Cum să construiești o familie fericită

Cum să construiești o familie fericită

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Chiar dacă ai parte adesea de clipe minunate alături de prieteni, viața te poate pune oricând în situația de a realiza că nicăieri nu îți este mai bine ca acasă, în preajma familiei. Din articolul de mai jos poți descoperi nu numai cum arată relațiile dintr-o familie fericită, ci și ce măsuri ar trebui luate pentru ca fiecare membru al familiei să se simtă iubit și înțeles, astfel încât să ajungă să se bucure de echilibru interior și de o stare de bine permanentă.

Ce înseamnă o familie fericită

Pe de o parte, o familie fericită este cea în care majoritatea interacțiunilor dintre membrii ei sunt pozitive, oferind un sentiment de încredere, de siguranță și stimulând dorința acestora de a petrece timp împreună.

Pe de altă parte, într-o familie fericită există experiențe împărtășite, tradiții și un sentiment de apartenență care îi determină pe cei ce fac parte din familia respectivă să fie convinși că împreună pot evolua, învăța și depăși momentele de cumpănă.

Nu în ultimul rând, când o familie este fericită, membrii acesteia sunt mereu disponibili să coopereze pentru ca, împreună, să găsească soluții pentru a restabili armonia în cazul unui conflict.

masa in familie, bunici veseli si parinti fericiti alaturi de cei doi copii ai lor

Semne că ai o familie fericită

Pentru a construi o familie fericită este nevoie de timp, de muncă, de luarea unor angajamente și, mai presus de orice, de multă dragoste. Ca să îți dai seama dacă tu și membrii familiei tale sunteți, într-adevăr, fericiți sau vă îndreptați cu succes în această direcție, raportează-te la anumite rutine zilnice, la comportamente și la valori de la care nu vă abateți și pe care le împărtășiți cu toții. Iată ce ar trebui să ai în vedere:

Comunicați permanent

Într-o familie fericită, comunicarea ocupă un loc de frunte. Fiecare își poate expune ideile, poate veni cu propuneri și își poate împărtăși bucuriile și temerile. Inclusiv în zilele mai dificile, când membrii familiei sunt ocupați sau foarte obosiți, găsesc întotdeauna o soluție pentru a se reuni și pentru a sta de vorbă.

Vă gândiți unul la celălalt

În familiile fericite, nimeni nu ajunge să se simtă devalorizat sau ignorat. Atât copiii, cât și adulții, își arată dragostea, grija și respectul și nu neglijează utilizarea unor cuvinte precum „te rog frumos”, „îți mulțumesc”, „apreciez că...”, „scuză-mă” etc. De asemenea, membrii familiei reușesc:

  • Să-și distribuie sarcinile pentru ca nimeni să nu se simtă copleșit;
  • Să-și asume responsabilități și să le ducă la bun sfârșit;
  • Să se încurajeze și să se motiveze în realizarea aspirațiilor;
  • Să fie interesați de hobby-urile celuilalt;
  • Să rămână uniți inclusiv în momentele de cumpănă.

Petreceți mult timp împreună

Cei ce fac parte dintr-o familie fericită sunt încântați de fiecare dată când:

  • Iau masa împreună și discută;
  • Participă adesea la reuniuni de familie;
  • Plănuiesc vacanțe pentru a fi cât mai mult împreună;
  • Discută în legătură cu respectarea anumitor tradiții ale familiei, cum ar fi cum să celebreze aniversări, cum să petreacă timpul de sărbători etc;
  • Se joacă împreună.

tata care se joaca cu unul dintre baieteii sai, in timp ce mama zambitoare sta langa celalalt baietel

Vă acceptați unul pe celălalt

Familiile sunt compuse din persoane cu nevoi diferite și, uneori, cu valori și credințe care nu se aseamănă foarte mult. Ca să se poată vorbi despre o familie fericită, membrii acesteia trebuie să demonstreze că acceptă diferențele dintre ei acționând astfel:

  • Respectând punctul de vedere al celuilalt;
  • Acordându-și spațiu personal și respectându-l;
  • Iertându-se unul pe celălalt;
  • Asumându-și responsabilități.

