Gestul care te apropie de copilul tău

Gestul care te apropie de copilul tău

Irina Olteanu - Redactor Senior

Dacă îți dorești ca părinte să te apropii mai mult de copilul tău, împărtășind împreună bucuria unor lucruri aparent mărunte, vei reuși să vă apropiați și mai mult. Iată ce a descoperit un tătic și ce sfaturi poți urma și tu la rândul tău.

Face parte din meseria de părinte să ne îndrumăm copiii și să continuăm să menținem o rutină zilnică. Acest lucru înseamnă adeseori stabilirea unor limite, refuzul unor cereri, corectarea comportamentului. În unele situații suntem capabili să fim generoși emoțional, așa încât copilul nu ne percepe îndrumarea drept negativă. Mult mai adesea, copiii ne acordă încredere deplină deoarece interacțiunile pline de dragoste creează un echilibru pozitiv în ceea ce privește stabilirea unei relații sănătoase. Din acest motiv crearea unor interacțiuni pozitive contează extrem de mult.

Cercetările au demonstrat că avem nevoie de cel puțin cinci interacțiuni zilnice pozitive pentru fiecare interacțiune negativă ca să menținem o relație sănătoasă, fericită, care poate aplana conflictele și supărările normale din viața de zi cu zi.

Așadar, atunci când interacțiunile pozitive lipsesc, relația se dezechilibrează în sens negativ. Și în consecință copiii încep să se opună îndrumării noastre și dezvoltă o atitudine ostilă, indiferent de numărul lor.

gestul care te apropie de copilul tau

Cu toții avem un program încărcat, dar atunci când pui bazele unor obiceiuri zilnice, revigorezi relația pe care o ai cu copilul. Iar după un interval de 30 de zile, orice acțiune devine un obicei, prin urmare nu trebuie să te mai gândești la ea.

Gestul care l-a apropiat pe un tată de fiul său

Atunci când ai ceva deprinderi de ieșite din comun, ajungi să experimentezi bucuria de a descoperi faptul că al tău copil este pregătit să treacă alături de tine prin niște experiențe...ieșite din comun. Atfel, dacă cel mic ajunge să audă de la tine cum îi citești o revistă de benzi desenate sau poate este destul de mare încât să îi lași la îndemână astfel de reviste, vei resimți, inevitabil, un sentiment plăcut de nostalgie. Este ca și cum ai reveni la etapa de descoperiri prin care ai trecut când erai copil și la emoția pe care o presupune să o împarți cu cea mai dragă persoană, copilul tău.

Însă împărțirea aceasta nu este lipsită de riscuri. Unul dintre cele mai importante lucruri legate de cultura aceasta, ieșită din tipare, este că ai ales-o singur. Ai optat să simți și să gândești în acest mod. Spre deosebire de sporturi, broccoli, lecții de pian, caligrafie sau altele, nu poți forța un copil să gândească în acest mod, susținând că îi face bine. Din acest motiv, de altfel, și tu la rândul tău când erai copil resimțeai cultura ca pe ceva drag, tocmai pentru că ai ales-o. Și esențial este că funcționeazaă atunci când alegi să faci parte din ea.

În calitate de părinte, înveți să te abții de la reacții atunci când copilul răspunde în mod neinteresat despre ceva ce îi oferi. În loc să privești acest lucru ca pe o oportunitate de a-i explica în detaliu ce avantaje poate prezenta o anumită activitate, trebuie să încerci să asculți mai mult și să îi oferi spațiul necesar epntru a explora. Iar adeseori, acest lucru înseamnă să îl lași să pătrundă în lumea revistelor cu benzi desenate (sau orice altă lume) și să observi ce anume reacții vor apărea. Atunci când îi place ceva, iar ție la rândul tău îți place același lucru, se creează un context comun și se deschide cel mai adesea calea unor conversații despre subiecte colaterale. Care, evident, vor fi respise extrem de rapid de către copil.

Cu excepția nostalgiei sau a speranței că ai putea fi capabil să te conectezi la o linie directă din copilăria ta către cea a copilului, revistele de benzi desenate, cărțile fantastice sau cu iz SF pun bazale unei punți între părinți și copii. Sunt prin ele însele un spațiu pentru explorare comună. În majoritatea experiențelor noastre de părinți, funcționăm ca profesori, ghiduri și nu companioni de drum. Ne conducem copiii prin provocările vieții deoarece ne-am confruntat deje cu ele și cunoaștem drumul. Lumea spectaculoasă a benzilor desenate și a cărților SF nu funcționează neapărat astfel. Ele nu presupun un privilegiu al unei experiențe îndelungate. Toată lumea este la același nivel. Și toată lumea învață să pășească pe acest drum, învață această lume nouă făcând parte din ea.

Senzația de explorare împărtășită funcționează chiar și atunci când noi, adulții, suntem obișnuiți cu lumea pe care o explorăm. Putem păși alături de copiii noștri pe acest drum fantastic, ne putem minuna împreună cu ei despre modul în care decurg anumite povești și putem să ne punem imaginația la contribuție pentru a crea posibile finaluri.

