”După ce au plâns după câinele lor, mama și tata au decis să adopte un altul. Așa că s-au dus la Adăpostul pentru Câini Palo Alto. Anul era 1987 și pe atunci Palo Alto nu era ceva prea grozav. De îndată ce au ajuns acolo mama le-a explicat că adoră câinii mari și fața celui de la adăpost s-a luminat imediat. I-a spus că au un câine masiv, pentru stăpâni experimentați și că le poate oferi și un discount la adopție pentru el. Cumva părinții mei nu au suspectat nimic.
După ce au făcut cunoștință cu animalul de 45 de kilograme, s-au îndrăgosit imediat de ea, au completat și semnat hârtiile și au luat-o acasă. I-au pus numele Mazel, de la ”Mazel Tov” (o frază ebraică folosită pentru a felicita sau a ura noroc). Fostul câine avea mâncarea într-o găleată cu capac în garaj și niciodată nu s-a petrecut vreun incident. Mazel într-o zi a reușit să desfacă acea găleată și să mănânce tot conținutul ei în 6 minute, până ce mama și-a dat seama că era prea liniște. Majoritatea câinilor latră sau urmăresc veverițele. Mazel a vânat și i-a adus mamei o veveriță drept ofrandă chiar a doua zi. A învățat repede toate comenzile, dar nu asculta supusă, se oprea puțin înainte de a se supune. De fapt, l-a ”educat” pe tata să îi dea gustări din acelea bune încă din prima săptămână. Tot din prima săptămână a învățat să deschidă poarta și pleca la plimbare, dar se întorcea mereu la cină.
Mama și-a dat seama că Mazel este mult mai inteligentă decât orice câine au avut până atunci și a decis să o ducă la veterinar pentru o verificare. Atunci a aflat adevărul despre câinele pe care l-a salvat. De îndată ce medicul veterinar a intrat în cabinet a spus șocat: ”De unde naiba ai luat un lup?” După ce mama l-a liniștit pe medic și după ce acesta a sunat nervos la adăpost, au descoperit că Mazel este un hibrid între husky și lup sălbatic. Veterinarul i-a recomandat să nu o păstreze pe Mazel. Însă mama, fiind un stăpân de câini experimentat, a decis să o păstreze.
Când mama a rămas însărcinată cu mine, Mazel a observat imediat și a săpat o groapă mare în grădină ca să prindă și mai multe veverițe pentru mama mea pentru că ... na ... avea nevoie de proteine să susțină sarcina. Când mama m-a născut, tata a venit acasă de la spital cu un tricou de-al ei și Mazel a dormit cu tricoul ei. Când a doua zi mama a ajuns acasă cu mine, am fost instantaneu recunoscută drept ”pui” și a devenit cea mai protectoare mamă elicopter. Se juca cu mine pe păturică, stătea sub scaunul meu când mâncam, dormea numai lângă patul meu. M-a învățat chiar să și merg, acționând ca un premergător. Mă țineam de blana ei.
Multă lume o făcea pe mama nebună, mai ales când explica faptul că o ajuta ca o bonă. Chiar și veterinarul credea asta când m-a văzut cum îmi bag fața în gura ei ca să îi văd dinții. Însă a renunțat să o mai convingă pe mama, când a rămas însărcinată cu sora mea. Mazel era cu adevărat un lup. Au fost și dezavantaje cu ea. Singurul mod prin care reușeam să o facem să stea în curte era să o legăm, dar rodea funia de fiecare dată. Ne aducea deseori ofrande, animăluțe pe care le prindea și ni le arunca în brațe moarte. Era capabilă să deschidă frigiderul și să se servească cu ce voia de acolo.
Însă avantajele de a crește cu Mazel au fost mult mai importante. Libertatea! Nu era deloc ceva neobișnuit ca eu și sora mea să mergem la plimbare kilometri întregi singure, prin pădure sau prin cartierul nostru, care nu era tocmai sigur. Aveam voie dacă venea Mazel cu noi. Nimeni nu se apropia de noi cu un câine vănător uriaș care ne urma îndeaproape. Să nu mai zic că am câștigat concursul de Cel mai tare animal de companie. Hamsterul lui Billy nu se compara cu un câine de 45 de kile care rupea cu dinții crengi masive de copaci la comandă. Și mai amuzant au fost mamele din cartier care au făcut apoplexie pentru că Mazel venea să ne ia de la stația de autobuz când veneam de la școală, deși nu era niciodată agresivă. Am învățat de la ea stima de sine. Era mereu atât de sigură pe ea și impunea respect prin felul în care mergea și cum te privea. Și eu și sora mea am căpătat un mers sigur și drept și am învățat să ne impunem printr-o singură privire.
Când Mazel avea 17 ani mama și tata au decis să mai adauge o cameră la casă, așa că au chemat o echipă de muncitori. Aceștia trebuiau să treacă pe lângă cușca lui Mazel, la câțiva metri de ea. Într-o zi mama a văzut că cei trei sunt la poartă și că se uită îngrijorați. I-au spus că unul dintre ei a uitat burgerul. Când mama i-a întrebat la ce le trebuie un burger, i-au spus că numai așa pot trece de Mazel. Nu aveau nici cea mai mică idee că Mazel era legată și că nu putea ajunge la ei. I-a păcălit, cu privirea ei feroce, dându-le impresia că nu este legată. Și a primit o lună de zile ]n fiecare zi un burger. Mama a început să râdă și a pus-o pe sora mea de 6 ani să se ducă să le arate că este legată și că este inofensivă. Bineînțeles că nu au crezut-o și au continuat să îi aducă burgeri până au terminat lucrarea.
Mazel a murit în somn la vârsta de 19 ani și jumătate, lăsând în urmă o familie îndurerată, dar recunoscătoare pentru timpul pe care l-am petrecut cu ea. Uneori mai glumim și spunem că până și Moartea a așteptat să adoarmă ca să se apropie de ea.
Poveste tradusă și adaptată după o postare pe Tumblr.
Citește și:
- Ce rasă de câine ești în funcție de zodia ta
- Dacă ai un câine vei trăi mai mult, spune un studiu
- Copilul si cainele: informatii pentru parinti responsabili
Urmareste-ne pe Google News
