„Am pierdut o sarcină la 44 de ani. Avem 4 copii dar suferim enorm, atât eu, cât și soțul meu”

„Am pierdut o sarcină la 44 de ani. Avem 4 copii dar suferim enorm, atât eu, cât și soțul meu”

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Chiar dacă și-au îndeplinit deja visul de a deveni părinți, anumite persoane suferă foarte mult când nu își pot lărgi iar familia. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre pierderea unei sarcini, suferința devine mai mare. Printr-o asemenea experiență a trecut și un cuplu din SUA, în condițiile în care nu a reușit să aibă parte și de al cincilea copil. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi o poveste de viață ce te va emoționa!

A rămas însărcinată la 44 de ani

Colleen Dilthey Thomas (din SUA) este redactor freelancer și mama a patru copii, trei băieți și o fată. Într-o confesiune pentru „cafemom.com”, ea a povestit că nu se aștepta să rămână iar însărcinată la vârsta de 44 ani:

„Sarcinile pot veni când te aștepți mai puțin și te pot lua prin surprindere. Cu câteva luni înainte să împlinesc 45 de ani, fiind deja mama a patru copii, am sesizat pe testul de sarcină două liniuțe roz care mi-au schimbat total cursul vieții. 

Mezinul familiei urma să împlinească 8 ani peste câteva săptămâni; ceilalți copii ai mei aveau 15, 13 și 10 ani. De aceea, apariția unui bebeluș nu era în mod cert lozul câștigător când ai 44 de ani și un soț de 50 de ani, însă oricum eram extrem de entuziasmată. Mai erau două zile până la Crăciun, iar eu deja mă imaginam, anul viitor, împodobind bradul alături de un bebeluș aflat în leagăn. În plus, deja mă gândeam cum va arăta fotografia noastră de familie adăugând o nouă față zâmbitoare. Chiar dacă aveam deja o familie numeroasă, un alt copil reprezenta o adevărată binecuvântare.

fotografie de familie, parinti fericiti alaturi de cei patru copii ai lor

Întrucât eram trecută de 40 de ani, aveam temeri legate de sarcină. Am făcut analize de sânge, nivelul HCG se dublase, iar nivelul progesteronului era normal. Aveam sânii sensibili, iar mersul cu mașina mă făcea să amețesc. Eram sigură că totul era bine dar, cu toate acestea, mă abțineam să fiu prea optimistă până nu auzeam primele bătăi ale inimii copilului.

La prima programare la ecografie, se observa „sacul de gălbenuș”, dar nu și polul fetal. M-am îngrijorat, însă personalul medical m-a liniștit și mi-a zis că probabil era mult prea devreme, prin urmare am fost programată la un nou control după 10 zile. În acea zi, am fost foarte speriată. La un moment dat, eu și soțul meu am văzut pe ecran inimioara copilului nostru. Era mică, însă bătea, așa că am fost extrem de fericiți.”

Începuse primele pregătiri pentru venirea pe lume a copilului

După prima ecografie, Colleen și soțul ei au început să se pregătească pentru venirea pe lume a celui de-al cincilea copil. Spre exemplu, au cumpărat haine pentru gravide, un pătuț și au început să se gândească și la numele acestuia. Pentru sursa citată, mama a venit și cu aceste precizări:

„Am făcut o afacere extraordinară cu pătuțul și chiar mi-am cumpărat o pereche de colanți pentru gravide. Știam că sunt în vârstă, aveam deja două cezariene și mă gândisem că burtica va ieși repede în evidență- prin urmare, aveam nevoie de ceva de îmbrăcat care să se întindă bine.