Atunci când împărtășești ficțiuni imposibile alături de copii ești transferat pe un tărâm unde nu mai sunt necesare explicațiile, ci mirarea. Astfel, ajungi mai aproape de copilul tău, care va intra în lumea reală în fiecare zi minunându-se și nu neapărat știind. Copilul se află în mod constant în ipostaza de a descoperi lucruri, este a doua natură umană, iar lucrurile familiar par adeseori bizare pentru ei. Atunci când pătrunzi într-o lume fantastică împreună cu copilul tău, fiecare dintre noi își amintește de același drum parcurs în copilărie și ajungi să experimentezi odată cu el aceeași senzație de ciudățenie.

gestul care te apropie de copilul tau

De reținut

Secretul pentru o relație sănătoasă și durabilă părinte-copil constă în timp. Tuturor ne lipsește, dar atunci când îl acordăm, beneficiile persistă pentru tot restul vieții. Fie că mâncați împreună la masă, fie că împărțiți aceeași cameră și schimbați din când în când două vorbe, orice relaționare umană are nevoie de asemenea de un timp minim petrecut împreună. Munca poate aștepta, chiar și prietenii, dar copiii cresc și nu vom putea niciodată să reluăm aceste clipe petrecute alături de ei. Contează și calitatea timpului petrecut alături de copil, dar mai ales cantitatea. Renunță la telefon, la televizor și bucură-te alături de copilul tău de o activitate care să facă plăcere amândurora. Poate fi vorba despre reviste, un sport sau orice lucru pe care ai începu să îl apreciezi în copilărie și o faci în continuare.

Surse:
www.readbrightly.com; www.ahaparenting.com; http://pintsizedtreasures.com

Articolul urmator
De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică
De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Apelul disperat al unei mame din Cluj. „Am numai 16 lei, mă duceți cu copilul la Urgențe?” Gestul uluitor al unui taximetrist
    Apelul disperat al unei mame din Cluj. „Am numai 16 lei, mă duceți cu copilul la Urgențe?” Gestul uluitor al unui taximetrist

    Gestul nobil, care ar fi fost făcut de un șofer de taxi din Cluj-Napoca, a impresionat o țară întreagă! Bărbatul i-ar fi dus la spital pe o mamă și pe fiul ei bolnav, fără...

    De ce avem sentimentul că se apropie mai repede Crăciunul în fiecare an?
    De ce avem sentimentul că se apropie mai repede Crăciunul în fiecare an?

    Atunci când eram copii, timpul părea infinit. Ni se părea că de la un Crăciun la altul trecea o eternitate. Însă odată cu trecerea timpului, timpul până la...

    Fenomenul „birthday blues”: De ce mă simt trist când se apropie ziua mea?
    Fenomenul „birthday blues”: De ce mă simt trist când se apropie ziua mea?

    Zilele de naștere sunt asociate cu bucuria, petrecerile, cadourile, zâmbetele, dorințele și alte lucruri pozitive. De exemplu, dacă îmi spune cineva să închid ochii...

    7 abilități pe care copilul tău poate să le învețe de la tine vara aceasta
    7 abilități pe care copilul tău poate să le învețe de la tine vara aceasta

    Alături de grija permanentă pentru ca micuțul tău să se dezvolte armonios din toate punctele de vedere, îți dorești ca treptat să-l înveți lucruri care să-i permită...

    5 moduri prin care îl poți încuraja pe copilul tău care învață acasă, să socializeze
    5 moduri prin care îl poți încuraja pe copilul tău care învață acasă, să socializeze

    În ultimii ani, tot mai mulți părinți decid ca micuții lor să învețe acasă. De aceea, este firesc să intervină și această grijă: „Oare copilul meu are...

    Unei mame care își alăpta bebelușul în public i s-a cerut să se acopere așa că s-a conformat! Gestul ei a generat multe comentarii
    Unei mame care își alăpta bebelușul în public i s-a cerut să se acopere așa că s-a conformat! Gestul ei a generat multe comentarii

    Alăptatul în public este încă un subiect controversat. Pe de o parte, anumite persoane sunt de acord cu acest demers și nu consideră că mamele trebuie să se ferească...

    Cele 4 moduri prin care copilul tău te îngrașă
    Cele 4 moduri prin care copilul tău te îngrașă

    Odată ce devii mamă, îți dorești mai mult ca oricând să fii sănătoasă și în formă pentru copilul tău. În ciuda eforturilor tale, anumite rutine din viața...

    11 metode prin care îl determini pe copilul tău să învețe
    11 metode prin care îl determini pe copilul tău să învețe

    Fiecare părinte își dorește să aibă un copil care să învețe bine la școală. În acest articol vorbim despre metode de a determina copilul să învețe, fără...

    © 2024 Qbebe