Sunteți afectuoși unul cu altul

O dovadă a faptului că ai o familie fericită este și aceasta: nu ezitați să fiți afectuoși unii cu ceilalți. Cu cât vă exprimați mai frecvent afecțiunea, cu atât relațiile dintre voi devin mai strânse, mai frumoase.

Fie că este vorba despre o bătaie blândă pe umăr sau pe spate, fie că este vorba despre îmbrățișări, despre sărutul de „noapte bună” sau pur și simplu despre ținutul de mână în timpul unei plimbări, oricare dintre aceste gesturi conferă o stare de bine, consolidează sentimentul de apartenență și dovedește dragostea necondiționată.

Este prezentă reziliența

Reziliența se referă la capacitatea de a-ți păstra flexibilitatea și de te adapta în timp ce te confrunți cu diverse provocări. În cazul unei familii fericite, reziliența se poate manifesta în oricare dintre următoarele moduri:

  • Membrii familiei discută deschis despre problemele prin care trec;
  • Membrii familiei învață din experiențe;
  • Membrii familiei își schimbă planurile pentru a găsi diferite soluții la problemele pe care le au;
  • Fiecare membru al familiei își arată susținerea față de cel/de cea care se află în dificultate.

Vă respectați întotdeauna

Respectul este esențial într-o familie, atât între părinți, copii și alți membri ai familiei, cât și între partenerii de cuplu. Într-o familie fericită, membrii acesteia se respectă între ei, își comunică în mod politicos nevoile și dorințele, fiind sinceri și având încredere unii în ceilalți.

Dacă în familie domină respectul, copiii au șansa să deprindă de la o vârstă fragedă abilități care le sunt oricând utile, cum ar fi: să asculte și să țină cont și de părerile celoralți, să accepte și să respecte diferențele, să-și stabilească limite sănătoase, să deprindă autocontrolul etc.

Greșeli de evitat dacă vrei o familie fericită

Cei care fac parte dintr-o familie fericită se simt oricând în largul lor când sunt împreună. Pentru a se crea o asemenea oportunitate, este necesar să nu se comită greșeli precum:

Părinții nu au grijă de ei înșiși

Când îți întemeiezi o familie și devii părinte, poți avea tendința de a-ți aloca tot timpul pentru a avea grijă de cei dragi, ajungând să te neglijezi. De fapt, fără să îți dai seama, uiți că tocmai din pricina acestui obicei nu mai ai parte de energie, de concentrare, de optimism și nu poți face față stresului. În plus, riști să ajungi la epuizare și să fii copleșită de frustrări, ceea ce interferează semnificativ și cu fericirea familiei tale. Pentru a diminua riscul de a fi într-o asemenea situație, urmează și aceste sfaturi:

  • Încearcă să faci mici schimbări în rutinele zilnice: de exemplu, plimbă-te zilnic 10-15 minute sau notează într-un jurnal, înainte de culcare, 2-3 lucruri pentru care ești recunoscătoare;
  • Organizează-te cât mai bine: ca să fii sigură că te ocupi și de tine însăți, stabilește-ți întotdeauna un program. De pildă, stabilește-ți o dată din săptămână pentru a citi sau pentru a te bucura de alt hobby, fixează o dată pe lună pentru a petrece o seară în oraș cu prietenele etc;
  • Străduiește-te să meditezi: chiar și 5 minute de meditație te ajută să te revigorezi. Pentru un efect mai vizibil, apelează și la exerciții de respirație;
  • Alătură-te unui grup: spre exemplu, înscrie-te într-un grup pentru părinți, participă la workshop-uri pentru părinți etc.

