Soțul meu m-a întrebat ce am de gând să gătesc în timp ce eram în travaliu

Soțul meu m-a întrebat ce am de gând să gătesc în timp ce eram în travaliu

Alina Nedelcu - Redactor Senior

În momentele în care îți aduci copilul pe lume, aștepți susținere din partea persoanelor apropiate, în special de la partenerul de viață. Din păcate, nu toate femeile au parte de așa ceva ci, dimpotrivă, ajung să se simtă neglijate și umilite din pricina partenerilor de cuplu. Printr-o asemenea experiență a trecut și o femeie din SUA la nașterea primului ei copil. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi cum s-a comportat soțul cu ea atât înainte de naștere, cât și după aceea. 

A adus în prim-plan comportamentele soțului pe când ea se afla în travaliu

Jenna, o mamă din SUA, a apelat la o rețea de socializare pentru a povesti cum s-a comportat soțul ei în timp ce ea se pregătea să-l aducă pe lume pe primul lor copil. Astfel, într-un videoclip postat pe TikTok, care a fost șters la câteva ore de la postare, după ce bărbatul a fost aspru criticat, mama a explicat ce a făcut soțul ei atât înainte să o ducă la spital, cât și în timpul travaliului.

La patru ore de când i se rupsese apa, Jenna a fost întrebată de soțul ei ce avea de gând să-i gătească pentru cină. Potrivit informațiilor furnizate de „Daily Mail”, lucrurile au decurs în felul următor: „Mi s-a rupt apa în jurul orei 14:00, iar în jurul orei 18:00 el m-a întrebat ce aveam de gând să pregătesc pentru cină. I-am zis că trebuia să se descurce singur întrucât eu ajunsesem deja la dilatație și, prin urmare, nu îi puteam pregăti fajitas”.

barbat speriat stand in pat langa partenera lui ce are contractii

Câteva ore mai târziu, când viitoarea mamă s-a simțit rău, bărbatul a făcut alt gest care a deranjat-o: „În jurul orei 21:00, mi se făcuse rău și pur și simplu mă târam prin dormitor, întrucât aveam senzație de vomă”. Atunci acesta i-a adus vasul în care puneau hrana câinelui și i-a spus că era bine să-l aibă la îndemână în cazul în care voma.

Mai târziu, când se făcuse 1 noaptea, Jenna și-a dat seama că dilatația era suficient de mare cât să meargă la spital pentru a naște. Ea își dorea să ajungă cât mai repede acolo, dar soțul ei nu a ținut cont de situație și a ales o altă rută, așa cum reiese din sursa citată: „Soțul meu a hotărât să alegem alt drum până la spital. A zis „Este o nouă rută, un nou drum, nu am mers niciodată pe aici la spital”.

De asemenea, proaspăta mamă a fost șocată când a realizat că soțul ei nu îi respectase deloc intimitatea și că îi făcuse fotografii în timpul travaliului. Ceea ce a deranjat-o a fost că nu o întrebase dacă putea să realizeze acest demers și, mai mult decât atât, trimisese fotografii cu părțile ei intime membrilor familiei.

A dezvăluit ce a mai făcut soțul ei și după nașterea copilului lor

Bărbatul nu s-a limitat la comportamentele amintite. În ziua în care Jenna urma să iasă din spital, soțului ei i se făcuse foame și i-a cerut să-i dea și lui jumătate din batonul cu proteine pe care îl avea la ea. Conform sursei citate anterior, Jenna a relatat următoarele: „Era ora 8 dimineața, asistentele mi-au zis că era cazul să mănânc ceva înainte să plec din spital, dar soțul meu mi-a cerut să împart cu el batonul cu proteine pe care îl aveam”. 

Alt caz similar a atras atenția în mediul online

În urmă cu câțiva ani, altă proaspătă mămică a dezvăluit comportamentele soțului în timp ce ea se străduia să facă față durerilor din timpul travaliului. Într-o confesiune pentru „Reddit”, a povestit că:

„Pe când eram în travaliu, am descoperit o variantă îngrozitoare, plină de cruzime și de imaturitate a soțului meu, pe care credeam că îl iubesc foarte mult.  

De mine se ocupa un asistent care le coordona pe toate celelalte asistente și atunci i-am cerut soțului meu să stea cu mine, întrucât mă temeam că asistentele nu îl vor chema pe medic și nu îmi vor face la timp injecția epidurală. Temerile mele s-au adeverit, așa că am fost nevoită să nasc fără această injecție.

La un moment dat, soțul meu mi-a zis că obosise și că simțea nevoia să tragă un pui de somn și să mănânce. M-am gândit că eu nu puteam face nimic din toate acestea. De ce voiai să pleci de lângă mine? De ce nu ai fost lângă mine atunci- deși știai că nu mă simțeam în largul meu singură...? În tot intervalul în care m-am aflat în travaliu, nu a făcut altceva decât să se plângă, să mă pălmuiască și să le ceară asistentelor medicamente pentru durere pentru el.

barbat care isi tine de mâna partenera aflata in timpul travaliului

Ceea ce m-a rănit mai mult a fost comportamentul lui după ce am născut. Am avut un travaliu foarte lung și foarte dificil. Pe când stăteam întinsă și eram tăiată practic până în zona anusului, a întrebat-o pe doctoriță dacă puteau să pună copci suplimentare și a făcut un gest care să arate că se referea la îngustarea vaginului. Toate acestea în timp ce eu zăceam acolo, încercând să nu par atât de umilită, de chinuită și de epuizată, iar el ținea să spună tuturor cum zona mea intimă era distrusă și că ar trebui să fie mai „îngustă”...Eu eram practic terminată, iar el nu făcea altceva decât să se gândească la părțile lui intime. Atunci doctorița s-a uitat la mine, m-a văzut că plângeam și, pe un ton ferm, i-a spus că va acționa ca și cum nu ar fi auzit acel comentariu nepotrivit.

