Mama mea i-a spus copilului meu că este „patetic” în timpul unui tantrum

De Bianca Geica - Redactor Senior

Vineri, 17.02.2023

Da, copilul meu cel mic a avut un tantrum. Unul major, pot spune! Țipa, plângea și nu voia să se îmbrace. Eu și soțul meu eram calmi. O linișteam. Aveam totul sub control. Frații ei mai mari nici măcar nu erau deranjați. O criză de furie a unui copil mic, destul de comun, nu? Ei bine, se pare că mama mea nu era de aceeași părere!

Mama mea (adică bunica fiicei mele, da?) a venit încercând să „calmeze” situația. Când fiica mea nu a vrut ca bunica ei să o ajute să se liniștească, mama a ieșit în trombă din cameră numindu-și propria nepoată „patetică”. Acest cuvânt m-a lovit din plin. Cine, în deplinătatea facultăților mintale, numește patetică o fetiță de doi ani?

Soțul meu a vorbit imediat cu mama mea pentru a-i spune că acest comportament nu va fi tolerat în casa noastră. A urmărit-o direct pe scări și i-a spus: „Nu-mi pasă dacă nu ești de acord cu felul în care ne creștem copiii. Nu-mi pasă ce crezi despre această situație. Dar nu vei mai vorbi niciodată cu sau despre fiica mea în felul acesta”. Da, am un soț de vis, știu!

„Nu am văzut niciodată un copil de doi ani atât de rău”, mi-a spus mama mai târziu. În acel moment m-a copleșit un imens sentiment de vinovăție. Eram chiar atât de groaznică ca mamă? Adică dacă propria mea mamă, care a avut o mulțime de copii, nu văzuse niciodată „un copil mic atât de rău”. Probabil că ceva din ce făceam era incredibil de greșit. Este ceva în neregulă cu fiica mea? Este ea „rea”?

Bineînțeles că nu este „rea”. Este doar un copil cu un comportament tipic vârstei sale. Mi-ar plăcea să întâlnesc un copil mic care nu a țipat, nu a plâns sau nu a refuzat niciodată să se îmbrace. Există așa ceva?

Copiii au parte de un stres emoțional enorm, fiindcă nu știu încă să își gestioneze emoțiile, care adesea ajung să îi copleșească. Ei învață atât de multe și trebuie să îi sprijinim în acest sens, nu să îi pedepsim până când se potolesc. Nu așa cum societatea obișnuia să îi învețe pe părinți să facă!

Suntem o generație diferită de părinți, care face lucrurile diferit. Construim relații sănătoase cu copiii noștri, în loc să-i „controlăm” sau să încercăm să-i încadrăm într-un tipar perfect.

Nu știu dacă sunt singura, dar eu am crescut cu comentarii și cuvinte dure aruncate la adresa mea tot timpul. „Patetică. Inutilă. Egoistă. Proastă”. Și acum i se întâmpla asta propriei mele fiice. Și nu-mi pasă ce ne-au spus cei de pe vremea când eram copii, cuvintele pot răni.

Îmi amintesc că învățătoarea mea spunea: „bețele și pietrele îmi vor rupe oasele, dar cuvintele nu mă vor răni niciodată”. Cuvintele te vor răni cu siguranță! Cuvintele sunt puternice. Și astfel, pentru proprii noștri copii, eu și soțul meu creăm limite. Aceste remarci și discuții nu sunt deloc permise în casa noastră sau în preajma copiilor noștri. Iar cine nu este de acord cu asta, nu este binevenit în casa noastră! Simplu.

O vom crește pe fiica noastră (și pe toți copiii noștri, desigur) conștienți de faptul că sunt puternici, capabili, inteligenți și buni. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a-i ghida prin emoțiile uriașe cu care învață să se confrunte. Vom fi calmul constant din viața lor. Îi vom ridica doar pentru ca ei să se poată ridica și pe ei înșiși, dar și pe alții. Și dacă mama mea nu va sprijini acest lucru, ei bine, nici noi nu vom sprijini relația ei cu copiii noștri.

Vezi si