După aceea am început să ne gândim la numele copilului. Întrucât nu cad întotdeauna de acord cu ușurință cu soțul meu, am hotărât că era mai bine să începem din timp să ne gândim la așa ceva. Purtam numai între noi astfel de discuții, întrucât erau foarte puține persoane din preajma noastră care știau despre sarcină. De asemenea, am păstrat acest secret și față de copiii noștri, intenționând să așteptăm până la următoarea ecografie.” 

mama, tata si cei patru copii ai lor

A pierdut sarcina

La următoarea programare la ecografie, Colleen a aflat că pierduse sarcina. Stând de vorbă cu sursa citată anterior, a venit cu detalii despre acea zi:

„Soțul meu avea o întâlnire, așa că l-am asigurat că totul va fi bine. Aveam nevoie doar de suportul moral din partea lui, în rest fiind convinsă că urma să vin în casă cu numeroase poze de la ecografie și să ne pregătim să discutăm despre cum aveam să le dăm vestea și copiilor noștri.

Am presimțit brusc că era ceva în neregulă. În timpul ecografiei, tehnicianul a tot mișcat ecograful, însă nu a putut fi detectată nicio bătaie a inimii copilului. Tocmai când mă pregăteam să întreb ce se întâmpla, mi s-a spus: „Nu văd nimic. Îmi pare rău”.

În acele momente am sărit de pe masă pe jumătate dezbrăcată și am dat fuga la telefon. Aveam senzație de vomă; nu îmi venea să cred ceea ce auzisem. L-am sunat pe soțul meu și abia am avut putere să îi spun ce s-a întâmplat. Nu mai era vorba despre niciun bebeluș.

Personalul medical de acolo a fost nu numai profesionist, ci și plin de compasiune. Astfel, m-au salvat de durerea pe care aș fi resimțit-o trecând prin sala de așteptare, plină de viitoare mame care își atingeau cu bucurie burtica de gravidă. În schimb, am ieșit pe ușa din spate și m-am întors singură la lift. Încercam să mă stăpânesc în timp ce plecam de acolo- șocul și adrenalina m-au ajutat.” 

A vorbit despre suferința prin care a trecut alături de soțul ei

Cea care a pierdut sarcina la 44 de ani și-a încheiat confesiunea explicând cât de mult a suferit după o asemenea experiență. În același timp, a insistat asupra ideii că și soțul ei a fost foarte afectat. Pentru aceeași sursă, a dezvăluit că:

„Pe drumul spre casă aveam impresia că totul era învăluit în ceață și pot spune că pur și simplu am clacat când l-am văzut pe soțul meu. M-a ținut în brațe mai strâns ca niciodată și m-a lăsat să tremur și să suspin. Când obrajii mei s-au lipit de ai lui, am putut să simt cum lacrimile mele se împleteau cu ale lui. Nu numai eu eram devastată; și el aveai inima frântă. 

femeie cu bluza alba, ce isi imbratiseaza partenerul in bluza neagra

De cele mai multe ori, tații nu sunt luați în seamă când vine vorba de pierderea unei sarcini. Chiar dacă soțul meu avea 50 de ani și se gândea la cum o să susțină o familie formată din 7 persoane cu un nou-născut, și el a simțit din plin pierderea suferită. În momentul în care l-am întrebat dacă era trist, mi-a zis: „Știam că nu avea să fie ușor să ai un copil de 10 ani la 60 de ani, însă dacă puteam să țin o mânuță, pe stradă, pentru mulți ani, aș fi simțit că tot efortul merita din plin.”

În schimb, știam că mă va ține pe mine de mână. El urma să îmi fie alături când urma să trec prin intervenția ce îmi va aminti că am pierdut o sarcină. În plus, știam că va fi acolo când urma să mă trezesc. Și copilul nostru va fi alături de noi. Va rămâne pentru întotdeauna în inimile noastre. Deși am avut la dispoziție doar șase săptămâni în care am visat la el, pot spune că le voi ține minte mereu.

Până când ne vom revedea, îngerașul meu, ține minte că i-ai schimbat în bine pe mami și pe tati, că te vom iubi mereu și că vom suspina întotdeauna la gândul că nu te-am putut ține în brațe.” 