Toate acestea s-au întâmplat în vară, iar eu tot nu mă simt în largul meu. Mama mea îmi spune că exagerez din pricina depresiei postnatale. Îmi este prea rușine să împărtășesc toate acestea cu prietenele mele, care cred că totul este în regulă. Simt că ceva s-a rupt în mine începând cu acea zi. Nu știu dacă îmi mai iubesc soțul sau dacă mai vreau să fiu alături de el...” 

Soțul meu nu vrea să fie alături de mine în sala de naștere. Spune că i se pare scârbos

Tu ce părere ai despre atitudinea acestor bărbați față de soțiile lor? Cum ai proceda dacă ai fi în locul acestor mame?

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: dailymail.co.uk, mirror.co.uk, reddit.com

Articolul urmator
Soțul meu a scos ușa de la dormitorul fiului nostru. Eu i-am luat alta de ziua lui și soțul meu s-a supărat
Soțul meu a scos ușa de la dormitorul fiului nostru. Eu i-am luat alta de ziua lui și soțul meu s-a supărat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am fost nevoită să-mi iau adio de la primul meu copil, în timp ce eram în travaliu. Nicio mamă nu ar trebui să treacă prin asta!
    Am fost nevoită să-mi iau adio de la primul meu copil, în timp ce eram în travaliu. Nicio mamă nu ar trebui să treacă prin asta!

    O mamă și-a luat rămas bun de la primul său fiu, după ce acesta și-a pierdut viața în urma unui accident. În același timp, se afla în travaliu, pregătindu-se să-l...

    Soțul meu mi-a făcut o poză în timp ce eu dormeam cu bebelușii la sân. Este cel mai frumos portret al meu!
    Soțul meu mi-a făcut o poză în timp ce eu dormeam cu bebelușii la sân. Este cel mai frumos portret al meu!

    Chiar dacă, de cele mai multe ori este plină de provocări, trebuie să recunoaștem că alăptarea rămâne una dintre cele mai speciale și fericite etape din viață unei proaspete...

    O mămică și-a primit diploma de absolvire a facultății în timp ce era în travaliu: „Sper să fiu o inspirație pentru fiica mea”
    O mămică și-a primit diploma de absolvire a facultății în timp ce era în travaliu: „Sper să fiu o inspirație pentru fiica mea”

    Kelsey, o mămică în vârstă de 27 de ani, a avut o ceremonie de absolvire cel puțin neașteptată. În timp ce se afla în așteptarea diplomei sale, a intrat...

    Soțul meu mă pune să mă ascund în dormitor când alăptez
    Soțul meu mă pune să mă ascund în dormitor când alăptez

    Alăptarea este hrană, deci este ceva cât se poate de natural și normal. Societatea a început să accepte și sa normalizeze gestul de a hrăni un bebeluș de la sân, dar...

    Soțul meu vrea o zi liberă de la viața de familie pentru că are un salariu mai mare ca al meu
    Soțul meu vrea o zi liberă de la viața de familie pentru că are un salariu mai mare ca al meu

    A fi părinte este un job cu normă întreagă, indiferent că ești o mamă casnică sau că lucrezi 50 de ore pe săptămână. Oricât de mult ți-ai dori, uneori, să...

    Am visat că bebelușul meu sănătos a murit când eram însărcinată. La câteva zile de la naștere coșmarul meu a devenit realitate
    Am visat că bebelușul meu sănătos a murit când eram însărcinată. La câteva zile de la naștere coșmarul meu a devenit realitate

    Breinne Chavers este în prezent mama a cinci copii. Într-o confesiune emoționantă, ea a dezvăluit suferința imensă prin care a trecut când unul dintre fiii ei a...

    Soțul meu m-a pus să îngenunchez și să îi cer iertare fiului meu de 3 ani, pentru că nu trebuie să se supună femeilor
    Soțul meu m-a pus să îngenunchez și să îi cer iertare fiului meu de 3 ani, pentru că nu trebuie să se supună femeilor

    Este extrem de dificil să îți dai seama când relația de cuplu devine abuzivă, mai ales când dragostea este încă prezentă și are și un copil drept rezultat....

    O învățătoare însărcinată și-a întrebat elevii ce să facă dacă bebe va plânge. Răspunsurile sunt haioase!
    O învățătoare însărcinată și-a întrebat elevii ce să facă dacă bebe va plânge. Răspunsurile sunt haioase!

    Viața este plină de surprize, unele fericite, altele mai puțin fericite. Uneori avem nevoie de sfaturi pentru a face față acestor surprize și, de obicei, le primim de la cei pe care...

    © 2024 Qbebe