari dorințe ale unei mame este și aceasta: să-și poată crește copiii într-un mediu sănătos, care să le asigure o dezvoltare armonioasă. Viața te poate pune însă în situații neprevăzute, astfel încât nu mai reușești să le oferi copiilor tăi ceea ce ți-ai dori. Printr-o asemenea experiență trece de mai mulți ani o mamă din Australia, care a fost nevoită să-și țină copiii într-o casă insalubră, în condiții greu de imaginat. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi ce decizie a luat până la urmă această mamă pentru binele copiilor ei. 

A fost nevoită să trăiască, alături de copiii ei, într-o locuință fără condițiile necesare unui trai decent

Herbriella George (din Sidney, Australia) este mamă singură și are 7 copii. Încă din anul 2012, ea a aplicat pentru a putea primi o locuință socială, alături de alte 60.000 de persoane. În zece ani, a văzut 60-70% dintre locuințele aflate pe o listă de așteptare și a aplicat pentru toate, însă nu a avut succes. În final, a optat pentru o casă din sudul orașului Sidney, pentru care plătește o chirie de 450 de dolari pe săptămână.

femeie tanara de culoare cu parul strans, cu tricou alb si margele

Într-un interviu acordat postului de televiziune „The Project”, Herbriella a explicat de ce până la urmă a fost nevoită să locuiască într-o casă plină de mucegai, cu lucruri distruse din pricina șobolanilor: „Nu am avut nicio altă posibilitate, fie alegeam să locuiesc acolo, fie nu aveam altă soluție decât să trăiesc în mașină. Condițiile din casă sunt greu de imaginat, mediul de acolo nu este sănătos, este nesigur pentru copii.”

pat cu jucarii de plus intr-o incapere insalubra, cu pereti cu mucegai

După ce a venit cu aceste explicații, a povestit că, la un moment dat, unul dintre copiii ei, în vârstă de 11 luni, a ajuns la spital în urma unor probleme respiratorii provocate de mucegaiul din casă. 

baietel cu parul negru, cret, stand trist pe podea intr-o casa veche

Mama cu 7 copii nu este sigura aflată într-o asemenea situație. Potrivit datelor furnizate de „Daily Mail”, aproximativ 144.000 de australieni sunt în așteptarea unei locuințe sociale. Un expert din cadrul „City Futures Research Centre” („Universitatea NSW”, Australia) a precizat că o parte dintre familiile aflate în căutarea locuințelor sociale, printre care părinți singuri și muncitori cu venituri reduse, au renunțat până la urmă la listele pe care s-au înscris inițial din pricina perioadei prea lungi de așteptare. 

Din cauza lipsei condițiilor din locuință, a renunțat la 4 dintre cei 7 copii ai ei

În interviul pentru sursa citată, Herbriella nu s-a ferit să dezvăluie că, până la urmă, pentru a le oferi șansa la o viață mai bună copiilor, pe patru dintre ei i-a lăsat să se ducă la tatăl lor. Ea a insistat asupra ideii că a luat această decizie întrucât sunt și zile în care pur și simplu nu are cu ce să-i hrănească: „Am fost nevoită să renunț la patru copii ai mei întrucât nu îmi mai permiteam să-i întrețin. Sunt zile în care nu știu dacă am ce să pun pe masă. Mi se rupe sufletul pentru că nu am cum să le ofer copiilor mei căminul pe care îl merită.”

Surse foto: capturi facebook.com/TheProjectTV/videos

Surse articol: dailymail.co.uk, kidspot.com.au, theaustralian.com.au

Articolul urmator
Mama mea a renunțat la drepturile părintești pentru ca eu să pot merge la studii. Decizia ei mi-a schimbat radical viața
Mama mea a renunțat la drepturile părintești pentru ca eu să pot merge la studii. Decizia ei mi-a schimbat radical viața

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „M-au trimis acasă, mi-au spus că nu mai pot face nimic pentru copiii mei și a doua zi au murit”. Povestea cutremurătoare a unei mame care și-a pierdut gemenii
    „M-au trimis acasă, mi-au spus că nu mai pot face nimic pentru copiii mei și a doua zi au murit”. Povestea cutremurătoare a unei mame care și-a pierdut gemenii

    O femeie din Australia a născut gemeni, doar ca să-i vadă murind o oră mai târziu. Medicii i-au spus că nu pot face nimic pentru cei doi, însă ea crede și simte altceva.

