Ce fel de părinte ai fi dacă n-ai mai ține cont de ce zice lumea?

Bianca Geica - Redactor Senior

Am avut o mini criză parentală cu două nopți în urmă. Am avut o perioadă de probă gratuită pentru un joc de codare distractiv care îi plăcea fiicei mele de 6 ani și tocmai ajunsesem în ultima zi. Ea și cu mine am vorbit în acea dimineață despre faptul că aceasta era ultima zi în care se mai putea juca jocul respectiv, însă până seara am uitat amândouă acest lucru. Exact când eu și soțul meu am dus copiii la culcare și ne-am dus în sufragerie pentru a ne uita la serialul nostru preferat, am auzit-o pe fiica mea țipând: „Am uitat să ma jooooooooc!!!”.

Ne-am uitat unul la altul, am oftat, am luat tableta și am lăsat-o să se joace în camera alăturată în timp ce noi ne terminam episodul. Apoi s-a dus înapoi în pat. Toată lumea era fericită. Câteva minute mai târziu, ne-a chemat din nou, tulburată. „Mami, ți-am arătat obby-ul (pista cu obstacole) greșit. Am făcut unul care era foarte greu și ți l-am arătat doar pe cel ușor.” Acum să vă spun, fiica mea e o mare hoțomană. Știam că acesta era doar un pretext pentru a trage de timp și a se juca mai mult. „Bună încercare, puștoaico!”, i-am zis în timp ce închideam tableta.

mama care isi consoleaza fetita suparata

Dar apoi am auzit-o plângând. Tare. Timp de câteva minute. Lacrimi de durere adevărată!

M-am urcat în patul ei supraetajat și mi-a explicat cât de supărată era pe ea însăși că îmi arătase obby-ul greșit și că acum nu va mai avea niciodată șansa să mi-l arate pe cel mai greu, pentru că jocul - și creația ei - vor dispărea. Am stat acolo în tăcere pentru o clipă. Voiam să mă țin de cuvânt și să spun nu. Adică, era aproape 10 noaptea. Deja o lăsasem să stea trează după ora de culcare pentru a juca acest joc - cu siguranță că încă o indulgență m-ar muta din categoria „părinte amuzant” în cea de „părinte slab care cedeaza în fața lacrimilor de crocodil ale copiilor săi”, nu?

Citește și: Ce fel de parinte esti?

Am știut în adâncul meu că dacă i-aș fi spus „da” în acel moment nu însemna că o „răsfățam”, ci că îi arătam compasiune într-un moment de emoție dificilă. Sau, în cuvintele de pe @empowered.parenting, pur și simplu o tratam ca pe „o persoană cu o experiență umană complet validă”. Chiar și așa, puteam să simt literalmente cum în mine se dădea o luptă. Dar de ce o astfel de luptă? Mi-am dat seama repede că nu eram îngrijorată de fapt că o răsfățam, ci eram îngrijorată de faptul că un public misterios mă urmărea și judeca felul în care îmi cresc copilul. Cumva, lăsasem standardele unor persoane pe care nici măcar nu le puteam identifica să se strecoare în patul de sus unde ne îmbrățișam. Așa că i-am spus fiicei mele: „Hai, dragostea mea. Hai să-mi arăți obby-ul”.

Întregul ei comportament s-a schimbat imediat. Zâmbea, dar nu erau zâmbetele obișnuite de victorie pe care le afișează atunci când mă convinge să îi dau mai mult desert, ci doar o ușurare și o bucurie autentică. A chicotit veselă în timp ce mă privea cum mă jucam cu obby-ul ei, iar apoi s-a dus la culcare cu un sentiment dulce și liniștit de mulțumire.

Ce vreau să spun cu această mică poveste? Uneori, dorința de a face lucrurile „bine” în creșterea copiilor este atât de puternică încât nu pot să mă întreb cine, mai exact, decide ce este bine pentru fiecare? Suntem atât de inundați de informații, sfaturi, norme culturale și atitudini sociale încât poate fi greu să trecem de ele și să ne accesăm de fapt propria intuiție, propriile valori și adevăruri spirituale.

Ce fel de părinte ai fi dacă n-ai mai ține cont de ce zice lumea?

În adâncul sufletului meu, îmi doresc ca ai mei copii să se simtă în siguranță. Vreau ca ei să știe că emoțiile și nevoile lor sunt valide, chiar și atunci când, inevitabil, au nevoie de ajutor pentru a învăța cum să le exprime în moduri sănătoase. Mai simplu spus, vreau să îi tratez așa cum mi-ar plăcea mie să fiu tratată de cei din jur.

mama si fiica

Ca și fiica mea, și eu îmi simt emoțiile destul de puternic, adesea în legătură cu lucruri pe care alții le pot considera lipsite de importanță. Ajung deseori să mă consum din lucruri mărunte și să devin incapabilă să mă scutur de o anumită emoție. Și sunt un adult rezonabil de sănătos și de bine ancorat la realitate. Dacă există ceva mărunt ce pot face pentru a calma o furtună mistuitoare în inima copilului meu - un copil care încă încearcă să dea sens lumii sale interioare - atunci mă angajez să fac acest lucru. Este ceea ce mi-aș dori ca cineva să facă pentru mine.

