„Trăiesc cu un sentiment constant de vină. Am o fetiță de 2 ani, job full time și fac naveta pentru a-mi îngriji tatăl bolnav de cancer”

Sentimentul de vină este cel care nu îți dă pace noaptea, îți întunecă gândurile, te face să nu mai gândești clar și îți aduce un sentiment de frustrare și o oarecare anxietate în ceea ce privește deciziile pe care le iei în viață. Cel mai bine cunoaște acest lucru mama unui copil de 2 ani, care a rămas la vârsta de 14 ani fără mamă din cauza cancerului, iar tatăl ei acum suferă de aceeași afecțiune nemiloasă, fiind nevoită să îl îngrijească.

Are un job full time, face naveta pentru a-și îngriji tatăl, încearcă să petreacă timp cu fetița ei, dar și să își rezolve treburile casnice. Michele descrie îndurerată sentimentul de vină pe care îl poartă atunci când se află alături de fetița ei și își lasă tatăl bolnav în grija altcuiva, dar și atunci când se află alături de tatăl ei și își lasă fiica în grija soțului sau altei persoane, la o vârstă la care are cea mai mare nevoie de mamă.

„Au fost momente când aș fi dat orice să fiu alături de fiica mea, dar nu puteam pentru că îl îngrijeam pe tata”

În anul 2023 a avut loc o inundație masivă în New York, iar fenomenul a fost televizat și cunoscut în întreaga lume, împreună cu imaginile apocaliptice surprinse pe cameră. Atunci, protagonista poveștii noastre de viață se afla alături de tatăl ei pe care îl îngrijea în casa lui din Massachusetts, deși ea locuia împreună cu familia și fiica ei în Queens.

Distanța dintre cele două localități este considerabilă, iar mama își amintește cu groază momentele în care rudele o sunau să o întrebe dacă este bine și dacă a fost afectată de inundații, iar singurul lucru la care se gândea era cum să ajungă mai repede la fiica ei. Michele își amintește cum abia se întorsese de la o programare pe care tatăl ei o avea cu medicul chirurg care l-a operat, în timp ce micuța Ellie se afla la câteva ore de mers cu mașina distanță.

„Socrul meu și sora mea au fost singurele persoane care au insistat să nu mă avânt cu mașina în acele condiții meteo istorice pentru a-mi vedea fiica. Așa că am așteptat până a doua zi dimineață să pot pleca la drum. Singurul lucru la care m-am gândit și care m-a oprit să fac acea cursă periculoasă într-o noapte în care străzile New York-lui erau inundate a fost să nu îmi las fiica fără mamă la vârsta atât de fragedă”, mărturisește mama.

Am început să-mi îngrijesc mama de la 13 ani. Viața mea s-a schimbat pentru întotdeauna

„Mama mea a murit de cancer când aveam doar 14 ani”

Michele destăinuie faptul că mama ei a decedat atunci când abia împlinise vârsta de 14 ani, lăsând-o în grija tatălui ei care s-a îmbolnăvit și el de cancer la câțiva ani distanță. Așadar, până la împlinirea vârstei de 30 de ani, Michele a fost nevoită să își vadă ambii părinți în suferință. Mama ei a fost răpusă de un cancer colorectal.

„Mama mea a decedat când intram în primul an la liceu. Când alte fete își făceau griji ce haine să poarte sau cum să se machieze, eu o vedeam pe mama cum se stinge. 20 de ani mai târziu sunt pusă în situația de a avea grijă de tatăl meu care suferă tot de cancer și nu pot să nu mă întreb dacă fiica mea o să mă judece sau o să uite de mine pentru că mi-am petrecut atât de mult timp fără ea.

Știu că soțul meu și fiica mea mănâncă ce a rămas de la masa anterioară, la cină, știu că nu le este ușor și mă întreb dacă mă va mai lăsa să-i cânt înainte de culcare așa cum o făceam înainte. Din luna iulie de când i-a fost descoperită tumora la pancreas, tatăl meu a trecut printr-o operație care a durat opt ore pentru înlăturarea acesteia și prin 12 ședințe de chimioterapie, iar eu a trebuit să fiu alături de el”, povestește îndurerată Michele.

Am fost copil singur la părinți și mi-a revenit mie sarcina de a avea grijă de mama mea. Am detestat faptul că am fost nevoită să fac asta

„Sentimentul de vină nu îmi dă pace”

„Atunci când sunt cu tatăl meu mă simt vinovată că nu sunt alături de fiica mea, iar atunci când mă aflu în prezența lui Ellie și mă joc cu ea, mă simt vinovată că nu am grijă de părintele meu. Nu pot să echilibrez nicicum situația aceasta încurcată și am intrat într-un cerc vicios din care cu greu pot ieși. O prietenă chiar mi-a spus că prin acțiunile mele Ellie învață să fii o fetiță puternică, fiind obișnuită cu greutățile de mică. Nu m-am simțit mai vinovată ca atunci în toată viața mea.

Atunci când simt că mă doboară gândurile, mă gândesc că Ellie este prea mică să își amintească de zilele în care nu am putut să fiu lângă ea, dar tatăl meu o să țină cont de toate sacrificiile pe care le-am făcut și timpul pe care am renunțat să-l petrec în compania fiicei mele de dragul lui. În fond, trebuie să fiu mai mult decât o mămică în viața aceasta, am un job full time de reporter, sunt copil, gospodină, soție, am diferite obligații și responsabilități.

Mai e mult până când fetița mea va fi pusă și în rolul de mamă și în cel de fiică, dar sper ca atunci să realizeze că nu trebuie să aleagă, ci să găsească un echilibru în toate. Cel mai bun cadou pe care pot să i-l fac atât fiicei mele, cât și tatăl meu, este să fiu prezentă în viața lor și să-i îngrijesc așa cum pot”, susține Michele.

A fi în același timp părinte, copil, angajat cu normă întreagă, gospodină, soție, este copleșitor. Sunt deja foarte multe roluri pe care o femeie trebuie să le îndeplinească. Din fericire, reprezentantele sexului slab sunt mai puternice decât cred și pot face față oricăror provocări în această viață, chiar și cu sentimentul de vină dus pe umerii lor firavi.