Un bărbat recunoaște că nu își poate iubi bebelușul care a venit pe lume accidental. „Nu este viața la care am visat”

Nu și-a dorit niciodată să aibă copii, iar soția lui a refuzat să facă întrerupere de sarcină

Un bărbat a apelat la o rețea de socializare pentru a dezvălui cât de mult suferă de când fiul său a venit pe lume. Astfel, nu s-a ferit să spună că niciodată nu și-a dorit să fie părinte, că nici soția lui nu își dorea neapărat să devină mamă dar că, până la urmă, aceasta a renunțat la ideea de a face avort. Pentru „Reddit”, a povestit că:

„Eu și soția mea (ea are 40 de ani acum și suntem căsătoriți de 18 ani) am stabilit clar să nu devenim părinți sau cel puțin așa am crezut. Dintotdeauna am spus că, în cazul în care ar rămâne însărcinată accidental, va face întrerupere de sarcină.

De asemenea, am vorbit și despre vasectomie, dar până la urmă nu am recurs la așa ceva. Nu ne implicăm des în activități sexuale, poate o dată pe lună. În plus, soția mea are un dispozitiv intrauterin. De cele mai multe ori, folosim prezervative. 

În ciuda tuturor acestor măsuri, soția mea a rămas însărcinată. Eu am încercat să o conving să facă avort, așa cum hotărâsem mai demult. Ea a început să aibă îndoieli din acest punct de vedere. Până la urmă, a spus că nu poate trece prin așa ceva. Nu o învinuiesc pentru asta și nici pentru faptul că și-a dorit brusc să devină mamă. O asemenea dorință este ceva firesc. Nu pot să dau vina pe ea. O iubesc foarte mult. Știu cum este ea de fapt și înțeleg că nu s-a simțit capabilă să treacă peste un avort”. 

Nu a ezitat să spună că nu își iubește copilul

Continuându-și confesiunea pentru sursa citată, cel care a devenit tată accidental a precizat că soției sale îi place să fie mamă. În schimb, el a recunoscut că nu și-a dorit ca viața lui să se schimbe atât de mult și simte că statutul de părinte reprezintă o povară. În același timp, a menționat că se teme că fiul său va avea de suferit pentru că nu se va simți iubit și de către el și, mai mult decât atât, consideră că nu va putea să mai aibă viața visată tocmai pentru că a devenit tată:

„Soția mea s-a adaptat foarte bine la viața de mamă, dar oare pot spune la fel și despre mine, că m-am adaptat la statutul de tată? Nu, nu pot să afirm asta. Înainte intenționam să ies la pensie peste câțiva ani. Totodată, discutasem cu soția mea că urma să călătorim pentru că nu am avut timp. Eu am fost mereu foarte ocupat. De altfel, am muncit mult pentru a putea să beneficiem de așa ceva. Pentru că avem un copil, nu mai putem să facem asta. Ideea este că am început să am resentimente. Faptul că voi fi tată de adolescent la vârsta de 60 de ani mă îngrozește. Când îmi privesc fiul nu simt că îl iubesc, simt numai o responsabilitate copleșitoare.

Mă simt groaznic pentru că spun așa ceva, dar nu este viața la care am visat sau pentru care m-am străduit atât de mult. Nu îmi urăsc fiul. Asta este situația. Cu toate acestea, nu pot spune că nu îmi este foarte greu. În special din punct de vedere mintal. De altfel, simt că am ajuns o epavă din punct de vedere emoțional. Cred însă că reușesc să ascund ceea ce simt. 

Pur și simplu am impresia că situația de acum nu se mai termină. Copilul meu nu face altceva decât să plângă. Nu este niciodată mulțumit. Este drăgălaș când râde. Seamănă cu mine. Simt însă nevoia să îl resping. Dacă ar dispărea, nu i-aș simți lipsa. Vreau ca el să fie fericit. Eu nu sunt însă așa. Oare ce se va întâmpla mai departe?

Îmi este teamă pentru că voi eșua în ceea ce-l privește pe fiul meu și că voi crea un monstru. Mă tem că niciodată nu voi mai fi mulțumit. Mă tem că niciodată nu voi mai fi fericit în casa mea. Dacă aș fi un bărbat mai laș, aș fugi. Nu i-aș lăsa niciodată fără sprijin... dar sincer, aș fugi.

