De ce am gonit-o pe verișoara mea de la înmormântarea bebelușului meu

De ce am gonit-o pe verișoara mea de la înmormântarea bebelușului meu

Bianca Geica - Redactor Senior

Nu există durere mai mare pentru un părinte decât cea a pierderii unui copil. O femeie de peste Ocean povestește, într-o postare pe Reddit, că fiica ei a murit subit în somn la nici două luni după ce a venit pe lume.

La înmormântarea micuței, mama îndurerată a fost surprinsă să o vadă și pe verișoara ei, de care era extrem de apropiată în copilărie, dar de care s-a îndepărtat după ce aceasta s-a căsătorit. S-a bucurat să o vadă acolo, însă lucrurile au degenerat rapid după ce aceasta i-a spus mămicii îndurerate că este însărcinată și că se bucură că bebelușul ei este sănătos.

femeie care plange

„Am gonit-o pe verișoara mea de la înmormântarea bebelușului meu pentru că mi-a spus că e gravidă”

O femeie de peste hotare povestește că a dat-o afaăa pe verișoara ei de la înmormântarea fiicei sale după ce aceasta ar fi fost „nepoliticoasă” și „nechibzuită” etalându-și burtica de gravidă în fața ei:

„Eu și verișoara mea, să-i spunem Emily, am fost întotdeauna foarte apropiate. În copilărie eram de nedespărțit, dar apoi s-a căsătorit și ne-am cam îndepărtat una de cealaltă. Nu am fost invitată la nuntă, la petrecerea burlăcițelor sau la orice altă aniversare sau eveniment important. Eu și soțul meu ne-am străduit, de asemenea, să facem un copil, iar când în sfârșit am rămas însărcinată, am fost extrem de fericită. Eu și verișoara mea am ținut legătura în această perioadă, dar nu ne-am văzut prea mult.

Citește și: 7 lucruri pe care le-am învățat după ce copilul meu a murit

Am să încerc să nu intru prea mult în detalii pentru că mi se rupe inima să vorbesc despre asta. Când bebelușul meu, Stella, avea două luni, a murit din cauza sindromului morții subite. Am intrat într-o depresie oribilă și nu m-am putut ridica din pat săptămâni întregi. Soțul meu a stat lângă mine tot timpul. Îmi făcea supă, îmi aducea reviste care îmi plăceau foarte mult, făcea curățenie prin casă și gătea. Cu toate acestea, nu am primit niciun mesaj de alinare de la Emily sau de la familia ei. Am fost puțin rănită, dar am trecut cu vederea pentru că nu eram foarte îngrijorată de faptul că nu m-a contactat pentru a-mi spune că îi pare rău că bebelușul meu a murit.

Mi-am înmormântat copil câteva zile mai târziu. Când verișoara mea a venit la înmormântare, mi-a spus că îi pare foarte rău pentru pierderea mea și m-a îmbrățișat. Am observat că își ținea mâna sub burtă și că burta i s-a mărit puțin de când am văzut-o ultima oară. M-a văzut că mă uit la burtă și mi-a spus: „surpriză! sunt însărcinată!”. Nu știam ce să cred despre asta, așa că am privit-o în gol pentru o secundă înainte de a merge mai departe. Pe tot parcursul înmormântării, tot ce am făcut a fost să plâng. Când în sfârșit m-am calmat, Emily a venit la mine. Am crezut că îmi va spune ceva liniștitor sau că îmi va spune că totul va fi bine, ca toată lumea, dar în schimb și-a pus mâna pe burtă. A spus ceva de genul: „mi se rupe inima când mă gândesc că același lucru i s-ar putea întâmpla și îngerașului meu. Nu-mi pot imagina prin ce treci tu. Eu și Anthony suntem atât de binecuvântați că avem un copil sănătos până acum bla bla bla”. Am fost șocată. Am început prin a-i spune că bebelușul meu nu a murit pentru că nu era sănătos. A murit din cauza unei boli pe care nu o puteam controla. Apoi i-am cerut să plece.

A durat câteva minute, dar a plecat în cele din urmă. Primesc mesaje atât de furie, cât și de susținere din partea familiei. Soțul meu, socrii mei, tata și prietenii sunt de partea mea, dar mama și mătușile mele, întreaga familie, mi-au spus că am exagerat și că am greșit că am dat-o afară de la înmormântarea copilului meu. Au dreptate? Am exagerat? O parte din mine știe că probabil am făcut-o de rușine, iar cealaltă parte a mea este încă atât de supărată pe ea pentru că nu a empatizat deloc cu mine, cu suferința mea”, a povestit femeia.