Nu încurajezi comunicarea

Deși nu este întotdeauna la îndemână să-ți deschizi sufletul și să stai de vorbă cu persoanele care îți sunt alături, dacă te străduiești să realizezi acest demers devii un model și pentru ceilalți membri ai familiei. De altfel, pentru ca relațiile dintre voi să se întărească, fiecare ar trebui să vorbiți despre voi înșivă, atât în perioadele în care lucrurile merg bine, cât și în perioadele mai dificile.

Comunicarea deschisă îi stimulează și pe copii să fie mai dispuși să-și exprime gândurile, emoțiile, simțindu-se apreciați și sprijiniți necondiționat.

Nu petreceți timp de calitate împreună

Timpul de calitate se referă la momentele în care membrii familiei se implică împreună în activități variate, ținându-se cont și de preferințele copilului. 

Ca să îți fie mai ușor să creezi timp de calitate pentru familia ta, urmează și sfaturile de mai jos:

  • Ia-ți cât mai des copilul de la grădiniță/de la școală și stați de vorbă pe drumul spre casă;
  • Încearcă să-ți aduni familia la masă cel puțin o dată pe zi;
  • Fii alături de copil când acesta are de pregătit diverse proiecte, teme etc: încearcă să-l antrenezi într-o discuție din care să învețe lucruri noi sau datorită căreia să-și consolideze cunoștințele;
  • Implicați-vă în activități fizice;
  • Petreceți timp în natură cât mai des;
  • Citiți, gătiți, jucați-vă sau ascultați muzică împreună;
  • Mergeți la spectacole, la expoziții etc;
  • Implicați-vă în acțiuni de voluntariat.

6 semne că nu petreci suficient timp de calitate cu copilul tău

Nu reușești să-ți păstrezi calmul

În ciuda momentelor tensionate cu care te poți întâlni oricând odată ce devii părinte, amintește-ți mereu că un copil are nevoie de un mediu calm acasă. Datorită acestuia, se simte în siguranță, învață să aibă încredere în sine și în ceilalți și se dezvoltă armonios. Prin urmare, discută cu copilul, explică-i anumite reguli și consecințele nerespectării acestora, dar nu îți pierde controlul și nu ridica tonul la el. Dacă nu ții cont de acest sfat, nu numai că acesta poate avea impresia că nu ești de partea lui, dar amplifici tensiunile deja existente, creând un mediu ostil.

Te cerți cu partenerul de viață în fața copilului

Potrivit unui studiu apărut în „Journal of Family Psychology”, când un copil este martor la conflictele dintre părinți, acestea pot avea impact negativ asupra lui mai ales dacă:

  • Sunt frecvente: de pildă, conflictele constante creează fluctuații ale nivelul de cortizol și, în acest context, crește riscul de apariție a tulburărilor de somn, de slăbire a sistemului imunitar etc. Mai mult, copiii care sunt martori de multe ori la conflicte între părinți devin mai predispuși la stări de anxietate și la comportamente agresive;
  • Sunt intense și distructive: astfel de conflicte alimentează emoțiile negative, iar copilul se simte permanent amenințat;
  • Sunt legate de copil: copilul poate ajunge să se confrunte cu sentimente de vinovăție și să creadă că nu mai este iubit;
  • Rămân nerezolvate: de pildă, în cazul în care copilul este martor la un conflict dintre părinți, aceștia trebuie să-i arate că lucrurile reintră pe făgașul normal, venind cu replici precum „Ne cerem scuze pentru că ne-ai văzut certându-ne. Atât eu, cât și tatăl tău, am fost puțin supărați, dar acum totul este în regulă”.

Nu luați decizii împreună

Pentru a te bucura de o familie fericită, nu greșești dacă te consulți cu cei dragi în ceea ce privește luarea unei decizii. Când fiecare membru al familiei se simte auzit și luat în seamă când se ia o decizie, când vă raportați la ideile și opiniile fiecăruia dintre voi pentru a ajunge la o concluzie, pentru a lua o hotărâre sau pentru a găsi o soluție, relațiile dintre voi devin mai solide.