Nu voi pleca însă niciodată de acasă. Fiul meu are nevoie de mai mult decât de bani. Nu îmi dau seama cum aș putea să fiu pentru el mai mult decât o sursă de bani. Cum voi reuși să îl iubesc? Cum voi ajunge să fiu persoana de care are nevoie? Cum voi reuși să nu mă pierd pe „traseu”?

Sper că nu sunt chiar atât de incoerent. Fiul meu are 1 an...”.

A primit numeroase sfaturi din mediul online

Pe de o parte, cel care a recunoscut că nu își iubește copilul venit pe lume accidental are parte de înțelegere și de susținere în mediul online. Pe de altă parte, este sfătuit să recurgă la ajutor specializat pentru a depăși perioada dificilă prin care trece. Nu în ultimul rând, tatăl a primit și critici, fiind acuzat că este egoist. Iată câteva sfaturi primite de la utilizatorii de „Reddit” care i-au văzut povestea:

• „Din câte am înțeles, ceea ce simți tu nu este ceva neobișnuit, chiar și în cazul bărbaților care își doresc să aibă copii. De fapt, nu intervin hormonii, așa cum se întâmplă în cazul mamelor, prin urmare legătura cu copilul nu se formează la fel de repede. Prin urmare, nu ești singurul într-o asemenea situație, nu este nimic în neregulă cu tine. Îți recomand să îți acorzi timp. Astfel, ar fi bine să petreci un weekend alături de copilul tău, în timp ce mama lui își petrece timpul cu prietenele ei. Jucați-vă sau uitați-vă la un film. Mergeți la plimbare. Petrecând mai mult timp împreună, vei începe să te atașezi treptat de el. Poate acum nu ți se pare ceva firesc dar, din ce am văzut eu, cred că vei reuși să vezi lucrurile așa pe viitor”;
• „Ceea ce simți este 100% valid. Este evident că îți pasă de ceea ce se întâmplă și că ții mult la soția ta și la copil, cred că ai făcut o treabă excelentă vorbind despre ceea ce simți. Sfatul meu pentru tine este să nu ascunzi ceea ce simți. Dacă vei face asta, vei intra într-o spirală a negativității și a furiei. Găsește un loc în care să vorbești despre sentimentele tale. „Reddit” este un bun început, dar cred că ar fi sănătos pentru tine să stai de vorbă cu câțiva prieteni, cu un grup de persoane aflate într-o situație similară sau chiar cu un terapeut. Dacă nu te simți încă pregătit pentru așa ceva, măcar asigură-te că și soția ta știe ce simți. Chiar dacă nu te aștepți să vină cu sfaturi la tine, cel puțin stai de vorbă cu ea. Poate că și ea simte la fel și își face griji pentru tine și nu știe cum să acționeze. Încearcă să nu îți faci griji mari pentru viitor...Copilul tău nu va fi întotdeauna atât de gălăgios, va crește, își va face prieteni, va merge la școală și o să ai parte și de momente liniștite”;
• „Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te adresezi unui psihoterapeut. Nu să stai de vorbă pe „Reddit”. Suferi foarte mult. Suferi pentru că ți-ai pierdut libertatea. Nu te mai ții de planurile pe care ți le-ai făcut...”;
• „Ești tată și ești responsabil pentru acest copil. Punct. Este cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat dacă te gândești serios la asta și ar trebui să fii fericit. Într-adevăr, va fi un drum mai greu decât crezi dar, totodată, îți poate aduce mai multe bucurii și mai multă distracție decât ți-ai fi putut imagina vreodată”;
• „Crezi că ai putea să nu mai fii atât de egoist, să îți dai seama că nu ești singur pe lumea asta și că nu totul se învârte în jurul tău? Oricare dintre noi trebuie să facă lucruri pentru ceilalți. Este ridicol să crezi că ți-ai făcut planuri și că nu o să le poți realiza deloc. Maturizează-te. Toți avem responsabilități. De ce nu ai făcut vasectomie? De ce nu ai luat situația în propriile mâini dacă într-adevăr nu ți-ai dorit copii? Îți dai seama ce este un avort și ce înseamnă pentru o femeie să treacă prin așa ceva? Oare o vasectomie este la fel de grea? Ai fost iresponsabil și este vina ta că te afli în această situație. Sincer, dacă ai ajuns la concluzia că nu îți iubești copilul și că nu vei reuși să fii un tată mai bun, pleacă de lângă familia ta. Este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru copilul tău...”. 

Cred că soțul meu urăște să fie tată și nu știu ce ar trebui să fac