Citește și: Ești un părinte bun, dacă micuțul tău îți spune aceste 12 fraze

Suntem diferiți, iar deciziile unui alt părinte vor fi aproape întotdeauna diferite de ale mele!

Ceea ce mi-a arătat această seară a avut prea puțin de-a face cu o anumită filozofie de parenting și totul are legătură cu cine și ce permitem să aibă cel mai mare cuvânt de spus în deciziile noastre parentale.

Dacă m-ați întreba într-o zi obișnuită dacă îmi pasă de ceea ce cred alții despre felul în care îmi educ copiii, probabil că v-aș răspunde cu „bineînțeles că nu!”. Din punct de vedere intelectual, știu că presiunea socială este rareori un motiv bun pentru a face ceva. Dar viața reală nu este atât de simplă. Este imposibil să nu lăsăm mesajele și opiniile din jurul nostru să se infiltreze în deciziile noastre, în mod subconștient.

De aceea, a fost crucial pentru mine să devin un părinte conștient. Dacă reușesc să mă opresc și să reflectez, așa cum am făcut-o în acea seară, pot separa adevărul de numeroasele voci care încearcă să mă influențeze. Mă pot ancora în momentul prezent și mă pot concentra pe ceea ce trăiește copilul meu aici și acum. Pot să îmi fac timp să îmi recunosc propria stare emoțională și să elimin orice factor care are o influență nedreaptă asupra reacției mele. Și pot evalua dacă răspunsul meu este de fapt în concordanță cu valorile mele fundamentale.

Nu fac acest lucru atât de des pe cât mi-aș dori, dar mă simt atât de bine atunci când o fac. Sunt „un proiect” în lucru, dar sper că atât „victoriile”, cât și „pierderile” în materie de parenting mă vor menține umilă și îmi vor reaminti să îmi văd copiii așa cum mă străduiesc să mă văd pe mine însămi: departe de a fi perfecți și totuși profund demni de iubire necondiționată.

Citește și: 4 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să fii un părinte mai bun

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: Articol tradus și adaptat după un materialul How Would You Parent If No One Was Watching? publicat pe site-ul ThoughtCatalog.com. 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce mi-am făcut cont de TikTok și de ce trebuie să îți faci și tu dacă ești părinte
    De ce mi-am făcut cont de TikTok și de ce trebuie să îți faci și tu dacă ești părinte

    Viitorul este tehnologia! Este un fapt pe care nimeni nu îl poate contrazice, iar copiii noștri se nasc la propriu cu tehnologia în față. Iar conturile de Social Media acum au...

    Către toate fiicele născute primele: Lumea nu ar mai fi la fel fără noi
    Către toate fiicele născute primele: Lumea nu ar mai fi la fel fără noi

    De la o vârstă fragedă, am crezut că eu sunt responsabilă pentru toată lumea. La terapie, la 5 ani, mi s-a dat un puzzle și mi s-a cerut să descriu ceea ce vedeam. Am aranjat...

    Fiul meu zice că i-am distrus căsnicia pentru că i-am spus soției lui că are nevoie de un duș
    Fiul meu zice că i-am distrus căsnicia pentru că i-am spus soției lui că are nevoie de un duș

    O femeie povestește că și-a petrecut recent o săptămână cu fiul ei și nora pentru a-și vedea nepoțelul, dar a fost șocată să vadă cum fiul ei părea să facă prea puțin...

    Cum vorbești cu copilul tău despre Dumnezeu dacă nu ești un părinte religios
    Cum vorbești cu copilul tău despre Dumnezeu dacă nu ești un părinte religios

    Printre întrebările cele mai dificile la care un părinte trebuie să găsească un răspuns se numără și cele care țin de Dumnezeu, de religie în genere. Pe măsură ce...

    Părinte de copil Vs. Părinte de animăluț. Pot fi oare comparate?
    Părinte de copil Vs. Părinte de animăluț. Pot fi oare comparate?

    Primul meu copil a fost o cățelușă. Issa a fost parte din familia noastră timp de 17 ani, m-a ajutat să îmi cresc fiica, a fost prezentă la toate evenimentele importante din...

    Sunt rea dacă i-am spus colegei mele că hobby-urile mele sunt la fel de importante ca și copiii ei? Și eu am dreptul la zile libere
    Sunt rea dacă i-am spus colegei mele că hobby-urile mele sunt la fel de importante ca și copiii ei? Și eu am dreptul la zile libere

    Găsirea unui echilibru perfect între muncă și familie reprezintă o adevărată provocare pentru mulți dintre noi. Este și mai greu pentru părinții care lucrează, care doresc...

    Vrei să fii un părinte mai fericit? Renunță la aceste 6 lucruri
    Vrei să fii un părinte mai fericit? Renunță la aceste 6 lucruri

    Copilul tău nu are nevoie de un părinte perfect, ci de unul fericit. De cele mai multe ori, noi înșine ne sabotăm propria fericire gândindu-ne că nu suntem suficient de buni...

    © 2023 Qbebe