Luarea deciziilor împreună este un proces tot mai important pe măsură ce copiii cresc și au nevoie inclusiv să fie implicați în stabilirea și modificarea unor limite, a unor consecințe, în rezolvarea unui conflict etc.

fetita care sta pe canapea alaturi de parintii ei, fiind revoltata ca acestia se uita pe telefoane

Citate despre familie și copii

Pe măsură ce timpul trece și privești în urmă, îți dai seama că îi datorezi și familiei tale ceea ce ești în prezent. La rândul tău, odată ce devii părinte, te străduiești să fii un model pentru copilul tău și să creezi condițiile pentru a-l crește într-o familie fericită. Ca să fii mai motivată să realizezi astfel de demersuri, inspiră-te și din citatele de mai jos, care, de fapt, transmit următorul mesaj: familia și copiii reprezintă repere fundamentale ale universului nostru.

familie fericita, formata din bunici, parinti si doi copii

„Familiile sunt compasul care ne ghidează. Sunt inspirația pentru a atinge mari înălțimi și cele care ne consolează atunci când din când în când ne clătinăm” – Brad Henry;

„Familia nu este cel mai important lucru. Este totul” – Michael J. Fox;

„O familie înseamnă că faci parte din ceva minunat. Înseamnă că vei iubi și vei fi iubit pentru tot restul vieții.” – Lisa Weed;

„O familie fericită nu e nimic altceva decât un rai pământesc” – George Bernard Shaw;

„Familia este vesta de salvare în marea zbuciumată a vieții” – J. K. Rowling;

„Treci prin viaţă întrebându-te care e esența vieții, dar, la sfârşitul zilei, totul este despre familie”– Rod Stewart;

„Familia este o frânghie ale cărei noduri nu se desfac niciodată” – proverb spaniol;

„În timp ce încercăm să ne învăţăm copiii despre viaţă, ei ne învaţă ce este viaţa” – Angela Schwindt;

„Dragostea necondiţionată înseamnă să îţi iubeşti copiii pentru cine sunt, şi nu pentru ce fac. Nu este ceva ce aduni cu fiecare minut al fiecărei zile, însă este gândul pe care trebuie să-l păstrăm în inimile noastre zi de zi.” – Isaac Rosenfield;

„Cea mai bună modalitate de a da sfaturi copiilor tăi este să afli ce-și doresc și după aceea să-i sfătuiești să-și realizeze dorințele respective”- Harry S. Truman;

„Acceptă-ți copiii așa cum acceptăm copacii- cu recunoștință, întrucât sunt o binecuvântare- dar fără să ai așteptări sau dorințe. De fapt, nu te aștepți ca un copac să se schimbe, ci îl iubești așa cum este.”- Isabel Allende;

„Iată șapte lucruri pe care orice copil are nevoie să le audă: „te iubesc”, „sunt mândru/ă de tine”, „îmi pare rău”, „te iert”, „te ascult”, „aceasta este responsabilitatea ta”, „ai toate șansele să reușești”- Sherrie Campbel;

„Îți dai seama cât datorezi părinților numai atunci când ai și tu un copil” – anonim;

„Nu trebuie să-ți faci griji că ai copii care nu te ascultă niciodată; în schimb, ar trebui să-ți faci griji că ei te privesc mereu.”- Robert Fulghum

În afară de evitarea greșelilor menționate anterior, ca să reușești să construiești o familie fericită contează să găsești un echilibru între viața profesională și cea personală. Procedând așa, nu numai că scazi riscul de a ajunge să te confrunți cu sindromul de burn-out, dar nici nu te mai simți mereu vinovată pentru că nu petreci suficient timp alături de cei dragi. În aceste condiții, gestionezi mai ușor situațiile stresante și nu îți mai faci probleme legate de neglijarea unor responsabilități, ceea ce contribuie la starea de bine a întregii familii.

