Și eu și soțul meu ne-am pierdut câte un picior într-un accident provocat de un șofer băut. Cum am reușit să îl iertăm

Când mi-am revenit în spital, am observat că în locul piciorului meu stâng erau așezate așternuturi de pat...

Aveam un ghips imens pe brațul stâng și dureri mari. Nu știam atunci cât de grav era rănit Chris. Viețile noastre se schimbaseră într-o clipă. Am făcut singurul lucru pe care îl puteam face - m-am rugat. Amândoi provenim din familii cu o credință creștină puternică, pe care ne-am însușit-o de la o vârstă fragedă. Mi-am amintit de Romani 8:28, care vorbește despre faptul că Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre bine, iar acesta a devenit un verset de care m-am agățat cu năduf. M-a mângâiat, de asemenea, modul în care familia, prietenii, vecinii, compania lui Chris și biserica noastră din SUA s-au mobilizat în jurul nostru. A fost pur și simplu uimitor.

Spre surprinderea noastră, am constatat că nu aveam niciun resentiment față de șoferul beat!

Trebuia să ne punem toată energia în recuperare! A fost începutul unei lungi călătorii de reabilitare și a trebuit să învățăm să mergem din nou cu ajutorul protezelor. E greu să fii o persoană cu dizabilități într-o mare de oameni sănătoși. Fiecare zi era de fapt o serie de alegeri: să continuăm să perseverăm la terapie; să alegem să ne uităm la cât de departe am ajuns și nu la cât de departe mai aveam de parcurs; să fim recunoscători pentru ceea ce puteam face, mai degrabă decât să ne gândim la ceea ce se pierduse.

Bineînțeles, am avut câteva zile groaznice, dar, când unul dintre noi era la pământ, celălalt era acolo, capabil să ridice moralul. Suntem, de asemenea, foarte competitivi! Împreună am descoperit noi moduri de a face lucrurile. Ne-am inspirat foarte mult de la alte persoane cu membre amputate. Acești oameni minunați ne-au încurajat rapid - erau exemple vii despre cum ar putea fi viața din nou. Ne-au împărtășit experiențele lor și ne-au spus că ne vom descurca foarte bine. Cineva care a trecut printr-o criză similară și și-a reconstruit viața este capabil să vorbească într-un mod în care nimeni altcineva nu o poate face. În mod ciudat, am putut să mă bazez și pe amintirile bunicului meu. El și-a pierdut piciorul în tranșee în primul război mondial. A avut o viață foarte activă, iar handicapul său a fost o parte normală a creșterii mele.

Citește și: Ne-am pierdut trei copii într-un accident aviatic. Însă Dumnezeu nu ne-a părăsit și ne-a oferit vindecarea

Fiind femeie, m-am luptat cu imaginea pe care o vedeam în oglindă...

În primele zile îmi amintesc foarte bine șocul pe care l-am avut când am văzut stâlpul metalic subțire al protezei în locul piciorului. Obișnuiam să stau cu picioarele încrucișate pentru a ascunde stâlpul în spatele piciorului meu bun. Mai târziu, am cerut să mi se pună un fel de mască de culoarea pielii peste picior, pentru a-mi reda încrederea în mine. Încă mi-e dor să port tocuri!

Citește și: Când ții un volan în mâini, ții și vieți nevinovate!

Știm că viața nu merge întotdeauna conform planului. Unele lucruri cu care ne confruntăm par imposibile. În mod uimitor, am găsit o rezistență dincolo de noi înșine. Acum lucrez ca voluntar, cânt într-un cor și iubesc grădinăritul. Viața este bună, viața este din nou plină și fiecare zi este un dar de la Dumnezeu.

Citește și: Drama unui pompier SMURD chemat la un accident unde victima era chiar singura sa fiică