Ce înseamnă, cu adevărat, să pierzi o sarcină. Mărturiile emoționante a 15 mămici eroine

Surse foto: facebook.com/colleendthomas/, instagram.com/comeoncolleent/, Image by Freepik

Surse articol: Articolul reprezintă traducerea și adaptarea materialului scris de Colleen Dilthey Thomas pentru CafeMom

Articolul urmator
Credeam că suntem fericiți, dar am aflat că soțul meu are o altă familie de 17 ani
Credeam că suntem fericiți, dar am aflat că soțul meu are o altă familie de 17 ani

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am rămas însărcinată la 40 de ani, dar am pierdut sarcina. Cum am depașit momentul
    Am rămas însărcinată la 40 de ani, dar am pierdut sarcina. Cum am depașit momentul

    Pierderea unei sarcini esrte una dintre cele mai traumatizante experiențe prin care poate trece o femeie, indiferent de vârsta la care se întâmplă. O mămică povestește...

    Da! Soțul meu este gay si avem și doi copii împreună
    Da! Soțul meu este gay si avem și doi copii împreună

    Ne-am cunoscut la biserică. L-am observat pe Matthew în prima mea duminică din acea congregație. Ieșea în evidență nu numai datorită înălțimii lui ci și datorită...

    „Soțul meu refuză să mai avem relații intime de când am rămas însărcinată. Mi-a spus că nu îi mai place corpul meu”
    „Soțul meu refuză să mai avem relații intime de când am rămas însărcinată. Mi-a spus că nu îi mai place corpul meu”

    Sarcina aduce multă fericire în cuplu, dar și multe provocări îndeosebi din punct de vedere intim. Ce soluții de reolvare există atunci când partenerul de cuplu...

    Fiul meu de șapte ani nu are limită la zahăr. Avem tot timpul dulciuri în casă, dar el mănâncă foarte rar
    Fiul meu de șapte ani nu are limită la zahăr. Avem tot timpul dulciuri în casă, dar el mănâncă foarte rar

    O mămică de peste hotare nu impune nici o limită asupra zahărului pe care copilul său îl consumă. Cu toate acestea, se pare că micuțul mănâncă dulciuri foarte rar....

    Copiii mei se ceartă atât de rău, încât soțul meu vrea să divorțeze
    Copiii mei se ceartă atât de rău, încât soțul meu vrea să divorțeze

    Relația dintre frați poate să fie foarte dificilă, mai ales când ajung să fie influențați de pubertate. Am primit un mesaj foarte interesant pe acest subiect de la o mamă a...

    Fiul meu a devenit fiica mea. O ador, dar tot sufăr când știu că mi-am pierdut băiatul
    Fiul meu a devenit fiica mea. O ador, dar tot sufăr când știu că mi-am pierdut băiatul

    Când unul dintre copiii săi i-a mărturisit că e transgender, Stacy a trebuit să renunțe la așteptările pe care le avea cu privire la familia sa. Cu ajutorul terapiei...

    Câștigătoarea MasterChef a pierdut sarcina și dă vina pe medicul ei: „Era întreg, dar începuse să se descompună. Am intrat în stare de șoc”
    Câștigătoarea MasterChef a pierdut sarcina și dă vina pe medicul ei: „Era întreg, dar începuse să se descompună. Am intrat în stare de șoc”

    În urmă cu o lună, Aida Parașcan, câștigătoarea MasterChef, anunța că urmează să devină mamă pentru a patra oară, la 39 de ani. Din păcate, însă, a pierdut...

    6 simptome de sarcină destul de neobișnuite, dar care nu sunt chiar atât de ciudate
    6 simptome de sarcină destul de neobișnuite, dar care nu sunt chiar atât de ciudate

    Câte simptome experimentează o femeie în sarcină? Probabil mai multe decât putem număra. Uite 6 simptome care pot părea bizare, dar de fapt sunt complet normale.

    © 2024 Qbebe