„Dacă o să mor înainte să crești.” Scrisoarea unei mame pentru fiica ei

„Dacă o să mor înainte să crești.” Scrisoarea unei mame pentru fiica ei

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pe măsură ce te maturizezi, realizezi că viața este scurtă și foarte valoroasă. Această idee te poate urmări și mai mult odată ce devii părinte și îți dai seama că timpul petrecut alături de copilul tău se scurge foarte repede și că este extrem de prețios. Așa i s-a întâmplat și unei mame care a ținut să-i scrie fiicei sale o scrisoare, prin care a urmărit să-i dea acesteia sfaturi pe care să le urmeze pe parcursul întregii vieți. Descoperă care sunt aceste sfaturi, scrise din toată inima!

Fiind martoră la trecerea în neființă a numeroase persoane din jurul ei, o mamă a constatat că trebuie să profite de fiecare clipă pentru a-i scrie fiicei sale câteva rânduri care să ajungă la aceasta în cazul în care ea ar muri. În aceste rânduri se regăsesc atât aspirațiile mamei pentru copilul ei, cât și numeroase sfaturi pentru acesta. Citind cu atenție scrisoarea, vei constata că fetița este sfătuită să devină îndrăzneață, empatică, dornică de aventură, de cunoaștere și pregătită să se bucure de tot ceea ce îi va oferi viața.

femeie-care-scrie-pe-o-coala-alba-de-hartie

„Dacă o să mor înainte să crești”- Scrisoarea unei mame pentru fiica ei

Mama care a hotărât să-i lase fiicei sale o scrisoare a precizat că moartea mai multor cunoscuți ai ei au determinat-o să înțeleagă și mai mult că „viața este trecătoare, nu promisă și că este prețioasă.” Ea a ținut să precizeze că, de când a devenit mamă, a început să se gândească tot mai mult la moarte, nu din teamă, ci din motive care sunt enumerate și explicate în scrisoare: 

„De când fiica mea a venit pe lume, acum aproape 5 ani, gândurile mele despre moarte s-au intensificat considerabil. Nu mă tem de moarte și nici nu m-am temut vreodată. Ceea ce mă îngrijorează este ce se va întâmpla cu ea după ce eu voi muri. Nu pentru că nu are tată- nu este într-o asemenea situație. Tatăl ei este prezent permanent, avem o familie mică, strânsă. De fapt, în afara faptului că nu se pricepe să o ajute la pieptănat, el poate face tot ce fac eu. Nu există un părinte dominant în familia noastră. Între noi există un adevărat parteneriat parental.

Îmi fac griji pentru că ea nu va ști cine am fost eu. Îmi fac griji în legătură cu faptul că nu știu dacă ea va înțelege că fiecare decizie pe care am luat-o după ce s-a născut ea a fost ca să-i creez posibilități. 

Mă întreb dacă ei- comunitatea, tatăl, mătușile, bunicile și toți ceilalți- își vor da seama că cel mai mare vis al meu pentru ea este să rămână cine este. Să continue să fie neînfricată, să aibă curajul să vorbească, să fie curioasă și neastâmpărată.”

A mărturisit ce se așteaptă să facă fetița ei pe măsură ce va crește, una dintre dorințele ei fiind ca aceasta să nu-i moștenească temerile:

„Îmi doresc să-și asculte vocea care îi spune: „Pot să fac asta. Nimeni de aici nu este mai bun decât mine.” Sper ca eu să fiu acea voce...

Îmi doresc să scape de toate anxietățile pe care le-ar putea moșteni de la mine. Toată libertatea mea a fost alimentată de teamă. Teama de oameni, teama de a fi descoperită- sindromul impostorului- teama de germeni, teama de a renunța.

Numeroase persoane mă consideră neînfricată, dar eu niciodată nu am mărturisit că sunt așa până când nu m-am confruntat cu teama...”

Toate aceste lucruri îi vor aduce mult succes în viață. Nu îmi doresc să aibă o căsnicie și copii până când ea nu va simți că dorește într-adevăr așa ceva. Vreau să atragă acel tip de iubire pe care îl are pentru ea însăși. Vreau ca ea să pășească pe altarul încrederii convinsă că este atât de valoroasă, pentru că este așa.”

După ce și-a exprimat asemenea speranțe, mama a venit cu sfaturi pline de dragoste în scrisoarea ce ar trebui să ajungă la fiica sa în situația în care ar înceta din viață până când aceasta va crește: 

„Draga mea cea Fericită- copilului meu ce va deveni o femeie minunată,

Trăiește cu maximă intensitate- Vei face tot ce vrei cu grație și cu asumare. Dacă vrei să minți sau să îți trădezi caracterul, trebuie să știi că toate acestea nu merită. Nu te face mai puțin însemnată în fața nimănui, sub nicio formă. Ești măreață, indiferent de cât ești de mică sau de slabă

Exprimă-ți din plin stările- Precum este și cu gazul, mai bine va fi afară decât înăuntru. Mai bine te vei elibera de furie și frustrări decât să le lași în interiorul tău să te macine și procedând așa nu le vei provoca disconfort nici celor din jur

Fii empatică- Ești un star, dar nu ești centrul universului. Nu trebuie să lovești niciodată în cineva și vorbește cu ceilalți și când ei nu te pot auzi...Alege-ți cuvintele cu înțelepciune sau vei decide să fii curajoasă, dar ia o hotărâre. Nu vei rămâne surprinsă în cazul în care cei din jur vor fi deranjați de sinceritatea ta. Vor pleca sau te vor lăsa în pace

Încearcă să bei doar lucruri de calitate și nu amesteca băuturile. Trăiește viața, dar fără să consumi alcool în exces, fără să te îmbeți. Când vei fi adolescentă sau când vei ajunge în jurul vârstei de 20 de ani, evită să dansezi prea mult sau josnic cu persoane care nu sunt demne de atenție. Încearcă să ai mereu o casă unde să te întorci și nu lua numere de telefon din club

Continuă să-ți iubești tatăl întrucât el va fi mereu prima ta dragoste și, din ce văd eu, și tu ești la fel pentru el.

