În ultimele zile s-a umplut facebook-ul de filmări cu adulți care par diavoli deghizați în oameni. Am văzut un bărbat din Hunedoara care trântește un adolescent de 13 ani de pământ și îl lasă inconștient, băiatul ajungând la spital cu pierderi de memorie. Am văzut un tată care își bate cu o scândură propriul fiu, în timp ce mama zâmbește impasibilă. Am văzut copii care își lovesc mama cu o bâtă îndemnați de tatăl lor, de parcă ar fi o joacă și un gest normal, de parcă le-ar oferi o lecție de viață importantă.
Citește și: "Bătaia la fund" este interzisă prin lege în 52 de state din lume
Țara ”bătăii rupte din rai”
A bate un copil pentru a-l disciplina era una dintre puținele strategii de parenting pe care părinții noștri o cunoșteau și o aplicau. Și cred că nu există vreun adult din generația anilor '70-'80 care să nu fi fost pedepsit când era copil cu un gest violent sau o vorbă grea la un moment dat, fie ea o simplă palmă la fund sau o urecheală zdravănă. Și eu am trecut prin asta și nu îmi judec părinții acum. Atât se putea atunci. Multă vreme mi-am spus, așa cum mulți spun acum, că, și eu mi-am luat-o și uite unde am ajuns acum. Sunt bine! Apoi mi-am studiat puțin tinerețea și mi-am dat seama că, totuși, palmele la fund și închisul în baie pe întuneric m-au afectat fără să știu. Știu că atunci îmi spuneam cât sunt eu de norocoasă, pentru că două surori, prietene de-ale mele, erau bătute cu furtunul de la mașina de spălat de tatăl lor, de față cu noi. Iar tatăl lor era antrenor de lupte greco-romane. Deci se putea mult mai rău. Am fost afectată, pentru că a fost nevoie să citesc multe informații ca să realizez că o simplă palmă la fund sau un tras de păr nu înseamnă disciplină, ci agresiune. Pentru că și eu plecasem la drum ca părinte cu ideea că o palmă este binevenită dacă este dată când trebuie. Pentru că așa văzusem în copilăria mea. Acum sunt o luptătoare acerbă împotriva oricărei forme de agresiune asupra copiilor, fie ea fizică sau emoțională.
Vă invit să citiți o lecție prețioasă de la cei mai calmi părinți de pe Planetă și să aflați cum gestionează inuiții crizele de furie ale copiilor. Să învățați să stăpâniți diavolul din voi atunci când copilul vă înfurie și simțiți că vă pierdeți răbdarea și umanitatea. Am trecut și eu prin asta. Nu este ușor, dar cu antrenament, mi-am stăpânit propriul meu diavol și l-am aruncat cât colo în focurile iadului, în locul unde trebuie să stea pentru totdeauna.
Pentru că acum nu mai putem spune că părinții nu au acces la informații. Acum știm că orice formă de violență la adresa copiilor nu numai că este pedepsită de lege, dar le și formează traume care îi marchează pe viață și care le pot distruge viitorul. Acum când citesc comentarii sau aud replici de genul ”te bat pentru că te iubesc” îmi vine să vomit. Și folosesc acest cuvânt greu pentru că așa este, ba bate un copil este un gest grețos, oribil, inuman.
Un mic exercițiu care să te ajute să scapi de preconcepția că bătaia e ruptă din rai
Să facem un exercițiu de imaginație, toți cei care cred că nu strică să păruiești puțin copilul când a greșit tema sau a dărâmat un pahar cu apă. În acel moment te înfurii, nu-i așa? Pentru că ești obosit, ai griji pe cap, trebuie să te ocupi și de ale tale, și copilul tău nu înțelege asta și în loc să te asculte sau să fie cuminte, îți dă de lucru. Și atunci este mai la îndemână să propagi furia într-un gest violent și să iei copilul de păr sau să țipi la el incontrolabil și isteric, nu-i așa?
- Să mutăm scena la tine la muncă. Nu contează unde lucrezi. Să spunem că ai greșit ceva ... un raport sau că ai stricat imprimanta sau laptopul. Cum ar fi ca șeful tău să vină să te ia de păr pentru greșeala ta? Cum te-ai simți dacă ar începe să urle la tine și să te amenințe?
- Să mutăm scena acum acasă, tu și cu partenerul tău de viață. Să zicem că ai spart un pahar, o cană, că ai ars mâncarea, orice greșeală umană. Și partenerul tău te ia de păr pentru asta, sau te pălmuiește. Sau urlă la tine.
Nu ai considera cele două scenarii de mai sus ca fiind agresiune? Nu te-ar afecta? Nu ai simți că se deschide pământul sub tine? Nu te-ai înfuria și tu la rândul tău? Oare cum se simte un copilaș care trece prin astfel de agresiuni, un copilaș care încă nu știe să îți gestioneze emoțiile și care caută în brațele părinților lui siguranță, nu violență? De ce a face ast aunui copil este ceva normal, dar când este vorba de un adult devine agresiune?
Citește și: Educația copilului. 20 de alternative pentru bătaia la fund
Ce poți face?
- Să îți amintești constant cât de mult îți iubești copilul.
- Să te pui mereu în locul lui.
- Să accepți că este copil și că rolul tău este să îl îndrumi, nu să îl obligi.
- Să pleci de lângă el când simți că te înfurii și nu te mai poți stăpâni.
- Să îl îmbrățișezi și să îi spui ”te iubesc” de fiecare dată când simți că te înfurii.
- Să comunici cu el, nu numai spre el.
- Să îl asculți cu sufletul, nu numai cu urechile.
- Să nu te aștepți ca sfaturile și îndrumările tale să fie puse imediat în practică.
- Să ai răbdare.
- Să fii acolo, lângă el, mai ales în momentele dificile, mai ales când te enervezi pe el. Atunci are cea mai mare nevoie de înțelegerea ta.
- Să fii OM!
Urmareste-ne pe Google News