Surse foto: istockphoto.com, pexels.com, Image by Drazen Zigic on Freepik

Surse articol: betterhealth.vic.gov.au, familyeducation.com, familylives.org.uk, happierhuman.com, nurturingparenting.com, parentingforbrain.com, parade.com, postmodern.ro, psychcentral.com, psycnet.apa.org, theyarethefuture.co.uk, top1.ro, uwyo.edu, webmd.com

Articolul urmator
4 semne că ești „țapul ispășitor” din familie și cum îți poate afecta asta relațiile
4 semne că ești „țapul ispășitor” din familie și cum îți poate afecta asta relațiile

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Răzvan Fodor este un tată iubitor și un soț devotat. Care este secretul pentru o viață de familie fericită
    Răzvan Fodor este un tată iubitor și un soț devotat. Care este secretul pentru o viață de familie fericită

    „Îți mai aduci aminte drumul spre nori? Îți mai aduci aminte cafeaua din zori?” - ne întreba Răzvan Fodor acum mai bine de două decenii, în piesa...

    Ce familie frumoasă are gimnasta Cătălina Ponor! Este însărcinată cu al doilea copil și mai fericită ca niciodată
    Ce familie frumoasă are gimnasta Cătălina Ponor! Este însărcinată cu al doilea copil și mai fericită ca niciodată

    Cătălina Ponor este una dintre cele mai cunoscute gimnaste din lume, fiind cel de-al douăsprezecelea reprezentat al țării noastrii inclus în „International Gymnastics Hall...

    Alexandru Arșinel, o viață de familie fericită! A avut doi copii. Iată ce fac ei acum
    Alexandru Arșinel, o viață de familie fericită! A avut doi copii. Iată ce fac ei acum

    Alexandru Arșinel s-a stins din viață joi, 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani, lăsând în urma sa o familie îndurerată. A avut doi băieți, Bogdan Traian...

    Gina Pistol: o mămică fericită! Cum a schimbat Josephine viața ei și a lui Smiley
    Gina Pistol: o mămică fericită! Cum a schimbat Josephine viața ei și a lui Smiley

    Gina Pistol a născut în 2021, la începutul lunii martie, iar de atunci viața ei și a lui Smiley s-a schimbat radical. Cei doi se bucură din plin de noul statut de părinți,...

    Dacă mama este fericită, toată familia este fericită! ”Femei care inspiră”, campania menită să sprijine femeile însărcinate și mamele
    Dacă mama este fericită, toată familia este fericită! ”Femei care inspiră”, campania menită să sprijine femeile însărcinate și mamele

    Dacă mama este fericită, toată familia este fericită! Deși mamele se susțin între ele și găsesc soluțiile cele mai potrivite pentru copii, atunci când vine vorba de...

    Ce înseamnă dacă numele tău de familie se termină în „escu”? Cum explică istoria numele de familie românești
    Ce înseamnă dacă numele tău de familie se termină în „escu”? Cum explică istoria numele de familie românești

    „Escu” este terminația cel mai des întâlnită la numele românești, dar te-ai gândit vreodată ce înseamnă și de unde provine? De exemplu, știai...

    Ce familie frumoasă are Nelu Cortea de la America Express! Cum arată soția și copiii comediantului
    Ce familie frumoasă are Nelu Cortea de la America Express! Cum arată soția și copiii comediantului

    Nelu Cortea este, fără îndoială, unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți de la America Express 2023. Comediantul în vârstă de 36 de ani face echipă, în...

    Ce familie frumoasă are Aylin Cadîr! Cum se descurcă în rolul de mamă de doi copilași
    Ce familie frumoasă are Aylin Cadîr! Cum se descurcă în rolul de mamă de doi copilași

    Aylin Cadîr a intrat în atenția publicului acum mai bine de 20 de ani, când făcea parte din formația „Pops”. De-a lungul anilor, s-a remarcat în...

    © 2024 Qbebe