Lege nouă: tații obligați să plătească jumătate din costurile medicale ale sarcinii

Lege nouă: tații obligați să plătească jumătate din costurile medicale ale sarcinii

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Într-un stat din SUA există o lege ce prevede ca tații să fie responsabili de plata a jumătate din costurile medicale ce țin de sarcină și de naștere. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla care au fost motivele ce au stat la baza elaborării și adoptării unei asemenea legi!

Lege nouă în statul american Utah

Încă din luna februarie a acestui an, senatorii republicani din Utah au ajuns la concluzia că este necesar să se adopte o lege prin care viitoarele mame să aibă asigurate, prin sprijinul viitorilor tați, jumătate dintre cheltuielile medicale ce țin de aducerea pe lume a copilului, pe tot parcursul sarcinii și la naștere. Senatorul republican Dan McCay, a explicat, pentru „The Salt Lake Tribune”, că scopul acestei legi este „încercarea de a se asigura o echitate în privința cheltuielilor din sarcină, distribuirea responsabilităților și recunoașterea faptului că atât mama, cât și tatăl, joacă un rol important în sarcină...se va asigura faptul că, în privința cheltuielilor pe termen lung, va exista o împărțire a acestora și că acestea nu vor fi suportate numai de o singură parte...”.

barbat-alaturi-de-partenera-sa-insarcinata-la-ecografie 

Recent, legea a fost aprobată și semnată de guvernatorul republican Spencer Cox. Aceasta presupune ca tații biologici să se ocupe de jumătate de cheltuielile medicale din timpul sarcinii și cele ce țin de naștere. De asemenea, este prevăzut faptul că tații nu vor fi responsabili și de cheltuielile ce țin de un eventual avort, cu excepția situațiilor în care viața mamei este în pericol sau dacă sarcina provine dintr-un incest sau dintr-un viol.

În situațiile în care paternitatea este disputată, obligația de implicare în cheltuielile pentru mame se impune doar după ce paternitatea se stabilește clar.

Potrivit „Associated Press”, republicanul Brady Brammer a ținut să precizeze că: „Ne dorim să ajutăm oamenii și să fim pro-viață, în opoziție cu ideea de avort. Una dintre modalitățile pentru a îndeplini acest scop este de a contribui la ușurarea poverii ce ține de o sarcină.”

Anul trecut, atât în statul Utah, cât și în alte state republicane (precum Arkansas și Carolina), au fost adoptate restricții în privința avorturilor. De pildă, s-au avut în vedere măsuri care să permită avortul doar în situații precum: viața mamei să fie serios pusă în pericol, sarcina să fie rezultatul unui viol sau a unui incest etc..

Ce spun specialiștii despre legea din Utah

Katrina Barker, Președinte și CEO în cadrul „Planned Parenthood Association” din Utah, a menționat, potrivit „Associated Press”, că noua lege, care prevede ca tații să plătească jumătate din cheltuielile medicale ce țin de sarcină și de naștere, nu va duce la o reducere a tendinței de a se recurge și la avort, întrucât: „Dacă privim lucrurile în ansamblu, să ai un copil și să-l crești implică mulți bani.”

Activiștii pentru drepturile femeilor se întreabă dacă legea din Utah va veni într-adevăr în sprijinul femeilor, dacă este într-adevăr în conformitate cu nevoile lor reale. În același timp, aceștia, dar și analiști specializați în politici publice,se tem că această lege nu le va ajuta pe femeile care sunt supuse violenței domestice, în condițiile în care le poate determina să rămână dependente de partenerii agresivi.

Gabriella Archuleta (analist de politici publice din Utah), a declarat, conform „NBC NEWS”, că legea este în favoarea femeilor care au o situație materială bună și parteneri bogați: „La suprafață, pare o idee bună. Dar ceea ce trebuie să facem este să luăm în calcul și nuanțele și cum acestea au impact asupra femeilor, iar eu nu cred că acestea au fost explorate într-adevăr până la acel nivel până la care ar fi fost necesar.”

Surse: apnews.com, nbcnews.com, sltrib.com, today.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Mi-am pus fiica să se angajeze ca să plătească veterinarul, după ce câinele nostru s-a îmbolnăvit din cauza ei
Mi-am pus fiica să se angajeze ca să plătească veterinarul, după ce câinele nostru s-a îmbolnăvit din cauza ei

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Lege nouă: părinții cu SARS-CoV-2 vor putea fi tratați în secțiile de pediatrie unde se află internați și copiii lor
    Lege nouă: părinții cu SARS-CoV-2 vor putea fi tratați în secțiile de pediatrie unde se află internați și copiii lor

    Ministerul Sănătății a anunțat într-un comunicat de presă că începând de luni, 13 septembrie, toți părinții infectați cu Covid-19 vor putea fi tratați în...

    Mai mulți bani pentru elevi: ce criterii impune noua lege a educației
    Mai mulți bani pentru elevi: ce criterii impune noua lege a educației

    Potrivit unui nou proiect de lege, care vizează modificarea consistentă a Legii educației, regulile actuale pentru acordarea burselor școlare vor suferi o serie de schimbări. Mai exact,...

    Cifre alarmante: jumătate din mamele minore, sub 15 ani, din Europa sunt din România
    Cifre alarmante: jumătate din mamele minore, sub 15 ani, din Europa sunt din România

    Aproape jumătate din numărul mamelor minore, cu vârsta mai mică de 15 ani din Europa, provin din România.

    Noua lege în România: actul sexual cu un minor sub 16 ani este considerat viol
    Noua lege în România: actul sexual cu un minor sub 16 ani este considerat viol

    Pe parcursul zilei de ieri, Camera Deputaților a adoptat o propunere de modificare a Codului Penal, potrivit căreia actul sexual al unei persoane majore cu un minor ce nu a împlinit...

    Lege nouă: profesorii care hărțuiesc elevii nu mai au voie să predea
    Lege nouă: profesorii care hărțuiesc elevii nu mai au voie să predea

    Senatoarea PNL Alina Ghorghiu a inițiat un proiect de lege prin care se dorește ca toate cadrele didactice care sunt urmărite penal sau trimise în judecată pentru hărțuirea...

    Singura grădiniță din România unde îți lași copilul lunea și îl iei vinerea. Cât trebuie să plătească părinții?
    Singura grădiniță din România unde îți lași copilul lunea și îl iei vinerea. Cât trebuie să plătească părinții?

    Chiar dacă, în ultimii ani, auzi tot mai des despre grădinițe care își prelungesc programul de funcționare din ce în ce mai mult pentru a veni în...

    Copilărie pierdută! Povestea celor două fetițe din Roman care își vând jucăriile ca să plătească facturile
    Copilărie pierdută! Povestea celor două fetițe din Roman care își vând jucăriile ca să plătească facturile

    Copilăria ar trebui să fie cea mai frumoasă etapă din viață unui om, o perioada lipsită de griji, dar plină de jocuri și zâmbete. Din păcate, însă, nu toți copiii au...

    Numărul minorilor obligați să muncească a crescut la nivel global prima dată în ultimii 20 de ani
    Numărul minorilor obligați să muncească a crescut la nivel global prima dată în ultimii 20 de ani

    Milioane de copii riscă să fie obligaţi să muncească din cauza pandemiei de COVID-19, avertizează ONU. De altfel, numărul copiilor obligați să muncească a crescut la nivel global,...

    © 2024 Qbebe