Spune-le mătușilor tale că ți-am spus să nu porți fiecare bătălie, ci doar pe cele care au legătură cu liniștea ta.

Te vei înconjura doar de oameni, de locuri și de lucruri care te vor iubi la fel de mult cum te iubești pe tine însăți. Iubește-te suficient de mult pentru a rămâne consistentă în efortul de a-ți îndeplini visurile, chiar mai mult decât ai iubi pe cineva, chiar și pe copiii tăi. Tu ești pentru ei modelul după care vor eticheta femeia. Trebuie să fii un om integru pentru a le oferi această posibilitate

Consumă numai hrană de calitate. Gătește, întrucât hrana este viață. Vei bea apă întrucât pielea uscată și coșurile te fac să te simți mai puțin atrăgătoare

Călătorește, întrucât monotonia este la fel ca moartea

Cufundă-te în viață întrucât eu am trăit și am murit ca să poți face tu asta

Dar nu în ultimul rând, amintește-ți de puterea cuvintelor tale pentru a-ți direcționa călătoria prin viață. Fii recunoscătoare de fiecare dată. Exprimă-ți gratitudinea, alături de așteptări și de visuri. Fii mereu în așteptare. Dacă vei vorbi despre ceva, îl poți vedea, iar dacă nu îl vezi, îl vei putea construi.

Cu dragoste, 

Mami”

Articol reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe site-ul medium.com

Sursă: medium.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
„Datorită ție am învățat ce dar prețios este iubirea”. Scrisoarea unei mame pentru fiica ei care a murit
„Datorită ție am învățat ce dar prețios este iubirea”. Scrisoarea unei mame pentru fiica ei care a murit

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Scrisoarea publică a unei mame din Cluj, pentru salvatorul fiicei sale: „Muțumesc pentru omenia cu care...”
    Scrisoarea publică a unei mame din Cluj, pentru salvatorul fiicei sale: „Muțumesc pentru omenia cu care...”

    O mămică din Cluj a fost nevoită să apeleze la ajutorul unui necunoscut pentru a-și duce fiica bolnavă la spital, după ce ambulanța pe care o chemase a întârziat.

    Scrisoarea unui soldat din al II-lea Război Mondial către mama sa a fost livrată după 76 de ani
    Scrisoarea unui soldat din al II-lea Război Mondial către mama sa a fost livrată după 76 de ani

    76 de ani au trecut de când John Gonsalves, pe atunci sergent în armata americană luptând pe frontul german, a trimis o scrisoare către mama sa. Scrisoarea s-a pierdut,...

    Păpușile cu dizabilități. Creațiile unei mame, din iubire pentru fiica ei
    Păpușile cu dizabilități. Creațiile unei mame, din iubire pentru fiica ei

    Părinții copiilor cu dizabilități sau cu diverse afecțiuni grave știu cât de important este ca micuții lor să învețe să se accepte așa cum sunt și să-și poată...

    „Nu mai pupați copiii pe gură!” Mesajul disperat al unei mame, după ce fiica ei s-a luptat cu boala timp de 3 săptămâni
    „Nu mai pupați copiii pe gură!” Mesajul disperat al unei mame, după ce fiica ei s-a luptat cu boala timp de 3 săptămâni

    Organismul unui copil aflat în primii ani de viață este încă fragil, prin urmare trebuie să avem în vedere că până și anumite gesturi de afecțiune îl...

    Povestea cutremurătoare a unei mame: "De la o simplă infecție la ureche, fiica mea a început să lupte pentru viața ei"
    Povestea cutremurătoare a unei mame: "De la o simplă infecție la ureche, fiica mea a început să lupte pentru viața ei"

    Amara, o fetiță de 7 ani, a dezvoltat o infecție la ureche, care nu trecea nicicum. La insistențele mamei sale, medicii i-au făcut niște analize de sânge mai amănunțite și au...

    Scrisoarea unei învățătoare, în pragul Evaluării Naționale: „Spuneți-le că îi iubiți indiferent de rezultate”
    Scrisoarea unei învățătoare, în pragul Evaluării Naționale: „Spuneți-le că îi iubiți indiferent de rezultate”

    În pragul Evaluării Naționale, o învățătoare transmite cu multă empatie, din experiența ei profesională, câteva sfaturi adulților ai căror copii urmează să...

    „Vă înțelegem durerea când nu mai auziți bătăile inimii...”, scrisoarea deschisă a unei asistente către mamele care și-au pierdut bebelușii
    „Vă înțelegem durerea când nu mai auziți bătăile inimii...”, scrisoarea deschisă a unei asistente către mamele care și-au pierdut bebelușii

    Venirea pe lume a unui copil este așteptată cu bucurie, cu emoție, cu nerăbdare. Ce se întâmplă însă când, după o ecografie din perioada sarcinii, o mamă...

    Povestea emoționantă a unei mame profund traumatizată de experiența nașterii: „Vreau să ajut alte mame”
    Povestea emoționantă a unei mame profund traumatizată de experiența nașterii: „Vreau să ajut alte mame”

    Știm cu toții că nașterile nu sunt deloc ușoare, însă pentru unele femei, pot fi de-a dreptul traumatizante. Amber-Lee ne împărtășește experiența nașterii primului...

    © 2024 Qbebe