Citește și: Dacă bebelușul meu a murit nu înseamnă că nu mai sunt mamă

Mesajele din partea celorlalți utilizatori Reddit nu au întârziat să apară. Cei mai mulți sunt de părere că femeia a procedat corect spunându-i verișoarei sale să plece de la înmormântarea copilului ei:

  • „A fost nechibzuită și nepoliticoasă. Cu excepția cazului în care nu suferă de vreo boală mintală, ceea ce a spus și a făcut este de neiertat. A fost înmormântarea copilului tău - poți să dai afară pe cine vrei și, sincer, faptul că o aveai în preajmă nu îți făcea ziua mai bună. Încearcă să nu te implici în drama care a urmat. Spune doar că nu vrei să vorbești despre asta. Oamenii care te respectă vor înțelege. Îmi pare foarte rău pentru pierderea pe care ai suferit-o”, a scris o mămică.
  • „Nici măcar nu te-a sunat pentru a transmite condoleanțe, ci a venit doar pentru a-și etala sarcina. Dacă nu i-a păsat suficient de mult încât să sune, atunci de ce să apară neanunțată la înmormântarea copilului? E clar că tot ce a vrut a fost să se laude cu faptul că e gravidă”, a mai scris cineva.
  • „A așteptat până la înmormântare înainte de a-și exprima condoleanțele, nici măcar un SMS sau un telefon. Chiar mai rău, a făcut din înmormântarea unui copil o ocazie ca ea să își anunțe sarcina. Nu a fost nepăsătoare, ci malițioasă. Și narcisistă”, a mai adăugat o persoană.
  • Altcineva a scris: „Adică, nu știu ce ar fi putut face în legătură cu sarcina. Era evident că era vizibil însărcinată, probabil că a așteptat până la 12 săptămâni ca să spună cuiva, și probabil că fix în acel timp tu ai pierdut copilul. Chiar nu vrei să trimiți un SMS cuiva care tocmai a pierdut un copil că ești însărcinată. Dar cred că ar fi trebuit să încerce să poarte ceva larg sau un șal sau ceva de genul ăsta, pentru a ascunde burta la înmormântare. Și cu siguranță nu ar fi trebuit să spună cu zâmbetul larg pe buze „Surpriză, sunt gravidă”, ci mai degrabă „Îmi pare rău pentru pierderea ta. Nici nu știu cum să îți spun, dar sunt însărcinată”. Cred că nu vestea în sine că e gravidă te-a deranjat, ci felul în care ai aflat.”.

Tu ce părere ai despre această situație?

Citește și: Am visat că bebelușul meu sănătos a murit când eram însărcinată. La câteva zile de la naștere coșmarul meu a devenit realitate

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: reddit.com

Articolul urmator
Soacra mea i-a dat calmante bebelușului meu fără să mă întrebe
Soacra mea i-a dat calmante bebelușului meu fără să mă întrebe

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am aflat că soțul meu are o aventură cu verișoara mea și o să mă folosesc de idila lor pentru a-i șantaja
    Am aflat că soțul meu are o aventură cu verișoara mea și o să mă folosesc de idila lor pentru a-i șantaja

    „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” nu mai este, din păcate, un final al relațiilor din ziua de astăzi. Tot mai multe cupluri se destramă...

    Verișoara mea este furioasă pe mine pentru că am refuzat să îi adopt copiii
    Verișoara mea este furioasă pe mine pentru că am refuzat să îi adopt copiii

    Voi ce ați face dacă peste noapte, o verisoară cu care nu ați mai vorbit de ani de zile vă roagă să îi adoptați cei 4 copii, pentru că ea, din cauza alegerilor ei de viață,...

    6 fotografii de la înmormântarea Prințului Philip care vor dăinui pentru totdeauna
    6 fotografii de la înmormântarea Prințului Philip care vor dăinui pentru totdeauna

    Prințul Philip a decedat pe data de 9 aprilie, dar funeraliile sale au avut loc sâmbătă, pe 17 aprilie. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla cum s-a desfășurat...

    Universul meu, copila mea scumpă, ne lipsești enorm! Erai a mea, erai fetița mea iubită...
    Universul meu, copila mea scumpă, ne lipsești enorm! Erai a mea, erai fetița mea iubită...

    Nici nu știu cum sa încep sa scriu sau cum sa descriu ce simt...

    Eroina zilei: o fată de 14 ani a gonit hoțul din casă și a ajutat apoi poliția să îl prindă
    Eroina zilei: o fată de 14 ani a gonit hoțul din casă și a ajutat apoi poliția să îl prindă

    A adolescentă de numai 14 ani din Massachusetts, Statele Unite, a gonit un hoț din casa ei și apoi, conform spuselor Poliției, i-a ajutat pe ofițerii implicați în caz să prindă...

    O simplă sângerare a nasului în sarcină a fost semnul că viața mea și a bebelușului erau în pericol
    O simplă sângerare a nasului în sarcină a fost semnul că viața mea și a bebelușului erau în pericol

    O mamă de peste hotare avertizează că orice simptom neobișnuit care apare în timpul sarcinii ar trebui tratat cu seriozitate. În cazul ei, a fost vorba despre o...

    Mama mea mi-a tuns băiețelul și soțul meu nu a mai vorbit cu mine zile întregi
    Mama mea mi-a tuns băiețelul și soțul meu nu a mai vorbit cu mine zile întregi

    Băiețelul acestei femei nu a fost tuns niciodată în 3 ani. Până când bunica lui a luat foarfeca în mână și s-a pus pe treabă. Însă tatăl...

    Fiul meu a devenit fiica mea. O ador, dar tot sufăr când știu că mi-am pierdut băiatul
    Fiul meu a devenit fiica mea. O ador, dar tot sufăr când știu că mi-am pierdut băiatul

    Când unul dintre copiii săi i-a mărturisit că e transgender, Stacy a trebuit să renunțe la așteptările pe care le avea cu privire la familia sa. Cu ajutorul terapiei...

    © 2024 Qbebe