    „Mi-am imaginat adesea că-mi voi îneca bebelușul”. Mărturia cutremurătoare a unei mame care a trecut prin psihoză postpartum
    „Mi-am imaginat adesea că-mi voi îneca bebelușul”. Mărturia cutremurătoare a unei mame care a trecut prin psihoză postpartum

    O mamă care trăiește în Thailanda povestește despre gândurile intruzive din psihoza postpartum, o tulburare de care suferă multe femei și care se „activează”...

    VIDEO. O zi din viața unei mame cu trei copii care lucrează de acasă. Rămâi pur și simplu șocat
    VIDEO. O zi din viața unei mame cu trei copii care lucrează de acasă. Rămâi pur și simplu șocat

    Să ai grijă de unul sau mai mulți copii mici, printre task-uri de îndeplinit, deadline-uri de respectat și ședințe la care e musai să participi, reprezintă o adevărată...

    Povestea cutremurătoare a unei mame: „Mi-am adus pe lume copilul mort singură, într-un salon de spital, în plină pandemie"
    Povestea cutremurătoare a unei mame: „Mi-am adus pe lume copilul mort singură, într-un salon de spital, în plină pandemie"

    Pierderea unei sarcini este înfiorătoare, mai ales atunci când se întâmplă într-un mod total neașteptat. Povestea acestei mame ne-a lăsat cu sufletele...

    Family Tel 0800.070.009: Mame singure cu dificultăți economice, părinți care au fost nevoiți să întrerupă terapia copiilor cu tulburări din spectrul autist, bunici care au în îngrijire copii cu părinți plecați la muncă în străinătate

    Distanțarea socială impusă de starea de urgență în timpul pandemiei de COVID-19 are repercusiuni asupra stării psiho-emoționale a copiilor și adulților care îi au...

    Cum arată viața unei mame cu 3 copii, care s-au născut în mai puțin de un an și nu sunt tripleți
    Cum arată viața unei mame cu 3 copii, care s-au născut în mai puțin de un an și nu sunt tripleți

    Odată ce ți-ai îndeplinit visul de a deveni mamă, chiar dacă îți planifici să mai ai copii, nu ți-ar trece prin cap că acest eveniment fericit s-ar putea repeta în...

    Am crescut într-un orfelinat de pe vremea lui Ceaușescu și am vrut să-i ofer copilului meu ceea ce eu nu am putut avea. Povestea unei mame singure...
    Am crescut într-un orfelinat de pe vremea lui Ceaușescu și am vrut să-i ofer copilului meu ceea ce eu nu am putut avea. Povestea unei mame singure...

    Povestea mea e tristă, cu o viață grea, dar un final dacă nu fericit, cel putin liniștit. Oricât de greu mi-ar fi fost, eu am încercat să fac pentru fiica mea ceea ce...

    „Fiicei mele de 3 ani nu i-am zis nimic, încă. Îi spun că tata o să vină, dar mai târziu”. Mărturia cutremurătoare a une mame refugiate din Ucraina
    „Fiicei mele de 3 ani nu i-am zis nimic, încă. Îi spun că tata o să vină, dar mai târziu”. Mărturia cutremurătoare a une mame refugiate din Ucraina

    În urmă cu un an, sute de mii de familii de ucrainieni au fost despărțite la granița cu România. Mamele au fost nevoite să treacă frontiera împreună cu copiii lor,...

    © 2023 Qbebe